ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1697/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2601 din 7 octombrie 2004, Tribunalul Caraș-Severin a respins acțiunea formulată de reclamanții S.E.B., K.A.B.S., H.B. și K.B., în contradictoriu cu Primăria comunei Brebu Nou, Primarul comunei Brebu Nou și B.L.S. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, prin sentința civilă nr. 638 din 5 martie 2003 Tribunalul Caraș-Severin a respins acțiunea formulată de reclamanți, în contradictoriu cu Primarul comunei Brebu Nou și B.L.S., având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâți, anularea dispoziției primarului nr. 18 din 31 iulie 2002 și retrocedarea imobilului înscris în C.F., cu nr.top.

A, casa, cu teren intravilan de 238 mp. Reține tribunalul, că, în prezenta cauză, capetele de cerere 1, 3 și 4 au același obiect, părți și cauză ca și cererile soluționate prin sentința civilă nr. 638 din 5 martie 2003 a Tribunalului Caraș-Severin, rămasă definitivă prin respingerea apelului, existând astfel autoritate de lucru judecat. În privința contractului de închiriere, se reține că, operând autoritatea de lucru judecat pentru cererea care are ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare, nu se mai poate pune în discuție anularea contractului de închiriere, act anterior contractului de vânzare-cumpărare. Tribunalul a mai reținut, că al cincilea capăt de cerere se impune a fi respins ca o consecință a respingerii primului capăt de cerere.

Prin decizia civilă nr. 79 din 2 martie 2006, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul declarat de reclamanți și a schimbat în parte sentința tribunalului, în sensul că s-a anulat dispoziția nr. 18 din 31 iulie 2003 emisă de Primarul comunei Brebu Nou, județul Caraș-Severin și a fost obligat primarul să emită o nouă dispoziție motivată, care să conțină oferta de despăgubire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului înscris în C.F. Gărîna, casa cu nr. 96 și teren intravilan în suprafață de 238 mp. Instanța de apel a reținut că autoritatea de lucru judecat există în raport cu anumite petite ale acțiunii. În prezenta cauză, pe lângă anularea dispoziției nr. 18 din 31 iulie 2003, emisă de Primarul comunei Brebu Nou, reclamantele au cerut și anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între Primarul comunei Brebu Nou și B.L.S.

Anularea contractului de vânzare-cumpărare a fost cerută și într-un alt proces, în care, prin sentința civilă nr. 638 din 5 martie 2003, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, cererea a fost respinsă, cu motivarea că încheierea contractului s-a făcut cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 și cu buna-credință a pârâtului chiriaș. Această sentință a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 337 din 9 martie 2004 a Curții de Apel Timișoara și irevocabilă prin decizia civilă nr. 5087 din 10 iunie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pentru că prima judecată se impune cu forță obligatorie și cu valoare de adevăr juridic, în privința petitului acțiunii privind anularea contractului de vânzare-cumpărare este incidentă autoritatea lucrului judecat.

Prin respingerea acestui petit este consolidat dreptul de proprietate al pârâtului B.L. și nu mai există în mod obiectiv posibilitatea legală a restituirii în natură a bunului și nici temei juridic pentru rectificarea cărții funciare. Referitor la contractul de închiriere, instanța de apel a reținut că din moment ce efectele acestui contract au încetat la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, nu mai era posibilă examinarea condițiilor de legalitate a acestui act pe cale principală, ci doar incidental, verificându-se respectarea condițiilor de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare. Se reține, că este greșită soluția respingerii cererii de anulare a dispoziției nr. 18 din 31 iulie 2003, emisă de Primarul comunei Brebu Nou.

La data sesizării instanței, dispoziția nr. 18 din 31 iulie 2003 era în ființă, fiind revocată pe parcursul judecării cauzei, prin dispoziția nr. 35 din 24 septembrie 2003. Prin această dispoziție, s-a statuat că modul de soluționare a notificării rămâne cel stabilit prin dispoziția nr. 18 din 31 iunie 2002. Prin emiterea și comunicarea acestei dispoziții, s-au produs însă efecte juridice a căror încetare putea fi dispusă pe cale judiciară și nu prin revocare. De aceea, tribunalul trebuia să analizeze pe fond legalitatea dispoziției. Se mai reține, că dispoziția nr. 18 din 31 iulie 2003 este neconformă cu legea, pentru că s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului, cu motivarea că, potrivit prevederilor pct. 1, 4 lit. b) alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, preluarea imobilului în baza Decretului nr. 223/1974 nu este abuzivă.

Preluarea este însă abuzivă, în raport cu art. 2 din Legea nr. 10/2001, pentru că Decretul nr. 223/1974 încălca prevederile Constituției din anul 1965, ale art. 480 C. civ. și ale art. 13 și art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și, conform art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, Primarul comunei Brebu Nou trebuie obligat la emiterea unei dispoziții care să conțină oferta de despăgubire în echivalent. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții care, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arată că s-a respins cererea, deși nu există autoritate de lucru judecat. Pentru a exista lucru judecat, trebuie să existe identitate de cauză și obiect. În speță, a fost atacată o altă dispoziție a primarului, iar cererea privitoare la constatarea nulității contractului de închiriere este nouă, nefiind analizată în primul proces.

Inițial s-a cerut să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, pentru că a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, iar în prezent se cere să se constate nulitatea absolută a contractului, pentru că este un act subsecvent contractului de închiriere și, dacă acest contract este nul, nici cel de vânzare-cumpărare nu este valabil. Prin urmare, este o nouă cauză, în sensul art. 1201 C. civ., iar instanța de apel, printr-o gravă eroare, considerând că actul subsecvent, valabil cu privire la anumite dispoziții, validează și actul anterior, care este nul, nu a mai verificat actul anterior. Recursul va fi admis, pentru considerentele la care ne vom referi în continuare.

Recurenții, prin declarația de recurs, critică hotărârea atacată numai cu privire la reținerea existenței lucrului judecat, susținând că cererea pentru constatarea nulității contractului de închiriere este nouă față de procesul anterior și că în privința contractului de vânzare-cumpărare, în prezenta cauză se invocă un alt motiv de nulitate decât cel invocat în primul proces. Deși instanța de apel, care a reținut că există lucru judecat numai în privința cererii care are ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare, a cercetat în fond cererea privind anularea dispoziției nr. 18 din 31 iulie 2003, emisă în temeiul Legii nr. 10/2001, obligând primăria să emită o nouă dispoziție prin care să acorde despăgubiri reclamanților, nu s-au formulat critici cu privire la modul de soluționare a acestei cereri.

De aceea, analizând recursul numai în limita susținerilor făcute prin declarația de recurs, care se referă la modul de soluționare a capetelor de cerere privitoare la constatarea nulității contractului de închiriere și a celui de vânzare-cumpărare și, în raport cu prevederile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., invocate de instanță, din oficiu, se constată că soluția pronunțată cu privire la aceste cereri a fost dată de tribunal cu încălcarea competenței judecătoriei.

Prin acțiunea înregistrată la tribunal, reclamanții au cerut să se constate și nulitatea contractului de închiriere încheiat cu pârâtul B.L.S., precum și a contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu același pârât, iar la dosar au fost depuse cele două contracte (contractul de închiriere nr. 177 din 15 august 1996 și contractul de vânzare-cumpărare nr. 184 din 30 septembrie 1996). Față de actul de investire a instanței, se constată că, în prezenta cauză, competent să soluționeze cererea pentru anularea dispoziției nr. 18 din 31 iulie 2003, emisă de Primarul comunei Brebu Nou, județul Caraș-Severin este, conform art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 [art. 26 alin. (3) din Legea republicată] tribunalul, însă pentru petitele privind anularea contractului de închiriere și a celui de vânzare-cumpărare a imobilului preluat fără titlu nu operează prorogarea de competență.

Prin art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 este stabilită competența absolută a tribunalului pentru soluționarea plângerii formulate împotriva dispoziției de respingere a notificării. Această competență se poate extinde, conform art. 17 C. proc. civ., numai asupra cererilor cu caracter accesoriu și a cererilor incidentale. Or, petitele privind constatarea nulității contractelor de închiriere și de vânzare-cumpărare nu au caracter de accesorietate față de cererea întemeiată pe prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, deoarece soluționarea acestor petite nu depinde de soluția dată în acțiunea în anularea dispoziției.

În accepțiunea Legii nr. 10/2001, cererea privind anularea dispoziției emise de unitatea deținătoare și cea prin care se solicită constatarea nulității contractului prin care s-a vândut imobilul sunt principale, pentru că, potrivit art. 47 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 [art. 51 alin. (2) din Legea republicată], atunci când a fost exercitată acțiunea în constatarea nulității actului de înstrăinare, procedura administrativă se suspendă până la soluționarea irevocabilă a acesteia. Prin urmare, în această situație, nu sunt incidente prevederile art. 17 C. proc. civ., iar competența de soluționare în primă instanță aparține tribunalului pentru petitul privind anularea dispoziției prin care s-a soluționat notificarea și instanței de drept comun pentru petitele privind anularea contractelor încheiate cu privire la imobil.

În prezenta cauză, în raport de valoarea imobilului (valoarea actualizată cu indicele inflației, înscrisă în dispoziția nr. 18 din 31 iulie 2002 este de 127.182.837 lei), competentă să soluționeze cererile pentru anularea celor două contracte la care se referă cererea de recurs este judecătoria. De aceea, tribunalul a soluționat aceste cereri cu încălcarea competenței judecătoriei, pronunțând o hotărâre nelegală și tot nelegală este și decizia prin care a fost păstrată sentința tribunalului. Pentru considerentele expuse, va fi admis recursul și, fără a se analiza criticile privitoare la lucru judecat, conform art. 312 alin. (6) C. proc. civ. se va casa în parte decizia atacată, conform art. 297 alin. (2) C. proc.

civ., se va anula în parte sentința tribunalului, în sensul disjungerii cererilor privind anularea contractului de închiriere și a contractului de vânzare-cumpărare, de celelalte cereri și se vor trimite aceste cereri, spre judecare, Judecătoriei Reșița. Restul dispozițiilor deciziei atacate, necriticate prin declarația de recurs, vor fi menținute.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanții B.S.E., B.H.H., B.K. și B.S.K.A. împotriva deciziei civile nr. 79 din 2 martie 2006 a Curții de Apel Timișoara, pe care o casează în parte. Anulează în parte sentința civilă nr. 2601 din 7 octombrie 2004 a Tribunalului Caraș Severin. Disjunge cererile privitoare la anularea contractului de închiriere și a contractului de vânzare-cumpărare și trimite aceste cereri spre judecare instanței competente, Judecătoria Reșița. Menține restul dispozițiilor deciziei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2007 .