Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.11.2003
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4476/2003

HOTĂRÂRE
04.11.2003
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4476/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin acțiunea înregistrată sub nr. 4077/2001 pe rolul Tribunalului Galați reclamanta I.M. a chemat în judecată pe pârâtele Primăria comunei Slobozia Conachi și Comisia Județeană pentru stabilirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor de pe lângă Prefectura Galați, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să analizeze dispoziția nr. 97 din 15 noiembrie 2001 prin care i s-a respins cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 0,650 ha teren. Printr-o altă acțiune înregistrată sub nr. 4078/2001 tot pe rolul Tribunalului Galați reclamanta, în contradictoriu cu aceleași pârâte, a solicitat instanței anularea dispoziției 96 din 15 noiembrie 2001, prin care i-a fost respinsă cererea de restituire a suprafeței de 1,4250 ha.

La termenul din 4 decembrie 2001 Tribunalul Galați în conformitate cu prevederile art. 164 C. proc. civ. a conexat dosarul nr. 4078/2001 la dosarul nr. 4077/2001. Tribunalul Galați, prin sentința civilă nr. 3 din 8 ianuarie 2002 a respins atât acțiunea principală cât și acțiunea conexă, ca nefondate. Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut, în ceea ce privește prima notificare prin care se solicită de către reclamantă restituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 1,4250 ha care a aparținut autorului său, Ioniță Ion, că aceasta a fost respinsă prin dispoziția nr. 96/2001. În acest sens s-a reținut că autorul reclamantei a avut în proprietate suprafața de 25,50 ha din care în anul 1953 a cedat statului în baza HCM 308/1953 suprafața de 25 ha.

Dreptul de proprietate asupra suprafeței de 25,67 ha (deci mai mult decât avusese defunctul în perioada anterioară colectivizării) în care era inclusă și suprafața de 1,4250 ha, a fost reconstituită moștenitorilor defunctului printre care și reclamanta în baza dispozițiilor Legii nr. 18/1991 și a Legii nr. 1/2000. În ceea ce privește acțiunea conexă s-a reținut că reclamanta, prin cea de a doua notificare, a solicitat restituirea suprafeței de 0,650 ha teren care de asemenea aparținuse autorului ei I.R. Această notificare a fost de asemenea corect respinsă prin dispoziția 97 din 15 noiembrie 2001, întrucât din actele existente la dosar rezultă că în anii anterior colectivizării defunctul I.R.

a avut în proprietate suprafața de 23,57 ha în care se regăsește și suprafața de 0,650 ha solicitată. În legătură cu această suprafață de teren s-a constatat că moștenitorilor lui I.R., printre care și reclamanta, le-a fost recunoscut dreptul de proprietate pentru 24,04 ha (mai mult decât deținea defunctul) în baza Legii nr. 18/1991 și a Legii nr. 1/2000. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta invocând motive de nelegalitate și netemeinicie, susținând că prin actele depuse la dosar a făcut dovada susținerilor sale și în consecință cele două dispoziții 96 și 97 din 15 noiembrie 2001 emise de Primăria Slobozia Conachi trebuie anulate. Curtea de Apel Galați prin decizia civilă nr. 46 A din 31 iulie 2002 a respins apelul declarat de către reclamantă, reținând că instanța de fond a stabilit în mod corect situația de fapt și a făcut o aplicațiune exactă a prevederilor legale.

A reținut de asemenea că terenurile în litigiu nu intră sub incidența Legii nr. 10/2000 din punct de vedere a procedurii de retrocedare conform art. 8 din Legea nr. 10/2001 și ele pot fi retrocedate, cum de altfel au și fost, (împreună cu restul proprietății autorului reclamantei, I.R.) în temeiul Legii nr. 18/19991 și a Legii nr. 1/2000. Impotriva acestei decizii pronunțate de către instanța de apel a declarat recurs în termen legal reclamanta, recurs care însă nu a fost structurat conform art. 303 raportat la motivele prevăzute de art. 304 pct. 1-10 C. proc. civ. În conformitate cu prevederile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Curtea a încercat să încadreze relatările făcute de către recurentă într-unul din motivele de recurs și acestea, pot eventual să fie circumscrise în pct. 11 al art. 304 C. proc.

civ., care se referea la o apreciere greșită a probelor administrate, care să fi determinat o gravă greșeală de fapt, pe care să se întemeieze hotărârea. Întrucât însă prin O.U.G. nr. 138/2000 pct. 11 al art. 304 C. proc. civ.a fost abrogat, Curtea nu poate să analizeze decizia recurată pe acest temei. Astfel fiind, față de considerentele mai înainte arătate urmează a respinge recursul. PENTRU

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta I.M. împotriva deciziei nr. 46 A din 31 iulie 2002 a Curții de Apel Galați. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-10-03
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5929/2012
ercetarea fondului, chiar dacă cererea a fost respinsă ca nefondată. La rejudecare, prin Sentința nr. 1254 din 13 octombrie 2008, Tribunalul Galați, secția civilă, a admis acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Primar
ÎCCJ 2005-10-06
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7720/2005
functului a fost emis la 14 martie 2003, iar punerea în posesie a avut loc la 24 martie 2003 ; - fără să se constituie într-o asociație legală, sătenii comunei Slobozia Conachi lucrează pământul împreună din anul 2000 și, până la punerea re
ÎCCJ 2003-04-10
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1491/2003
.H.J. și G.D., au fost de acord cu admiterea acțiunii în revendicare și constatare a nulității contractelor de vânzare-cumpărare, solicitând însă obligarea reclamantei la plata valorii lucrărilor de transformare, extindere și amenajare adus
ÎCCJ 2003-11-06
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4577/2003
Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 243/7 mai 2002 pronunțată de Tribunalul Galați a fost admisă, astfel cum a fost modificată, acțiunea formulată de reclamant
ÎCCJ 2003-12-10
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5298/2003
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 16 octombrie 1996 P.S. a chemat în judecată Primarul Municipiului Galați pentru a fi obligat ca în temeiul art. 35 din Legea nr. 33/1994 să-i r
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă