ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5911/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5911/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria

Caransebeș la 17 ianuarie 2007, reclamanții F.S.C., F.T.D. și V.C.E.

au chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local Băile

Herculane, G.N., F.L., M.G., J.M., R.M., C.G., M.E. și O.I., solicitând ca

prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că imobilul

situat în Băile Herculane, înscris în CF Băile Herculane, Vila F. și

terenul de 638 mp au fost trecute abuziv în proprietatea statului în baza

Decretului nr. 92/1950, să se constate nulitatea absolută a

contractelor de vânzare-cumpărare din 15 ianuarie 2001, din 1 februarie

2001, din 19 martie 2001, din 13 septembrie 2001, din 9 martie 2004, din 25

octombrie 2004, din 25 octombrie 2004 și din 15 noiembrie 2004 și

să se restabilească situația anterioară.

S-a solicitat, totodată,

să se constate că masa succesorală a defunctului F.N.M. se

compune din casa de ½ din imobilul în litigiu, iar masa succesorală a

defunctului F.I. din cealaltă cotă de ½, cât și calitatea de

unică moștenitoare a reclamantei F.S.C. de pe urma defunctului F.N.M.,

și a reclamanților F.T.D. și V.C.E., de pe urma defunctului F.I.

S-a solicitat rectificarea CF 63

și înscrierea dreptului de proprietate al reclamanților cu privire la

imobil, condiționată de restituirea actualizată a

despăgubirilor încasate.

În motivarea acțiunii

reclamanții au arătat că imobilul a fost preluat abuziv, cu

încălcarea prevederilor art. 2 din Decretul nr. 92/1950, întrucât

coproprietarii F.I. și F.N.M. erau exceptați de la

naționalizare, primul în calitate de intelectual profesionist, iar cel

de-al doilea minor, în vârstă de 15 ani la data aplicării

măsurii.

Reclamanții au precizat

că, prin sentința civilă nr. 1760/1994 a Judecătoriei

Caransebeș s-a constatat preluarea abuzivă de către stat a

imobilului, însă această soluție a fost infirmată prin decizia

civilă nr. 1014/1994 a Tribunalului Caraș Severin, irevocabilă

prin decizia civilă nr. 497/1996 a Curții de Apel Timișoara.

S-a mai învederat de către

reclamanți că au formulat cerere în temeiul Legii nr. 112/1995 pentru

restituire sau acordare de despăgubiri pentru imobil, iar prin

Hotărârea nr. 315 din 13 iunie 1997 a Comisiei de Aplicare a Legii nr. 112/1995

s-au stabilit despăgubiri în sumă de 82.009.920 lei, însă numai

pentru construcție, nu și pentru teren. S-a arătat că,

deși procedurile de restituire nu fuseseră finalizate, pârâtul

Consiliul Local Băile Herculane, contrat prevederilor art. 92 alin. (1)

din H.G. nr. 11/1997, a procedat la vânzarea apartamentelor care intră în

componența imobilului în litigiu, cu toate că nu era proprietar, fapt

ce atrage nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu

pârâții persoane fizice.

Cererea a fost întemeiată în

drept pe dispozițiile art. 480 C. civ., și ale art. 1,art. 16, art. 12

și art. 47 din Legea nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr.

739 din 11 aprilie 2007, Judecătoria Caransebeș a respins

acțiunea reclamanților.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel reclamanții, apel ce a fost respins prin decizia civilă

nr. 259/12 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Caraș

Severin.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs reclamanții, recurs ce a fost admis prin decizia

civilă nr. 452/R din 5 mai 2008 a Curții de Apel Timișoara, prin

care s-a casat decizia recurată, s-a admis apelul reclamanților

împotriva sentinței civile nr. 739 din 11 aprilie 2007 a Judecătoriei

Caransebeș, s-a desființat sentința apelată și s-a

trimis cauza spre rejudecare în primă instanță la Tribunalul

Caraș Severin.

Prin considerentele deciziei de

casare s-a reținut că dispozițiile art. 5 din Legea nr. 10/2001

nu se aplică în privința capătului de cerere având ca obiect

constatarea nulității absolute a contractelor de

vânzare-cumpărare, o asemenea cerere fiind imprescriptibilă când este

întemeiată pe dreptul comun.

S-a considerat că a fost în mod

eronat reținută excepția prescripției acțiunii în

constatarea nulității absolute a contractelor de

vânzare-cumpărare, motiv pentru care celelalte capete de cerere nu au mai

fost analizate, astfel că se impune rejudecarea cauzei pe fond, competența

materială aparținând Tribunalului Caraș Severin, în raport de

dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., față de

valoarea imobilului, mai mare de 5 miliarde lei (rol).

Tribunalul Caraș Severin, prin

sentința civilă nr. 473 din 3 decembrie 2008, a respins acțiunea

reclamanților, reținând, în esență, cu privire la

capătul de cerere privind constatarea nulității contractelor de

vânzare-cumpărare, că atât cumpărătorii cât și Statul

vânzător au fost de bună credință la încheierea acestora.

Pentru a hotărî astfel,

tribunalul a apreciat că prezumția de bună credință cu

care au acționat pârâții cumpărători (foștii

chiriași), conform art. 189

9

alin. (2) C. civ., nu a fost răsturnată, probele administrate

neconducând la concluzia că aceștia aveau cunoștință

că imobilul nu aparține vânzătorului.

În ceea ce privește Statul

vânzător, prima instanță a considerat că atitudinea

acestuia trebuie analizată prin prisma faptului că, reclamanții

au beneficiat de despăgubirile stabilite în temeiul Legii nr. 112/1995

pentru construcții, iar pentru terenul în suprafață de 638 mp au

solicitat, în temeiul Legii rn.10/2001, prin notificarea înregistrată din 14

februarie 2001, acordarea de despăgubiri.

În consecință, s-a

reținut că doar în această situație s-a procedat la

vânzarea apartamentelor către chiriași în condițiile Legii nr. 112/1995.

Împotriva sentinței

menționate au declarat apel reclamanții, criticând-o ca nelegală

și netemeinică pentru nesocotirea principiului restituirii în

natură, consacrat de dispozițiilor Legilor nr. 112/1995 și Legii

nr. 10/2001, ale art. 92 din H.G. nr. 11/1997 și ale art. 6 din Legea nr. 213/1998.

În raport de dispozițiile art. 966

– art. 968 C. civ. vizând ilicitatea cauzei și cu interdicția de

înstrăinare impusă statului, s-a invocat irelevanța bunei

credințe a dobânditorilor imobilului.

Curtea de Apel Timișoara, secția

civilă, prin decizia civilă nr. 119 din 18 mai 2009, a respins apelul

reclamanților ca nefondat și i-a obligat pe aceștia la 1.000 lei

cheltuieli de judecată către intimatul F.L.

Prin considerentele deciziei menționate,

instanța de apel a reținut, în esență, că buna

credință a cumpărătorilor la momentul încheierii

contractelor în temeiul Legii nr. 112/1995 nu a fost înlăturată

și că reclamanții au obținut despăgubiri pentru

construcție în baza Hotărârii nr. 315/1997, ce nu a fost

atacată, iar pentru teren și-au exercitat, în contextul Legii nr. 10/2001,

drepturile la obținerea măsurilor reparatorii, prin notificarea

depusă.

S-a considerat că invocarea H.G.

nr. 11/1997 nu este de natură să afecteze valabilitatea actelor

juridice în cauză, întrucât efectele acestui act normativ nu sunt

retroactive și nu pot afecta situațiile juridice consumate integral

în trecut, efecte reglate de legea în vigoare la data producerii lor, Legea nr.

112/1995.

Instanța de apel a mai reținut

că se impune respectarea dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1

Adițional la Convenție, în privința dreptului de proprietate al

pârâților cumpărători, în caz contrar fiind afectat principiului

stabilității raporturilor juridice.

Împotriva deciziei menționate

au declarat recurs, în termenul legal, reclamanții F.S.C., F.T.D. și V.C.E.

criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Dezvoltând motivele de recurs,

reclamanții au susținut că hotărârile instanțelor de

fond și apel sunt nelegale, fiind rezultatul greșitei

interpretări și aplicări a dispozițiilor Legii nr. 10/2001

cu modificările și completările ulterioare, ca și a

reglementărilor conținute în celelalte acte normative adoptate în

materia proprietății.

Cu privire la efectele

notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 asupra

valabilității contractelor de vânzare-cumpărare, s-a

susținut că, în mod eronat, instanța de apel a concentrat

controlul judiciar asupra cererii de despăgubire depuse după intrarea

în vigoare a Legii nr. 112/1995, fără a avea în vedere că prin

notificarea înregistrată din 9 noiembrie 2001, adresată

Primăriei Băile Herculane, au făcut o nouă solicitare de

restituire a imobilului în litigiu sau de acordare de despăgubiri.

În acest context, s-a invocat

încălcarea principiului prevalenței restituirii în natură,

consacrat de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, coroborat cu pct. 7.1 din

Normele metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin H.G. nr. 498/2003.

De asemenea, s-a susținut

că, prin neanalizarea efectelor nefinalizării procedurii

administrativ – jurisdicționale declanșate în baza notificării

formulate în baza Legii nr. 10/2001, s-au încălcat și

dispozițiile suspensive ale art. 92 alin. (1) din H.G. nr. 11/1997.

Recurenții reclamanți au

învederat că imobilul a fost indisponibilizat ca efect al

dispozițiilor art. 44 din O.U.G. nr. 40/1999, din această

perspectivă, încheierea actelor de înstrăinare a spațiilor

locative ce compun imobilul în litigiu, fiind sancționată cu

nulitatea absolută pentru încălcarea dispozițiilor art. 92 alin.

(1) din H.G. nr. 11/1997.

S-a susținut că

legislația specială în materia retrocedărilor, respectiv art. 17,19

și 42 din Legea nr. 10/2001, precum art. 14 alin. (2) lit. b) coroborat cu

art. 18 – art. 21 din O.U.G. nr. 40/1999 nu a prevăzut decât un drept de

preemțiune al chiriașului la cumpărarea locuinței, iar nu

de vânzare către acesta a imobilului, anterior finalizării

procedurilor administrativ – jurisdicționale.

În acest context, recurenții au

arătat că, în mod eronat, instanța de apel a atribuit autoritate

de lucru judecat efectelor Hotărârii nr. 315 din 13 iunie 1997 a Comisiei

pentru Aplicarea Legii nr. 112/1995, pe considerentul că aceasta nu a fost

atacată, deși o altă soluție nu era posibilă din punct

de vedere legal, în condițiile în care imobilul era ocupat de

chiriași.

S-a susținut că se putea

pretinde restituirea imobilului, chiar dacă s-au încasat

despăgubirile prevăzute de Legea nr. 112/1995, în condițiile în

care restituirea este condiționată, conform art. 12 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001, de rambursarea valorii despăgubirii primite.

Criticile formulate prin ultimul

motiv de recurs au vizat, în sinteză, faptul că neconstituirea unui

titlu valid de către vânzătorul Statul Român se repercutează

și asupra actelor de înstrăinare încheiate cu pârâții,

cumpărătorii fiind obligați să depună diligențele

necesare pentru a se convinge că vânzătorul era adevăratul proprietar,

omisiunea acestora constituindu-se într-o gravă neglijență,

vecină cu dolul, ceea se semnifică rea-credință.

Intimații Consiliul Local al

Orașului Băile Herculane, reprezentat prin primar, și

pârâții, G.N., F.L., M.G., J.M., R.M., C.G., M.E., O.I., au formulat

întâmpinări, solicitând respingerea recursului reclamanților ca

nefondat.

În faza procesuală a recursului

nu s-au administrat probe noi.

Examinând criticile invocate de

reclamanții recurenți, raportat la motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că

recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:

Anterior formulării

acțiunii introductive ce face obiectul dosarului de față,

reclamanții recurenți au formulat cerere pentru restituire în

natură sau despăgubiri pentru imobilul în litigiu, naționalizat

prin Decretul nr. 92/1950, în temeiul Legii nr. 112/1995.

Prin Hotărârea nr. 315/13 iunie

1997 a Comisiei Județene pentru Aplicarea Legii nr. 112/1995 s-au acordat

reclamanților despăgubiri în sumă de 82.009.920 lei,

despăgubiri încasate după rămânerea definitivă a hotărârii,

necontestate de beneficiari.

Soluția adoptată prin

hotărârea menționată era singura posibilă având în vedere

că apartamentele erau închiriate, împrejurare ce nu se contestă de

recurenți, care justifică astfel neatacarea hotărârii.

La 9 noiembrie 2001, prin

notificarea înaintată Primăriei Băile Herculane, în baza art. 36

alin. (2) din Legea nr. 10/2001, reclamanții au solicitat acordarea

despăgubirilor bănești pentru terenul aferent construcției,

în suprafață de 638 mp, menționând expres că pentru clădire

au încasat despăgubiri în baza Legii nr. 112/1995.

Reluând argumentele expuse în

cuprinsul acțiunii și în motivele de apel, recurenții au invocat

încălcarea principiului restituirii în natură a imobilelor preluate

abuziv de stat, principiu consacrat de Legea nr. 112/1995 și Legea nr. 10/2001.

Ceea ce se omite însă, de

către recurenți este faptul că, urmare a rămânerii

definitive a hotărârii de acordare de despăgubiri emise în temeiul

Legii nr. 112/1995, aceasta și-a produs efectele, bunul rămânând în

proprietatea statului, care a putut dispune în mod valabil de el, procedând la

vânzarea apartamentelor către chiriași (în temeiul Legii nr. 112/1995).

Cu privire la constatarea

nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate

cu statul de către pârâții persoane fizice, Curtea va reține

că instanța de apel a apreciat corect că acest capăt de

cerere este neîntemeiat, întrucât vânzarea s-a făcut cu respectarea

dispozițiilor legale, la data încheierii contractelor proprietarul

apartamentelor în litigiu fiind Statul Român.

Susținerea potrivit căreia

contractele de vânzare-cumpărare sunt nule întrucât au fost încheiate

după apariția Legii nr. 10/2001 nu poate fi primită, în

condițiile în care, așa cum s-a arătat, prin notificarea

înregistrată sub din 14 februarie 2002 (dosar fond), reclamanții au

solicitat Prefecturii județului Caraș Severin și Primăriei

Băile Herculane, în baza art. 36 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

acordarea de despăgubiri bănești pentru terenul de 638 mp din

Băile Herculane.

Reclamanții nu au formulat

acțiune în constatarea nulității contractelor de

vânzare-cumpărare în baza art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001,

prezenta acțiune fiind întemeiată, în ce privește solicitarea

menționată, pe ilicitatea cauzei, respectiv pe dispozițiile

dreptului comun, art. 948 pct. 4, coroborat cu art. 966 – art. 968 C. civ.,

astfel cum s-a reținut, cu putere de lucru judecat, prin decizia

civilă nr. 452 din 5 mai 2008 a Curții de Apel Timișoara.

În acest context, în mod corect

instanța de apel a analizat atitudinea subiectivă a pârâților la

momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, stabilind că

nu au fost eludate dispozițiile Legii nr. 112/1995, de vreme ce statul

avea calitatea de proprietar.

Nici chiriașii

cumpărători și nici statul vânzător nu pot fi

considerați de rea-credință pentru ca atitudinea lor să

determine ilicitatea cauzei pentru fraudă la lege, întrucât ambele

părți contractante cunoșteau faptul că pentru clădire

reclamanții au încasat despăgubiri, iar pentru teren a fost

solicitată prin notificarea formulată în temeiul Legii rn.10/2001,

acordarea de despăgubiri bănești.

În consecință,

susținerea recurenților reclamanți privind încălcarea art. 44

din O.U.G. nr. 40/1999 este nefondată, de vreme ce apartamentele vândute pârâților

persoane fizice nu au făcut obiectul vreunei încunoștințări

sau notificări din partea foștilor proprietari.

Prin formularea notificării

menționate, nu au fost indisponibilizate apartamentelor ce compun imobilul

în litigiu, astfel încât cererea de constatare a nulității

contractelor de vânzare-cumpărare a acestora a fost corect apreciată

ca neîntemeiată și din această perspectivă.

În cauză prezintă

relevanță și faptul că, potrivit dispozițiilor

deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 33 din 9

iunie 2008 de recurs în interesul legii, s-a statuat cu privire la

acțiunile întemeiate pe dreptul comun, având ca obiect revendicarea

imobilelor preluate abuziv în perioada de referință a Legii nr. 10/2001,

acțiuni formulate după intrarea în vigoare a acestei legi, cum este cazul

acțiunii de față, că, concursul dintre legea specială

și cea generală, se rezolvă în favoarea legii speciale, conform

principiului „specialia generalibus derogant”, chiar dacă acesta nu este

prevăzut expres în legea specială.

Totodată, prin această

decizie, obligatorie pentru instanțe, conform dispozițiilor art. 329 alin.

(3) C. proc. civ., s-a stabilit că în cazul în care sunt sesizate

neconcordanțe între Legea nr. 10/2001 și Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, aceasta din urmă are prioritate.

Această prioritate poate fi dată, în cazul unei acțiuni în

revendicare, întemeiată pe dreptul comun, de măsura în care astfel nu

s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității

sociale.

În speță, dreptul de

proprietate dobândit de foștii chiriași prin cumpărarea

apartamentelor în litigiu în baza Legii nr. 112/1995 a fost consolidat prin nedesființarea

contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea

dispozițiilor legii.

Pentru toate aceste considerente, Curtea

va constata că recursul reclamanților este nefondat și, în

temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanții F.S.C., F.T.D. și V.C.E. împotriva deciziei nr.

119 din 18 mai 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Obligă pe recurenți la

plata sumei de 3.000 lei cheltuieli de judecată către

intimații-pârâți persoane fizice.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2010.