ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1935/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de

15 decembrie 2000, reclamantul S.D. a solicitat anularea hotărârii nr. 64/2000

a Colegiului Central de Disciplină din cadrul Ministerului Educației și

Cercetării, act prin care a fost respinsă contestația petentului, formulată împotriva

deciziei nr. 2051/2000 emisă de Inspectoratul Școlar al municipiului București,

privind destituirea din funcția de director la Grupul Școlar Iuliu Maniu, în

conformitate cu prevederile art. 116 lit. e) din Legea nr. 128/1997.

În motivarea cererii s-a arătat că

reclamantul nu se face vinovat de cele reținute în sarcina sa prin actul de

destituire, iar decizia Inspectoratului Școlar al municipiului București, cât

și hotărârea Colegiului Central de Disciplină din cadrul Ministerului Educației

sunt nelegale.

Prin sentința civilă nr. 542/2002 a

Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, acțiunea a fost

admisă, actele atacate au fost anulate, reclamantul a fost repus în funcție și

pârâții au fost obligați la plata drepturilor bănești începând cu data de 1

octombrie 1999, până la reîncadrarea în funcție.

Instanța a reținut că reclamantul nu

se face vinovat de faptele reținute în sarcină, care nu au fost dovedite prin

probe, astfel încât actele atacate sunt nelegale.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat recursuri în termen pârâtele, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea recursurilor se arată,

în esență, că intimatul-reclamant s-a făcut vinovat de toate faptele ce i-au

fost reținute în sarcină, astfel cum rezultă din probele administrate în cauză.

În recursul Ministerului Educației

și Cercetării, în primul motiv de casare, s-a susținut că pârâtul, Colegiul

Central de Disciplină, este organ administrativ-jurisdicțional fără

personalitate juridică și nu are calitate procesuală pasivă.

În recursul Inspectoratului Școlar

al municipiului București se mai critică sentința și pentru faptul că a fost

respinsă excepția autorității de lucru judecat față de sentința civilă nr.

8688/2000 a Judecătoriei sectorului 2 București, irevocabilă prin decizia

civilă nr. 1827/2000 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, prin care

s-a respins contestația formulată de D.S. împotriva deciziei nr. 2051/1999 a

Inspectoratului Școlar al municipiului București.

Același recurent a invocat oral, în

baza art. 306 alin. (2) C. proc. civ., un alt motiv de recurs privind decăderea

reclamantului din dreptul de a promova acțiunea, întrucât a fost depășit

termenul prevăzut de dispozițiile art. 5 din Legea nr. 29/1990. A mai susținut

și că cererea a rămas fără obiect, întrucât la data de 1 aprilie 2003 a expirat

perioada pentru care intimatul a fost numit în funcția de director - 4 ani

conform art. 145 alin. (9) din Legea nr. 84/1995.

Verificând cauza în funcție de

recursurile formulate în lumina dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

Curtea reține că acestea sunt fondate.

Prin Ordinul nr. 3706 din 3 mai 1999

al Ministerului Educației Naționale, S.D. a fost numit în funcția de director

la Grupul Școlar Industrial Transporturi Auto București, începând cu data de 1

aprilie 1999.

Prin decizia nr. 2051 din 24

septembrie 1999 emisă de Inspectoratul Școlar al municipiului București

reclamantul a fost demis din funcția de director, reținându-se în sarcina sa

săvârșirea a nouă abateri. Decizia a fost menținută conform hotărârii nr.

64/2000 a Colegiului Central de Disciplină din cadrul Ministerul Educației

Naționale, prin care a fost respinsă contestația petentului formulată împotriva

actului de destituire din funcția de director.

Din coroborarea probelor administrate în cauză rezultă că

intimatul reclamant-se face vinovat de săvârșirea unor abateri grave care au

justificat demiterea din funcția de director.

Referitor la faptul reținut de

instanța de fond, în sensul că reclamantul nu a luat cunoștință de fișa postului,

această împrejurare nu conduce la concluzia că directorul nu-și cunoaște

atribuțiile, care sunt prevăzute în Cap. IV din Legea nr. 128/1997 și în Legea

nr. 84/1995.

Din Nota de constatare, încheiată la

data de 25 iunie 1999 de revizorii contabili ai Inspectoratului Școlar al

municipiului București rezultă că intimatul, în calitate de director al

unității de învățământ, a efectuat plăți nelegale, fără viză de control

preventiv. Răspunderea directorului este prevăzută în art. 109 alin. (6) și (8)

din Legea nr. 128/1997. Chiar dacă o parte din lucrările de reparații s-au

efectuat din banii comitetului de părinți, conducătorul unității trebuia să

respecte aceste dispoziții legale care prevăd că directorul coordonează

utilizarea rațională și efectivă a bazei materiale și financiare a unității.

Cu privire la faptul că petentul nu

a propus și nu a luat măsuri de sancționare a profesorului G. în cazul elevului

C., se constată că, în calitatea de director, S.D. a încălcat dispozițiile art.

117 alin. (1) din Legea nr. 128/1997.

Referitor la neglijența în păstrarea

documentelor școlare, se apreciază că este dovedită prin Raportul comisiei de

cercetare a faptelor săvârșite de intimat, prin procesul-verbal al ședinței

Consiliului Profesoral din 18 august 1999 și prin procesul-verbal din 15 iulie

1999 încheiat cu ocazia controlului efectuat de un inspector coordonator din

cadrul Inspectoratului Școlar al municipiului București.

În legătură cu transferul elevilor,

Curtea reține că transferurile efectuate în septembrie 1999 se puteau realiza

conform art. 83 din Regulamentul școlar, aprobat prin Ordinul nr. 4232 din 19

august 1999, numai cu aprobarea Consiliului de administrație. Transferurile

anterioare, conform Regulamentului școlar din anul 1995, se puteau efectua cu acordului

Inspectoratului școlar.

Întrucât S.D. a efectuat transferuri

școlare cu încălcarea acestor norme, măsurile respective sunt nelegale.

În ce privește desfășurarea

examenului de corigență, respectiv alcătuirea comisiei la disciplina geografie,

directorul a încălcat regulamentul școlar, care prevede că examinarea elevilor

se face de profesorul care a predat elevului disciplina respectivă ,iar în

absența acestuia, examinarea se face de către un alt profesor de specialitate

din unitatea de învățământ, numit de conducerea acesteia sau de la altă unitate

de învățământ, numit de inspectoratul școlar, la solicitarea directorului din

unitatea de învățământ.

Reclamantul a încălcat aceste

dispoziții, afirmând că examenul nu s-a putut susține, întrucât în școală nu

exista decât un singur profesor de geografie.

Referitor la înscrierea elevului C.

la examenul de bacalaureat, deși acesta era corigent la geografie, directorul

nu și-a îndeplinit obligația de a verifica și superviza întreaga activitate

desfășurată cu ocazia organizării examenului de bacalaureat, nu a verificat

dacă listele întocmite corespund realității, astfel cum avea obligația conform

art. 109 din Legea nr. 128/1997 și Regulamentului de organizare și desfășurare

a examenului de bacalaureat, sesiunea 1999.

Evaluarea personalului didactic din

anul școlar 1998/1999 s-a făcut în baza hotărârii intimatului și nu a

Consiliului profesoral, astfel cum rezultă din procesele-verbale ale ședințelor

Consiliului de administrație. Directorul avea obligația de a întocmi fișa

postului cadrelor didactice, care an de an au atribuții similare, chiar dacă

ministerul nu a comunicat aceste fișe.

Utilizarea celor două telefoane

mobile de către intimat și folosirea pentru protocol a banilor achiziționați de

la elevi sunt măsuri abuzive luate de director, fapte care rezultă din

declarațiile personalului didactic și din actele de control aflate la dosar.

Având în vedere comiterea acestor

abateri de către intimat, se impunea respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Neprocedând astfel curtea de apel a pronunțat o sentință nelegală și

netemeinică. Prin prezenta decizie se vor admite recursurile, se va modifica

sentința și se va respinge cererea conform considerentelor expuse.

Referitor la primul motiv din

recursul formulat de Ministerul Educației și Cercetării, se reține că există

capacitate procesuală pasivă a Colegiului Central de Disciplină din cadrul

Ministerul Educației și Cercetării, întrucât acesta este organul

administrativ-jurisdicțional care a emis hotărârea nr. 64/2000, atacată prin

acțiune.

Potrivit art. 10 din Legea nr.

29/1990 și art. 85 C. proc. civ., această autoritate are calitate de pârâtă,

excepția invocată nefiind întemeiată.

În ce privește primul motiv din

recursul Inspectoratului Școlar al municipiului București, Curtea constată că

nu este fondat. Nu există autoritate de lucru judecat față de sentința civilă

nr. 8688/2000 a Judecătoriei sectorului 3 București, irevocabilă, deoarece în

cauza soluționată prin respectiva hotărâre, obiectul nu l-a format decât

decizia nr. 2051/2000 a Inspectoratului Școlar al municipiului București, nu și

hotărârea nr. 64/2000 a Consiliului Central de Disciplină din cadrul

Ministerului Educației și Cercetării.

În legătură cu susținerea acestui

recurent, în sensul că reclamantul a formulat acțiunea tardiv, peste termenul

prevăzut de dispozițiile art. 5 din Legea nr. 29/1990, se reține că nu este

întemeiată.

Hotărârea nr. 64 a Consiliului

Central de Disciplină a fost pronunțată la data de 29 noiembrie 2000, iar

acțiunea a fost formulată de reclamant la data de 15 decembrie 2000, în cadrul

termenului prevăzut de textul legal sus-indicat.

Nu este fondată nici susținerea

aceluiași recurent, în sensul că cererea a rămas fără obiect. Prin Ordinul nr.

3706 din 3 mai 1999 al Ministerului Educației și Cercetării, reclamantul a fost

numit în funcția de director, perioada fiind de 4 ani conform art. 145 alin.

(9) din Legea nr. 84/1995. Întrucât a fost destituit din funcția respectivă

prin decizia nr. 2051/2000 a Inspectoratului Școlar al municipiului București,

act atacat în prezenta cauză, termenul de 4 ani împlinindu-se în timpul

procesului, reclamantul poate promova acțiunea nefiind ținut de termenul de 4

ani, deoarece el nu a exercitat funcția respectivă în totalitate și nici legea

nu prevede un impediment în acest sens.

Aceste ultime susțineri ale

recurentelor sunt neîntemeiate, însă recursurile sunt fondate pentru celelalte

motive privind fondul pricinii, mai sus analizate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

Ministerul Educației și Cercetării și Inspectoratul Școlar al municipiului

București împotriva sentinței civile nr. 542 din 23 mai 2002 a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ.

Modifică sentința atacată și, în

fond, respinge acțiunea formulată de reclamantul S.D.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 20 mai 2003.