ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 416/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de G.M. împotriva sentinței civile nr.328 din 23 mai 2001 a Curții de Apel Craiova – Secția de contencios administrativ. La apelul nominal s-a prezentat recurenta reclamantă G.M. personal și însoțită de împuternicit fără delegație la dosar, lipsind intimata pârâtă Casa Județeană de Pensii Gorj. Procedura completă. S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recursul este declarat peste termenul legal prevăzut și că intimata a atașat la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca fiind rămas fără obiect și depunând, în copie, hotărârea nr.22 din 20 septembrie 2002 prin care a admis cererea recurentei, și i-a recunoscut calitatea prevăzută de Legea nr.189/2000, pretinsă, cu plata drepturilor aferente.

Curtea a acordat cuvântul părții prezente cu privire la excepția de tardivitate a recursului, în raport cu dispozițiile art.103 alin.1 teza 1 din Codul de procedură civilă, coroborate cu cele ale art.301 din același cod. Prin reprezentant și personal, recurenta a susținut că este neștiutoare de carte, că își însușește recursul, dar că nu l-a formulat în termen, întrucât nu deținea anumite documente justificative, pe care le-a obținut ulterior de la Ambasada Germaniei. C U R T E A Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă de G.M. pe data de 11 aprilie 2001 la Curtea de Apel Craiova s-a solicitat anularea deciziei nr.28 din 13 martie 2001 a Direcției Muncii și Solidarității Sociale Gorj cu care i s-a respins cererea de acordare a unor drepturi potrivit Decretului-Lege nr.188/1990, modificat și completat prin Legea nr.189/2000.

Instanța sesizată, prin sentința nr.328 din 23 mai 2001 a respins acțiunea pe considerentul că nu există documene care să ateste că reclamanta a fost deportată în lagăr de concentrare și nici nu s-a dovedit un asemenea fapt printr-o hotărâre judecătorească. Prin petiția înregistrată pe data de 4 iulie 2002 reclamanta a solicitat repunerea în termen pentru declararea recursului crticând totodată hotărârea de fond pe considerentul că a făcut dovada cu martori a deportării sale în perioada septebrie 1941 – septembrie 1944, precum și că, potrivit prevederilor Decretului – Lege nr.118/1990 putea să facă dovada cu orice mijloc de probă prevăzut de lege. Din modul în care este formulată cererea adresată acestei instanțe rezultă că petiționara a solicitat repunerea în termen pentru declararea recursului precum și că, aducând critici soluției de fond, a înțeles să atace totodată, și sentința pronunțată de prima instanță.

In situația dată urmează a se examina cu precădere cererea de repunere în termen. In conformitate cu dispozițiile 103 din Codul de procedură civilă neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei. In speță nu s-a făcut dovada existenței unei împrejurări mai presus de voința părții ce ar fi împiedicat-o să exercite în termen calea de atac. Faptul că ar fi neștiutoare de carte, invocat de către petiționară, nu are semnificația împiedicării la care face referire legea, procedura de comunicare a sentinței făcându-se, prin afișare, cu respectarea dispozițiilor art.92 (2) din Codul de procedură civilă.

In consecință, urmează a se respinge cererea de repunere în termen. Așa fiind și întrucât reclamanta a sesizat tardiv instanța de recurs, urmează a se respinge și cererea de cenzurare a soluției date în fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de G.M. împotriva sentinței civile nr.328 din 23 mai 2001 a Curții de Apel Craiova – Secția de contencios administrativ, ca fiind tardiv. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2003.