EYRAUD c. FRANCE

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 40355/02 prezentată de Henri EYRAUD împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 31 ianuarie 2006 într-o cameră compusă din domnii Türmen președinte J.-P. Costa Jungwiert Ugrekhelidze mes Mularoni Jočienė, Popović, judecători și grefier adjunct al secțiunii, Având în vedere cererea menționată anterior formulată la 2 noiembrie 2002, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAȚĂ Reclamantul, care a decedat astăzi, era un resortisant francez, născut în 1921. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: printr-un decret din 30 aprilie 1981, ministrul educației naționale l-a pensionat pe reclamant, profesor certificat de scrisori clasice, pentru invaliditate care nu rezultă din exercitarea funcțiilor sale. La 20 noiembrie 1981, acesta din urmă, susținând că infirmitățile de care suferea aveau o legătură directă cu serviciul, sesizează Tribunalul Administrativ din Marsilia printr-o cerere de revizuire a pensiei sale civile. Prin hotărârea din 28 septembrie 1984, Tribunalul a declarat că a încheiat la termen, întrucât comisia de reformă nu a fost consultată. În urma acestei hotărâri, comisia s-a întrunit la 28 mai 1986. Având în vedere concluziile experților desemnați, Comisia a constatat că reclamantul suferea de o sinuzită polipoasă bilaterală imputabilă serviciului care ducea la o infirmitate de 30%, fără o stare preexistentă, precum și de diverse infirmități care nu erau imputabile serviciului, ceea ce conducea la diferite rate de invaliditate. În conformitate cu aceste concluzii, ministrul educației naționale, printr-un decret din 7 octombrie 1986, l-a autorizat pe reclamant să-și exercite drepturile la o pensie civilă de pensie să dea data reluării școlare 1981-1982 pentru invaliditate care rezultă din exercitarea funcțiilor sale. Dosarul a fost transmis Ministerului Bugetului, împreună cu o propunere de revizuire a pensiei civile de pensie în vederea punerii în aplicare a unei rentări viagere de invaliditate stabilită la rata de 42%. La 23 ianuarie 1987, reclamantul sesizează Tribunalul Administrativ din Marsilia. Pe baza articolului L. 28 din Codul de pensii civile și militare privind acordarea de o rentă viageră de invaliditate cumulativă cu pensia care remunnează serviciile, reclamantul a anulat lit. (a) din 7 octombrie 1986 și a solicitat înlocuirea sa cu un decret în care să figureze o trimitere expresă la art. L. 28. Prin decizia din 22 iunie 1987, ministrul economiei și finanțelor a refuzat propunerea Ministerului Educației Naționale. Cu toate acestea, printr-o hotărâre din 10 mai 1988, a acordat reclamantului o pensie de pensie cu o rentă viageră de boală la rata de 42%. Prin hotărârea din 19 septembrie 1988, ministrul respectiv a retras concesiunea acordată și a acordat reclamantului o pensie civilă de invaliditate care nu includea o rentă viageră. Printr-o hotărâre din 4 mai 1990, Tribunalul, reunind cele două acțiuni ale reclamantului, a anulat la La apelul ministrului economiei și finanțelor, Curtea Administrativă din Lyon, printr-o hotărâre din 28 octombrie 1993, a anulat hotărârea pronunțată și a respins toate cererile reclamantului. În recurs, această decizie a fost anulată printr-o hotărâre a Consiliului din 13 iunie 1997. Prin hotărârea din 21 noiembrie 1997, Curtea Administrativă din Lyon, hotărând în calitate de instanță de trimitere, a confirmat în toate dispozițiile hotărârea sa din 28 octombrie 1993; aceasta a anulat hotărârea din 4 mai 1990 și a respins toate cererile reclamantului. Prin hotărârea din 29 martie 2002, notificată la 16 mai 2002, Consiliul de Stat a respins recursul formulat de reclamant. (1) Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plângea că cauza sa, în fața instanțelor administrative, nu a fost ascultată într-un termen rezonabil. (2) Pe același temei al convenției, reclamantul contesta rezultatul procedurii, susținând că instanțele naționale au comis erori de fapt ca de drept. El vedea acolo o încălcare a dreptului său la un proces echitabil. ÎN Septembrie 2005 de invitare să răspundă la observațiile guvernului, nici scrisorii de relansare cu avertisment din 29 noiembrie 2005 (recomandat cu confirmare de primire). În consecință, această scrisoare, primită de Poșta din Marsilia la 2 decembrie 2005 (proba este la data la care a fost primit), a fost trimisă imediat expeditorului cu mențiunea "decedat" Curtea arată, de asemenea, că reclamantul nu este reprezentat de un consiliu și că dosarul nu conține nicio indicație cu privire la moștenitorii sau părinții defunctului care ar putea urmări judecata în fața Curții. Prin urmare, în lumina circumstanțelor din speță, Curtea concluzionează că nu se mai justifică continuarea examinării cererii în sensul articolului 37 alin. (1) lit. (c) din Convenție. Pe de altă parte, Comisia consideră că nu există circumstanțe speciale în ceea ce privește respectarea drepturilor garantate de Convenție sau a protocoalelor suplimentare ale acesteia (n) impun continuarea examinării cererii, în sensul art. 37 alin. (1) din Convenție. Prin urmare, este necesar să se pună capăt aplicării articolului 29 alineatul (3) din Convenție și să se șteargă cererea de rol. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Naismith Türmen grefier adjunct Președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION

Requête n

o

40355/02

présentée par Henri EYRAUD

contre la France

La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 31 janvier 2006 en une chambre composée de

:

MM.

R.

Türmen

,

président

,

J.-P.

Costa

,

K.

Jungwiert

,

M.

Ugrekhelidze

M

mes

A.

Mularoni

,

D.

Jočienė,

M.

D.

Popović,

juges

,

et de M. S.

Naismith,

greffier adjoint de section,

Vu la requête susmentionnée introduite le 2 novembre 2002,

Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire,

Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant, aujourd’hui décédé, était un ressortissant français, né en 1921.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

Par un arrêté du 30 avril 1981, le ministre de l’éducation nationale mit à la retraite le requérant, professeur certifié de lettres classiques, pour invalidité ne résultant pas de l’exercice de ses fonctions.

Le 20 novembre 1981, ce dernier, soutenant que les infirmités dont il souffrait avaient un lien direct avec le service, saisit le tribunal administratif de Marseille par une requête tendant à la révision de sa pension civile.

Par un jugement du 28 septembre 1984, ledit tribunal annula l’arrêté litigieux, la commission départementale de réforme n’ayant pas été consultée.

A la suite de ce jugement, la commission se réunit le 28 mai 1986. Au vu des conclusions des experts désignés, elle constata que le requérant souffrait d’une sinusite polypeuse bilatérale imputable au service entraînant une infirmité de 30 % sans état préexistant, ainsi que de diverses infirmités non imputables au service entraînant différents taux d’invalidité.

Conformément à ces conclusions, le ministre de l’éducation nationale, par un arrêté du 7 octobre 1986, admit le requérant à faire valoir ses droits à une pension civile de retraite à dater de la rentrée scolaire 1981-1982 pour invalidité résultant de l’exercice de ses fonctions. Le dossier fut transmis au ministère du budget, avec une proposition tendant à réviser la pension civile de retraite en vue d’y rattacher une rente viagère d’invalidité fixée au taux de 42 %.

Le 23 janvier 1987, le requérant saisit le tribunal administratif de Marseille. Sur le fondement de l’article L. 28 du code des pensions civiles et militaires de retraite relatif à l’octroi d’une rente viagère d’invalidité cumulable avec la pension rémunérant les services, le requérant demanda l’annulation de l’arrêté de 7 octobre 1986 et sollicita son remplacement par un arrêté où figurerait une référence expresse à l’article L. 28.

Par une décision du 22 juin 1987, le ministre de l’économie et des finances refusa la proposition du ministère de l’éducation nationale. Par un arrêt du 10 mai 1988, il concéda toutefois au requérant une pension de retraite assortie d’une rente viagère d’invalidité au taux de 42 %. Se prévalant de ce que cette pension procédait d’une erreur matérielle, ledit Ministre, par un arrêté du 19 septembre 1988, retira la concession octroyée et accorda au requérant une pension civile d’invalidité non assortie d’une rente viagère.

Le 24 décembre 1989, le requérant saisit le tribunal administratif de Marseille d’une requête tendant à l’annulation de l’arrêté du 19

septembre

1988.

Par un jugement du 4 mai 1990, le tribunal, joignant les deux recours du requérant, annula l’arrêté susmentionné et dit qu’il n’y avait pas lieu de statuer sur les conclusions tendant à l’attribution d’une rente viagère d’invalidité.

Sur appel du ministre de l’économie et des finances, la cour administrative d’appel de Lyon, par un arrêt du 28 octobre 1993, annula le jugement déféré et rejeta toutes les demandes du requérant.

Frappé de pourvoi, cette décision fut annulée par un arrêt du Conseil d’Etat en date du 13 juin 1997.

Par un arrêt du 21 novembre 1997, la cour administrative d’appel de Lyon, statuant en tant que juridiction de renvoi, confirma en toutes ses dispositions son arrêt du 28 octobre 1993

; elle annula derechef le jugement du 4 mai 1990 et rejeta toutes les demandes du requérant.

Par un arrêt du 29 mars 2002, notifié le 16 mai 2002, le Conseil d’Etat rejeta le pourvoi formé par le requérant.

GRIEFS

EN DROIT

La Cour constate que le requérant n’a répondu ni à la lettre du 30

septembre 2005 l’invitant à répliquer aux observations du Gouvernement, ni à la lettre de relance avec avertissement du 29

novembre

2005 (en recommandé avec accusé de réception). Pour cause, ce courrier, réceptionné par la Poste de Marseille le 2 décembre 2005 (preuve en est l’avis de réception) fut immédiatement renvoyé à l’expéditeur avec la mention «

décédé

». La Cour relève également que le requérant n’est pas représenté par un conseil, et que le dossier ne contient aucune indication sur d’éventuels héritiers ou parents du défunt susceptibles de poursuivre la requête devant la Cour.

Par conséquent, à la lumière des circonstances de l’espèce, la Cour conclut qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête au sens de l’article

37 § 1 c) de la Convention.

Elle estime, par ailleurs, qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention ou ses Protocoles additionnels n’exige la poursuite de l’examen de la requête, au sens de l’article 37 § 1

in fine

de la Convention.

Partant, il convient de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention et de rayer la requête du rôle.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Décide

de rayer la requête du rôle.

S.

Naismith

R.

Türmen

Greffier adjoint

Président