ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 255/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Fondul Proprietății de Stat a chemat

în judecată pe O.A.Ș., pentru a se dispune rezoluțiunea contractului de

vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 881/1997 și pentru a fi obligat pârâtul la

plata daunelor-interese în valoare de 5.599.001 lei, precum și la restituirea

sumelor încasate cu titlu de dividende.

În urma declinării de la Curtea de

Apel Oradea, Tribunalul Satu Mare, prin sentința nr. 265 din 29 mai 2000, a

admis excepția prescripției dreptului la acțiune și, în consecință, a respins

acțiunea.

Această hotărâre a fost casată, cu

trimitere spre rejudecare la aceeași instanță de către Curtea de Apel Oradea

(decizia nr. 443/2000) considerându-se că acțiunea a fost introdusă în termen,

urmând ca tribunalul să se pronunțe pe fond.

În fond, după casare, Tribunalul

Satu Mare, prin sentința nr. 1865 din 22 decembrie 2000, a admis în parte

acțiunea, a depus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr.

881/1997 încheiat de părți, cu privire la 1680 acțiuni deținute de reclamantă,

reprezentând 40% din capitalul social al SC A.M. SA și repunerea lor în

situația anterioară, cu obligarea pârâtului la plata sumei de 5.599.001 lei. Au

fost respinse, ca nedovedite, restul pretențiilor din acțiune.

S-a reținut că prețul convenit de

părți pentru vânzare a fost de 43.000.000 lei, fiind eșalonat în rate pentru

proporția de 80% din valoare, pe parcursul anilor 1998 - 2002, pârâtul achitând

suma de 8.600.000 lei la termenul fixat în contract, mai puțin ratele în sumă

de 6.880.000 lei și dobânzile contractuale. În aceste condiții, instanța a

făcut aplicarea dispozițiilor art. 1021 C. civ., dispunând rezoluțiunea

contractului.

Față de efectele contractului de

naștere a obligațiilor de plată a penalităților și dobânzilor, instanța a admis

și cererea de acordare a daunelor-interese, compensând cuantumul dobânzilor și

penalităților cu valoarea avansului achitat de pârât.

Pretenția de restituire a

dividendelor, aferente exercițiului financiar 1996 - 1999, a fost respinsă ca

nedovedită.

Împotriva sentinței, în termen, a

declarat apel Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor

Statului, fostul F.P.S., care nu a fost motivat în fapt și în drept până la

data de 4 februarie 2002, când, prin cererea depusă la dosar, s-a renunțat la

judecata apelului, conform art. 246 C. proc. civ.

La aceeași dată de 4 februarie 2002

a declarat apel, peste termen, împotriva sentinței, pârâtul O.A.Ș. și, în

termen, SC A.M. SA, care, înainte de declinarea cauzei de către Curtea de Apel

Oradea, a fost introdusă în litigiu.

Temeiul de drept al celor două apeluri

au fost dispozițiile art. 293 alin. (1) C. proc. civ.

Curtea de Apel Oradea, prin decizia nr.

26 din 4 aprilie 2002, a luat act de renunțarea la apelul declarat de

reclamantă, a admis cererea de repunere în termenul de apel formulată de O.A.S.,

a admis apelurile și cererile de aderare la apel declarate de intimați, a

anulat sentința atacată și a fixat termen în vederea rejudecării fondului.

S-a reținut că cererea de repunere

în termen a apelului declarat de pârâtul O.A.Ș., întemeiat pe dispozițiile art.

293 C. proc. civ., este fondată, deoarece comunicarea sentinței s-a făcut la o

altă adresă decât domiciliul apelantului, fiind încălcate dispozițiile art. 105

alin. (2) C. proc. civ., ceea ce face nulă sentința, cu consecința rejudecării

cauzei pe fond.

Cu privire la apelul celei de a doua

intimate, care, la rândul său, l-a întemeiat în drept tot pe dispozițiile art. 293

C. proc. civ., s-a considerat că acesteia nu i s-a comunicat deloc sentința,

fiind astfel încălcate prevederile art. 284 C. proc. civ., astfel că și cererea

acesteia de repunere în termen a fost admisă, cu aceeași consecință juridică ca

și la primul apel.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor

Statului, care, invocând motivele de casare, prevăzute de art. 304 pct. 6 și 9 C.

proc. civ., a susținut, în esență, că, prin admiterea cererilor de repunere în

termen a celor două apeluri, a fost încălcată legea, respectiv, dispozițiile art.

288 alin. (2) C. proc. civ., întrucât cele două apeluri au fost depuse direct

la Curtea de Apel Oradea, iar cât privește SC A.M. SA, aceasta nu are calitate

procesuală pasivă, nefiind introdusă în cauză de nici una din părți.

În ceea ce privește art. 304 pct. 6 C.

proc. civ., se consideră că s-a acordat mai mult decât s-a cerut, în sensul că

intimații-apelanți nu au solicitat reținerea cauzei spre judecare la Curtea de

Apel Oradea, competența soluționării rezoluțiunii unui contract, aparținând

tribunalului.

Recursul este fondat, fiind aplicată

greșit legea, dar pentru alte considerente decât cele arătate în recurs.

În cauză, sunt incidente

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar nu în sensul celor arătate în

motivele scrise de recurs, deoarece nu operează sancțiunea prevăzută de art. 288

alin. (2) C. proc. civ., față de temeiul de drept al celor două cereri de apel,

și anume, art. 293 C. proc. civ.

Cu alte cuvinte, ne aflăm în

prezența unor cereri de aderare la apelul declarat de reclamantă, respectiv a

instituției apelurilor incidente, care are caracteristica ce rezultă neechivoc

din dispozițiile art. 293 C. proc. civ., că se poate îndrepta numai împotriva

apelantului principal sau, mai concret, „aderă la apelul făcut de partea

potrivnică”.

În continuare, același text prevede

că cererea de aderare la apel se poate face doar până la prima zi de

înfățișare, evident, această prevedere referindu-se la „înfățișarea” la

instanța de apel.

Cele arătate, coroborate cu

împrejurarea că, spre deosebire de art. 288 alin. (2) C. proc. civ., unde,

într-adevăr, se arată sancțiunea pentru depunerea apelului la altă instanță

decât aceea a cărei hotărâre este atacată, de această dată, legiuitorul nu mai prevede

nici instanța unde se depune și nici vreo sancțiune. Fiind vorba de dispoziții

strict procedurale, acolo unde legea tace, nu se poate adăuga, mai ales față de

natura juridică a cererii de aderare la apel, care corect au fost analizate.

Acestea sunt rațiunile juridice

pentru care nu au fost încălcate dispozițiile att.288 alin. (2) C. proc. civ.

și nu s-au constatat nule apelurile declarate de intimați.

Legea a fost, însă, încălcată și

greșit aplicată, atunci când s-au admis cererile de repunere în termen, mai

ales că, în cauză, cererile de aderare la apel nu erau lipsite de efecte

juridice de esență, dat fiind renunțarea la judecarea apelului de către

reclamantă A.P.A.P.S. (art. 246 C. proc. civ.).

Este evident că, în ipoteza de față,

când apelanta principală a renunțat la judecata apelului, aderarea la apel,

făcută de intimați, se poate considera apel principal doar dacă aderarea s-a

făcut înlăuntrul termenului de apel.

Or, interesul pârâtului O.A.Ș .era

de a obține repunerea în termen a cererii de aderare, menționând expres în

declarația de la dosarul de apel, că aceasta este peste termen.

În mod greșit, instanța de apel, preluând

afirmațiile din cererea de aderare la apel, a considerat că sentința instanței

de apel a fost comunicată apelantului O.A.Ș. la o altă adresă decât domiciliul

indicat.

Astfel, față de adresa pârâtului

menționată în acțiune, acesta nu a mai depus, conform art. 98 C. proc. civ.,

nici o petiție prin care să aducă la cunoștință eventuala schimbare a

domiciliului, așa încât comunicarea sentinței nr. 1865 din 2000, în comuna

Mihăeni este corectă, citația fiind semnată în condițiile art. 92 alin. (3) C.

proc. civ. de către mama acestuia, împrejurare necontestată de pârâtul apelant.

Potrivit art. 103 C. proc. civ.,

pentru a opera repunerea părții în termenul de exercitare a unei căi de atac,

trebuie ca aceasta să dovedească că a fost împiedicată de o împrejurare mai

presus de voința ei și să respecte termenul legal pentru calea respectivă.

În cauză, nu s-a făcut o asemenea

dovadă, iar motivele invocate în ceea ce-l privește pe O.A.Ș., nu constituie

forță majoră.

De aceea, numai prin încălcarea

dispozițiilor art. 92, 98 și 103 C. proc. civ., instanța a admis cererea de

repunere în termen a aderării la apelul principal, considerent pentru care se admite

acest motiv de casare și se respinge repunerea în termen a apelului incident.

În aceste condiții, cererea de

aderare nefiind făcută înăuntrul termenului de apel, iar apelul principal fiind

retras, aceasta nu mai poate fi considerată apel principal, cum prevede art. 293

alin. (2) C. proc. civ., dispunându-se de instanța de apel greșit și cu

încălcarea legii, admiterea apelului pârâtului și rejudecarea fondului.

Cu referire la cererea de aderare la

apelul principal, formulată de această dată de SC A.M. SA, se constată că

aceasta a fost introdusă în cauză, fără să rezulte la cererea căreia dintre

părți, mai înainte de a se declina cauza de la Curtea de Apel Oradea, după care,

în toate fazele procesuale parcurse, această parte nu a mai fost citată.

Din conținutul acestei cereri de

aderare la apel, nu rezultă însă, că se solicită repunerea în termen și

modalitatea, respectiv, momentul la care s-a luat cunoștință de sentința

apelată, pentru a se putea verifica îndeplinirea condițiilor cerute de art. 103

C. proc. civ., considerentele deciziei din apel nereferindu-se la aceste

aspecte.

De aceea, și cu privire la aderarea

la apel făcută de SC A.M. SA, instanța de apel a greșit când a dispus repunerea

în termenul de apel, dispunând admiterea apelului și judecarea fondului pe

situații de fond nelămurite, consecința juridică fiind ca și în cazul primei

cereri de aderare la apel.

Reținându-se ca întemeiat primul

motiv de recurs, care vizează repunerea în termen a celor două apeluri

incidente și greșita lor admitere, și, față de renunțarea reclamantei la

judecarea apelului său, se constată că cererile de aderare la apelul

reclamantei au rămas fără efect (obiect), așa cum prevede art. 293 alin. (1) și

(2) C. proc. civ.

Urmează, deci, a se admite recursul,

a se modifica decizia recurată, în sensul respingerii cererilor de repunere în termen

a apelurilor incidente și a cererilor de aderare ca rămase fără efect. Se

mențin dispozițiile din decizie în legătură cu apelul reclamantei.

Cel de al doilea motiv de recurs (art.

304 pct. 6 C. proc. civ.) nu mai prezintă relevanță pentru a fi analizat,

avându-se în vedere admiterea primului motiv și efectele juridice asupra

sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite, recursul declarat de

reclamanta A.P.A.P.S. București, împotriva deciziei nr. 26 din 4 aprilie 2002 a

Curții de Apel Oradea, pe care o modifică, în sensul că respinge repunerea în

termen a apelurilor; a cererii de aderare la apel ca rămasă fără obiect și a

apelurilor declarate de pârâți. Menține dispoziția referitoare la apelul

A.P.A.P.S. București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 22 ianuarie 2003.