AFFAIRE BOCHET c. FRANCE

RESPONDENT

FRA

HOTĂRÂRE

10.04.2008

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE BOCHET c. FRANCE (CtEDO, 2008)

HUDOC · oficial

CINCEA SECȚIUNEA A CINCEA CAUZA BOCHET c. FRANȚA (solicitarea nr. 18130/05) HOTĂRÂREA STRASBURG 10 aprilie 2008 DEFINIF 29/09/2008 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. În cauza Bochet c. Franța, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care se află într-o cameră compusă din Peer Lorenzen, președinte, Snejana Botousarova, Jean- Paul Costa, Rait Maruste, Renate Jaeger, Mark Villiger, Isabelle Berro- Lefevre, judecători, și Claudia Westerdiek, graffière de secțiune După ce ați deliberat în camera consiliului la 18 martie 2008, rend la hotărârea pe care o aveți aici, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se găsește o repriză (n 18130/05) îndreptată împotriva Republicii Franceze și al cărei resortisant al acestui stat, dl Jean Bochet ( A fost reprezentat de agentul său, E. Belliard, director de afaceri juridice la Ministerul Afacerilor Externe. În special, reclamantul a invocat o deficiență de echitate întemeiată pe procedura de neadmitere a recursurilor în fața Consiliului de Stat, s-a plâns de motivarea deciziei de neadmitere și a contestat prezența comisarului guvernului în mod deliberat în formarea de judecată a Consiliului de Stat. La 28 martie 2007, Curtea a decis să comunice o deficiență a procedurii în fața Consiliului de Stat al Guvernului. În conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (3) din Convenție, Curtea a decis să examineze în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. Reclamantul s-a născut în 1922 și își are reședința în Reims. La 12 decembrie 1989, a vândut societății G. cinci sute optzeci și cinci de acțiuni ale societății C. la un preț de 12 040 000 de franci francezi (FRF), adică 20 235 FRF pe acțiune, în timp ce le-a achiziționat cu un an mai devreme, la prețul unitar de 3 784 FRF. Administrația fiscală a considerat această diferență de valoare a acțiunilor drept o donație acordată reclamantului de societatea G. și impozabilă în temeiul art. 109 din Codul general al impozitelor pentru veniturile din capital mobil. Această impozitare a fost recuperată la data de 30 În decembrie 1992, administrația fiscală a aplicat acestor venituri din capital mobil majorările pentru manevre frauduloase cu 80%. La 3 iulie 1996, reclamantul sesizează instanța administrativă a Melun cu privire la o acțiune prin care, printre altele (credite de origine nedeterminată), se pune la îndoială această impunere. În iulie 1998, tribunalul administrativ din Melunn . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ; că, în aceste condiții, serviciile fiscale au putut, pe bună dreptate, să încheie o supraevaluare, în conformitate cu dispozițiile menționate la art. 109 1-2 din Codul general al impozitelor, ca venit din capital mobil în mâinile celui care a transferat titlurile de valoare societății, și anume domnul Bochet. La 19 noiembrie 1998, reclamantul a solicitat această hotărâre. Prin hotărârea din 19 iunie 2003, Curtea Administrativă din Paris a decis să anuleze hotărârea atacată, în sensul că instanța a omis să răspundă la motivul întemeiat pe lipsa de a-i trimite reclamantului un aviz de verificare prealabilă examinării situației sale fiscale și a adus în discuție cauza. Comisia nu a acceptat cererea reclamantului în ceea ce privește impozitarea veniturilor din capital mobil supraevocate, considerând că administrația a putut impune, pe bună dreptate, o supraevaluare în categoria acestor venituri. Ea a considerat, de asemenea, că reclamantul a fost întemeiat să solicite reducerea suplimentului de impozit pe venit maxim la sarcina sa mai ales că instanța administrativă de apel ar fi denaturat documentele procedurii și nu ar fi motivat în mod corespunzător hotărârea sa. Printr-o decizie din 19 noiembrie 2004, Consiliul de Stat a luat în considerare faptul că nu există nici un mijloc al reclamantului care să permită admiterea cererii sale. În ceea ce privește violările aduse art. 6 alin. (1) din Convenție, coroborat cu art. 1 din PROTOCOLul nr. 1 și 13 din Convenție 10. Reclamantul denunță mai multe încălcări ale art. 6 alin. (1) din Convenție, coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 și 13 din Convenție. art. 13 din Convenție este redactat după cum urmează Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate, are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost comisă de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 11. Curtea consideră că articolele 13 din Convenție și 1 din Protocolul adițional la Convenție nu sunt relevante în acest caz. Prin urmare, obiecțiile reclamantului vor face obiectul unei examinări într-un unghi unic al articolului 6 alineatul (1) din Convenție. Curtea va examina diferitele obiecții separat. În ceea ce privește litigiul întemeiat pe participarea comisarului guvernului la deliberările de formare de judecată ale Consiliului (deja) cu privire la admisibilitate12, Curtea constată că aceasta nu este în mod vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, aceasta arată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de imputare. Prin urmare, trebuie declarat admisibil. 13. Reclamantul se plânge de participarea comisarului guvernului la deliberările privind formarea de judecată a Consiliului depee. 14. Guvernul, având în vedere hotărârea Martinie c. Franța ([GC], nr. 58675/00, 12 aprilie 2006), decide să dea curs înțelepciunii Curții cu privire la acest punct. 15. Curtea reamintește că, în hotărârea Martinie citată anterior (§§ 53-54), Marea Cameră a încheiat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție ca urmare a prezenței comisarului guvernului la deliberările privind formarea de judecată a Consiliului da (a se vedea, de asemenea, Cosson c. Franța, nr. 38498/03, § 32-33, 18 iulie 2006). 16. Prin urmare, a avut loc o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenție. În ceea ce privește celelalte obiecții întemeiate pe art. Reclamantul susține că procedura de neadmitere a recursurilor în fața Consiliului de Stat nu i-ar fi permis, în lipsa unei dezbateri contradictorii, să-și prezinte argumentele. De asemenea, se plânge de motivarea deciziei de neadmitere a recursului pronunțată de Consiliu la 19 noiembrie 2004, care ar fi omis să răspundă argumentelor sale. 18. În ceea ce privește aceste obiecțiuni, având în vedere ansamblul elementelor aflate în posesia sa și în măsura în care era competentă să cunoască afirmații formulate, Curtea nu a arătat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de dispoziția invocată (a se vedea Cosson, citată anterior, §§ 32-33 și Societatea anonimă Immeuble Group Kosser c. Franța (dec.), 38748/97, 9 martie 1999. În consecință, Comisia consideră că acestea sunt vădit nefondate în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție și trebuie respinse în conformitate cu art. 35 alin. (4) din Convenție. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se Õ Õ Õ impeda pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Îndoiala 20. Reclamantul solicită 15 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul moral și 2 798 226 EUR pentru prejudiciul material pe care l-ar fi suferit, această ultimă sumă corespunde valorii impozitului pe venit pe care îl avea în fața instanței administrative, precum și sumei majorării de 10 % pentru neplată. 21. Guvernul invită Curtea să declare că constatarea de încălcare este satisfacție echitabilă 22. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material invocat și respinge această cerere. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea apreciază, în conformitate cu o jurisprudență constantă cu privire la acest tip de încălcare, că este suficient de remediat prin constatarea încălcării articolului 6 alineatul (1) din Convenia la care ajunge (a se vedea Martinie § 59). Cheltuieli și cheltuieli de judecată 23. Reclamantul solicită, de asemenea, 55 198 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și 4 917,75 EUR pentru cele suportate în fața Curții. 24. Guvernul estimează această sumă excesivă și propune alocarea unei sume rezonabile, în limita a 2 500 EUR, pentru singurele cheltuieli suportate în fața Curții. 25. În primul rând, Curtea consideră că este necesar să se excludă rambursarea cheltuielilor aferente procedurii în fața instanțelor interne, întrucât reclamantul nu a angajat nicio cheltuială pentru a preveni sau a dispune corectarea de către aceleași instanțe a încălcării convenției constatate în cele din urmă de Curte 26. În al doilea rând, în ceea ce privește cheltuielile suportate în fața acesteia, Curtea amintește că un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. Reclamantul prezintă o notă de plată de 4 917,75 EUR. 27. În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea apreciază cererea reclamantului excesiv și, hotărând în mod echitabil, decide să îi aloce suma de 2 500 EUR. Interese moratorii 28. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. admisibilitatea motivului întemeiat pe prezența comisarului guvernului în deliberarea de a pronunța sentința Consiliului de Stat și pe cererea inadmisibilă pentru surplusul spus că a existat o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenția Dit că constatarea încălcării art. 6 alin. (1) din Convenția privind prezența comisarului guvernului la deliberatul Consiliului de Stat oferă în sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul suferit de reclamanta menționează că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 2 500 EUR (două mii cinci sute EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 10 aprilie 2008, în conformitate cu art. 77 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Modulul Președinte