CINCEA SECȚIUNEA A CINCEA CAUZA FONFREDE c. FRANȚA (solicitarea nr. 44562/04) HOTĂRÂREA STRASBURG 16 octombrie 2008 DEFINITIVF 16/01/2009 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Fonfrede c. Franța, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care se află într-o cameră compusă din Peer Lorenzen, președinte, Jean-Paul Costa, Karel Jungwiert, Volodymyr Butkevych, Renate Jaeger, Mark Villiger, Isabelle Berro-Lefèvre, judecători, și Claudia Westerdiek, graffière de sectiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 25 septembrie 2008, se retrage la hotărâre că aici, adoptat la această dată procedural A la origine a cauzei se află o cerere (n 44562/04) îndreptată împotriva Republicii Franceze și al cărei resortisant al acestui stat, domnul Michel Fonfrede ( În conformitate cu art. 34 din Convenția privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Tribunalul a sesizat Curtea la 2 decembrie 2004 în temeiul articolului 34 din Convenția privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 19 septembrie 2007, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. Prevalând de dispozițiile art. 29 alin. (3) din Convenție, aceasta a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. Reclamantul, dl Michel Fonfrede, este un resortisant francez, născut în 1942, cu reședința în Vichy. La 3 aprilie 2003, Tribunalul de Mare Instanță din Clermont-Ferrand l-a condamnat pe reclamant ca administrator al unei societăți civile de construcții-vânzare la șase luni de închisoare cu suspendare pentru fraudă fiscală. Instanța a dispus, de asemenea, publicarea în extrase a deciziei sale într-un ziar regional, precum și afișarea la poarta spațiilor societății. La 15 ianuarie 2004, instanța de apel din Riom a confirmat această hotărâre. La 20 ianuarie 2004, reclamantul a formulat un recurs în casare fără a fi reprezentat de un avocat în Consiliul de Stat și în Curtea de Casație. La 17 februarie 2004, el a depus un memoriu în fața Curții de Casație. 10. Prin scrisoarea din 2 martie 2004, grefa penală a Curții de Casație l-a informat pe solicitant că memoriul său va fi supus examinării unui consilier raportor și apoi unui avocat general, care îi va face cunoscute în scris sensul concluziilor sale. 11. La 31 martie 2004, consiliul Direcției Generale Impozitare a trimis reclamantului memoriul în apărare. 12. La 28 aprilie 2004, consilierul raportor și-a prezentat raportul, care conținea o reamintire a faptelor și a procedurii, motivarea judecătorilor din fond, precum și un rezumat al mijloacelor prezentate de solicitant. La 7 mai 2004, Procurorul General al Curții de Casație a adresat o scrisoare reclamantului l Õinformând sensul concluziilor sale, poșta a fost formulată în următorii termeni Ați formulat un recurs împotriva hotărârii judecătorești a Curții de Justiție din Riom la 15 ianuarie 2004. După cum ați anunțat grefierul șef al Curții printr-o scrisoare anterioară, am onoarea să vă informez că dosarul dvs. a fost examinat de un avocat general la Curtea de Casație, și va fi stabilit la o altă ședință a camerei criminale. Pentru a îndeplini pe deplin cerințele Curții Europene a Drepturilor Omului, trebuie să vă informez cu privire la sensul concluziilor avocatului general. În acest caz, este vorba despre un aviz privind respingerea recursului. Nu vi se va putea da nicio informație suplimentară. Totuși, dacă considerați necesar, veți putea trimite grefa infracțională a Curții de Casație (...), sub două săptămâni, (...), observații scurte care vor fi depuse la dosar înainte de examinare. 14. Prin hotărârea din 3 iunie 2004, camera penală a Curții de Casație a respins recursul formulat de reclamant. La 5 iulie 2004, reclamantul trimite o scrisoare Curții de Casație pentru a solicita să i se adreseze raportul consilierului raportor și concluziile avocatului general. 16. La 19 iulie 2004, instanța de apel a Curții de Casație din Riom notifia la hotărârea de respingere a Curții de Casație către reclamant. Recurentul invocă mai multe cauze de ruptură în legalitatea procedurii desfășurate în fața Curții de Casație și invocă în acest scop art. 6 alineatul (1) din convenție, ale căror dispoziții relevante se citesc astfel Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) de către o instanță (...) care va decide (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei. Cu privire la motivul întemeiat pe lipsa de comunicare a reclamantului cu raportul consilierului raportor în fața camerei criminale a Curții de Casație cu privire la admisibilitate 18. Curtea constată că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și subliniază că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie declarat admisibil. Pe fond 19. Reclamantul se plânge că nu a primit comunicarea raportului consilierului raportor, în timp ce acesta a fost transmis înainte de data la care a fost transmis avocatului general. 20. Guvernul indică faptul că: în urma Hotărârilor Reinhardt și Slimane-Kaid c. Franța (hotărârea din 31 martie 1998, Rec., 1998 II) și Slimane-Kaid c. Franța 29507/95, 25 ianuarie 2000), metoda de informare introdusă de grefa Curții de Casație către reclamanții nereprezentați în materie penală a cunoscut evoluții importante, punând capăt dezechilibrului pe care Curtea l-a identificat în cauzele menționate anterior. 21. Guvernul furnizează modelele de scrisori utilizate de grefa penală a Curții de Casație începând cu 1 februarie 2003, pentru a informa reclamanții în legătură cu recursul la procedură în fața Curții de Casație. În februarie 2003, reclamanții nereprezentați și care au transmis un memoriu personal erau informați de grefa penală a Curții de Casație că memoriul lor va fi supus examinării unui consilier raportor și apoi unui avocat general și că, odată informat cu privire la sensul avizului avocatului general, aceștia ar avea posibilitatea de a prezenta observații suplimentare. Având în vedere această scrisoare, le revine sarcina de a contacta Curtea de Casație, prin intermediul unui simplu apel telefonic, pentru a organiza, în cazul în care doresc, consultarea raportului consilierului raportor înainte de a intra în audiție. Odată ce avocatul general își dădea avizul, serviciile Parchetului General îl comunicau reclamanților, în timp ce aceștia aveau posibilitatea de a trimite observații suplimentare grefei infracționale. Guvernul insistă asupra posibilității pe care au avut-o în acel moment reclamanții în recursul de a se adresa serviciului de primire pentru a cunoaște data la care a avut loc încuviințarea. 23. Începând cu 1 octombrie 2004, justițiarii nereprezentați erau informați cu privire la depunerea raportului consilierului raportor de două ori. Pe de o parte, la depunerea memoriului lor, declarația de primire le preciza că acesta urma să fie supus examinării unui consilier raportor și unui avocat general. În plus, părțile interesate erau informate că avocatul general le va face cunoscute în scris sensul concluziilor sale. În cele din urmă, li s-a dat posibilitatea de a consulta raportul consilierului raportor și de a stabili o întâlnire cu serviciul de primire al Curții de Casație pentru a consulta la fața locului acest raport. În al doilea rând, în momentul înregistrării raportului consilierului, un aviz postat automat reamintea reclamanților că aceștia puteau lua legătura cu primirea Curții de Casație pentru a consulta raportul menționat. 24. Guvernul susține că, începând cu 1 iulie, În decembrie 2006, reclamanții sunt informați cu privire la depunerea raportului și la posibilitatea de a primi o copie a acestuia la adresa lor, la simpla cerere a grefei penale a Curții. Aceste avize sunt automatizate și constau în trimiteri poștale la adresa dată de solicitanți. Pe de altă parte, guvernul dorește să precizeze că este acum posibil ca: să fie informat, de asemenea, cu privire la monitorizarea recursului său prin intermediul unor consultări securizate efectuate pe site-ul internet al Curții de Casație. 25. Guvernul susține că, în acest caz, reclamantul a beneficiat de primul sistem de informare, instituit la 1 În februarie 2003, care a informat că memoriul său va fi supus examinării unui consilier raportor și subliniază că este de competența reclamantului, dacă dorește, să se apropie de serviciul de primire al Curții de Casație pentru a consulta raportul depus de consilierul raportor 26. Guvernul concluzionează că, în cazul în care ar fi putut fi perfecționat de atunci, sistemul în vigoare în momentul faptelor a asigurat pe deplin informația reclamantului cu privire la desfășurarea procedurii și, prin urmare, i-ar fi permis, dacă ar fi dorit, să obțină o copie a raportului consilierului raportor 27. Reclamantul contestă declarația guvernului potrivit căreia un simplu apel telefonic ar fi fost suficient pentru a organiza consultarea raportului, declarând că a apelat la grefa Curții de Casație pentru a obține informații cu privire la procedura care trebuie urmată și că nu i s-ar fi dat nicio informație. 28. Curtea a amintit în repetate rânduri că lipsa de comunicare către reclamant sau către consiliul său, înainte de ședință, a primei părți a raportului consilierului raportor, în timp ce acest document fusese transmis avocatului general, nu concordă cu cerințele procesului echitabil (a se vedea Bertin c. Franța, nr. 55917/00, § 26, 24 mai 2006 Ledru c. Franța, n 38615/02, § 15, 6 decembrie 2007). 29. În speță, reclamantul a fost informat, doar printr-o scrisoare din 2 martie 2004, că memoriul său va fi supus examinării unui consilier raportor. În această scrisoare a grefei penale a Curții de Casație, reclamantului nu i s-a transmis nicio informație în ceea ce privește posibilitatea de a consulta acest raport. În scrisoarea ulterioară primită de solicitant, datată 7 mai 2004, Parchetul general al Curții de Casație indica sensul concluziilor avocatului general și anunța posibilitatea de a face observații. Această scrisoare nu menționa raportul consilierului raportor. Prin urmare, Curtea constată că reclamantul nu a fost informat cu privire la data depunerii raportului consilierului raportor și la posibilitatea de a-l consulta și, prin urmare, nu are niciun motiv să ajungă la o concluzie diferită a cauzelor menționate anterior cu privire la punctul respectiv. 30. Cu privire la motivul întemeiat pe lipsa de comunicare a reclamantului cu privire la concluziile avocatului general 31. Reclamantul admite că a primit sensul concluziilor avocatului general, dar se plânge că nu a avut o comunicare completă cu privire la aceste concluzii. Deși a avut posibilitatea de a formula în scris, consideră că această lipsă de comunicare la: ar fi împiedicat să-și prezinte argumentele în mod eficient. 32. Guvernul susține că reclamantul a avut cunoștință de sensul concluziilor avocatului general, printr-o scrisoare din 7 mai 2004, și de posibilitatea de a face observații scurte înainte de a fi prezentat Curții de Casație. 33. Curtea reamintește că, atunci când o scrisoare este adresată reclamantului înainte de data la care a fost încununat, menționând sensul concluziilor avocatului general și posibilitatea de a răspunde în scris, cerințele art. 6 alin. (1) din Convenție sunt îndeplinite (Marion c. Franța, n 3008/02, ê 15, 20 decembrie 2005). În speță, reclamantul are dreptul de a comunica la data de 7 mai 2004 înțelesul concluziilor avocatului general, înainte de a ajunge la tribunalul Curții de Casație de către procurorul general, aproape de Înalta Instanță. Prin urmare, el ar fi putut răspunde printr-o notă deliberată, ceea ce nu a făcut. Având în vedere că reclamantul a avut o comunicare în sensul concluziilor avocatului general și a putut răspunde în scris la aceasta, rezultă că principiul contradictoriei a fost respectat cu privire la acest punct. 34. Curtea consideră, prin urmare, că această parte a cererii este în mod evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alineatele (3) și (4) din convenție. Cu privire la motivul întemeiat pe lipsa de comunicare a reclamantului cu privire la data de la care a avut loc comunicarea 35. Reclamantul se plânge că nu a avut cunoștință de data la care a avut loc ședința în fața Curții de Casație, care i-ar fi permis să știe în ce termen îi era posibil să răspundă argumentelor conținute în memoriul scris al adversarului său. 36. Guvernul susține că, în cazul în care data exactă a lanului nu a fost comunicată reclamantului, acesta a avut, totuși, cunoștință de ritmul de examinare a dosarului său și a fost informat cu privire la apropierea de termen, în special prin scrisoarea din 7 mai 2004. Deducerea datei aproximative a landului. Acesta indică faptul că reclamantul putea foarte bine să ia legătura cu grefa Curții de Casație și, în cele din urmă, adaugă că memoriul în apărare a fost comunicat reclamantului la 31 martie 2004, ceea ce i-a permis să răspundă la aceasta, la care a avut loc la 3 iunie 2004. 37. Curtea ia notă de faptul că recurentul, care a avut comunicarea memoriului în apărare al adversarului său la 31 martie 2004, avea suficient timp pentru a putea să răspundă la acesta, chiar și fără a cunoaște data exactă a inculpației. În plus, scrisoarea din partea Parchetului General, care a formulat o hotărâre judecătorească ulterioară, ar fi trebuit să informeze cu privire la scurtarea termenelor care i-au fost acordate. 38. Din aceste motive, Curtea consideră că litigiul este în mod evident nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și că trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (4). II. PRIVIND LIMITAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIA 39. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r i contractante nu permite să se dea la o parte Ö Õ imprecis consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. (a se vedea punctul 6 de mai sus) 41. Guvernul consideră că această cerere este excesivă și nu are nicio legătură cu motivul invocat. 42. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material invocat și respinge această cerere. Pe de altă parte, în ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea lal 446,80 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și 9 388,60 EUR pentru cele angajate în fața Curții și prezintă documente justificative. 44. Guvernul apreciază cererea privind cheltuielile procedurii în fața Curții excesive și aprobă plata sumei de 1 500 EUR. 45. În ceea ce privește eventualele cheltuieli pe care reclamantul le-ar fi suportat în fața instanțelor interne, Curtea consideră că nu este necesar să le ramburseze, deoarece acestea nu au fost expuse pentru a remedia încălcările respective. 46. În ceea ce privește cheltuielile suportate în fața Curții, aceasta a reamintit în repetate rânduri că un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa, de criteriile menționate anterior și de faptul că Curtea a ajuns la concluzia că a încălcat doar una dintre obiecțiunile invocate, aceasta consideră rezonabilă suma de 1 500 EUR și acordul acordat reclamantului. Interese moratorii 47. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚII, Declară, în unanimitate, cererea admisibilă privind lipsa de comunicare a primei părți a raportului consilierului raportor și inadmisibilă pentru surplusul menționat, 6 alin. (1) din Convenție în ceea ce privește lipsa de comunicare a reclamantului, în cadrul procedurii în fața camerei criminale a Curții de Casație, a raportului consilierului raportor, în timp ce acesta a fost transmis avocatului general menționat cu 6 voturi împotrivă; că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 1 500 EUR (mii de cinci sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către solicitant de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale, în unanimitate, cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 16 octombrie 2008, în conformitate cu art. 77 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Modulul Președinte
CINQUIÈME SECTION
FONFREDE c. FRANCE
(Requête n
o
44562/04)
ARRÊT
16 octobre 2008
16/01/2009
Cet arrêt peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Fonfrede c. France,
La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant en une chambre composée de
:
Peer Lorenzen,
président,
Jean-Paul Costa,
Karel Jungwiert,
Volodymyr Butkevych,
Renate Jaeger,
Mark Villiger,
Isabelle Berro-Lefèvre,
juges,
et de Claudia Westerdiek,
greffière de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 25
septembre
2008,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
44562/04) dirigée contre la République française et dont un ressortissant de cet Etat, M.
Michel Fonfrede («
le requérant
»), a saisi la Cour le 2 décembre 2004 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le requérant est représenté par M
e
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M
me
3.
Le requérant allègue plusieurs causes de rupture dans l’équité de la procédure menée devant la Cour de cassation.
4.
Le 19 septembre 2007, la Cour a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Se prévalant des dispositions de l’article 29 § 3 de la Convention, elle a décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le bien-fondé de l’affaire.
I.
5.
Le requérant, M. Michel Fonfrede, est un ressortissant français, né en 1942 et résidant à Vichy.
6.
Le 3 avril 2003, le tribunal de grande instance de Clermont-Ferrand condamna le requérant en tant que gérant d’une société civile de construction-vente à six mois d’emprisonnement avec sursis pour fraude fiscale. Le tribunal ordonna également la publication par extraits de sa décision dans un quotidien régional, ainsi que l’affichage à la porte des locaux de la société.
7.
Le 15 janvier 2004, la cour d’appel de Riom confirma ce jugement.
8.
Le 20 janvier 2004, le requérant forma un pourvoi en cassation sans être représenté par un avocat au Conseil d’Etat et à la Cour de cassation.
9.
Le 17 février 2004, il déposa un mémoire devant la Cour de cassation.
10.
Par courrier en date du 2 mars 2004, le greffe criminel de la Cour de cassation informa le requérant que son mémoire serait soumis à l’examen d’un conseiller rapporteur puis d’un avocat général, lequel lui ferait connaître par écrit le sens de ses conclusions.
11.
Le 31 mars 2004, le conseil de la direction générale des impôts envoya au requérant son mémoire en défense.
12.
Le 28 avril 2004, le conseiller rapporteur déposa son rapport. Ce rapport contenait un rappel des faits et de la procédure, la motivation des juges du fond, ainsi qu’un résumé des moyens présentés par le requérant. Le projet se concluait par la mention d’une proposition
: «
FR4
».
13.
Le 7 mai 2004, le Procureur général de la Cour de cassation adressa un courrier au requérant l’informant du sens de ses conclusions, le courrier était formulé dans les termes suivants
:
«
Vous avez formé un pourvoi contre l’arrêt de la cour d’appel de Riom en date du 15 janvier 2004.
Ainsi que vous l’avait annoncé le greffier en chef de la Cour par une précédente lettre, j’ai l’honneur de vous informer que votre dossier a été examiné par un avocat général à la Cour de cassation, et sera fixé à une prochaine audience de la chambre criminelle.
Pour satisfaire pleinement aux exigences de la Cour européenne des droits de l’Homme, je dois vous informer du sens des conclusions de l’avocat général. En l’espèce, il s’agit d’un avis tendant au rejet du pourvoi.
Il ne pourra vous être donné aucune information complémentaire
; vous pourrez toutefois, si vous l’estimez nécessaire, faire parvenir au greffe criminel de la Cour de cassation (...), sous quinzaine, (...), de brèves observations qui seront versées au dossier avant son examen.
»
14.
Par un arrêt du 3 juin 2004, la chambre criminelle de la Cour de cassation rejeta le pourvoi formé par le requérant.
15.
Le 5 juillet 2004, le requérant adressa un courrier à la Cour de cassation pour demander à ce que lui soit adressé le rapport du conseiller rapporteur et les conclusions de l’avocat général.
16.
Le 19 juillet 2004, la cour d’appel de Riom notifia l’arrêt de rejet de la Cour de cassation au requérant.
I.
17.
Le requérant allègue plusieurs causes de rupture dans l’équité de la procédure menée devant la Cour de cassation et invoque à cette fin l’article
6 § 1 de la Convention, dont les dispositions pertinentes se lisent ainsi
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle.
»
A.
Sur le grief tiré du défaut de communication au requérant du rapport du conseiller rapporteur devant la chambre criminelle de la Cour de cassation
1.
Sur la recevabilité
18.
La Cour constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Elle relève par ailleurs que celui-ci ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.
2.
Sur le fond
19.
Le requérant se plaint de ne pas avoir obtenu communication du rapport du conseiller rapporteur, alors que celui-ci fut transmis avant l’audience à l’avocat général.
20.
Le Gouvernement indique qu’à la suite des arrêts
Reinhardt et Slimane-Kaïd c. France
(arrêt du 31 mars 1998,
Recueil des arrêts et décisions
1998
‑
II) et
Slimane-Kaïd c. France
(n
o
29507/95, 25
janvier 2000), la méthode d’information mise en place par le greffe de la Cour de cassation à destination des requérants non représentés en matière pénale a connu des évolutions importantes, mettant fin au déséquilibre que la Cour avait pu relever dans le cadre des affaires précitées.
21.
Le Gouvernement fournit les modèles de lettres utilisés par le greffe criminel de la Cour de cassation à partir du 1
er
février 2003, afin d’informer les demandeurs au pourvoi de la procédure devant la Cour de cassation. Il en ressort trois périodes distinctes.
22.
A partir du 1
er
février 2003, les demandeurs non représentés et ayant transmis un mémoire personnel étaient informés par le greffe criminel de la Cour de cassation que leur mémoire serait soumis à l’examen d’un conseiller rapporteur puis d’un avocat général, et qu’une fois avertis du sens de l’avis de l’avocat général, ils auraient la possibilité de produire des observations complémentaires. Au vu de ce courrier, il leur appartenait de contacter la Cour de cassation, par simple appel téléphonique, afin d’organiser, s’ils le souhaitaient, la consultation du rapport du conseiller rapporteur avant l’audience. Une fois que l’avocat général rendait son avis, les services du parquet général le communiquaient aux demandeurs, en leur rappelant qu’ils avaient la possibilité de faire parvenir au greffe criminel des observations complémentaires. Le Gouvernement insiste sur la possibilité qu’avaient à cette époque les demandeurs au pourvoi de s’adresser au service de l’accueil pour connaître la date de l’audience.
23.
A partir du 1
er
octobre 2004, les justiciables non représentés étaient avertis du dépôt du rapport du conseiller rapporteur à deux reprises. D’une part, lors du dépôt de leur mémoire, l’accusé de réception leur précisait que ce dernier allait être soumis à l’examen d’un conseiller rapporteur et à un avocat général. Les intéressés étaient, en outre, informés que l’avocat général leur ferait connaître par écrit le sens de ses conclusions. Enfin, il leur était précisé qu’il leur serait possible de consulter le rapport du conseiller rapporteur, et qu’il leur appartenait de prendre rendez-vous avec le service d’accueil de la Cour de cassation afin de consulter sur place ce rapport. D’autre part, lors de l’enregistrement du dépôt du rapport du conseiller, un avis posté automatiquement rappelait aux demandeurs qu’ils pouvaient prendre contact avec l’accueil de la Cour de cassation afin de consulter ledit rapport.
24.
Le Gouvernement affirme que, depuis le 1
er
décembre 2006, les requérants sont avisés du dépôt du rapport et de la possibilité dont ils disposent d’en recevoir une copie à leur adresse, sur simple demande au greffe criminel de la Cour. Ces différents avis sont automatisés et consistent en des envois postaux à l’adresse donnée par les requérants. Par ailleurs, le Gouvernement tient à préciser qu’il est désormais possible pour l’intéressé d’être également informé du suivi de son pourvoi par le biais de consultations sécurisées, réalisées sur le site internet de la Cour de cassation.
25.
Le Gouvernement soutient que, en l’espèce, le requérant a bénéficié du premier dispositif d’information, mis en place au 1
er
février 2003, lequel l’informait que son mémoire serait soumis à l’examen d’un conseiller rapporteur. Il souligne qu’il appartenait au requérant, s’il le souhaitait, de se rapprocher du service de l’accueil de la Cour de cassation pour consulter le rapport déposé par le conseiller rapporteur.
26.
Le Gouvernement conclut que, s’il a encore pu être perfectionné depuis, le dispositif en vigueur au moment des faits assurait pleinement l’information du requérant sur le déroulement de la procédure et lui permettait donc, s’il le souhaitait, d’obtenir copie du rapport du conseiller rapporteur.
27.
Le requérant conteste l’affirmation du Gouvernement selon laquelle un simple appel téléphonique aurait suffi à organiser la consultation du rapport. Il déclare en effet avoir téléphoné au greffe de la Cour de cassation afin d’obtenir des renseignements sur la procédure à suivre, et qu’aucune information ne lui aurait été délivrée.
28.
La Cour a maintes fois rappelé que l’absence de communication au requérant ou à son conseil, avant l’audience, du premier volet du rapport du conseiller rapporteur, alors que ce document avait été transmis à l’avocat général, ne s’accorde pas avec les exigences du procès équitable (voir
Bertin c.
France
, n
o
55917/00, § 26, 24 mai 2006
;
Ledru c. France
, n
o
38615/02, §
15, 6 décembre 2007).
29.
En l’espèce, le requérant a seulement été informé, par une lettre du 2
mars 2004, que son mémoire serait soumis à l’examen d’un conseiller rapporteur. Dans ce courrier du greffe criminel de la Cour de cassation, aucune information n’était délivrée au requérant quant à la possibilité de consulter ce rapport. Dans la lettre ultérieure reçue par le requérant, datant du 7 mai 2004, le parquet général de la Cour de cassation indiquait le sens des conclusions de l’avocat général et avisait de la possibilité de faire des observations. Ce courrier ne faisait pas mention du rapport du conseiller rapporteur. Dès lors, la Cour constate que le requérant n’a pas été informé de la date du dépôt du rapport du conseiller rapporteur et de la possibilité de le consulter. Elle ne voit donc pas de raison de parvenir à une conclusion différente des affaires précitées sur le point considéré.
30.
Elle conclut à la violation de l’article 6 § 1 de la Convention quant à ce grief.
B.
Sur le grief tiré du défaut de communication au requérant des conclusions de l’avocat général
31.
Le requérant admet avoir reçu le sens des conclusions de l’avocat général, mais se plaint de ne pas avoir eu communication de l’intégralité desdites conclusions. Bien qu’ayant eu la possibilité d’y répliquer par écrit, il estime que ce défaut de communication l’aurait empêché de faire valoir efficacement ses arguments.
32.
Le Gouvernement soutient que le requérant a bien eu connaissance du sens des conclusions de l’avocat général, par une lettre du 7 mai 2004, et de la possibilité de faire de brèves observations avant l’audience devant la Cour de cassation.
33.
La Cour rappelle que lorsqu’une lettre est adressée au requérant avant l’audience lui indiquant le sens des conclusions de l’avocat général et la possibilité d’y répliquer par écrit, les exigences de l’article 6 § 1 de la Convention sont respectées (
Marion c. France
, n
o
30408/02, § 15, 20
décembre 2005). En l’espèce, le requérant s’est vu communiquer le 7
mai 2004 le sens des conclusions de l’avocat général avant l’audience de la Cour de cassation par le Procureur général près la Haute juridiction. Partant, il aurait pu y répondre par une note en délibéré, ce qu’il ne fit pas. Le requérant, ayant eu communication du sens des conclusions de l’avocat général et ayant pu y répondre par écrit, il en résulte que le principe du contradictoire a été respecté sur ce point.
34.
La Cour considère dès lors que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article
35 §§
3 et 4 de la Convention.
C.
Sur le grief tiré du défaut de communication au requérant de la date d’audience
35.
Le requérant se plaint de ne pas avoir eu connaissance de la date de l’audience devant la Cour de cassation, laquelle lui aurait permis de savoir sous quel délai il lui était possible de répondre aux arguments contenus dans le mémoire écrit de son adversaire.
36.
Le Gouvernement soutient que, si la date précise de l’audience n’a pas été communiquée au requérant, il avait malgré tout connaissance du rythme d’examen de son dossier et était informé du rapprochement de l’échéance, en particulier grâce à la lettre du 7 mai 2004. Il précise que cette lettre l’informant d’une audience «
prochaine
» et l’invitant à produire de brèves observations «
sous quinzaine
» permettait d’en déduire la date approximative de l’audience. Il indique que le requérant pouvait très bien se renseigner en téléphonant au greffe de la Cour de cassation. Il ajoute enfin que le mémoire en défense a été communiqué au requérant le 31 mars 2004, ce qui lui laissait le temps d’y répondre, l’audience ayant eu lieu le 3
juin 2004.
37.
La Cour note que le requérant, ayant eu communication du mémoire en défense de son adversaire le 31 mars 2004, avait suffisamment de temps pour pouvoir y répliquer, même sans connaître la date exacte de l’audience. De plus, la lettre du parquet général l’informant d’une audience prochaine aurait dû l’alerter sur la brièveté des délais qui lui étaient impartis.
38.
Pour ces raisons, la Cour estime que le grief est manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention et qu’il doit être rejeté en application de l’article 35 § 4.
II.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
39.
Aux termes de l’article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
40.
Le requérant réclame 10
000 euros (EUR) au titre du préjudice matériel et moral qu’il aurait subi notamment du fait de la publication de sa condamnation (voir paragraphe 6 ci-dessus).
41.
Le Gouvernement juge cette demande excessive et sans lien avec le grief allégué.
42.
La Cour n’aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué et rejette cette demande. Par ailleurs, s’agissant du dommage moral, la Cour l’estime suffisamment réparé par le constat de violation auquel elle parvient (
Bertin,
précité, §
34).
B.
Frais et dépens
43.
Le requérant demande également 2
446,80 EUR pour les frais et dépens engagés devant les juridictions internes et 9
388,60 EUR pour ceux engagés devant la Cour, et produit des justificatifs.
44.
Le Gouvernement estime la demande concernant les frais de la procédure devant la Cour excessive et consent au versement de la somme de 1
45.
S’agissant des éventuels frais que le requérant aurait engagés devant les juridictions internes, la Cour estime qu’il n’y a pas lieu de les rembourser, ceux-ci n’ayant pas été exposés pour remédier aux violations alléguées.
46.
S’agissant des frais engagés devant la Cour, celle-ci a maintes fois rappelé qu’un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux. En l’espèce et compte tenu des éléments en sa possession, des critères susmentionnés, et du fait que la Cour a conclu à la violation d’un seul des griefs soulevés, elle estime raisonnable la somme de 1
500 EUR et l’accorde au requérant.
C.
Intérêts moratoires
47.
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
1.
Déclare,
à l’unanimité, la requête recevable concernant le défaut de communication du premier volet du rapport du conseiller rapporteur, et irrecevable pour le surplus
;
2.
Dit,
par 6 voix contre 1, qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention quant au grief tiré du défaut de communication au requérant, dans le cadre de l’instance devant la chambre criminelle de la Cour de cassation, du rapport du conseiller rapporteur alors que celui-ci fut transmis à l’avocat général
;
3.
Dit
, par 6 voix contre 1,
a)
que l’Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article
44
§
2 de la Convention, 1
500 EUR (mille cinq cents euros) pour frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt par le requérant
;
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
4.
Rejette,
à l’unanimité, la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le
16 octobre 2008, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Claudia Westerdiek
Peer Lorenzen
Greffière
Président