ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 416/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de  G.M. împotriva sentinței civile nr.328

din 23 mai 2001 a Curții de Apel Craiova – Secția de contencios administrativ.

La

apelul nominal  s-a prezentat recurenta reclamantă G.M. personal și însoțită de

împuternicit fără delegație la dosar, lipsind intimata pârâtă Casa Județeană de

Pensii Gorj.

Procedura

completă.

S-a

prezentat referatul cauzei, arătându-se că recursul este declarat peste

termenul legal prevăzut  și că intimata a atașat la dosar întâmpinare prin care

a solicitat respingerea recursului ca fiind rămas fără obiect și depunând, în

copie, hotărârea nr.22 din 20 septembrie 2002 prin care a admis cererea

recurentei, și i-a recunoscut calitatea prevăzută de Legea nr.189/2000,

pretinsă, cu plata drepturilor aferente.

Curtea

a acordat cuvântul părții prezente cu privire la excepția de tardivitate a

recursului, în raport cu dispozițiile art.103 alin.1 teza 1 din Codul de

procedură civilă,  coroborate cu cele ale art.301 din același cod.

Prin

reprezentant și personal, recurenta a susținut că este neștiutoare de carte, că

își însușește recursul, dar că nu l-a formulat în termen, întrucât nu deținea

anumite documente justificative, pe care le-a obținut ulterior de la Ambasada

Germaniei.

C

U R T E A

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea introdusă de G.M. pe data de 11 aprilie 2001 la Curtea de Apel Craiova

s-a solicitat anularea deciziei nr.28 din 13 martie 2001 a Direcției Muncii și

Solidarității Sociale Gorj cu care i s-a respins cererea de acordare a unor

drepturi potrivit Decretului-Lege nr.188/1990, modificat și completat prin

Legea nr.189/2000.

Instanța

sesizată, prin sentința nr.328 din 23 mai 2001 a respins acțiunea pe

considerentul că nu există documene care să ateste că reclamanta a fost

deportată în lagăr de concentrare și nici nu s-a dovedit un asemenea fapt

printr-o hotărâre judecătorească.

Prin

petiția înregistrată pe data de 4 iulie 2002 reclamanta a solicitat repunerea

în termen pentru declararea recursului crticând totodată hotărârea de fond pe

considerentul că a făcut dovada cu martori a deportării sale în perioada

septebrie 1941 – septembrie 1944, precum și că, potrivit prevederilor

Decretului – Lege nr.118/1990 putea să facă dovada cu orice mijloc de probă

prevăzut de lege.

Din

modul în care  este formulată cererea adresată acestei instanțe rezultă că

petiționara a solicitat repunerea în termen pentru declararea recursului precum

și că, aducând critici soluției de fond, a înțeles să atace totodată, și

sentința pronunțată de prima instanță.

In

situația dată urmează a se examina cu precădere cererea de repunere în termen.

In

conformitate cu dispozițiile 103 din Codul de procedură civilă neexercitarea

oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul

legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când

partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de

voința ei.

In

speță nu s-a făcut dovada existenței unei împrejurări mai presus de voința

părții ce ar fi împiedicat-o să exercite în termen calea de atac.

Faptul

că ar fi neștiutoare de carte, invocat de către petiționară, nu are

semnificația împiedicării la care face referire legea, procedura de comunicare

a sentinței făcându-se, prin afișare, cu respectarea dispozițiilor art.92 (2)

din Codul de procedură civilă.

In

consecință, urmează a se respinge cererea de repunere în termen.

Așa

fiind și întrucât reclamanta a sesizat tardiv instanța de recurs, urmează a se

respinge și cererea de  cenzurare a soluției date în fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de G.M. împotriva sentinței civile nr.328 din 23 mai 2001 a

Curții de Apel Craiova – Secția de contencios administrativ, ca fiind tardiv.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 4 februarie 2003.