ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 417/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de L.C. împotriva sentinței civile nr.344

din 28 mai 2001 a Curții de Apel Craiova –Secția  de contencios administrativ.

La

apelul nominal s-au prezentat: recurentul reclamant L.C.  personal și însoțită

de împuternicit fără delegație la dosar, lipsind intimata-pârâtă Casa Județeană

de Pensii Gorj.

Procedura

completă.

S-a

prezentat referatul cauzei, arătându-se că recursul este declarat peste

termenul legal prevăzut și că intimata  a atașat la dosar întâmpinare

solicitând respingerea recursului ca fiind rămas fără obiect și depunând, în

copie hotărârea nr.19/20 septembrie 2002 prin care a admis cererea recurentului

recunoscându-i calitatea  prevăzută de Legea nr.189/2000 pretinsă.

Curtea

a acordat  cuvântul părții prezente cu privire la excepția de tardivitate a

recursului, în raport cu dispozițiile art.103 alin.1 teza 1 din Codul de

procedură civilă coroborate cu ale art.301 din același cod.

Prin

reprezentant și personal, recurentul a susținut  că nu știe carte, că își

însușește recursul, dar că nu l-a formulat în termen, întrucât  nu deținea

toate documentele, pe care le-a primit ulterior de la Ambasada Germană și care

îi justificau cererea.

C

U R T E A

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea formulată și înregistrată la Curtea de Apel Craiova, reclamantul  L.C a

solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcția de Muncă și Solidaritate Socială

Gorj ca instanța să dispună anularea deciziei nr.16/2001 prin care i s-a

respins cererea de acordare a drepturilor  prevăzute de Decretul-Lege nr.118/1990

astfel cum a fost modificat prin Legea nr.189/2000.

In

motivarea  acțiunii  reclamantul a arătat că în perioada  septembrie 1941 –

septembrie 1944  a fost deportat   în Ucraina .

Curtea

de Apel Craiova prin sentința civilă nr.344/2001 a respins acțiunea ca

nefondată.

Pentru

a pronunța  această soluție instanța de fond a reținut că în cauză nu s-au

depus documente din care să rezulte că recurentul a fost deportat, documente

cerute  conform art.11 din Legea nr.133/1998 privind aprobarea OG nr.41/1997

pentru modificarea și completarea Decretului-Legii nr.118/1990, situație  în

care declarațiile martorilor rămân fără consistență.

Impotriva

acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, care prin cererea de recurs a

solicitat repunerea în termenul legal pentru declararea  căii de atac prevăzută

de lege.

In

motivarea cererii de repunere  în termen, recurentul a susținut  că sentința

pronunțată nu i-a fost comunicată, iar pe fondul cauzei a arătat că în mod

greșit instanța nu a ținut cont de declarațiile celor doi martori.

In

ceea ce privește cererea de repunere în termen, Curtea reține următoarele:

Sentința

recurată a fost  pronunțată la 28 mai 2001 și comunicată  recurentului – reclamant

la   data  de  5  iunie  2001 ,  împrejurare ce rezultă din dovada de

comunicare   aflată   la   dosarul  cauzei   (fila 16),   susținerea

recurentului

în  sensul că nu  a avut cunoștință de soluția dată, fiind neîntemeiată.

De

altfel, în raport de dispozițiile art.103 din Codul de procedură civilă care

reglementează repunerea în termen, o astfel de cerere devine admisibilă numai

în situația în care „partea dovedește că a fost  împiedicată printr-o

împrejurare mai presus de vocația ei” să exercite calea de atac, dovadă pe care

recurentul nu a făcut-o.

Așa

fiind, Curtea va respinge cererea de repunere  în termen și în consecință în

raport de dispozițiile art.301 din Codul de procedură civilă, va respinge

recursul ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de reclamantul L.C., împotriva sentinței civile nr.344 din 28

mai 2001 a Curții de Apel Craiova-Secția de contencios administrativ, ca fiind

tardiv.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  4 februarie 2003.