ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9307/2005

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 740/2004,

Tribunalul Timiș a admis acțiunea contestatoarei G.E. și pe cale de consecință,

a anulat dispoziția nr. 174/2004 emisă de Primarul Municipiului Timișoara și

totodată, a dispus reluarea procedurii administrative prevăzute de Legea nr.

10/2001 pentru emiterea unei noi decizii.

Sentința a fost menținută prin

decizia civilă nr. 282/2004 a Curții de Apel Timișoara ca efect al respingerii

apelului declarat de pârât.

În motivarea hotărârii pronunțate,

Curtea de Apel a reținut în esență că reclamanta are legitimare procesuală

activă, este îndreptățită a formula notificarea iar termenul prevăzut de art. 22

din Legea nr. 10/2001 este unul de recomandare așa încât, pârâta este obligată

să-i răspundă și să-i acorde drepturile pretinse.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs Municipiul Timișoara prin Primar, criticând-o pentru următoarele

considerente:

Dispoziția nr. 174/2004 contestată

de către reclamantă, a fost corect emisă în condițiile în care dosarul depus de

către această contestatoare pentru restituirea în natură a imobilului înscris

în C.F. Timișoara, nu a fost complet.

Instanța a ignorat acest aspect după

cum a ignorat și faptul că s-au făcut mai multe reveniri în vederea depunerii

actelor doveditoare necesare, reveniri ignorate de către contestatoare.

Instanța, în opinia recurentei, a

mai ignorat și faptul că art. 23 din Legea nr. 10/2001 a stabilit în sarcina

solicitanților să facă dovada dreptului de proprietate precum și a calității de

moștenitori, la data depunerii notificării sau cel mai târziu în termen de 18

luni de la data intrării în vigoare a legii. Acest termen, în mod greșit s-a

considerat de către ambele instanțe, a fi unul de recomandare deoarece, în

sensul legii, el este unul de decădere.

Acest caracter al termenului menționat,

rezultă din art. 23 al Normelor de aplicare a Legii nr. 10/2001 prin faptul că,

permite luarea în considerare a actelor doveditoare depuse ulterior expedierii

notificării, doar dacă nu s-a emis decizia (dispoziția).

Pe de altă parte, același caracter

sancționator, rezultă din conținutul O.U.G. 10/2003 de prelungire a termenului

de formulare al notificărilor, atâta timp cât acesta prevede expres că actele

depuse după expirarea acestui termen, nu mai pot fi admise ca probe pentru

soluționarea cauzei.

Opinia contrară a instanțelor, nu

numai că încalcă legea, dar implică și posibilitatea acestora de a verifica

modul în care a fost respectată procedura administrativă ceea ce, Legea nr. 10/2001

nu permite.

Examinând recursul pârâtului prin

prisma criticilor formulate cât și din oficiu conform art. 306 C. proc. civ.,

se constată că acesta este fondat pentru cele ce urmează:

Decizia nr. 174/2004 emisă de Primar

a respins cererea petentei G.E. privind restituirea în natură a imobilului

situat în Timișoara a pentru faptul că, nu a făcut dovada dreptului său de

proprietate asupra acestui imobil, în termenul legal prevăzut de art. 22 din Legea

nr. 10/2001 așa după cum acesta a fost prelungit prin actele normative

ulterioare, adică până la data de 1 iulie 2003.

Primăria a apreciat că termenul

menționat este unul de decădere iar instanțele i-au dat un caracter de

recomandare și pe cale de consecință, au anulat această dispoziție și au

obligat Primăria la emiterea unei noi dispoziții, urmare a reluării procedurii

administrative.

Rezolvarea acestei probleme juridice

a fost corect făcută de către instanța de fond și apel prin aprecierea

caracterului de recomandare al termenului de depunere al actelor doveditoare,

natura lui rezultând din nevoia soluționării cu celeritate a unor astfel de

cereri și nu din nevoia limitării ori împiedicării formulării acestora.

Atât instanța de fond cât și cea de

apel nu au observat însă că, obiectul cererii introductive constă în anularea

dispoziției emisă de Primar, precum și în obligarea pârâtei la restituirea în

natură sau în echivalent, a imobilului aflat în litigiu.

Dat fiind faptul că reclamanta nu a

solicitat reluarea procedurii administrative ci acordarea de măsuri reparatorii

în orice formă permisă de lege de însăși instanța de judecată, rezultă că,

procesul nu a fost soluționat în limitele în care, instanța de fond a fost

investită.

Întrucât s-a acordat ceea ce nu s-a

cerut și nu s-a acordat ceea ce s-a cerut, încălcându-se totodată și principiul

disponibilității, pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc.

civ. , ambele hotărâri vor fi casate.

Pentru soluționarea cererii

contestatoarei vizând acordarea măsurilor reparatorii, este însă nevoie de

administrare de noi probe atât pentru a se dovedi dacă este îndreptățită a le

primi, cât și natura sau cuantumul acestora, împrejurare care atrage consecința

trimiterii cauzei la instanța de fond conform art. 312 pct. 3 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul

Primarul Municipiului Timișoara împotriva deciziei civile nr. 2821/A din 14

decembrie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Casează decizia, precum și sentința

nr. 740 din 17 iunie 2004 a Tribunalului Timiș, secția civilă, și trimite cauza

la același tribunal, pentru rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 16 noiembrie 2005.