ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1200/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de Casa Județeană de Pensii

Dâmbovița împotriva sentinței civile nr.134 din 20 septembrie 2002 a

Curții de Apel Ploiești – Secția contencios administrativ.

La

apelul nominal s-au prezentat recurenta-pârâtă Casa Județeană de

Pensii Dâmbovița, reprezentată de consilierul juridic M.E.M. și

intimatul-reclamant B.V.

Procedura

completă.

S-a

prezentat referatul cauzei, arătându-se că intimatul a depus la dosar

întâmpinare și un set de înscrisuri (în copie) de care recurenta a luat

cunoștință.

Constatând

că nu sunt de examinat chestiuni prealabile și că pricina este

în stare de judecată, Curtea a acordat cuvântul în fond

părților.

Reprezentanta

recurentei a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat,

detaliind motivele de casare expuse în scris.

Intimatul

a cerut să fie respins recursul ca nefondat, în considerarea celor expuse

în întâmpinare și a actelor depuse.

C

U R T E A

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la data de 28 august 2002, reclamantul B.V. a

solicitat, pe cale de contencios administrativ, în contradictoriu cu pârâta

Casa Județeană de Pensii Dâmbovița, anularea hotărârii

pârâtei nr.23 din 8 iulie 2002 și stabilirea calității sale de

beneficiar al Legii nr.189/2000 cu modificările ulterioare, cu acordarea

drepturilor aferente.

În

motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că a fost evacuat

împreună cu mama sa din localitatea de domiciliu, la vârsta de 2 ani, iar

lipsa mențiunii numelui său în carnetul de evacuat al mamei sale nu

reprezintă un motiv de respingere a cererii sale, după cum

greșit a reținut pârâta.

Curtea

de Apel Ploiești – Secția de contencios administrativ și

comercial, prin sentința nr.134 din 20 septembrie 2002, a admis

acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a constatat

că reclamantul beneficiază de prevederile Legii nr.189/2000

modificată prin Legea nr.367/2001.

Pentru

a pronunța această soluție, prima instanță a

reținut că, din probele administrate, rezultă că

reclamantul se încadrează în situația prevăzută de art.1 lit.c

din Legea nr.189/2000 modificată, fiind evacuat împreună cu mama sa,

din localitatea de domiciliu, din motive etnice.

Împotriva

sentinței a declarat, în termen legal, recurs pârâta Casa

Județeană de Pensii Dâmbovița, care a arătat, în

esență, că prima instanță a apreciat eronat

înscrisurile depuse, respectiv carnetul de evacuat al mamei

intimatului-reclamant și adresa nr.3977/1945 emisă de Biroul pentru

Aplicarea Armistițiului din cadrul Prefecturii Bihor, întrucât, din aceste

acte nu reiese că reclamantul ar fi fost evacuat împreună cu mama sa,

ci dimpotrivă.

Recursul

este nefondat.

Este

necontestat faptul că reclamantul s-a născut la data de           1 ianuarie

1942 în localitatea Lipcani din U.R.S.S. (certificat de naștere – fila 3

dosar fond) și că părinții săi au fost evacuați

din localitatea de domiciliu, ca urmare a persecuțiilor etnice din

perioada ocupației sovietice.

Potrivit

prevederilor art.1 din Ordonanța Guvernului nr.105/1999 aprobată prin

Legea nr.189/2000, cu modificările și completările ulterioare,

beneficiază de prevederile acestei ordonanțe persoana,

cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere

de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții

etnice, aflându-se într-una dintre cele 6 situații enumerate.

Așa

după cum a reținut în mod corect și prima instanță,

evacuarea din localitatea de domiciliu este o modalitate de persecuție

etnică pentru care legiuitoriul a înțeles să acorde drepturi

compensatorii.

Acesta

este și cazul copiilor care și-au urmat în refugiu

părinții.

Nu

poate fi reținută critica recurentei cum că lipsa mențiunii

numelui copilului de pe carnetul de evacuat al mamei intimatului ar fi un

argument în favoarea respingerii acțiunii.

În

conformitate cu dispozițiile art.14 din Decretul nr.31 din 30 ianuarie

1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice, domiciliul

minorului este la părinții săi, iar potrivit art.100 din Codul

familiei, copilul minor locuiește la părinții săi.

Întrucât

nu s-a făcut nici un fel de dovadă contrară că minorii nu

și-au urmat părinții în refugiu, dimpotrivă aceștia –

printre care și intimatul reclamant – fiind indicați în

legitimația mamei (fila 9 dosar fond) și specificați nominal în

adresa nr.3977 din 28 martie 1945 eliberată de Biroul pentru aplicarea

armistițiului  din cadrul Prefecturii Bihor.

În

legătură cu această din urmă adresă, susținerea

recurentei este nefondată, întrucât mențiunea din adresă că

familia intimatului nu a rămas sub ocupație sovietică în

perioada 1940 – 1941 nu trebuie interpretată ca o dovadă că

familia nu ar fi fost evacuată, deoarece cu privire la acest aspect,

situația a fost suficient probată cu celelalte acte depuse.

Cuprinsul

acestei adeverințe trebuie interpretat în contextul istoric al anului când

s-a emis, când se punea problema repatrierii cetățenilor sovietici

aflați pe teritoriile străine.

Or,

faptul că „intimatul și familia sa” au fost „exceptați” de la

„repatrierea în U.R.S.S.”, constituie un argument în plus pentru faptul că

au fost considerați  cetățeni români și că

fuseseră evacuați în această zonă a țării

(județul Bihor) din  localitatea de domiciliu, din motive etnice.

Soluția,

ca și motivarea adusă de instanța fondului hotărârii

pronunțate, sunt în afară de orice critică și exprimă

un mod corect și uman de înțelegere a legii în resorturile și

finalitatea sa.

Față

de considerentele expuse, recursul declarat se vădește nefondat

și, în considerarea dispozițiilor art.312 alin.1 teza a II-a din

Codul de procedură civilă, Curtea îl va respinge ca atare,

menținând sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Dâmbovița

împotriva sentinței civile nr.134 din 20 septembrie 2002 a Curții de

Apel Ploiești – Secția contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 25 martie 2003.