ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9307/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9307/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului civil de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 740/2004,
Tribunalul Timiș a admis acțiunea contestatoarei G.E. și pe cale de consecință,
a anulat dispoziția nr. 174/2004 emisă de Primarul Municipiului Timișoara și
totodată, a dispus reluarea procedurii administrative prevăzute de Legea nr.
10/2001 pentru emiterea unei noi decizii.
Sentința a fost menținută prin
decizia civilă nr. 282/2004 a Curții de Apel Timișoara ca efect al respingerii
apelului declarat de pârât.
În motivarea hotărârii pronunțate,
Curtea de Apel a reținut în esență că reclamanta are legitimare procesuală
activă, este îndreptățită a formula notificarea iar termenul prevăzut de art. 22
din Legea nr. 10/2001 este unul de recomandare așa încât, pârâta este obligată
să-i răspundă și să-i acorde drepturile pretinse.
Împotriva acestei decizii a declarat
recurs Municipiul Timișoara prin Primar, criticând-o pentru următoarele
considerente:
Dispoziția nr. 174/2004 contestată
de către reclamantă, a fost corect emisă în condițiile în care dosarul depus de
către această contestatoare pentru restituirea în natură a imobilului înscris
în C.F. Timișoara, nu a fost complet.
Instanța a ignorat acest aspect după
cum a ignorat și faptul că s-au făcut mai multe reveniri în vederea depunerii
actelor doveditoare necesare, reveniri ignorate de către contestatoare.
Instanța, în opinia recurentei, a
mai ignorat și faptul că art. 23 din Legea nr. 10/2001 a stabilit în sarcina
solicitanților să facă dovada dreptului de proprietate precum și a calității de
moștenitori, la data depunerii notificării sau cel mai târziu în termen de 18
luni de la data intrării în vigoare a legii. Acest termen, în mod greșit s-a
considerat de către ambele instanțe, a fi unul de recomandare deoarece, în
sensul legii, el este unul de decădere.
Acest caracter al termenului menționat,
rezultă din art. 23 al Normelor de aplicare a Legii nr. 10/2001 prin faptul că,
permite luarea în considerare a actelor doveditoare depuse ulterior expedierii
notificării, doar dacă nu s-a emis decizia (dispoziția).
Pe de altă parte, același caracter
sancționator, rezultă din conținutul O.U.G. 10/2003 de prelungire a termenului
de formulare al notificărilor, atâta timp cât acesta prevede expres că actele
depuse după expirarea acestui termen, nu mai pot fi admise ca probe pentru
soluționarea cauzei.
Opinia contrară a instanțelor, nu
numai că încalcă legea, dar implică și posibilitatea acestora de a verifica
modul în care a fost respectată procedura administrativă ceea ce, Legea nr. 10/2001
nu permite.
Examinând recursul pârâtului prin
prisma criticilor formulate cât și din oficiu conform art. 306 C. proc. civ.,
se constată că acesta este fondat pentru cele ce urmează:
Decizia nr. 174/2004 emisă de Primar
a respins cererea petentei G.E. privind restituirea în natură a imobilului
situat în Timișoara a pentru faptul că, nu a făcut dovada dreptului său de
proprietate asupra acestui imobil, în termenul legal prevăzut de art. 22 din Legea
nr. 10/2001 așa după cum acesta a fost prelungit prin actele normative
ulterioare, adică până la data de 1 iulie 2003.
Primăria a apreciat că termenul
menționat este unul de decădere iar instanțele i-au dat un caracter de
recomandare și pe cale de consecință, au anulat această dispoziție și au
obligat Primăria la emiterea unei noi dispoziții, urmare a reluării procedurii
administrative.
Rezolvarea acestei probleme juridice
a fost corect făcută de către instanța de fond și apel prin aprecierea
caracterului de recomandare al termenului de depunere al actelor doveditoare,
natura lui rezultând din nevoia soluționării cu celeritate a unor astfel de
cereri și nu din nevoia limitării ori împiedicării formulării acestora.
Atât instanța de fond cât și cea de
apel nu au observat însă că, obiectul cererii introductive constă în anularea
dispoziției emisă de Primar, precum și în obligarea pârâtei la restituirea în
natură sau în echivalent, a imobilului aflat în litigiu.
Dat fiind faptul că reclamanta nu a
solicitat reluarea procedurii administrative ci acordarea de măsuri reparatorii
în orice formă permisă de lege de însăși instanța de judecată, rezultă că,
procesul nu a fost soluționat în limitele în care, instanța de fond a fost
investită.
Întrucât s-a acordat ceea ce nu s-a
cerut și nu s-a acordat ceea ce s-a cerut, încălcându-se totodată și principiul
disponibilității, pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc.
civ. , ambele hotărâri vor fi casate.
Pentru soluționarea cererii
contestatoarei vizând acordarea măsurilor reparatorii, este însă nevoie de
administrare de noi probe atât pentru a se dovedi dacă este îndreptățită a le
primi, cât și natura sau cuantumul acestora, împrejurare care atrage consecința
trimiterii cauzei la instanța de fond conform art. 312 pct. 3 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul
Primarul Municipiului Timișoara împotriva deciziei civile nr. 2821/A din 14
decembrie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.
Casează decizia, precum și sentința
nr. 740 din 17 iunie 2004 a Tribunalului Timiș, secția civilă, și trimite cauza
la același tribunal, pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică,
astăzi 16 noiembrie 2005.