ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3635/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

La

28 noiembrie 2007, reclamanta P.A., în nume propriu și în calitate de moștenitoare

a defunctei P. (fostă E.) M., fiica sa, a chemat în judecată pe pârâtul Primarul

orașului Băile Herculane, solicitând anularea dispoziției nr. 2528 din 22 octombrie

2007 și acordarea de măsuri reparatorii (restituirea în natură sau echivalent bănesc)

pentru imobilul cu nr. cadastral C1 (teren de 6.546 m.p.).

În motivarea cererii, întemeiată pe prevederile

Legii nr. 10/2001 și precizată la 25 aprilie 2005, reclamanta a susținut că:

- la 25 iunie 1905, P.A., tatăl lui P.L.,

socrul ei, a cumpărat un teren 4 iugăre și 1.400 stânjeni, dezmembrat din C.F. Mehadia,

de la fila F1 în fila F2, iar ulterior achiziției, intabulat la fila F3 pe numele

noului proprietar, mai târziu, P.A. a împărțit terenul menționat între P.l. și P.L.,

fii săi, ultimului revenindu-i suprafața de două iugăre și 1.400 stânjeni (6.546

m.p.), transcrisă în C.F. Mehadia, fila F4;

În anul 1979, pe terenul de 6.546 m.p.

a început construirea unui autoservice, cu acceptul Consiliului Popular Băile Herculane

dar fără acordul proprietarului P.L.;

- drept consecință, autoritățile au trecut

succesiv terenul în administrarea operativă a altor entități, respectiv Primăria

Băile Herculane și I.A.T.S.A. Pitești (ultima oară prin decizia nr. 513/1978, emisă

de Comitetul Executiv al Consiliului Popular Județean Caraș Severin);

- prin adresa nr. A1/1979, Consiliul Popular

Băile Herculane a comunicat eronat Comitetului Executiv al Consiliului Popular Județean

Caraș Severin că terenul pe care urma să fie edificată construcția autoservice-ului

a fost dezmembrat din filele F5 și F1, ce aparțin islazului comunal;

- de fapt, construcția menționată, intabulată

la fila F6, a fost edificată pe terenul lui P.L., înscris la fila F4;

În prezent, ca proprietari ai terenului

intabulat la fila F6 figurează soții l.I. și E.;

- prin dispoziția contestată, pârâtul a

respins nejustificat notificarea privitoare la imobilul în discuție, preluat abuziv

de stat.

La 25 aprilie 2005, reclamanții au solicitat

introducerea în cauză, în calitate de pârâți, a soților l.I. și E.; această cerere,

reiterată la 12 mai 2005, a fost respinsă de Tribunalul Caraș Severin, secția civilă,

prin încheierea pronunțată tot la 12 mai 2008.

La 10 octombrie 2008, soții l.I. și E.

au formulat cerere de intervenție în interes propriu, solicitând respingerea contestației.

În motivarea acestei cereri, întemeiată

pe art. 49 alin. (1) - (2) C. proc. civ. și precizată la 17 noiembrie 2008, intervenienții

au susținut că:

- sunt proprietari tabulari ai întregului

imobil înscris în C.F. F6 Mehadia (teren de 6.415 m.p.), pe care l-au dobândit de

la F.R.P.T. D. Băile Herculane, prin vânzare-cumpărare;

- la rândul său, vânzătoarea F.R.P.T. D.

Băile Herculane cumpărase imobilul, la licitație publică, de la I.A.T.S.A. Pitești,

căreia Statul Român îi transmisese, în anul 1991, dreptul de proprietate, dobândit

tot prin vânzare-cumpărare, în anul 1906.

Tribunalul Caraș Severin, secția civilă,

prin încheierea din 24 noiembrie 2008, a respins în principiu cererea de intervenție

principală și apoi, prin sentința nr. 472 din 3 decembrie 2007, a admis în parte

contestația, a respins cererea

de restituire în natură a suprafeței de 3.500 m.p. din imobilul înscris în C.F.

F4 Mehadia și a constatat cf reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii

în echivalent pentru suprafața de 6.415 m.p. din același imobil. S-a reținut că:

- obiectul cererii principale este o procedură

specială reglementată de Legea nr. 10/2001, la intervenția în interes propriu intervenienții

urmăresc să câștige un drept, spre deosebire de intervenienții din cauză, care urmăresc

respingerea contestației formulate de reclamantă, iar pentru apărarea dreptului

lor de

proprietate, soții l. au la îndemână mijloace juridice specifice;

- prin dispoziția contestată, pârâtul a

respins notificarea privitoare la terenul de 6.546 m.p., cu nr. cad. C1, situat

în Băile Herculane;

- terenul menționat a aparținut defunctului

P.A., care l-a împărțit fiilor săi P.I. și P.L., socrul reclamantei;

În prezent, acest teren este ocupat de

clădirile Facultății Băile Herculane (1.940 m.p., pe amplasamentul fostului autoservice

D. Pitești) și hala autoservice proprietatea soților l. (din anul 2005);

- potrivit Legii nr. 10/2001, sintagma

„terenuri libere care pot fi restituite în natură" desemnează terenurile neocupate

de construcții și neafectate unor amenajări de utilitate publică, precum și terenurile

ce nu au făcut obiectul unor acte juridice de înstrăinare;

- de vreme ce nu s-a constatat, în condițiile

prevăzute de art. 45 din Legea nr. 10/2001, nulitatea absolută a contractului de

vânzare-cumpărare în baza căruia soții l. au devenit proprietari, imobilul în litigiu

nu este liber în sensul aceluiași act normativ și, ca atare, potrivit art. 18

lit. c), nu poate fi restituit în natură, ci doar în echivalent.

Reclamanta, pârâtul și intervenienții au

declarat apel, solicitând schimbarea sentinței, în sensul restituirii în natură

a terenului pe care nu sunt edificate construcții, respingerii contestației și,

respectiv admiterii în principiu a cererii de intervenție.

În

motivarea apelului reclamanta a susținut că sentința este

contrară prevederilor Legii nr. 10/2001 și ale H.G. nr. 498/2003 deoarece prima

instanță a reținut greșit că suprafața de 3.500 m.p., neocupată de construcții,

se suprapune terenului ce aparține intervenienților și, ca atare, nu poate fi restituită

în natură.

Apelantul pârât a susținut că reclamanta

nu a făcut dovada că terenul solicitat prin notificare ar fi aparținut autorului

său, concluziii

în sens contrar

ale expertului tehnic, însușite necritic de prima instanță, fiind greșite.

Apelanții intervenienți au susținut că:

- nici sentința, și nici încheierea din

24 noiembrie 2008, de asemenea atacată cu apel, nu le-au fost comunicate;

- respingerea în principiu a cererii lor

de intervenție este greșită deoarece prin acest demers își apără un drept real imobiliar,

dobândit prin contract de vânzare-cumpărare;

- expertiza efectuată în cauză este greșită

deoarece, în realitate, terenul revendicat de reclamantă se află în altă parte,

la cca. 7 km. distanță de propriul lor imobil;

- raportat la prevederile Legii nr. 10/2001,

contestația reclamantei este tardivă.

Totodată, apelanții intervenienți au solicitat:

- să se constate că reclamanta nu are calitatea

de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii;

- păstrarea dispoziției primei instanțe,

de respingere a cererii de restituire în natură a suprafeței de 3.500 m.p. din imobilul

înscris în CF. F4 Mehadia, deoarece acest imobil nu este liber, ci ocupat de construcții

și a făcut obiectul mai multor înstrăinări, iar ei sunt cumpărători de bună credință;

- păstrarea dispoziției contestate.

Curtea de Apel Timișoara, secția civilă,

prin decizia nr. 138 din 26 mai 2009, a admis toate apelurile și a desființat sentința,

cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. S-a reținut că:

- pârâtul a emis dispoziția la 22 octombrie

2007, dovada comunicării acestui act lipsește, iar reclamanta a formulat contestația

la 23 noiembrie 2007, deci în termenul prevăzut de lege;

- de principiu, decizia/dispoziția emisă

în baza Legii nr. 10/2001 poate fi contestată de terții care se consideră vătămați

doar pe calea dreptului comun, nu și în cadrul procedurii prevăzute de această lege

specială;

- intervenienții nu contestă însă dispoziția

primarului, ci urmăresc să-și conseve dreptul de proprietate „erga omnes",

atât față de reclamantă, cât și față de pârât, astfel că justifică interesul de

a interveni în cauză, chiar dacă este vorba despre procedura reglementată de Legea

nr. 10/2001 și, aparent, soluția pronunțată nu le afectează dreptul menționat;

- pe de altă parte, intervenienții nu invocă

doar dreptul lor de proprietate asupra imobilului considerat de prima instanță ca

fiind preluat abuziv de la autorul reclamantei, ci susțin și că acel imobil nu este

terenul identificat prin raportul de expertiză;

- așadar, intervenienții au și interesul

dovedirii acestor susțineri deoarece, în caz afirmativ, hotărârea judecătorească

ar conserva aparența de proprietate a propriilor antecesori cu titlu particular

asupra imobilului care face obiectul cererii de intervenție și a fost avut în vedere

de prima instanță;

- prin respingerea în principiu a cererii

de intervenție, prima instanță nu a mai analizat fondul susținerilor intervenienților,

lipsindu-i pe aceștia și de posibilitatea de a solicita lămuriri expertului și de

a formula obiecțiuni la raportul de expertiză, astfel că potrivit art. 208

alin. (1) și 212 C. proc. civ., expertiza efectuată în cauză nu poate fi însușită;

- pe cale de consecință, având în vedere

și necesitatea pronunțării în primă instanță a unei soluții unitare, se impune admiterea

tuturor apelurilor și desființarea sentinței, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Reclamanta a declarat recurs, solicitând

casarea ultimei hotărâri, cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelurilor și

menținerea încheierii din 24 noiembrie 2008, de respingere în principiu a cererii

de intervenție.

În motivarea recursului, întemeiat pe

art. 304, pct. 8-9 C. proc. civ. reclamanta a susținut că:

- procedura specială prevăzută de Legea

nr. 10/2001 pentru contestarea dispoziției emise de entitatea notificată poate fi

utilizată doar de notificator, nu și de către terți, care trebuie să recurgă la

dreptul comun;

- prima instanță a respins corect cererea

de intervenție deoarece, în ipoteza restituirii în natură a suprafeței neocupate

de construcții proprietatea intervenienților, ea trebuia să promoveze împotriva

acestora o acțiune în revendicare, urmând ca în viitorul litigiu să se compare cele

două titluri de proprietate, pentru a se stabili care dintre ele este mai bine caracterizat;

- admiterea în speță a cererii de intervenție

creează un precedent și consolidează poziția pârâtului, de respingere a contestației.

Criticile recurentei reclamante sunt fondate

în sensul celor ce urmează:

Potrivit art. 49 C. proc. civ., intervenientul

principal urmărește să i se recunoască sau stabilească un drept propriu, în timp

ce intervenientul accesoriu urmărește ca instanța să pronunțe o soluție favorabilă

părții în favoarea căreia a intervenit.

Or, cu toate că intervenienții și-au întemeiat

cererea pe art. 49 alin. (1)-(2) C. proc. civ., calificând-o drept intevenție în

interes propriu, conținutul dar, mai ales, obiectul acestui demers („respingerea

cererii reclamantei") duc la concluzia că, de fapt, este vorba despre o intervenție

accesorie, care, având ca finalitate apărarea pârâtului, poate fi analizată în cadrul

procedurii speciale instituite prin Legea nr. 10/2001.

Față de natura reală a cererii intervenienților,

prima instanță, care nu era ținută de temeiul juridic invocat de aceștia, trebuia

așadar să pună în discuție recalificarea solicitării lor și apoi să verifice îndeplinirea

condițiilor de admitere în principiu, iar nu să o respingă în principiu.

Instanța de control judiciar nu a sesizat

această deficiență și nici schimbarea semnificativă a poziției apelanților intervenienți,

care în motivele de apel nu s-au mai referit la apărarea pârâtului, ci exclusiv

la conservarea propriului drept de proprietate și, contrar art. 53 și 294 alin.

(1) C. proc. civ., au formulat critici la adresa expertizei tehnice efectuate anterior

intervenției lor în proces, precum și noi cereri.

Totodată, instanța de apel a considerat

că apelanții intervenienți își pot conserva dreptul de proprietate asupra terenului

solicitat de reclamantă conform prevederilor Legii nr. 10/2001 chiar și pe calea

unei intervenții principale în litigiul dedus judecății.

Această concluzie este însă eronată deoarece

o asemenea intervenție ar extinde nepermis cadrul procedurii speciale reglementate

de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, limitat la verificarea legalității și

temeiniciei modului de soluționare a notificărilor privitoare la imobilele preluate

abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Așa fiind, conform art. 312 alin. (1)

și (3) C. proc. civ., prezentul recurs va fi admis, în sensul casării hotărârii

atacate și trimiterii cauzei la aceeași instanță, pentru rejudecarea apelurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta

P.A. împotriva deciziei nr. 138 din 26 mai 2009 a Curții de Apel Timișoara.

Casează

decizia și trimite cauza spre rejudecarea apelurilor la aceeași instanță de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 10 iunie 2010.