ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3921/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul

Tribunalului Caraș-Severin, la 26 noiembrie 2007, reclamanta A.R.B. a chemat în

judecată, în calitate de pârâți, pe Primăria Băile Herculane și Prefectura

județului Caraș-Severin, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va

pronunța să dispună admiterea acțiunii și, în consecință, obligarea pârâtei

Primăria orașului Băile Herculane să continue procedura de restituire în natură

a terenului în suprafață de 600 m.p., situat în Pecinișca, orașul Băile

Herculane.

În motivarea

acțiunii, s-a arătat, în esență, că Dispoziția nr. 2526 din 22 octombrie 2007,

emisă de către Primarul orașului Băile Herculane, privind respingerea

notificării nr. 32/ E din 11 februarie 2002, cu privire la restituirea

terenului în suprafață de 600 m.p., situat în Pecinișca, orașul Băile

Herculane, este nelegală și nefondată, deoarece dreptul de proprietate și

suprafața de teren solicitată sunt complet individualizate, reclamanta

transmițând cu adresa nr. 727 din 24 octombrie 2007 către O.C.P.I./B.C.P.I.

Caraș-Severin actele doveditoare necesare reconstituirii colii de CF Pecinișca

și că există dovada preluării abuzive a terenului în cauză, în speță Decizia

Consiliului de Miniștri nr. 1483/1948, prin care se stabilește că terenul în

litigiu a trecut la M.A.I.

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și C. proc .civ.

Prin sentința civilă nr.

144 din 7 aprilie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 3412/115/2007, Tribunalul

Caraș-Severin a respins acțiunea formulată de reclamanta A.R.B., în

contradictoriu cu pârâta Primăria Băile Herculane, reprezentată prin primar și

Instituția Prefectului județului Caraș-Severin.

Pentru a hotărî

astfel, Tribunalul Caraș-Severin a reținut că, la data de 14 februarie 2002,

reclamanta a procedat la notificarea pârâtei Primăria Băile Herculane, în Dosarul

executorului judecătoresc P.C., cu nr. 32E/2002, solicitând retrocedarea

terenului în suprafață de 600 m.p., situat în Pecinișca, județul Caraș-Severin

(fila 20 dosar).

Dând curs acestei

notificări, pârâta emite, la data de 22 octombrie 2007, Dispoziția nr. 2526

(fila 44 dosar), prin care a respins notificarea reclamantei cu motivarea că

aceasta nu a făcut dovada preluării abuzive a imobilului solicitat, deși, prin

adresa din 13 martie 2003, s-a solicitat să procedeze la identificarea

terenului, cerință neîndeplinită.

Această dispoziție

este contestată de către reclamantă în prezenta cauză.

Analizând dispoziția

contestată, instanța a respins acțiunea, cu următoarea motivare.

Prin testamentul

olograf din 15 martie 1936, defuncta E.B. a lăsat reclamantei nuda proprietate a

întregii sale averi (fila 79 dosar), între care și imobilul în cauză,

reclamanta fiind autorizată prin Decretul regal nr. 4392/1939, astfel cum

rezultă din cuprinsul M.O. nr. 290 din 14 decembrie 1939 filele 81 - 82 dosar,

să accepte legatul lăsat de defuncta E.B. prin testamentul său olograf din data

de 15 martie 1936, în condițiile prevăzute în testament.

Din înscrisul aflat

la fila 84 dosar rezultă că reclamanta a acceptat sub beneficiu de inventar legatul

mai sus arătat.

Imobilul situat în

Pecinișca, orașul Băile Herculane, este și a fost situat într-un regim de CF,

în care dovada proprietății se face prin extras de CF.

Reclamanta nu a făcut

dovada că imobilul în cauză situat în localitatea Băile Herculane și înscris în

CF Pecinișca ar fi fost proprietatea defunctei E.B., nedepunând nici un extras

de CF în acest sens, și, cu atât mai mult, că ar fi fost vreodată proprietatea

sa, știut fiind că, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 7/1996, înscrierea

în CF a dreptului de proprietate avea nu doar caracter publicitar, ci și

constitutiv de drepturi.

Mai mult, așa cum s-a

reținut și prin dispoziția contestată, reclamanta nu a probat nici preluarea

abuzivă a imobilului din proprietatea sa de către vreuna dintre pârâte, după

cum nu a probat nici faptul că imobilul în cauză se află în proprietatea

pârâtelor, din cuprinsul M.O. nr. 260 din 08 noiembrie 1948, depus de către

reclamantă, filele 74 - 75 dosar, rezultând doar faptul că printr-o dispoziție

ce nu a avut caracter normativ, respectiv printr-o decizie a Consiliului de

Miniștri, unele bunuri mobile și imobile, între care și imobilul în cauză, ar

fi trecut de la reclamantă în folosința unor ministere.

Ori, în atare

condiții, trecerea în folosință a unui bun imobil nu echivalează cu trecerea sa

în proprietatea altcuiva și, implicit, nu poate fi echivalată cu o preluare

abuzivă, reclamanta, în condițiile în care și-a intabulat dreptul său de

proprietate asupra imobilului în cauză și nu a existat nici un alt act de

trecere a respectivului imobil în proprietatea pârâtelor, are la îndemână o

altă acțiune judecătorească prin intermediul căreia să poată realiza în

întregime prerogativele dreptului său de proprietate ce și l-a invocat asupra

imobilului mai sus arătat.

Curtea de Apel

Timișoara, prin decizia civilă nr. 606/ A din 17 martie 2011, a respins apelul declarat de către reclamanta A.R.B. împotriva sentinței civile nr. 144 din 7

aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, în Dosarul nr. 3412/115/2007,

reținând că reclamanta nu a făcut dovada, în fața primei instanțe și a

instanței de apel, a realității dreptului său de proprietate invocat, pentru ca

acest drept real de proprietate să-și producă efectele juridice depline în

patrimoniul său.

Dimpotrivă, din

actele existenta la dosarul cauzei, cât și din înscrisurile depuse de către

reclamantă la data de 22 martie 2011, după data pronunțării soluției de către

instanța de apel, rezultă cu certitudine că autoarea invocată de către

reclamantă, cât și reclamanta însăși nu au putut face dovada realității

dreptului de proprietate revendicat asupra imobilului în litigiu.

Împotriva acestei

decizii a declarat apel reclamanta A.R.B. criticând-o pentru nelegalitate, în

sensul că decizia este motivată lacunar și neargumentat, în condițiile în care

la dosar există toate actele care fac dovada dreptului de proprietate atât al

autoarei reclamantei, cât și al acesteia; că, în ceea ce privește dreptul său

de proprietate, a depus la dosar toate actele care fac dovada acestui drept

asupra imobilului aflat în litigiu; că, potrivit Decretului - Lege nr. 115/1938

privind unificarea dispozițiilor referitoare la cărțile funciare, art. 26 -

„Drepturile reale se vor dobândi fără înscriere în cartea funciară din cauză de

moarte, accesiune, vânzare silită și expropriere: titularul nu va putea însă

dispune de ele prin carte funciară decât după ce s-a făcut înscrierea", și

că, așa cum rezultă din actele depuse la dosarul cauzei, imobilul revendicat a

fost dobândit prin succesiune testamentară de la autoarea E.B., care, prin

testamentul său, depus, de asemenea, la dosarul cauzei, a testat A.R.B. acest

imobil.

S-a conchis că

înscrierea în cartea funciară în acest caz nu reprezentă o condiție cerută de

lege ad validitatem pentru transmiterea dreptului de proprietate, prevederile art.

17 din Decretul - Lege nr. 115/1938 nefiind aplicabile și că obiectul

prezentului dosar îl reprezintă o contestație formulată în temeiul Legii nr. 10/2001,

care este o lege specială de reparație. Or, potrivit jurisprudenței în materie

(Decizia nr. 754 din 23 februarie 2007 a I.C.C.J., secția civilă), în accepțiunea acestei legi de reparații, sintagma „acte doveditoare ale dreptului de

proprietate" are un conținut mai larg decât cel al noțiunii similare

corespunzătoare dreptului comun în materie, în acest sens fiind prevederile pct.

23.1 din H.G. nr. 250/2007 de aprobare a Normelor Metodologice de aplicare

unitară a Legii nr. 10/2001, precum și prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr.

10/2001.

S-a mai arătat, de

asemenea, că, în soluționarea cererii, a invocat Decizia nr. 20 din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și că la instanța de apel a depus raportul de expertiză

topografică efectuat în Dosarul nr. 3491/208/2007, prin care a fost identificat

imobilul ce face obiectul prezentului dosar, expertul stabilind că imobilul se

află la Primăria Băile Herculane.

S-a conchis că

afirmația instanței de apel cu privire la faptul că nu a probat că imobilul se

află la pârâte este contrară prevederilor Legii nr. 10/2001.

Examinând decizia în

limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., instanța a considerat recursul întemeiat pentru cele ce succed.

Prin recursul

declarat, deși a indicat ca temei de drept al criticilor formulate art. 304 pct.

8 C. proc. civ., reclamanta a arătat că motivarea deciziei recurate este

„lacunară și neargumentată legal”, ceea ce, în condițiile art. 306 alin. (3) C.

proc. civ., permite încadrarea de către instanță a acestor critici în motivul

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Efectuând controlul

judiciar din perspectiva acestui caz de modificare, instanța pornește de la

premisa că dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., trebuie interpretate prin raportare la prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

Art. 261 pct. 5 C. proc. civ. reglementează obligația de a arăta, în considerentele hotărârii, motivele de fapt și

de drept care au format convingerea instanței, precum și motivele pentru care

au fost înlăturate cererile părților, în aplicarea acestor dispoziții legale,

instanța fiind obligată să motiveze soluția pronunțată sub aspectul fiecărui

capăt de cerere.

Tot astfel, din

perspectiva art. 261 pct. 5 C. proc. civ., raportat la art. 295 C. proc. civ., nepronunțarea instanței de apel asupra uneia din criticile formulate prin motivele

de apel este nelegală.

În cauză, prin

decizia supusă controlului judiciar pe calea prezentului recurs, s-a respins

apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 144 din 7 aprilie

2008 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin.

Înalta Curte apreciază

că decizia menționată este nelegală din perspectiva art. 304 pct. 7 C. proc. civ., motivarea hotărârii nerespectând prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, instanța de

apel, în considerentele deciziei recurate, printr-o motivare sumară, a arătat

că apelul declarat de reclamantă este nefondat, întrucât din actele dosarului rezultă

cu certitudine că „autoarea invocată de către reclamantă, cât și reclamanta

însăși nu au putut face dovada realității dreptului de proprietate revendicat

asupra imobilului în litigiu”, fără să arate care sunt motivele de fapt și de

drept pe baza cărora și-a întemeiat această concluzie și care sunt

considerentele pentru care a înlăturat susținerile reclamantei cu privire la

dreptul pretins, așa cum au fost expuse prin cererea de apel.

Or, motivarea

hotărârii înseamnă arătarea, în scris, a considerentelor care au format

convingerea judecătorului că trebuia să admită sau să respingă cererile

părților.

În acest sens, sunt

aplicabile și prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

potrivit cărora o hotărâre judecătorească pronunțată de o instanță națională

trebuie să fie motivată în fapt și în drept sub toate aspectele existente în

cererea de chemare în judecată, în caz contrar fiind încălcat accesul liber la

instanță.

Prin urmare, câtă

vreme instanța de apel a apreciat că se impune respingerea apelului

reclamantei, mulțumindu-se a concluziona că nu s-a făcut dovada realității

dreptului de proprietate revendicat, fără a face o analiză în fapt și în drept a

criticilor formulate prin cererea de apel formulată de către reclamantă, ceea

ce echivalează cu o necercetare a fondului cererii de apel, se constată că

instanța de recurs nu poate exercita controlul judiciar asupra deciziei

pronunțate în apel.

Pentru considerentele

expuse, instanța, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ., fără

a mai analiza celelalte critici formulate de reclamantă, așa cum au fost expuse

mai sus, va admite recursul declarat de reclamantă, va casa decizia recurată și

va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Cu ocazia

rejudecării, instanța va avea în vedere celelalte critici formulate de

recurenta reclamantă și va ține seama de mijloacele de apărare invocate de

părți, pentru justa soluționare a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta A.R.B. împotriva deciziei nr. 606/ A din 17 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, pe care o casează.

Trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 31 mai 2012.