ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 190/2004

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : La 9 iunie 2000 reclamanta B.L. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul General al Municipiului București solicitând ca acesta să fie obligat a-i restitui apartamentul situat în București, format din trei camere, hol, vestibul, cameră de serviciu, două oficii, cămară, terasă, bucătărie, boxă, cota-parte din părțile comune și 124,46 mp teren, iar în subsidiar, în cazul în care nu este posibilă restituirea în natură, pârâtul să fie obligat a-i plăti contravaloarea imobilului în sumă de 1.050.000.000 lei.

G.C., care ocupă apartamentul în calitate de chiriaș a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului, admisă în principiu prin încheierea din 21 septembrie 2000. Învestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a pronunțat sentința civilă nr. 82 din 25 ianuarie 2001, prin care a respins excepția lipsei calității procesuale active invocate din oficiu și, a respins ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Consiliul General al Municipiului București și intervenientul în interesul pârâtului, G.C.

În esență tribunalul a reținut că reclamanta a făcut dovada calității procesuale active cu actul de proprietate și certificatul de moștenitor și că, imobilul în litigiu a trecut cu titlu în proprietatea statului, acest titlu fiind sentința civilă nr. 1174 din 10 martie 1965 a fostului Tribunal Popular al Raionului Tudor Vladimirescu dată în aplicarea Decretului nr. 111/1951, sentință care se bucură de autoritate de lucru judecat și care nu poate fi desființată pe cale incidentală. Apelul declarat de reclamantă a fost admis de Curtea de Apel București, secția civilă prin decizia nr. 282 A din 17 mai 2001. Sentința a fost schimbată în tot, în sensul că s-a admis acțiunea, iar pârâtul a fost obligat să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul în litigiu.

A fost respinsă cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul G.C. Pentru a pronunța această soluție, curtea a procedat la compararea titlurilor de proprietate. Sentința în baza căreia statul deține imobilul nefiind desființată, titlul statului a fost examinat pe cale incidentă în raport cu titlul reclamantei care este contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6990 din 8 martie 1935. A considerat instanța, urmare comparării titlurilor de proprietate, că cel al reclamantei este preferabil, pentru că este mai bine caracterizat în raport cu titlul statului. Pârâtul Consiliul General al Municipiului București și intervenientul în interesul pârâtului G.C. au declarat recurs împotriva deciziei pronunțate de curtea de apel.

Invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. pârâtul a susținut, că în mod greșit a fost obligat să restituie reclamantei imobilul în litigiu, întrucât Consiliul General al Municipiului București ca autoritate deliberativă care nu are personalitate juridică, nu are nici legitimare procesuală pasivă în cauză, o atare legitimare având-o numai municipiul București prin Primarul General. A mai susținut că în mod greșit curtea a considerat preferabil titlul de proprietate al intimatei, sentința civilă nr. 1174 din 10 martie 1965 a fostului Tribunal popular al raionului Tudor Vladimirescu de trecere a imobilului în patrimoniul statului, care nu a fost desființată prin promovarea căilor de atac fiindu-i opozabilă acesteia.

La rândul său, recurentul intervenient critică decizia din apel susținând că, în mod greșit instanța a considerat sentința civilă nr. 1174/1965 inopozabilă reclamantei și că, procedând la compararea titlurilor de proprietate a dat prioritate titlului acesteia, pentru succesiunea defunctei L.M. – titulara dreptului de proprietate conform contractului autentificat sub nr. 6990/1995 fiind emise două certificate de moștenitor. Recursurile sunt nefondate. Cu referire la motivul invocat de recurentul pârât privind lipsa calității procesuale pasive a acestuia este de reținut că, la data promovării acțiunii, respectiv la 9 iunie 2000 era în vigoare Legea nr. 69/1991 privind administrația publică locală.

Potrivit art. 2, art. 4 și art. 5 din lege, comunele, orașele și județele sunt unități administrativ teritoriale și sunt persoane juridice, iar autoritățile publice prin care se realizează autonomia locală în comune și orașe sunt consiliile locale, ca autorități deliberative și primarii ca autorități executive. Art. 42 alin. (2) din lege îl desemnează pe primar să reprezinte în justiție comuna și orașul. Dispoziții identice în ceea ce privește autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală, calitatea de persoane juridice a comunelor, orașelor și județelor, respectiv abilitarea primarilor de a reprezenta în justiție comuna sau orașul se regăsesc și în prevederile art. 18, art. 19 pct. 1, art. 21 pct.1 și art. 67 din Legea nr. 215/2001.

Pe de altă parte, atât în Legea nr. 69/1991 în vigoare la data sesizării instanței, cât și în Legea nr. 215/2001 în vigoare la data declarării recursului între atribuțiile consiliilor locale figurează și aceea de administrare a domeniului public și privat al comunei sau orașului [(art. 20 lit. g) respectiv art. 38 lit.f)]. În legătură cu aceste atribuții, art. 12 din Legea nr. 213/1998 prevede că în litigiile în care se pune în discuție dreptul de proprietate publică al statului asupra bunurilor, unitățile administrativ teritoriale sunt reprezentate de consiliile județene, respectiv Consiliul General al Municipiului București sau de consiliile locale, după caz, care dau mandat scris în fiecare caz președintelui consiliului județean sau primarului.

O atare reglementare nu exclude însă calitatea procesuală activă sau pasivă a consiliilor județene, respectiv a Consiliului General al Municipiului București de a reprezenta unitatea administrativ teritorială și în litigiile în care se dispută dreptul de proprietate cu privire la un bun ce aparține domeniului privat de interes local al statului. Câtă vreme legiuitorul a stabilit consiliile locale ca organe deliberative, să administreze bunurile ce constituie proprietate de stat de interes local, fie că acestea fac parte din domeniul public sau privat, evident că respectivele consilii au și abilitatea să reprezinte în justiție alături sau separat de autoritatea executivă, respectiv primarii, interesele unității administrativ teritoriale cu privire la acele bunuri.

Prin urmare, în mod corect instanța a considerat că pârâtul are calitate procesuală pasivă, așa încât acest motiv de recurs nu poate fi reținut, fiind neîntemeiat. Și motivul privind opozabilitatea titlului statului și compararea titlurilor de proprietate invocate de ambii recurenți, este neîntemeiat. Imobilul revendicat de reclamanta B.L., decedată la 26 mai 2003 în cursul judecării recursului, de pe urma căreia a rămas ca moștenitor fiul său B.M.N. conform certificatului de calitate nr. 55 din 3 iulie 2003 emis de Biroul Notarului Public G.Ș.C., a fost moștenit de la mama sa M. L., proprietară în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov Secția Notariat la nr. 6990/1935, transcris la nr.39982/1935, decedată la 30 ianuarie 1955. Deci reclamanta a făcut dovada titlului său de proprietate.

Sentința civilă nr. 1174 din 10 martie 1965 a fostului Tribunal Popular al raionului Tudor Vladimirescu prin care s-a dispus trecerea în patrimoniul statului a imobilului în litigiu, conform art. 1 și art. 3 din Decretul nr. 111/1951 emițându-se apoi de către Comitetul Executiv decizia nr. 807/24 martie 1965, a fost pronunțată după circa 2 ani de la plecarea din țară a reclamantei, neputându-i fi opozabilă. Cum sentința în baza căreia statul deține imobilul nu a fost desființată, iar în cadrul acțiunii în revendicare se compară titlurile de proprietate, titlul statului se examinează pe cale incidentală în raport cu titlul reclamantei. Așa fiind, în mod corect instanța comparând titlutile de proprietate a dat eficiență titlului reclamantei B.L.

(respectiv fiului acesteia B.M.N. moștenitor în baza certificatului de moștenitor de calitate nr. 55 din 3 iulie 2003 emis de Biroul Notarului Public G.Ș.C.) care provine de la autorul al cărui drept este preferabil fiind mai bine caracterizat în raport cu titlul statului. Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ. recursurile declarate de pârât și de intervenientul în interesul acestuia urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursurile declarate de pârâtul Consiliul General al Municipiului București și de intervenientul G.C. împotriva deciziei nr. 282 A din 17 mai 2001 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2004 .