ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 967/2003
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 967/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
D E C I Z I A Nr.967 Dosar nr.2569/2000 S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanții P.E.J., P.A.D.și de C.M.I.împotriva deciziei nr.169 din 5 aprilie 2000 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. La apelul nominal s-au prezentat: recurenții-reclamanți P.E.J., P.A.D., reprezentați de avocat T.E., C.M.I.personal și asistată de aceeași avocată, precum și intimatul pârât Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, prin consilier juridic R. M., lipsind intimata-pârâtă Federația Agricultorilor Privatizați și moștenitorii intimatei interveniente P.M., care nu au fost indicați. Avocat T.E. depune certificatul de calitate de moștenitor de pe urma defunctei P.M., din care rezultă faptul că singurul moștenitor al defunctei este B.I., care, prezentă în instanță și asistată de același avocat, declară că înțelege să preia drepturile procesuale ale intervenientei.
Curtea constată că procedura este completă. Având cuvântul,avocat T.E. solicită admiterea recursurilor, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare. De asemenea, pune concluzii de admitere a cererii de intervenție. Consilier juridic R.M.pune concluzii de respingere a recursului. C U R T E A , Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin acțiunea înregistrată la 4 iulie 1994 la Judecătoria Sectorului 2, reclamanții P.A.D., C.(fostă P.) M.I. și P. (fostă P.) E.J., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Federala Agricultorilor Privatizați, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că ei sunt moștenitorii defunctului P.G.D., decedat la 26 decembrie 1977, să se dispună anularea donației făcută de P.G.D.
în favoarea fostei uniuni a cooperativelor agricole de producție cu privire la corpul A de clădire din str. Venerei nr.6, sector 2, compus din subsol, parter și etaj, precum și terenul de 660 mp și să se restituie imobilul în favoarea reclamanților. Judecătoria Sectorului 2, prin sentința civilă nr.11564 din 20 decembrie 1995, a admis primele două capete de cerere, respingând acțiunea în revendicare. Apelul reclamanților introdus împotriva hotărârii primei instanțe a fost admis prin decizia civilă nr.1299 din 29 mai 1997 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, care a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceiași instanță, reținând că s-a respins greșit ca inadmisibilă acțiunea în revendicare.
În rejudecare, Judecătoria Sectorului 2, a hotărât declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București, pronunțând în acest sens sentința civilă nr.12362 din 24 septembrie 1997. Tribunalul București, secția a III-a civilă , prin sentința nr.1318 din 15 noiembrie 1999, a respins ca inadmisibilă acțiunea, cu motivarea că obiectul acțiunii îl constituie anularea donației și readucerea bunului imobil în patrimoniul donatorului defunct, acțiuni care s-au transmis moștenitorilor, dar, pentru exercitarea acestora, cererea de chemare în judecată trebuie formulată de toți coproprietarii, potrivit regulii unanimității, care a fost încălcată, întrucât în afara reclamanților, descendenți ai defunctului, mai există o coproprietară, P.M., soția supraviețuitoare, moștenitoare alături de reclamanți, care a fost omisă și fără de care acțiunea nu poate fi admisă.
Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanții P.A.D.și P.E., printr-o cerere comună și C.M.I., prin cerere separată. In esență, ambele recursuri vizează poziția procesuală a lui P.M., soția supraviețuitoare a tatălui reclamanților, care nu a contribuit la dobândirea imobilului, dar a moștenit o parte a bunului revendicat, iar instanțele erau datoare să o introducă în cauză și să consemneze opinia ei privitor la acțiune, anume dacă dorește să revendice imobilul sau înțelege să renunțe la acest drept în favoarea recurenților. Recursul reclamanților este fondat și se va admite pentru motivele ce se vor expune. Imobilul aflat în litigiu, dobândit de P.G.D., antecesorul recurenților, a fost donat de acesta la 5 mai 1967, în favoarea uniunii naționale a cooperativelor agricole de producție.
La 26 decembrie 1977, a decedat P.G.D., moștenitorii săi fiind recurenții în calitate de descendenți și P.M., soție supraviețuitoare dintr-o căsătorie subsecventă a defunctului care moștenește ¼ din masa succesorală, restul de ¾ revine recurenților, conform certificatului de moștenitor nr.326/547 din 1.06.1978 (fila 6 dosar de fond în primul ciclu procesual). Concluzia instanței de apel, care a confirmat soluția primei instanțe, în sensul inadmisibilității acțiunii, datorită încălcării regulei unanimității este corectă. Dobândind, prin moștenire, calitatea de coproprietari ai bunului imobil, succesorii defunctului nu pot exercita decât împreună prerogativele dreptului lor, inclusiv referitor la acțiunea în revendicare, care trebuie promovată de toți coproprietarii.
Aceasta deoarece acțiunea are ca scop recunoașterea dreptului de proprietate pentru toți asupra bunului și readucerea lui în patrimoniul coproprietarilor, iar doar a unei cote ideale, nedeterminată în materialitatea sa. Acțiunea în revendicare imobiliară introdusă numai de recurenți, fără participarea lui P.M., coproprietară asupra bunului, a fost corect respinsă, instanțele neavând posibilitatea să o introducă din oficiu în cauză. P.M. a intervenit însă în litigiu, în faza de recurs, prin cererea de intervenție în interesul recurenților reclamanți formulată la 20 iulie 2001, admisă în principiu de instanță în ședința din 27 martie 2002. Față de această situație, se impune admiterea recursurilor și a cererii de intervenție în interesul recurenților formulată de P.M., se va casa decizia din apel și sentința primei instanțe – aceasta din urmă soluționând cauza pe excepție - și se va trimite cauza la tribunal pentru rejudecarea pe fond a pricinii.
Întrucât a survenit la 19 iunie 2002 decesul intervenientei P.M., instanța în rejudecare va cita moștenitoarea acesteia, indicată în certificatul de calitate de moștenitor nr.5 din 6 martie 2003, depus în recurs, iar citarea recurentului P.A.D.se va face cu respectarea prevederilor art.87 pct.6 C.proc.civ. și art.11 alin.2 din Decretul nr.31/1954. De asemenea, instanța de fond va verifica competența sa materială prin determinarea valorii imobilului revendicat, aspect rămas nelămurit de instanțe. PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
DECIDE : Admite recursurile declarate de P.E.J., P.A.D.și C.M. I., precum și cererea de intervenție în interesul recurenților formulată de P.M.. Casează decizia civilă nr.169 din 5 aprilie 2000 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, precum și sentința nr.1318 din 15 noiembrie 1999 a Tribunalului București, secția a III-a civilă și trimite cauza la Tribunalul București, spre rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.