ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4407/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 638 din 5 martie 2003 Tribunalul Caraș Severin a respins acțiunea formulată de reclamanții S.E.B., K.A.B.S., H.H.B., K.B., împotriva pârâtilor Primarul comunei Brebu Nou și B.L.S., astfel cum a fost precizată. S-a reținut în esență că, imobilul fiind înstrăinat fostului chiriaș cu respectarea Legii nr. 112/1995, potrivit dispozițiilor art. 18 lit. d) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent, imobilul neputând fi restituit în natură. Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 97 din 19 iunie 2003, a admis apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 638 din 5 martie 2003, pe care a anulat-o și a trimis cauza spre competentă judecare în primă instanță la Judecătoria Reșița.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel, a reținut că prima instanță a fost investită cu o acțiune de drept comun, având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, în subsidiar și implicit solicitându-se și anularea dispoziției primarului prin care s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului, cerere formulată în temeiul Legii nr. 10/2001. Cum petitul principal al acțiunii – arată mai departe instanța – respectiv constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, atrage competența în primă instanță a judecătoriei, potrivit art. 1 pct. 1 C. proc. civ., dată fiind și valoarea imobilului apreciată de părți ca fiind mai mică de 2 miliarde de lei, și cum o disjungere a cauzei în această fază de judecată nu este posibilă, se impune judecarea în primă instanță de către Judecătoria Reșița.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții, solicitând casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre judecarea apelului în fond. Se susține în recurs că instanța de apel trebuia să aibă în vedere prorogarea legală de competență, potrivit art. 17 C. proc. civ., în sensul că, tribunalul, în baza art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 are competența să judece și cererea privind constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare. Recursul este întemeiat, potrivit celor ce urmează: De necontestat, acțiunea de față a fost formulată, în considerarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, în cadrul procedurii oferite de aceasta și pentru retrocedarea în proprietate a imobilului din litigiu.

Aceasta, urmare dispoziției emise de Primarul comunei Brebu Nou, prin care s-a refuzat restituirea în natură a imobilului, propunându-se acordarea măsurii reparatorii prin echivalent, întrucât imobilul a fost înstrăinat fostului chiriaș în condițiile Legii nr. 112/1995. Or, într-o asemenea ipoteză, potrivit prevederilor art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 competența, în primă instanță, revine tribunalului. Este adevărat că, în mod necesar, acțiunea a cuprins și un capăt de cerere având ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare menționat. Nu se poate însă susține că acesta ar constitui un petit principal al acțiunii ce, pe acest considerent, ar determina și competența materială (a judecătoriei ca instanță competentă de drept comun) în soluționarea cauzei, câtă vreme cererea principală nu poate fi considerată decât aceea vizând restituirea în natură a imobilului, prin și urmare anulării dispoziției emise urmare notificării.

De altfel, în mod expres, acțiunea introductivă de instanță, precizată în acest sens ulterior, a vizat în principal constatarea nulității absolute a dispoziției nr. 18/31 ianuarie 2002 a Primăriei comunei Brebu Nou, cu retrocedarea imobilului în proprietate, pentru aceasta fiind necesară însă, constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare încheiat de fostul chiriaș, chestiune prevăzută explicit în cadrul aceleiași legi. Așa fiind și față de prevederile art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, în raport de modul de formulare a acțiunii, ce cuprinde petitele menționate, competența de soluționare a cauzei, în integralitatea ei, revine în primă instanță, tribunalului.

Sigur, eventual, alta ar fi putut fi concluzia sub acest aspect, în măsura în care, în aplicarea prevederilor art. 46 din Legea nr. 10/2001, chestiunea nulității contractului de vânzare-cumpărare, ar fi constituit obiect de judecată ca și chestiune prejudicială, exclusiv și separat de procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 în legătură cu atacarea pe cale de judecată a dispoziției Primarului, situație în care, de principiu, competența materială ar fi aparținut judecătoriei în primă instanță. Așa fiind, față de cele arătate, urmează a se admite recursul, a se casa decizia atacată și a se trimite cauza aceleiași instanțe, pentru judecarea apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanții S.E.B., K.A.B.S., H.H. B. și K.B. împotriva deciziei nr. 97 din 19 iunie 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Casează decizia atacată și trimite cauza aceleiași instanțe, pentru judecarea apelului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2003.