ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3963/2003

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 4 decembrie 2001

G.M. a chemat în judecată Fundația „Așezământul M. și T.A.” solicitând să se

constate nulitatea de drept a actului de înființare a fundației, reprezentat de

sentința civilă nr. 15/15 septembrie 1992 a Judecătoriei sectorului 2,

susținând că hotărârea a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 3 din Legea

nr. 21/1994, potrivit căruia acordarea personalității juridice a unei fundații

este de competența tribunalului și nu a judecătoriei.

Prin sentința civilă nr. 85 din 22 ianuarie 2002

a Tribunalului București, secția a III-a civilă, a fost respinsă cererea ca

inadmisibilă, avându-se în vedere că încălcarea normei de procedură invocate se

poate face numai în cadrul căilor legale de atac și nu pe calea unei acțiuni

separate în constatare.

Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei

hotărâri a fost respins ca nefondat, prin decizia nr. 218 din 9 mai 2002 a

Curții de Apel București, secția a III-a civilă, pentru aceleași considerente.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat

recursul de față, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

susținând că potrivit art. 159 pct. 2 C. proc. civ. necompetența este de ordine

publică când pricina este de competența unei instanțe de alt grad, iar potrivit

art. 105 alin. (1) C. proc. civ. actele de procedură îndeplinite de un

judecător necompetent sunt nule. Prin urmare solicită să se constate nulitatea

hotărârii pronunțate de o instanță necompetentă.

Recursul vizează și nesoluționarea de către

tribunal a excepției de necompetență materială, considerând că cererea

formulată este de competența judecătoriei, cerând în consecință casarea

hotărârilor pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria

sectorului 2 București.

Recursul nu este întemeiat.

Așa cum rezultă din expunerea rezumativă a

lucrărilor dosarului, acțiunea de față are ca obiect anularea unei hotărâri, ce

a fost dată de o instanță necompetentă. Este exact că potrivit art. 105 C.

proc. civ. actele de procedură îndeplinite de un judecător necompetent sunt

nule, dar nulitatea nu poate fi invocată decât în cadrul litigiului respectiv

uzând de căile legale ordinare și extraordinare de atac, conform art. 282 și

art. 299 C. proc. civ. și nu în cadrul altui litigiu. Dar, recurenta nu este

străină de hotărârea cu privire la care solicită să se constate nulitatea,

pentru că așa cum rezultă din actele dosarului, a fost prima președintă a

fundației și a fost cea care a cerut înființarea ei.

În această calitate putea invoca eventuale vicii

de formă ale actului de înființare, însă numai în termen de 6 luni, ce în cauză

este cu evidență depășit. Oricum, prevederile legale invocate de recurentă nu

pot conduce la admiterea cererii, întrucât art. 111 C. proc. civ. prevede

posibilitatea părții de a cere constatarea existenței sau inexistenței unui

drept și nu desființarea unei hotărâri judecătorești.

Nici necompetența tribunalului nu este de

primit, față de obiectul pricinii și de faptul că însăși recurenta a investit

tribunalul, ca instanță superioară, în măsură să desființeze hotărârea

instanței de fond.

Așa fiind, motivele invocate nu sunt întemeiate

și întrucât nu există cauze de nulitate care să poată fi puse în discuția

părților, potrivit art. 306 alin. (2) C. proc. civ., recursul de față va fi

respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

reclamanta G.M. împotriva deciziei 218 A din 9 mai 2002 a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă, ca nefondat.

Obligă pe recurenta-reclamantă G.M. la plata

cheltuielilor de judecată în cuantum de 800.000 lei către intimata-pârâtă

Fundația „Așezământul M. și T.A.”.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  10 octombrie 2003.