ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1377/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul Consiliul local al Municipiului Timișoara împotriva deciziei nr.123 din 17 octombrrie 2002 a Curții de Apel Timișoara – Secția civilă. La apelul nominal au lipsit recurentul-pârât Consiliul local al Municipiului Timișoara și intimata-reclamantă B.M.. Procedura completă. Se referă faptul că recurentul-pârât a solicitat judecarea cauzei și în lipsă. C U R T E A , Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 10 aprilie 2002, reclamanta B.M. a chemat în judecată Consiliul Local al municipiului Timișoara solicitând, în calitate de succesoare a foștilor proprietari tabulari, să se constate că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a i se restitui în natură imobilul în litigiu, să fie obligat pârâtul să îi recunoască dreptul de proprietate, să se dispună intabularea acestui drept în cartea funciară în temeiul Legii nr.10/2001.

Tribunalul Timiș, prin sentința civilă nr.483/13 mai 2002, a respins acțiunea, reținând că, potrivit dispozițiilor art.24 alin.7 și 8 din Legea nr.10/2001 tribunalul are competența de a soluționa contestația formulată de persoana îndreptățită împotriva deciziei prevăzute la alin.1, instanța neputându-se substitui deținătorului imobilului și să dispună restituirea acestuia. Cum în speță nu s-a emis decizia sau dispoziția motivată, - mai arată instanța -, acțiunea este prematur formulată. Prin decizia civilă nr.123 din 17 octombrie 2002, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul declarat de reclamanta B.M. împotriva sentinței civile nr.483/13 mai 2002 a Tribunalului Timiș, pe care a desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceluiași tribunal.

Pentru a hotărî astfel, în esență, instanța de apel a reținut că, deși reclamanta a notificat persoana deținătoare, aceasta din urmă nu a emis decizie sau dispoziție în conformitate cu prevederile Legii nr.10/2001, situație în care reclamanta era îndreptățită să formuleze acțiunea având ca obiect restituirea în natură a imobilului sau să primească echivalentul acestuia. Împotriva acestei decizii, Consiliul Local al Municipiului Timișoara a declarat recurs, susținând că tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.24 alin.7 și 8 din Legea nr.10/2001. Recursul este fondat potrivit celor ce urmează. Instanța de apel a apreciat desigur că, prin soluția pronunțată astfel, prima instanță nu a judecat cauza în fond.

Trimițând cauza spre rejudecare instanța de apel a încălcat însă norma imperativă procesuală prevăzută de art.297 alin.1 C.proc.civ., potrivit căreia, într-o asemenea ipoteză, găsindu-se apelul întemeiat, se va anula hotărârea apelată și se va judeca procesul pronunțându-se o hotărâre definitivă. Rezultă că, în considerarea acestei dispoziții și a argumentelor pe care le-a avut în vedere, instanța de apel era datoare să aplice regula fundamentală instituită de textul citat privind desființarea hotărârii atacate și judecarea cauzei și nu să trimită cauza spre rejudecare tribunalului.. Așa fiind, în temeiul prevederilor art.312, 313 C.proc.civ., recursul urmează a fi admis, a se casa hotărârea atactaă cu trimiterea cauzei aceleiași instanțe, spre rejudecare în sensul celor de mai sus.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE : Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul local al Municipiului Timișoara împotriva deciziei nr.123 din 17 octombrie 2002 a Curții de Apel Timișoara – Secția civilă. Casează decizia și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași curți de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 aprilie 2003.