ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2602/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul I.T.împotriva deciziei nr.64 din 19 februarie 2002 a Curții de Apel București, Secția a IV-a civilă. La apelul nominal au lipsit recurentul-reclamant I.T.și intimatul-pârât Consiliul General al Municipiului București. Procedura completă. Curtea reține cauza spre soluționarea recursului cu care a fost învestită, apreciind că nu sunt chestiuni prealabile deliberării cauzei în camera de chibzuință.

C U R T E A , Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin cererea înregistrată la data de 2 noiembrie 1999 sub nr.17551 pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București, reclamantul I.T.a chemat în judecată Consiliul General al Municipiului București solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate că a devenit proprietarul suprafeței de aproximativ 150 mp situată în strada Plantelor nr.55 colț cu strada Traian ca urmare a împlinirii termenului de prescripție achizitivă de 30 ani prin joncțiunea posesiei sale cu cea a autoarei sale I.C.. În motivarea acțiunii reclamantul arată că alăturat imobilului proprietatea sa în suprafață de 366 mp (teren și construcție) se află un teren de 150 mp care a fost posedat atât de către autoarea sa cât și de către el în mod neîntrerupt, fără să fie tulburat de nimeni din anul 1964 (de către autoarea sa) și din 1972 (după decesul autoarei sale) de către el.

Judecătoria sectorului 2, prin sentința civilă nr.6777 din 30 mai 2000, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Tribunalul București, Secția a IV-a, prin sentința civilă nr.1435 din 26 septembrie 2001 a respins acțiunea ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că terenul în litigiu reprezintă o secțiune din parcelele de teren ce au aparținut fostelor imobile din str.Plantelor nr.53, str.Traian nr.194 și nr.196, imobile demolate în scopul sistematizării zonei. A mai reținut că reclamantul nu a făcut dovada prescripției achizitive și a îndeplinirii condițiilor posesiei (continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar).

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul susținând că instanța de fond a apreciat greșit probele și a pronunțat o hotărâre lipsită de un temei juridic. S-a susținut că pentru a uzucapa este suficient exercitarea unei posesii utile, timp de 30 de ani, fie ea chiar și de rea credință, fără nici un titlu, ori această posesie a fost dovedită în cauză, și, conform art.1845 C.civ., domeniul privat al statului este supus prescripției achizitive ca și domeniul privat al particularilor. Curtea de Apel București, Secția a IV-a, prin decizia civilă nr.64 din 19 februarie 2002, a respins ca nefondat apelul. Pentru a pronunța această decizie a reținut în esență că proprietatea privată a statului și a unităților administrativ teritoriale a primit consacrarea legală după anul 1991, iar anterior acestei date bunurile aparținând acestor subiecte de drept, nu puteau fi dobândite prin uzucapiune.

Împotriva acestei decizii reclamantul a declarat recurs invocând motivul prevăzut de art.304 pct.9 C.proc.civ.. Se susține că în conformitate cu art.645 C.civ. unul din modurile prin care se dobândește dreptul de proprietate, îl constituie prescripția achizitivă și că în conformitate cu art.1845 C.civ., domeniul privat al statului este supus prescripției achizitive. Se susține de asemenea că prescripția achizitivă asupra terenului în litigiu a curs în tot intervalul de timp anterior anului 1991, aceasta ca o consecință a abrogării Legilor 58/1974 și 59/1974. Recursul este nefondat. Astfel este de reținut în primul rând că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii. În acest sens urmează a constata că, într-adevăr, în conformitate cu prevederile art.645 C.civ., proprietatea se poate dobândi și prin prescripția achizitivă, iar conform art.1845 C.civ., domeniul privat al statului este supus prescripției achizitive ca și domeniul privat al particularilor.

Însă în afară de aceste aspecte teoretice formulate exact în recurs, ceea ce interesează în cazul în speță este dacă reclamantul a exercitat o posesie a imobilului revendicat din 18 iulie 1972 (când a decedat autoarea reclamantului I.C.) și în continuare, posesie care prin joncțiune cu posesia exercitată de autoarea sa, începând din anul 1964, să ducă la uzucapiunea terenului în litigiu (prin împlinirea termenului de 30 ani al prescripției achizitive. În acest sens instanța de apel a reținut că terenul care formează obiectul cererii, reprezintă o secțiune din parcelele de teren ce au aparținut imobilelor din str.Plantelor 53, str.Traian 194 și nr.196, imobile demolate în scopul sistematizării zonei” (adresa Direcției Patrimoniu, Evidență, Proprietăți, Cadastru) deci respectivele imobile au fost expropriate.

În codul civil, în art.1844, se prevede că „nu se poate prescrie domeniul lucrărilor care, din natura lor proprie, sau printr-o declarație a legii, nu pot fi obiecte de proprietate privată, ci sunt scoase în afară de comerț”. Deci dispozițiile acestui articol crează un regim juridic derogator pentru bunurile care fac parte din domeniul public al statului și al unităților administrativ teritoriale. În același sens fiind și prevederile art.4 și 5 din Legea 18/1991 și art. 74 din Legea 69/1991. De menționat că domeniul privat (supus prescripției achizitive) a acestor subiecte de drept a primit consacrare legală, prin art.6 din Legea 18/1991, art.81 din Legea 69/1991 și art.4 din Legea 213/1998.

Deci corect a reținut instanța de fond că imobilele care au fost expropriate pentru sistematizarea zonei, nu puteau fi dobândite prin uzucapiune înainte de anul 1991, întrucât în acea perioadă de timp ele nu erau domeniu privat al statului. Astfel fiind față de considerentele mai înainte arătate urmează a respinge recursul ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamantul I.T.împotriva deciziei nr.64 din 19 februarie 2002 a Curții de Apel București, Secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie 2003.