ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1697/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2601 din 7

octombrie 2004, Tribunalul Caraș-Severin a respins acțiunea formulată de

reclamanții S.E.B., K.A.B.S., H.B. și K.B., în contradictoriu cu Primăria

comunei Brebu Nou, Primarul comunei Brebu Nou și B.L.S.

Pentru a pronunța această hotărâre,

tribunalul a reținut că, prin sentința civilă nr. 638 din 5 martie 2003

Tribunalul Caraș-Severin a respins acțiunea formulată de reclamanți, în

contradictoriu cu Primarul comunei Brebu Nou și B.L.S., având ca obiect

constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de

pârâți, anularea dispoziției primarului nr. 18 din 31 iulie 2002 și

retrocedarea imobilului înscris în C.F., cu nr.top. A, casa, cu teren

intravilan de 238 mp.

Reține tribunalul, că, în prezenta

cauză, capetele de cerere 1, 3 și 4 au același obiect, părți și cauză ca și

cererile soluționate prin sentința civilă nr. 638 din 5 martie 2003 a

Tribunalului Caraș-Severin, rămasă definitivă prin respingerea apelului,

existând astfel autoritate de lucru judecat.

În privința contractului de

închiriere, se reține că, operând autoritatea de lucru judecat pentru cererea

care are ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare, nu se mai poate

pune în discuție anularea contractului de închiriere, act anterior contractului

de vânzare-cumpărare.

Tribunalul a mai reținut, că al

cincilea capăt de cerere se impune a fi respins ca o consecință a respingerii

primului capăt de cerere.

Prin decizia civilă nr. 79 din 2

martie 2006, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul declarat de reclamanți și

a schimbat în parte sentința tribunalului, în sensul că s-a anulat dispoziția

nr. 18 din 31 iulie 2003 emisă de Primarul comunei Brebu Nou, județul

Caraș-Severin și a fost obligat primarul să emită o nouă dispoziție motivată,

care să conțină oferta de despăgubire prin echivalent, corespunzătoare valorii

imobilului înscris în C.F. Gărîna, casa cu nr. 96 și teren intravilan în

suprafață de 238 mp.

Instanța de apel a reținut că

autoritatea de lucru judecat există în raport cu anumite petite ale acțiunii.

În prezenta cauză, pe lângă anularea

dispoziției nr. 18 din 31 iulie 2003, emisă de Primarul comunei Brebu Nou,

reclamantele au cerut și anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat

între Primarul comunei Brebu Nou și B.L.S.

Anularea contractului de

vânzare-cumpărare a fost cerută și într-un alt proces, în care, prin sentința

civilă nr. 638 din 5 martie 2003, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin,

cererea a fost respinsă, cu motivarea că încheierea contractului s-a făcut cu

respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 și cu buna-credință a pârâtului

chiriaș.

Această sentință a rămas definitivă

prin decizia civilă nr. 337 din 9 martie 2004 a Curții de Apel Timișoara și

irevocabilă prin decizia civilă nr. 5087 din 10 iunie 2005 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Pentru că prima judecată se impune

cu forță obligatorie și cu valoare de adevăr juridic, în privința petitului

acțiunii privind anularea contractului de vânzare-cumpărare este incidentă

autoritatea lucrului judecat.

Prin respingerea acestui petit este

consolidat dreptul de proprietate al pârâtului B.L. și nu mai există în mod

obiectiv posibilitatea legală a restituirii în natură a bunului și nici temei

juridic pentru rectificarea cărții funciare.

Referitor la contractul de

închiriere, instanța de apel a reținut că din moment ce efectele acestui

contract au încetat la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, nu

mai era posibilă examinarea condițiilor de legalitate a acestui act pe cale

principală, ci doar incidental, verificându-se respectarea condițiilor de

încheiere a contractului de vânzare-cumpărare.

Se reține, că este greșită soluția

respingerii cererii de anulare a dispoziției nr. 18 din 31 iulie 2003, emisă de

Primarul comunei Brebu Nou. La data sesizării instanței, dispoziția nr. 18 din

31 iulie 2003 era în ființă, fiind revocată pe parcursul judecării cauzei, prin

dispoziția nr. 35 din 24 septembrie 2003. Prin această dispoziție, s-a statuat

că modul de soluționare a notificării rămâne cel stabilit prin dispoziția nr.

18 din 31 iunie 2002.

Prin emiterea și comunicarea acestei

dispoziții, s-au produs însă efecte juridice a căror încetare putea fi dispusă

pe cale judiciară și nu prin revocare. De aceea, tribunalul trebuia să

analizeze pe fond legalitatea dispoziției.

Se mai reține, că dispoziția nr. 18

din 31 iulie 2003 este neconformă cu legea, pentru că s-a respins cererea de

restituire în natură a imobilului, cu motivarea că, potrivit prevederilor pct.

1, 4 lit. b) alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.

10/2001, preluarea imobilului în baza Decretului nr. 223/1974 nu este abuzivă.

Preluarea este însă abuzivă, în

raport cu art. 2 din Legea nr. 10/2001, pentru că Decretul nr. 223/1974 încălca

prevederile Constituției din anul 1965, ale art. 480 C. civ. și ale art. 13 și art.

17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și, conform art. 24 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001, Primarul comunei Brebu Nou trebuie obligat la emiterea

unei dispoziții care să conțină oferta de despăgubire în echivalent.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs reclamanții care, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arată

că s-a respins cererea, deși nu există autoritate de lucru judecat.

Pentru a exista lucru judecat,

trebuie să existe identitate de cauză și obiect. În speță, a fost atacată o

altă dispoziție a primarului, iar cererea privitoare la constatarea nulității

contractului de închiriere este nouă, nefiind analizată în primul proces.

Inițial s-a cerut să se constate

nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, pentru că a fost

încheiat cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, iar în prezent se cere

să se constate nulitatea absolută a contractului, pentru că este un act

subsecvent contractului de închiriere și, dacă acest contract este nul, nici

cel de vânzare-cumpărare nu este valabil.

Prin urmare, este o nouă cauză, în

sensul art. 1201 C. civ., iar instanța de apel, printr-o gravă eroare,

considerând că actul subsecvent, valabil cu privire la anumite dispoziții,

validează și actul anterior, care este nul, nu a mai verificat actul anterior.

Recursul va fi admis, pentru

considerentele la care ne vom referi în continuare.

Recurenții, prin declarația de

recurs, critică hotărârea atacată numai cu privire la reținerea existenței

lucrului judecat, susținând că cererea pentru constatarea nulității

contractului de închiriere este nouă față de procesul anterior și că în

privința contractului de vânzare-cumpărare, în prezenta cauză se invocă un alt

motiv de nulitate decât cel invocat în primul proces.

Deși instanța de apel, care a

reținut că există lucru judecat numai în privința cererii care are ca obiect

constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare, a cercetat în fond

cererea privind anularea dispoziției nr. 18 din 31 iulie 2003, emisă în temeiul

Legii nr. 10/2001, obligând primăria să emită o nouă dispoziție prin care să

acorde despăgubiri reclamanților, nu s-au formulat critici cu privire la modul

de soluționare a acestei cereri.

De aceea, analizând recursul numai

în limita susținerilor făcute prin declarația de recurs, care se referă la

modul de soluționare a capetelor de cerere privitoare la constatarea nulității

contractului de închiriere și a celui de vânzare-cumpărare și, în raport cu

prevederile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., invocate de instanță, din oficiu, se

constată că soluția pronunțată cu privire la aceste cereri a fost dată de

tribunal cu încălcarea competenței judecătoriei.

Prin acțiunea înregistrată la

tribunal, reclamanții au cerut să se constate și nulitatea contractului de

închiriere încheiat cu pârâtul B.L.S., precum și a contractului de

vânzare-cumpărare încheiat cu același pârât, iar la dosar au fost depuse cele

două contracte (contractul de închiriere nr. 177 din 15 august 1996 și

contractul de vânzare-cumpărare nr. 184 din 30 septembrie 1996).

Față de actul de investire a

instanței, se constată că, în prezenta cauză, competent să soluționeze cererea

pentru anularea dispoziției nr. 18 din 31 iulie 2003, emisă de Primarul comunei

Brebu Nou, județul Caraș-Severin este, conform art. 24 alin. (8) din Legea nr.

10/2001 [art. 26 alin. (3) din Legea republicată] tribunalul, însă pentru

petitele privind anularea contractului de închiriere și a celui de

vânzare-cumpărare a imobilului preluat fără titlu nu operează prorogarea de

competență.

Prin art. 26 alin. (3) din Legea nr.

10/2001 este stabilită competența absolută a tribunalului pentru soluționarea

plângerii formulate împotriva dispoziției de respingere a notificării. Această

competență se poate extinde, conform art. 17 C. proc. civ., numai asupra

cererilor cu caracter accesoriu și a cererilor incidentale.

Or, petitele privind constatarea

nulității contractelor de închiriere și de vânzare-cumpărare nu au caracter de

accesorietate față de cererea întemeiată pe prevederile art. 26 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001, deoarece soluționarea acestor petite nu depinde de soluția

dată în acțiunea în anularea dispoziției.

În accepțiunea Legii nr. 10/2001,

cererea privind anularea dispoziției emise de unitatea deținătoare și cea prin

care se solicită constatarea nulității contractului prin care s-a vândut

imobilul sunt principale, pentru că, potrivit art. 47 alin. (2) din Legea nr.

10/2001 [art. 51 alin. (2) din Legea republicată], atunci când a fost

exercitată acțiunea în constatarea nulității actului de înstrăinare, procedura

administrativă se suspendă până la soluționarea irevocabilă a acesteia.

Prin urmare, în această situație, nu

sunt incidente prevederile art. 17 C. proc. civ., iar competența de soluționare

în primă instanță aparține tribunalului pentru petitul privind anularea

dispoziției prin care s-a soluționat notificarea și instanței de drept comun

pentru petitele privind anularea contractelor încheiate cu privire la imobil.

În prezenta cauză, în raport de

valoarea imobilului (valoarea actualizată cu indicele inflației, înscrisă în

dispoziția nr. 18 din 31 iulie 2002 este de 127.182.837 lei), competentă să

soluționeze cererile pentru anularea celor două contracte la care se referă

cererea de recurs este judecătoria.

De aceea, tribunalul a soluționat

aceste cereri cu încălcarea competenței judecătoriei, pronunțând o hotărâre

nelegală și tot nelegală este și decizia prin care a fost păstrată sentința

tribunalului.

Pentru considerentele expuse, va fi

admis recursul și, fără a se analiza criticile privitoare la lucru judecat, conform

art. 312 alin. (6) C. proc. civ. se va casa în parte decizia atacată, conform

art. 297 alin. (2) C. proc. civ., se va anula în parte sentința tribunalului,

în sensul disjungerii cererilor privind anularea contractului de închiriere și

a contractului de vânzare-cumpărare, de celelalte cereri și se vor trimite

aceste cereri, spre judecare, Judecătoriei Reșița.

Restul dispozițiilor deciziei

atacate, necriticate prin declarația de recurs, vor fi menținute.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanții B.S.E., B.H.H., B.K. și B.S.K.A. împotriva deciziei civile nr. 79

din 2 martie 2006 a Curții de Apel Timișoara, pe care o casează în parte.

Anulează în parte sentința civilă nr.

2601 din 7 octombrie 2004 a Tribunalului Caraș Severin.

Disjunge cererile privitoare la

anularea contractului de închiriere și a contractului de vânzare-cumpărare și

trimite aceste cereri spre judecare instanței competente, Judecătoria Reșița.

Menține restul dispozițiilor

deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

22 februarie 2007

.