AFFAIRE BLANDEAU c. FRANCE

RESPONDENT

FRA

HOTĂRÂRE

10.07.2008

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - constat de violation suffisant

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE BLANDEAU c. FRANCE (CtEDO, 2008)

HUDOC · oficial

CINCEA SECȚIUNEA BLANDEAU c. FRANȚA (solicitarea nr. 9090/06) HOTĂRÂREA STRASBURG 10 iulie 2008 DEFINITIVF 01/12/2008 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. În cauza Blandeau c. Franța, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a cincea secțiune), care se află într-o cameră compusă din Peer Lorenzen, președinte, Jean-Paul Costa, Karel Jungwiert, Renate Jaeger, Mark Villiger, Isabelle Berro-Lefevre, Mirjana Lazarova Trajkovska, judecători, și Stephen Phillips, grefier adjunct al secțiunii După ce a intenționat în camera de consiliu la 17 iunie 2008, Rend la hotărârea pe care o avem aici, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se găsește o hotărâre (n 9090/06) îndreptată împotriva Republicii Franceze și al cărei resortisant al acestui stat, Mireille Blandau ( E. Belliard, director al afacerilor juridice la Ministerul Afacerilor Externe. Recurenta a invocat, în special, o încălcare a dreptului său de acces la o instanță garantată prin art. 6 alineatul (1) din convenție. La 6 noiembrie 2007, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și fondul cauzei. ÎN FAȚĂ CIRCONSTANȚELE DE LA L Recurenta, titulară a unui doctorat în drept, este funcționar civil al Ministerului Apărării, repartizată din 1996 grupului de studiu al secțiunii de coordonare la Biroul Serviciului Național de Poitiers. Ea era responsabilă de elaborarea și actualizarea diferitelor note de aplicare a procedurilor privind serviciul național. La 7 august 2004, recurenta sesizează Consiliul cu privire la trei recursuri împotriva a trei hotărâri pronunțate la 8 iunie 2004 de Curtea Administrativă din Bordeaux și cu privire la trei cereri în anulare a unui avertisment emis împotriva sa de comandantul circumscripției militare de apărare de la Limoges (n 2700991), al ratingului său pentru anul 1996 (n 270992) și o decizie a aceluiași comandant care refuză să-i acorde un concediu de restructurare (n 270993). Recurenta, care pretinde că nu are suficiente mijloace, depune trei cereri de asistență judiciară care au fost înregistrate de biroul de asistență judiciară în apropierea Consiliului de Stat: n 042533 privind recursul nr 270991, n 042534 privind recursul n 270992 și nr. 042535 privind recursul nr. 270993. Prin trei decizii din 30 noiembrie 2004, notificate la 20 ianuarie 2005, Biroul de asistență judiciară a respins cererile pentru La 11 februarie 2005, recurenta sesizează președintele secțiunii din litigiul Consiliului cu privire la o acțiune împotriva celor trei decizii de respingere. Recurenta susține că a formulat o acțiune unică, deoarece faptele cauzei se referă la aceeași administrație, erau mai mult sau mai puțin interconectate și se situau în aceeași perioadă. 11. În confirmarea primirii din 24 februarie 2005, secretariatul secțiunii din litigiu a informat reclamanta că a atribuit numărul 277535 celor trei acțiuni. 12. Prin ordonanța din 21 martie 2005, președintele secțiunii din litigiu a informat reclamanta cu privire la următoarele aspecte, având în vedere cererea înregistrată secretariatului Tribunalului din 14 februarie 2005 (...)Domnisoara Mireille Blandeau se opune președintelui secțiunii de judecată a Consiliului, în temeiul Deciziei nr. 0402534 din 30 noiembrie 2004 prin care biroul de asistență juridică stabilit în apropierea Consiliului de Stat a refuzat să își dea consimțământul în beneficiul asistenței juridice în sprijinul recursului său 270992 împotriva hotărârii nr. 00BX01212 la data de 8 iunie 2004 a Curții Administrative a Bordeaux (...), având în vedere că domnișoara Mireille Blandeau contestă Decizia 0402534 (...); că, în această stare, domnișoara Mireille Blandau n Printr-o scrisoare din 30 aprilie 2005, recurenta a atras atenția președintelui asupra faptului că acțiunea sa din 11 februarie 2005 viza și alte două decizii, acțiunea sa unică fiind îndreptată împotriva a trei decizii de respingere a biroului de asistență judiciară din 30 noiembrie 2004. 04/2534 fiind examinate în cadrul acțiunii sale, deciziile 04/2533 și 04/2535 au rămas de judecat și a insistat asupra caracterului serios al acestor dosare pentru care aștepta să i se acorde asistență juridică totală. 14. Printr-o a doua scrisoare recomandată cu confirmare de primire, la 30 aprilie 2005, recurenta l-a invitat pe președintele secțiunii din litigiu să o scutească de la Ministerul de avocatură pentru dosarul pentru care tocmai refuzase asistența judiciară. 15. La 13 octombrie 2005, recurenta a primit o notificare cu privire la o ordonanță din 22 iunie 2005, prin care recursul său împotriva hotărârii Tribunalului Administrativ din Bordeaux din 8 iunie 2004 (n 270992) a fost declarat inadmisibil și neacceptat. Consiliul a considerat că nici un text nu impunea obligația Ministerului Avocaților. Blandeau nu a fost prezentată de un avocat Consiliului de Instanță și Curții de Casație, în timp ce notificarea hotărârii atacate menționa această obligație. 16. O săptămână mai târziu, Consiliul de Stat Notifia reclamantei două noi ordonanțe pronunțate și ele la 22 iunie 2005. 270991 și 270993 și au concluzionat, la fel ca și cea anterioară, că acestea nu au fost admise pentru neadmiterea unui avocat. Ambele au făcut referire la cererea de asistență judiciară prezentată la 9 august 2004 și respinsă printr-o decizie din 30 noiembrie 2004, notificată la 20 ianuarie 2005, care a făcut obiectul cererii n 277535, respins printr-o ordonanță a președintelui secțiunii pentru litigiu din 21 martie 2005, notificată la 22 aprilie 2005. La 25 octombrie 2005, recurenta a scris Consiliului de Stat pentru a-și atrage atenția asupra faptului că a comis o eroare cu privire la fiecare dintre aceste două dosare, ambele cereri de asistență judiciară pe care le-a formulat fiind încă în curs de desfășurare. Ordinile de neadmitere pe care tocmai le primise trebuiau considerate nule și neavenite. Scrisoarea recurentei a rămas fără răspuns. Deciziile biroului de asistență judiciară, ale secțiunii biroului sau ale primului lor președinte pot fi adresate, după caz, președintelui instanței de judecată sau Curții de Casație, președintelui Tribunalului Administrativ de Primă Instanță, președintelui secțiunii Consiliului de Stat, vicepreședintelui Tribunalului de Conflicte, președintelui Curții Naționale a Drepturilor de Azil sau membrului instanței pe care le-au delegat. Aceste autorități acționează fără recurs. Acțiunile împotriva deciziilor biroului de asistență judiciară pot fi efectuate de către instanța în cauză în cazul în care i s-a refuzat dreptul la asistență judiciară, nu i s-a acordat decât parțial sau în cazul în care acest beneficiu i-a fost retras. (...) L. 56 din decretul de punere în aplicare (legea menționată anterior) nr. 91-1266 din 19 decembrie 1991 Termenul de acțiune prevăzut la al doilea paragraf din art. 23 din Legea din 10 iulie 1991 menționată anterior este de o lună de la data notificării deciziei în cauză. Termenul de introducere a unei căi de atac în temeiul celui de-al treilea paragraf al acestui articol procurorului general, procurorului general, procurorului general al justiției sau președintelui ordinii avocaților în Consiliul de Stat și Curții de Casație este de două luni de la data deciziei. Recurenta se plânge de o încălcare a dreptului său la un proces echitabil și, în special, a dreptului său de acces la o instanță, în măsura în care secretariatul secțiunii din litigiul Consiliului de Stat nu i-a notificat cele două ordonanțe prin care își respingea acțiunile în vederea acordării de asistență judiciară și în măsura în care Consiliul de Stat și-a respins recursurile pentru nereprezentare de către un avocat. (1) din Convenție, a cărei parte relevantă se citește astfel Orice persoană are dreptul la audierea echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) asupra aplicabilității art. 6 alin. Curtea reamintește că reclamanta este funcționar civil al Ministerului Apărării, repartizată din 1996 grupului de studiu al Secțiunii Coordonate la Biroul Serviciului Național de Poitiers. Ea era responsabilă de elaborarea și actualizarea diferitelor note de punere în aplicare a procedurilor privind serviciul național 20. În primul rând, Curtea consideră că acest statut nu constituie o problemă în ceea ce privește aplicabilitatea articolului 6 alineatul (1) din prezenta cauză. Potrivit chiar termenilor din Hotărârea Vilho Eskelinen și alții c. Finlanda ([GC], n 63235/00, § 62 CEDH 2007 ...), pentru ca statul pârât să poată în fața Curții să invoce statutul de funcționar al unui solicitant pentru a-l exclude de la protecția oferită de art. 6, trebuie să fie îndeplinite două condiții. În primul rând, dreptul intern al statului în cauză trebuie să fi exclus în mod expres accesul la un tribunal în ceea ce privește postul sau categoria de salariați în cauză. În al doilea rând, această derogare trebuie să se bazeze pe motive obiective legate de interesul la . 21. În cazul de față, el nu este de acord cu controversa că reclamanta a avut acces la un tribunal în temeiul dreptului intern. L . 6 . 1 este, prin urmare, aplicabil. 22. În al doilea rând, art. 6 alin. (1) se aplică, în principiu, unei proceduri privind ajutorul juridic în cazul în care această procedură poate fi considerată decisivă pentru dreptul de acces la o instanță (Gutfreund c. Franța 45681/99, § 44, CEDH 2003 VII), ceea ce pare a fi cazul în speță : recursul recurentei a fost declarat neacceptat pentru neacordarea unui avocat, în timp ce reprezentarea de către un avocat era obligatorie. 23. Curtea constată, de asemenea, că rejudecarea nu este în mod vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, aceasta arată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de neîndeplinire. Cu privire la respectarea articolului 6 alineatul (1) 24. Guvernul susține că lipsa notificării a două din cele trei ordonanțe care resping acțiunile recurentei împotriva deciziilor prin care i-a refuzat acordarea de ajutor juridic nu a avut niciun impact asupra șanselor de succes ale recursurilor în cauză și asupra dreptului său de acces la o instanță. 25. Potrivit guvernului, recurenta a luat cunoștință de aceste ordonanțe atunci când a fost notificată cu privire la cele din 21 martie 2005 prin care i s-a refuzat admiterea în recurs a recursurilor pentru care a prezentat cererile de asistență judiciară în cauză. Guvernul subliniază faptul că, începând cu anul 2000, recurenta a solicitat de douăzeci și două de ori dreptul la asistență judiciară în cadrul Consiliului de Stat. Guvernul susține, de asemenea, că notificarea unor astfel de ordonanțe nu ar fi schimbat situația recurentei, deoarece deciziile de respingere erau definitive și nesustenabile de recurs. În cele din urmă, guvernul susține că recurenta a beneficiat de un acces concret și efectiv la judecător pentru a-și apăra interesele, întrucât cererile sale împotriva ministrului Apărării fuseseră examinate de Tribunalul Administrativ din Poitiers și de Curtea Administrativă din Bordeaux. Presupunând chiar că Consiliul de Stat a fost obligat să se pronunțe asupra recursurilor recurentei, acesta nu ar fi făcut decât în calitate de judecător de Casație. 26. Recurenta deplânge o greșeală a secretariatului secțiunii din litigiul Consiliului de Stat, care ar fi cu atât mai gravă cu cât aceasta a atras de două ori atenția asupra faptului că cele două acțiuni privind acordarea asistenței juridice erau încă în curs. De asemenea, recurenta subliniază că a trebuit să introducă mai multe acțiuni administrative și să solicite asistență juridică, deoarece administrația militară a luat măsuri împotriva sa decizii și sancțiuni în cascadă și avea nevoie de un avocat pentru a o putea combate în fața instanțelor cu arme egale. Aceasta susține că nu a beneficiat de toate garanțiile aferente procedurii de acordare a asistenței juridice, întrucât biroul de asistență judiciară și-a respins cererile, în timp ce, contrar celor afirmate, mijloacele de casare erau serioase. În cele din urmă, Comisia subliniază că ordinea lucrurilor a dorit ca aceasta să fie mai întâi informată cu privire la respingerea acțiunilor sale pentru ca aceasta să poată, în termenul de o lună prevăzut de legislația relevantă, să-și reglementeze acțiunile, făcând să fie contrasemnate de un avocat. 27. Curtea arată că prezenta cauză ridică o întrebare de acces a recurentei la o instanță administrativă, Consiliul de Stat. Aceasta amintește că Convenția nu obligă statele să acorde ajutor judiciar în toate litigiile în materie civilă (a se vedea Hotărârea Del Sol c. Franța, nr. 46800/99, § 20 CEDH 2002-II Essaadi France 49384/99, § 30, 26 februarie 2002). Într-adevăr, există o distincție clară între termenii art. 6 alin. În plus, dreptul de acces la o instanță garantată prin art. 6 alineatul (1) este un drept concret și efectiv, și nu teoretic sau iluzoriu, del Sol, menționat anterior, p. 62 § 21). 28. Pe de altă parte, Curtea reafirmă că art. 6 din Convenție nu obligă statele contractante să creeze cursuri de recurs sau de casare. Cu toate acestea, un stat care dispune de instanțe de această natură are obligația de a se asigura că justițiabilii beneficiază de garanțiile fundamentale prevăzute la art. 6 (a se vedea, printre altele, Delcourt c. Belgia , Hotărârea din 17 ianuarie 1970, seria A n 11, pp. 13-15, § 25). 29. Curtea constată că recurenta a depus trei cereri de asistență judiciară pentru cele trei acțiuni introduse la date diferite și referitoare la trei decizii administrative distincte: o decizie de rating administrativ, o sancțiune administrativă și un refuz de acordare a unui concediu de restructurare. Prin trei decizii din 30 noiembrie 2004, biroul de asistență judiciară a respins cererile după ce a ridicat lipsa unor mijloace serioase care ar putea convinge instanța de Casație. Cu toate acestea, numai una dintre aceste trei hotărâri a fost notificată recurentei. 30. Curtea nu poate să subscrie la teza Õ în cazul în care a afirmat că recurenta putea să se aștepte în mod rezonabil ca celelalte două acțiuni să aibă aceeași soartă ca cea a cărei decizie a fost primită. Având în vedere că președintele secțiunii din litigiul Consiliului de Stat a emis trei hotărâri separate, recurenta avea dreptul de a primi o copie a tuturor celor trei, cu atât mai mult cu cât dreptul intern îi acorda posibilitatea de a numi în termen de o lună un avocat pentru a continua procedura. 31. În această perspectivă, situația sa se apropie de cea a recurentei în cauza Platakou c. Grecia 38460/97, § 39, CEDO 2001 I) în care Curtea a concluzionat că declarația de declarație a declarației de declarație pronunțată de instanța de apel în hotărârea sa a penalizat reclamanta pentru o eroare comisă în sensul acțiunii sale și pentru care nu putea fi considerată răspunzătoare. 32. Curtea nu poate specula asupra a ceea ce ar fi fost reacția recurentei dacă ar fi primit în timp util notificarea celor două decizii de respingere a acțiunilor sale. Comisia consideră că singura omisiune a secretariatului secțiunii din litigiul Consiliului de Stat de a notifica reclamantei cele două ordonanțe prin care își respinge acțiunile în vederea acordării de asistență judiciară a atins, în esență, dreptul de acces la o instanță a acesteia. 33. Recurenta invocă, de asemenea, art. 13 din Convenție, dar ținând cont de concluzia din alineatul precedent, Curtea nu consideră că trebuie să se plaseze pe teren în temeiul acestui articol, cerințele sale fiind mai puțin stricte decât cele din art. 6 alineatul (1) și absorbite de acestea în speță. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 35. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r i contractante nu permite să se dea ștearsă decât . imprecis consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Recurenta susține că refuzul Consiliului de a-i notifica hotărârile de respingere a căilor sale de atac i-a cauzat un prejudiciu material considerabil în măsura în care ar fi putut reglementa procedura și să obțină hotărâri favorabile. În ceea ce privește recursul privind recursul la avertizare, recurenta susține că trebuie să primească despăgubiri pentru pierderea suferită ca urmare a refuzului administrației de a-i plăti noua subvenție indiciară legată de funcția sa de redactor al notelor tehnice. În ceea ce privește recursul referitor la refuzul acordării unui concediu de restructurare, recurenta invocă o lipsă de câștig. În plus, reclamanta invocă o deteriorare morală semnificativă pe care o reprezintă 15 000 EUR (EUR) în ceea ce privește avertismentul și 150 EUR. 000 EUR în ceea ce privește refuzul de a-i acorda un concediu de restructurare. Guvernul în litigiu existența unei legături de cauzalitate între obiecțiunile recurentei și pretinsul prejudiciu material și moral. Presupunând chiar că realitatea acestor prejudicii este stabilită, reclamanta nu oferă nicio precizare de natură să justifice suma lor, evaluată în mod forfetar. 38. În ceea ce privește prejudiciul material, Curtea își reiterează jurisprudența potrivit căreia nu ar putea specula cu privire la rezultatul la care procedurile incriminate ar fi dus dacă ar fi respectat Convenția. În ceea ce privește prejudiciul moral, având în vedere natura încălcării, Curtea consideră că este suficient de reparat prin constatarea încălcării. Pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată aferente procedurilor interne și Strasbourg, pe care le-a efectuat ea însăși, recurenta solicită 2 576 EUR. 40. Guvernul subliniază că reclamanta nu produce nicio justificare în sprijinul cererilor sale. 41. Curtea consideră, în ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată, că cererile recurentei nu sunt suficient de susținute și justificate pentru a îndeplini cerințele prevăzute la art. 60 alineatul (2) din Regulamentul de procedură. Prin urmare, nu se va acorda nicio sumă în acest sens. PE CES, CURȚA, ÎN L faptul că constatarea unei încălcări oferă în sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit de recurentă respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Făcut în franceză și apoi comunicat în scris la 10 iulie 2008, în temeiul articolului 77 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Stephen Phillips Peer Lorenzen Grefier Adjunct Președintele