ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3784/2003

Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 21 mai 2001, O.I. a chemat în judecată Primăria comunei Scorțaru Nou, Județul Brăila pentru anularea formelor de executare a două creanțe bugetare reprezentând chirii (30 milioane lei) și majorări de întârziere (26.901.100 lei), urmărite în temeiul contractului de locațiune a 100 ha teren agricol, încheiat cu pârâta la data de 17 aprilie 1999. Judecătoria Brăila, prin sentința civilă nr. 9361 din 20 noiembrie 2001, a respins contestația, ca nefondată. Tribunalul Brăila, secția civilă, prin decizia nr. 598 din 9 aprilie 2002, a admis recursul contestatoarei și admițând contestația, a anulat formele de executare, cu motivarea că litigiul derivă dintr-un contract de închiriere căruia îi sunt aplicabile dispozițiile Codului civil, nefiind incidente, ca atare prevederile O.G.

nr. 11/1996 privind executarea creanțelor bugetare. Împotriva acestei decizii, la data de 9 aprilie 2003, Procurorul General de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a introdus recurs în anulare cerând reformarea ei pentru încălcarea esențială a dispozițiilor art. 1 și 4 lit. f) din O.G. nr. 11/1996 privind executarea creanțelor bugetare. S-a susținut că în temeiul textelor de lege enunțate, creanțele de litigiu sunt creanțe bugetare rezultate dintr-un contract de locațiune, executabile potrivit dispozițiilor O.G. nr. 11/1996. În consecință, s-a cerut păstrarea soluției judecătoriei. Recursul în anulare este nefondat. În materia oricărei executări silite se aplică regula imperativă că nici o urmărire asupra bunurilor mobile sau imobile nu poate avea loc decât pentru o creanță certă, lichidată și exigibilă (art. 379 alin. (10 C. proc.

civ.). Conform art. 112 din O.G. nr. 11/1996, regula enunțată este aplicabilă și executării creanțelor bugetare, fiind, ca atare, indubitabil, că textul art. 4 lit. f) din ordonanță are în vedere, necondiționat, creanțele care sunt certe, lichide și exigibile. Creanța invocată de intimată izvorăște însă dintr-un contract de locațiune, impus regulilor generale ale dreptului comun, referitor la care existența, exigibilitatea și lichiditatea chiriilor restante datorate de contestatoare nu pot rezulta decât dintr-o hotărâre judecătorească. În această ipoteză sunt aplicabile dispozițiile art. 4 lit. j) din O.G. nr. 11/1996 care cer existența hotărârii judecătorești, și nu ale art. 4 lit. f) așa cum pretinde recursul în anulare.

În consecință, soluția admiterii contestației se verifică a fi legală și temeinică, considerent pentru care se impune respingerea recursului în anulare, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr. 598/R din 9 aprilie 2002 a Tribunalului Brăila, secția civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2003.