ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3963/2003

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 4 decembrie 2001 G.M. a chemat în judecată Fundația „Așezământul M. și T.A.” solicitând să se constate nulitatea de drept a actului de înființare a fundației, reprezentat de sentința civilă nr. 15/15 septembrie 1992 a Judecătoriei sectorului 2, susținând că hotărârea a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 3 din Legea nr. 21/1994, potrivit căruia acordarea personalității juridice a unei fundații este de competența tribunalului și nu a judecătoriei. Prin sentința civilă nr. 85 din 22 ianuarie 2002 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, a fost respinsă cererea ca inadmisibilă, avându-se în vedere că încălcarea normei de procedură invocate se poate face numai în cadrul căilor legale de atac și nu pe calea unei acțiuni separate în constatare.

Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei hotărâri a fost respins ca nefondat, prin decizia nr. 218 din 9 mai 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, pentru aceleași considerente. Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recursul de față, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că potrivit art. 159 pct. 2 C. proc. civ. necompetența este de ordine publică când pricina este de competența unei instanțe de alt grad, iar potrivit art. 105 alin. (1) C. proc. civ. actele de procedură îndeplinite de un judecător necompetent sunt nule. Prin urmare solicită să se constate nulitatea hotărârii pronunțate de o instanță necompetentă. Recursul vizează și nesoluționarea de către tribunal a excepției de necompetență materială, considerând că cererea formulată este de competența judecătoriei, cerând în consecință casarea hotărârilor pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria sectorului 2 București.

Recursul nu este întemeiat. Așa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, acțiunea de față are ca obiect anularea unei hotărâri, ce a fost dată de o instanță necompetentă. Este exact că potrivit art. 105 C. proc. civ. actele de procedură îndeplinite de un judecător necompetent sunt nule, dar nulitatea nu poate fi invocată decât în cadrul litigiului respectiv uzând de căile legale ordinare și extraordinare de atac, conform art. 282 și art. 299 C. proc. civ. și nu în cadrul altui litigiu. Dar, recurenta nu este străină de hotărârea cu privire la care solicită să se constate nulitatea, pentru că așa cum rezultă din actele dosarului, a fost prima președintă a fundației și a fost cea care a cerut înființarea ei.

În această calitate putea invoca eventuale vicii de formă ale actului de înființare, însă numai în termen de 6 luni, ce în cauză este cu evidență depășit. Oricum, prevederile legale invocate de recurentă nu pot conduce la admiterea cererii, întrucât art. 111 C. proc. civ. prevede posibilitatea părții de a cere constatarea existenței sau inexistenței unui drept și nu desființarea unei hotărâri judecătorești. Nici necompetența tribunalului nu este de primit, față de obiectul pricinii și de faptul că însăși recurenta a investit tribunalul, ca instanță superioară, în măsură să desființeze hotărârea instanței de fond. Așa fiind, motivele invocate nu sunt întemeiate și întrucât nu există cauze de nulitate care să poată fi puse în discuția părților, potrivit art. 306 alin. (2) C. proc.

civ., recursul de față va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanta G.M. împotriva deciziei 218 A din 9 mai 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, ca nefondat. Obligă pe recurenta-reclamantă G.M. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 800.000 lei către intimata-pârâtă Fundația „Așezământul M. și T.A.”. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2003.