Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.09.2003
casat

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2716/2003

HOTĂRÂRE
23.09.2003
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2716/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată de reclamanta SC R. SA Târgu Jiu la data de 19 iulie 2001, s-a solicitat anularea deciziei nr. 1013/2001 a Misterului Finanțelor și a procesului-verbal de control nr. 2950 din 8 mai 2001, încheiat de Direcția Controlului Fiscal Gorj, pentru sumele de 471.454.376 lei, T.V.A. și 99.112.897 lei, majorări de întârziere, reclamanta susținând că nu datorează aceste sume. Prin sentința civilă nr. 799/2001 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, acțiunea a fost admisă, reținându-se că nu s-au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză efectuat în cauză. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen, Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului s-a arătat că nu au fost respectate dispozițiile art. 208-209 C. proc. civ., iar în ce privește fondul cauzei, reclamanta datorează sumele la care a fost obligată. Verificând cauza, Curtea constată că recursul este fondat pentru motivul prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Potrivit dispozițiilor art. 261 C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței în pronunțarea sentinței. Hotărârea atacată nu cuprinde în considerente vreo motivare, instanța nearătând rațiunile care au determinat adoptarea soluției. Nefiind motivată, sentința nu poate fi verificată, analizată, întrucât instanța nu a expus nici un argument de fapt și nici un temei juridic în baza căruia a pronunțat hotărârea atacată.

Pe cale de consecință recursul va fi admis, sentința va fi desființată și cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Gorj, împotriva sentinței civile nr. 799 din 5 noiembrie 2001 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ. Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceiași instanță. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-02-10
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 513/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 16 iunie 1999 reclamanta S.C „C” SA a solicitat anularea deciziei nr. 1453 din 30 iunie 1999 emisă de Ministerul Finanțelor
ÎCCJ 2003-11-13
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3850/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 511 din 29 iunie 2001, a admis acțiunea S.C. C. SRL Craiova; a anulat de
ÎCCJ 2004-11-02
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7967/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 19 iulie 2001, reclamanta SC R. SA Târgu Jiu a solicitat anularea deciziei nr. 1013/2001, emisă de Ministerul Finanțelo
ÎCCJ 2004-01-13
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 10/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Craiova reclamanta SC”L.” SA Târgu Jiu a chemat în judecată Ministerul Finanțelor și Direcția Generală a Fina
ÎCCJ 2003-03-18
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1052/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Gorj în nume propriu și al Ministerului Finanțelor Publice împotriva încheierii în camera de consiliu din 8 martie 2002 a Curții de Apel Craiova –
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă