ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2113/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Neamț, reclamantul S.N. a chemat în judecată pe pârâtul M.V., pentru a se dispune întoarcerea executării silite cu privire la atribuirea unui chioșc metalic pârâtului. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, în urma lichidării SC L.R. SRL i-a fost atribuit un chioșc metalic, reclamantul fiind obligat să achite 50% din valoarea bunului. Ulterior, chioșcul a fost atribuit pârâtului, prin hotărâre judecătorească, astfel că reclamantul este îndreptățit să i se restituie plata făcută inițial, plus cota de ½ din chioșcul metalic, reactualizată. Prin sentința nr. 1125 din 7 august 2000, Tribunalul Neamț a admis acțiunea în parte și a obligat pe pârât la plata sumei de 12.626.803 lei și 1.085.144 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că părțile au fost asociați la SC L.R. SRL Bistrița, care a fost dizolvată la cererea părților și s-a dispus lichidarea patrimoniului societății. Prin sentința nr. 733 din 6 aprilie 1998 a Tribunalului Neamț, raporturile dintre părți sunt soluționate, în sensul că pârâtului i-a fost repartizat chioșcul, și că acesta trebuie să achite reclamantului suma de 3.077.758 lei, cu titlu de contribuție proprie. Raportat la procesul-verbal de executare din 14 decembrie 1998, rezultă că pârâtul datorează reclamantului suma de 14.550.415 lei. Această sumă a fost încasată de pârât, decizia nr. 1/1998 a Tribunalului Neamț, pronunțată în dosarul nr. 1556/1998, a fost desființată și se solicită întoarcerea executării.

Potrivit sentinței penale nr. 1462/1998 a Tribunalului Neamț, pronunțată în dosarul nr. 583/1998, reclamantul a fost obligat la plata sumei de 11.716.377 lei, reprezentând despăgubiri către pârât, au fost compensate datoriile, a rămas suma de 6.250.404 lei, care, reactualizată, este de 12.626.803 lei. În ceea ce privește 50% din valoarea chioșcului, s-a reținut că pretenția reclamantului este neîntemeiată. Împotriva sentinței nr. 1125 din 7 august 2000 a Tribunalului Neamț, au declarat apel ambele părți. Reclamantul a solicitat să fie despăgubit cu suma de 57.000.000 lei, reprezentând valoarea reactualizată a unei cote de ½ din valoarea chioșcului (14.000.000 lei) la care se adaugă suma de 14.000.000 lei, ce i-a plătit-o pârâtului la data de 7 noiembrie 1998, în valoare reactualizată și de contravaloarea chiriei, proprietatea sa, unde este amplasat chioșcul.

Pârâtul a susținut că reclamantul a folosit atât spațiul, cât și terenul aferent, în scopuri comerciale, și că, în urma compensării datoriilor, reclamantul îi este dator cu 2.715.219 lei, sumă ce trebuie reactualizată la zi. Prin decizia nr. 404 din 14 iunie 2001 a Curții de Apel Bacău, au fost respinse apelurile ca nefondate, instanța de apel reținând că diferența rămasă în urma compensării se impunea a fi reactualizată, pentru ca reclamanta să nu fie prejudiciată prin devalorizarea determinată de creșterea indicelui prețurilor de consum.

Suma pretinsă de pârât, ca fiind datorată de reclamant, rezultă din procesul-verbal de executare din 22 decembrie 1999, prin care executorul judecătoresc a stabilit a se face compensarea sumei nominale, datorate de pârât, respectiv, 14.510.000 lei, cu suma reactualizată, datorată de reclamant, respectiv, 20.692.000 lei, care reprezintă reactualizarea despăgubirilor rezultând din sentința penală, executorul judecătoresc a făcut compensări între o datorie reactualizată și una nereactualizată. Pârâtul M.V. și reclamantul S.N. au declarat recurs împotriva deciziei nr. 404 din 14 iunie 2001 a Curții de Apel Bacău. În susținerea recursului, pârâtul M.V.

a arătat că cele două creanțe provin din date diferite, creanța pârâtului fiind din 1 noiembrie 1998, când s-a pronunțat sentința penală de condamnare a reclamantului, iar creanța acestuia trebuie actualizată de la data procesului-verbal încheiat de executorul judecătoresc, respectiv, 22 decembrie 1999, când pârâtului i-a fost predat chioșcul în litigiu și reclamantului i se cuvenea restituirea sumelor pe care i le achitase în baza hotărârii desființată în revizuire și că, în această situație, se impunea actualizarea la zi a fiecărei sume în parte, stabilirea diferenței dintre ele, situație în care reclamantul rămânea dator. Reclamantul S.N. a susținut motivele invocate și în apel, solicitând a se avea în vedere expertiza efectuată, indicele statistic de inflație, pentru a fi despăgubit pentru pierderile suferite.

Recursul declarat de pârâtul M.V. este nefondat, prima instanță a procedat corect la compensarea creanțelor reciproce, în valoare nominală, nereactualizată, fiind aplicabile dispozițiile art. 1143 - 1145 C. civ. Recursul declarat de reclamantul S.N. este insuficient timbrat. Prin citație, i s-a pus în vedere reclamantului să timbreze recursul cu 489.572 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, și 25.000 lei timbru judiciar, dar, până astăzi, data soluționării recursului, acesta nu s-a conformat obligației legale amintite. În această situație, se va face aplicarea prevederilor art. 3 și 9 din O.G. nr. 32/1995 și ale art. 20 pct. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru, potrivit cărora neîndeplinirea obligației de timbrare se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii.

În concluzie, recursul pârâtului fiind nefondat, urmează a fi respins, iar recursul reclamantului va fi anulat, ca insuficient timbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul M.V., împotriva deciziei nr. 404 din 14 iunie 2001 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat și anulează, ca insuficient timbrat, recursul declarat de reclamantul S.N. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 8 aprilie 2003.