AFFAIRE GUILLARD c. FRANCE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation de l'art. 6-1;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - réparation
AFFAIRE GUILLARD c. FRANCE (CtEDO, 2009)
A CINCEA SECȚIUNE
CAUZA GUILLARD c. FRANȚA
(Cererea nr. 24488/04)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
15 ianuarie 2009
DEFINITIVĂ
15/04/2009
Această hotărâre poate suferi retușuri de formă.
În cauza Guillard c. Franța,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a cincea secțiune), ședință ținută într-o cameră compusă din:
Peer Lorenzen,
președinte,
Rait Maruste,
Jean-Paul Costa,
Karel Jungwiert,
Renate Jaeger,
Mark Villiger,
Isabelle Berro-Lefèvre,
judecători,
și de Claudia Westerdiek,
grefiera secțiunii,
După deliberare în ședință de consiliu pe 9 decembrie 2008,
Pronunță hotărârea care urmează, adoptată la această dată:
1.
PROCEDURA
1.
La originea acestei cauze se află o cerere (nr. 24488/04) îndreptată împotriva Republicii Franceze și prin care un cetățean al acestui stat, dl. Pierre Guillard (reclamantul), a sesizat Curtea pe 2 iulie 2004 în virtutea articolului 34 din Convenția de apărare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale (Convenția).
2.
Guvernul francez (Guvernul) este reprezentat de agentul său, doamna E. Belliard, Directoare a afacerilor juridice la ministerul Afacerilor Externe.
3.
Reclamantul, citând art. 6 § 1 din Convenție, susține violarea dreptului lui de acces la tribunal, din cauza desistenți d'office constatate de Consiliul de Stat.
4.
Pe 30 martie 2006, Curtea a decis comunicarea cererei Guvernului. Așa cum permite art. 29 § 3 din Convenție, s-a hotărât în plus că ar fi examinate simultan admisibilitatea și fondul cauzei.
FAPTE
I.
CIRCUMSTANȚELE CAUZEI
5.
Reclamantul, căpitan de port în pensie, s-a născut în 1929 și locuiește la La Charité sur Loire.
6.
Pe 10 aprilie 2001, el a depus un recurs gracios la prim-ministru împotriva decretului nr. 2001-188 din 26 februarie 2001 privind statutul corpului ofițerilor de port. El considera, în fapt, că acest decret contrazice protocolul de înțelegere, numit protocolul Durafour, încheiat pe 9 februarie 1990, asupra renovării grilei clasificărilor și remunerațiilor celor trei funcții publice. El visa în special articolele 20, 24 și 25 din decret, care se refereau la modalitățile de reclasificare indiciară, determinând potrivit lui disparități de tratament și o pierdere de venit privind valoarea pensiei de pensionare, și el contesta punerea în vigoare a reclasificării la 1 august 1996, în timp ce, pentru numeroase corpuri comparabile, această dată era fixată la 1 august 1995.
7.
Recursul a fost supus unei decizii implicite de respingere, confirmată de o scrisoare a ministrului echipamentului, transporturilor și locuințelor din 2 noiembrie 2001.
8.
Printr-o cerere înregistrată pe 17 decembrie 2001, reclamantul sesizează Consiliul de Stat pentru a obține anularea deciziei de respingere a recursului și injecție la prim-ministru și ministrului echipamentului de a proceda la modificările articolelor contestate ale decretului. Această cerere de trei pagini apare ca completa și argumentată. Reclamantul o termina cu formula: „Îmi rezerv dreptul de a amplifica prezentul recurs dacă va fi necesar."
9.
Reclamantul a precizat că această frază era inspirată de formula de uzanță care termina rapoartele de mare: „căpitanul îi rezerv dreptul de a amplifica prezentul raport dacă va fi necesar".
10.
Pe 13 mai 2002, prim-ministrul a informat că și-a însușit observațiile ministrului funcției publice și reformei statului, care fuseseră produse pe 28 mai următor. Reclamantul a răspuns printr-un memoriu din 25 iunie 2002, care se termina de prea mult cu formula „îmi rezerv dreptul de a amplifica prezentul memoriu dacă va fi necesar". Ministrul echipamentului a adresat de prea mult observațiile sale pe 3 iulie 2002. Reclamantul a angajat apoi un cabinet de avocați la Curtea de casație și Consiliul de Stat pentru a redacta un memoriu în replică, care a fost depus pe 27 februarie 2003.
11.
Prin scrisoare din 21 ianuarie 2004, în aplicarea articolelor R.611-7 și R.611-22 din codul justiției administrative, Consiliul de Stat a informat reclamantul că hotărârea de intervenit ar putea fi bazată pe următoarea chestiune de ordine publică:
„Trebuie constatat desistența d'office a domnului Guillard în absența producerii memoriului ampliator anunțat de cerere".
12.
Prin memoriu din 21 ianuarie 2004, avocații reclamantului au susținut că, prin mențiunea „îmi rezerv dreptul de a amplifica prezentul recurs dacă va fi necesar", reclamantul nu manifestase deloc intenția de a produce un memoriu ampliator, și au insistat asupra valorii formulei de uzanță, de politețe, fără efect real, a mențiunii în cauză. În sprijin, au subliniat caracterul perfect dezvoltat al argumentației și concluziilor reclamantului, care provocase memoriile de apărare fără ca apărătorii să ridice, de altfel, desistența d'office. Au insistat asupra expresiei „dacă va fi necesar" care manifesta, cel mult, dorința de a produce un memoriu în replică.
13.
Prin hotărâre din 13 februarie 2004, Consiliul de Stat a considerat că reclamantul se desisese d'office și i-a constatat aceasta, în termenii următori:
„Considerând că, în conformitate cu articolul R. 611-22 din codul justiției administrative: „Atunci când petiția sau recursul menționeaza intenția reclamantului sau ministrului de a prezenta un memoriu suplimentar, producția anunțată trebuie să ajungă la secretariatul conținenței Consilului de Stat într-un termen de patru luni de la data la care petiția a fost înregistrată. Dacă acest termen nu este respectat, reclamantul sau ministrul este considerat a s-a desista la data expirării acestui termen, chiar dacă memoriul suplimentar a fost ulterior produs. Consiliul de Stat constată desistența„;
Considerând că dl. Guillard, printr-o cerere înregistrată pe 17 decembrie 2001, după ce a prezentat un set de argumente împotriva deciziei atacate, a informat că-și rezerv dreptul de a amplifica prezentul recurs, dacă va fi necesar; că această mențiune trebuie privită ca manifestând intenția reclamantului de a produce un memoriu suplimentar; că la data 18 aprilie 2002, acest memoriu nu fusese depus la secretariatul conținenței Consilului de Stat și prin urmare termenul de patru luni, acordat pentru această producție de dispozițiile precitate din articolul R. 611-22 din codul justiției administrative, expirase; că dl. Guillard trebuie, prin urmare, să fie privit a s-a desista din petiția sa; că trebuie să-i se constate aceasta desistență."
II.
DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNĂ RELEVANTE
14.
Recursul în anulare (sau în exces de putere) împotriva unei decizii (explicite sau implicite) a administrației trebuie introdus în termenul de doi luni în fața tribunalului administrativ. Apelul este adus în fața curții administrative de apel. Cu toate acestea, Consiliul de Stat este competent să se pronunțe în primă și ultima instanță asupra recursurilor îndreptate împotriva decretelor, precum și împotriva anumitor acte ale miniștrilor (articolul R. 311-1 din codul justiției administrative, denumit în continuare CJA).
15.
Articolul R. 432-1 din CJA prevede că petiția și memoriile părților trebuie, sub pedeapsa nereceveibilității, să fie prezentate de un avocat la Consiliul de Stat. Conform articolului R. 432-2, recursurile în exces de putere împotriva actelor diferitelor autorități administrative fac parte din recursurile care pot fi introduse fără ministeriul unui asemenea avocat.
16.
Potrivit articolului R. 411-1 din CJA, petiția introdutoare de instanță trebuie să conțină expunerea faptelor și argumentelor, precum și enumerarea concluziilor prezentate judecătorului. Este frecvent ca reclamantul sau avocatul lui să introducă o cerere sumară, în care anunță un memoriu (numit memoriu ampliator sau suplimentar) care dezvoltă argumentația sa (cf. Debbash și Ricci, Conținență administrativă, Dalloz, p. 303 § 394 și Pacteau, Conținență administrativă, PUF, p. 214, § 182).
17.
Articolul R 611-22 din CJA (în redacția aplicabilă la data faptelor) prevede că, în fața Consilului de Stat, partea care a anunțat un asemenea memoriu și nu-l produce în termenul de patru luni de la înregistrarea cererei sale este considerată d'office a s-a desista din recursul său. Acest articol se citește:
„Atunci când petiția sau recursul menționeaza intenția reclamantului sau ministrului de a prezenta un memoriu suplimentar, producția anunțată trebuie să ajungă la secretariatul conținenței Consilului de Stat într-un termen de patru luni de la data la care petiția a fost înregistrată.
Dacă acest termen nu este respectat, reclamantul sau ministrul este considerat a s-a desista la data expirării acestui termen, chiar dacă memoriul suplimentar a fost ulterior produs. Consiliul de Stat constată aceasta desistență."
18.
Desistența d'office se aplică tuturor părților, inclusiv administrației. Termenul de patru luni a fost redus la trei luni prin decretul nr. 2006-964 din 1 august 2006.
19.
În fața tribunalelor administrative și curților administrative de apel, desistența d'office este constatată doar după o punere în demență, neefectuată, de a produce memoriul suplimentar anunțat în petiția introdutoare (articolul R. 612-5 din CJA; a se vedea în special Consiliul de Stat, hotărâre Société le Noroît din 19 noiembrie 1993, colecția Lebon (rec.) p. 326).
20.
Consiliul de Stat a estimat în special că următoarele expresii anunțau intenția de a produce un memoriu suplimentar sau ampliator: „[reclamații și-au rezerv] dreptul de a dezvolta prezenta cerere printr-un memoriu ampliator" (Société Parcheminer Carrières, 6 martie 2000, menționat în tabelele colecției Lebon) sau „[ministrul concluzionează la anulare] pentru ansamblul argumentelor dezvoltate mai sus, și toate altele de furnizat sau dedus, dacă este necesar în memoriul suplimentar" (ministrul de interior, 13 mai 1987, menționat în tabelele colecției Lebon).
21.
Pe de altă parte, Consiliul de Stat a considerat că formule precum „prin aceste motive și toate altele de produs, dedus sau furnizat dacă este necesar d'office" (SA Omya, 18 decembrie 1996, rec. p.497), „[reclamantul și-a rezerv] dreptul de a produce orice memoriu sau explicații suplimentare la audiere" (Yepes, 23 februarie 1994, rec., p.1121), sau (din partea prefectului) „ministrul va completa recursul după caz" (Prefectul Cher, 22 aprilie 1988, menționat în tabelele colecției Lebon) nu manifestau intenția de a prezenta un asemenea memoriu.
22.
Articolul R. 611-7 din CJA, privind argumentele ridicate d'office de judecător, se citește:
„Atunci când decizia îi pare susceptibilă să fie bazată pe o problemă ridicată d'office, președintele formării de judecată sau, la Consiliul de Stat, subseția responsabilă de instrucție informează părțile înainte de ședința de judecată și fixează termenul în care acestea pot, fără ca să fie obstructionată eventual încheierea instrucției, prezenta observații asupra problematic comunicate (...)"
ÎN DREPT
I.
PRIVIND ÎNCĂLCAREA INVOCATĂ A ARTICOLULUI 6 § 1 DIN CONVENȚIE
23.
Reclamantul susține că desistența d'office pronunțată de Consiliul de Stat a prejudiciat dreptul lui de acces la tribunal, prevăzut de art. 6 § 1 din Convenție, redactat:
„Orice persoană are dreptul ca cauza ei să fie auzită în mod echitabil (...) de un tribunal (...), care va decide (...) asupra contestațiilor asupra drepturilor și obligațiilor sale de caracter civil (...)"
24.
Guvernul se opune acestei teze.
A.
Privind admisibilitatea
25.
Curtea observă că reclamantul contesta în special modalitățile și data efectivă a reclasificării corpului la care aparținea, precum și consecințele lor asupra pensiei sale de pensionare. Prin urmare, art. 6 § 1 este aplicabil prezentei proceduri, chiar dacă ea viza anularea unui text reglementar.
26.
Curtea constată că petiția nu este evident neîntemeiată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Curtea constată, de prea mult, că nu se lovește de niciun alt motiv de neadmisibilitate. Convine prin urmare să o declare admisibilă.
B.
Pe fond
1.
Argumentele părților
27.
Reclamantul subliniază că, în fața Consilului de Stat, nici grefele, nici judecătorul raportator, nici miniștrii în cauză, în memoriile lor de replică, nu invocaseră nereceveibilitatea recursului pe motiv de desistență d'office, înainte sau în cursul instrucției sale, care se efectuase în termeni rezonabili. El contestă prin urmare că asemenea desistență d'office să permită asigurarea bunei administrări a justiției, contrară cu ceea ce susține Guvernul.
28.
Pentru reclamant, Guvernul admite în observații că desistența d'office este bazată pe o simplă presupunere („mențiunea (...) permitea presupunerea că avea intenția de a prezenta un memoriu ampliator"), ceea ce este în contradicție atât cu jurisprudența Consilului de Stat (hotărârea Yepes citată) cât și cu indicația dată de Guvern că desistența d'office este pronunțată doar dacă anunțul memoriului ampliator este „fără ambiguitate". Reclamantul consideră logic de așteptat de la judecător să dovedească o rigurozitate minimă în interpretarea termenilor unei cereri și, în caz de îndoială, să inviteze reclamantul să clarifice sensul pe care a vrut să-l dea înainte de a concluziona la desistență d'office.
29.
Reclamantul consideră că această prerogativă regală ar trebui să fie suprimată și concluzionează că în speța de faț, refuzul de a judeca este evident, total neîntemeiat, contrar jurisprudenței Consilului de Stat și constituie o încălcare caracterizată a articolului 6 § 1 din Convenție.
30.
Guvernul expune mecanismul desistenți d'office, așa cum rezultă din dispozițiile articolului R. 611-22 din codul justiției administrative, introdus în acest cod printr-un decret din 12 ianuarie 1981. Guvernul subliniază că acest mecanism, care are scopul de a asigura buna administrare a justiției, este de natură să limiteze termenii de instrucție ai recursurilor în fața tribunalelor administrative și contribuie prin urmare la respectarea dreptului de a fi judecat într-un termen rezonabil, în sensul articolului 6 § 1.
31.
Guvernul consideră că în speța de faț, mențiunea în petiția introdutoare a reclamantului a formulei „îmi rezerv dreptul de a amplifica prezentul recurs dacă va fi necesar" permitea presupunerea fără ambiguitate că avea intenția de a prezenta un memoriu ampliator. Dacă nu era cazul, era obligația reclamantului de a-l indica, în termenul de patru luni amintit.
32.
Guvernul recunoaște că desistența d'office constituie o limitare a dreptului de acces la tribunal, dar consideră că această limitare, care aparține marjei de apreciere recunoscute statelor de Curt, nu este de natură să denatureze importanța articolului 6 § 1, cu atât mai mult cu cât Consiliul de Stat o folosește cu parcimonie (0,8% din decizii pronunțate în 2003 și 1,3% din cele pronunțate în 2004 și 2005).
2.
Aprecierea Curții
33.
Curtea amintește jurisprudența sa constantă potrivit căreia nu-i aparține să se substituie jurisdicțiilor interne. Este în primul rând responsabilitatea autorităților naționale, și în special a curților și tribunalelor, să interpreteze legislația internă. De prea mult, dreptul la un tribunal, dintre care dreptul de acces constituie un aspect particular, nu este absolut și se pretează la limitări implicit admise, în special privind condițiile de recevabilitate a unui recurs, deoarece pe sine apelează o reglementare de stat, care se bucură la acest sens de o anumită marjă de apreciere (a se vedea printre alții García Manibardo c. Spania, nr. 38695/97, § 36, CEDH 2000-II și Annoni di Gussola și alții c. Franța, nr. 31819/96 și 33293/96, § 48, CEDH 2000-XI).
34.
Cu toate acestea, aceste limitări nu pot restricționa accesul deschis unui justiciabil într-un fel sau în măsură atât de mari încât dreptul lui la tribunal să nu fie prejudiciat în substanța sa chiar; în fine, nu se impacientează cu art. 6 § 1 decât dacă urmăresc un scop legitim și dacă există o proporție rezonabilă între mijloacele întrebuințate și scopul urmărit (cf. García Manibardo citat mai sus, § 36 și Zvolský și Zvolská c. Republica Cehă, nr. 46129/99, § 47, CEDH 2002-IX).
Curtea reafirmă că reglementarea privind formalitățile și termenii de respectat pentru a introduce un recurs vizează asigurarea bunei administrări a justiției și respectarea, în special, a principiului securității juridice. Interesații trebuie să se aștepte ca aceste reguli să fie aplicate. Cu toate acestea, reglementarea în cauză, sau aplicarea care se face din ea, nu ar trebui să împiedice justiciabilul de a se prevala de o cale de atac disponibilă (a se vedea în special Pérez de Rada Cavanilles c. Spania, hotărâre din 28 octombrie 1998, Colecția hotărârilor și deciziilor 1998-VIII, p. 3255, § 45, Cañete de Goñi c. Spania, nr. 55782/00, § 36, CEDH 2002-VIII, Kaufmann c. Italia, nr. 14021/02, § 32, 19 mai 2005 și Melnyk c. Ucraina, nr. 23436/03, § 23, 28 martie 2006).
36.
Din aceste principii rezultă că, deși dreptul de a exercita un recurs este cu siguranță supus condițiilor legale, tribunalele trebuie, în aplicarea regulilor de procedură, să evite atât un exces de formalismul care ar prejudicia echitatea procedurii, cât și o flexibilitate excesivă care ar duce la suprimarea condițiilor de procedură stabilite de legi (Kadlec și alții c. Republica Cehă, nr. 49478/99, § 26, 25 mai 2004 și Walchli c. Franța, nr. 35787/03, § 29, 26 iulie 2007).
37.
Curtea constată că, în prezenta cauză, potrivit regulilor de competență ale jurisdicțiilor administrative, Consiliul de Stat era chemat să se pronunțe în primă și ultima instanță asupra recursului reclamantului. Acesta ridica neconformitatea decretului din 26 februarie 2001 cu „protocolul Durafour" și invoca pierderea de venit care rezulta din aceasta pentru el, în special în termeni de pensie. Cu toate acestea, recursul nu a fost examinat pe fond de Consiliul de Stat, care a estimat că se desisease d'office.
38.
Nu există îndoială pentru Curt că un mecanism precum cel al desistenți d'office, care are scopul de a reduce termenii de instrucție ai recursurilor în fața tribunalelor administrative, vizează buna administrare a justiției. Rămâne de stabilit dacă aplicarea care s-a făcut în speța de faț a respectat o proporție rezonabilă.
39.
Curtea observă că, potrivit articolului R. 611-22 din codul justiției administrative, reclamantul care, în petiția inițială, a menționat intenția de a prezenta un memoriu suplimentar și nu o face într-un anumit termen este considerat a s-a desista d'office. În speța de faț, Consiliul de Stat a considerat că propoziția „îmi rezerv dreptul de a amplifica prezentul recurs dacă va fi necesar" indica intenția reclamantului de a produce un asemenea memoriu și a tras din aceasta consecințe.
40.
Reclamantul, pentru sa parte, a precizat că această frază era inspirată de formula de uzanță prin care se termina rapoartele de mare pe care le redacta în calitate de căpitan de port („căpitanul îi rezerv dreptul de a amplifica prezentul raport dacă va fi necesar").
41.
Guvernul susține că acești termeni permiteau presupunerea „fără ambiguitate" a intenției de a produce un memoriu ampliator.
42.
Curtea nu partajează această abordare. Ea observă în fapt că reclamantul, nu jurist, nu era reprezentat de un avocat la stadiul introducerii recursului, așa cum permite dreptul francez (în speța de faț articolul R. 432-2 din CJA). Dacă se poate aștepta în mod legitim de la un profesionist al dreptului să fie deosebit de riguros în redactarea unui recurs, și în particular în alegerea cuvintelor pe care le folosește, un asemenea grad de exigență nu poate fi aplicat fără flexibilitate unui reclamant care nu este reprezentat.
43.
Curtea amintește că specificitatea unei proceduri în fața unei înalte jurisdicții nu poate justifica ca nu să fie oferite demandantului, căruia este recunoscut în dreptul intern dreptul de a se reprezenta personal, mijloace de procedură care-i vor asigura dreptul la un proces echitabil în fața acestei jurisdicții (cf. mutatis mutandis Voisine c. Franța (nr. 27362/95, §§ 32-33, 8 februarie 2000).
44.
Or în speța de faț, reclamantul, dacă folosi termenul „amplifier", nu făcea nicio referință la un eventual memoriu pe care intenționează să-l producă (cf. a contrario hotărârile citate la §20 mai sus). Curtea constată de prea mult că a folosit aceeași mențiune la sfârșitul memoriului în replică („îmi rezerv dreptul de a amplifica prezentul memoriu dacă va fi necesar"), ceea ce subliniază că a folosit-o ca o formulă de uzanță.
45.
Curtea observă de prea mult că jurisprudența Consilului de Stat pe acest punct poate părea de o complexitate relativă unui non-profesionist al dreptului, deoarece, în special, expresia „(demandantul) îi rezerv dreptul de a produce orice memoriu", aproape de cea folosită de reclamant, nu a fost interpretată de înalta jurisdicție ca anunțând prezentarea unui memoriu suplimentar (a se vedea hotărârea Yepes citată la §21 mai sus).
46.
Curtea acordă o importanță deosebită faptului că niciun din miniștrii apărători nu a ridicat desistența d'office, în timp ce acest argument este adesea invocat de administrație în fața Consilului de Stat. Aceasta înseamnă că apărătorii înșiși, care sunt familiarizați cu procedura administrativă, nu au văzut în formula folosită de reclamant, deși aveau tot interesul să o facă, anunțul „fără ambiguitate" al unui memoriu suplimentar.
47.
Curtea ține în considerare de prea mult consecințele desistenți d'office pentru reclamant: acesta din urmă, care se plângea de efectele decretului, în special asupra pensiei sale, nu a putut face examina recursul de Consiliul de Stat, singurul judecător pe care putea sa-l sesizeze din cauza competenței sale în primă și ultima instanță (cf. a contrario, Société civile des Néo-Polders c. Franța (decizie), nr. 71463/01, 22 februarie 2005, unde recursul fusese examinat de trei grade de jurisdicție).
48.
În sfârșit, Curtea observă că obiectivul urmărit, și anume reducerea termenilor de instrucție ai recursurilor, poate fi atins prin mijloace mai puțin riguroase, cum ar fi trimiterea unei puneri în demență, așa cum este cazul în fața tribunalelor administrative și curților administrative de apel (a se vedea §17 mai sus).
49.
În concluzie, Curtea este de părere că, în circumstanțele speței de faț, reclamantul a fost pus în fața unei sarcini disproporționate care rupe echilibrul just dintre, pe de o parte, preocuparea legitimă de a asigura respectarea condițiilor formale de sesizare a jurisdicțiilor și, pe de altă parte, dreptul de acces la judecător (Kadlec citat mai sus §§ 23-30 și Walchli citat mai sus, §36).
50.
A existat, prin urmare, o violare a articolului 6 § 1 din Convenție.
II.
PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE
51.
Potrivit articolului 41 din Convenție,
„Dacă Curtea declară că a existat o violare a Convenției sau a Protocoalelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Părți Contractante nu permite ștergerea decât incomplet a consecințelor acestei violări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, satisfacție echitabilă."
A.
Prejudiciu
52.
Reclamantul solicită 129.724,30 euro (EUR) la titlu de prejudiciu material, pe care-l descompune după cum urmează: 48.287,11 EUR la titlu de diferență între tratamentele și pensiile efectiv percepute și cele pe care ar fi primit-o dacă recursul ar fi reușit, 8.276,19 EUR la titlu de dobânzi legale asupra acestei sume, 57.642 EUR la titlu de diferențial asupra pensiilor viitoare (conform unui calcul al speranței de viață previzibile a sa) și 15.519 EUR la titlu de pensia de reversiune pentru soția sa. El solicită de prea mult 130.000 EUR la titlu de prejudiciu moral suferit.
53.
Guvernul susține că nu se poate prejudeca rezultatul recursului reclamantului, care avea puține șanse de a reuși, și că prejudiciul material pe care-l susține nu are legătură de cauzalitate cu violarea invocată. Privind prejudiciul moral, Guvernul este de părere că ar fi suficient reparate, dacă este cazul, de constatarea violării.
54.
Curtea nu poate specula asupra rezultatului la care ar fi ajuns procedura incriminată dacă violarea articolului 6 § 1 din Convenție nu ar fi avut loc (cf. în special Mantovanelli c. Franța, hotărâre din 18 martie 1997, § 40, Colecția 1997-II). Prin urmare, trebuie respinse cererile reclamantului la titlu de prejudiciu material susținut. Curtea consideră cu toate acestea că faptul de a fi fost privat de dreptul la acces la tribunal i-a cauzat un prejudiciu moral care nu poate fi reparate de constatarea unică a violării articolului 6 § 1 din Convenție. Pronunțând în echitate, așa cum vrea art. 41, îi acordă suma de 3.000 EUR.
B.
Cheltuieli și dospăreri
55.
Reclamantul solicită de prea mult 5.416 EUR pentru cheltuieli și dospăreri, și anume 2.800 EUR la titlu de cheltuieli de avocat, 116 EUR la titlu de dobânzi legale asupra acestei sume și 2.500 EUR la titlu de „cheltuieli nerepetiibile".
56.
Guvernul se opune, susținând că cheltuielile de avocat nu au fost suportate de reclamant pentru a face să se recunoască o violare a Convenției, ci pentru a-și apăra interesele în ordinea internă. El subliniază că reclamantul nu este reprezentat în fața Curții și nu furnizează niciun justificativ al cheltuielilor sale în fața acesteia.
57.
Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și dospăreri decât în măsura în care se stabilește realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al tarif lor. În speța de faț și ținând cont de elementele pe care o deține și de criteriile menționate mai sus, Curtea consideră rezonabilă suma de 1.000 EUR la titlu de cheltuieli și dospăreri ale procedurii naționale și o acordă reclamantului. Ea constată de prea mult că reclamantul, care nu era reprezentat în procedura în fața Curții, nu a furnizat niciun justificativ de cheltuieli legate de această procedură. Nu este prin urmare cazul să-i alocheze nicio sumă la acest titlu.
C.
Dobânzi de întârziere
58.
Curtea judecă potrivit să calieze rata dobânzilor de întârziere pe rata dobânzii facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1.
Declară
petiția admisibilă;
2.
Spune
că a existat o violare a articolului 6 § 1 din Convenție;
3.
Spune
a)
că Statul pârât trebuie să verseze reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă conform articolului 44 § 2 din Convenție, suma de 3.000 EUR (trei mii euro) pentru prejudiciu moral și 1.000 EUR (mie euro) pentru cheltuieli și dospăreri, plus orice sumă care ar putea fi datorată la titlu de impozit de reclamant;
b)
că, de la expirarea termenului menționat și până la versare, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale;
4.
Respinge
cererea de satisfacție echitabilă pentru restul.
Semnat în limba franceză, apoi comunicat în scris pe 15 ianuarie 2009, în aplicarea articolului 77 §§ 2 și 3 din regulament.
Claudia Westerdiek
Peer Lorenzen
Grefiera
Președinte