ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3200/2006

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 354/ C din 1 iunie 2005, Tribunalul Vâlcea, secția comercială, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții M.E.E. și P.R. și cererea reconvențională formulată de pârâți obligând pârâta SC P. SRL Rm. Vâlcea la plata sumei de câte 840.737.177 lei către fiecare din cei doi reclamanți cu titlu de despăgubiri. S-a respins acțiunea față de pârâta P.J. Au fost compensate cheltuielile de judecată în limita sumei de 13.037.200 lei, iar societatea pârâtă a fost obligată la plata sumei de 18.715.800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanți. Prima instanță a reținut în considerentele sentinței că societatea a fost constituită în anul 1991, avându-i ca asociați pe reclamanți și pârâta persoană fizică, fiecare dintre ei având o cotă de participare egală.

Cum reclamanții s-au retras din societate, potrivit sentinței nr-2005/C/2002 a Tribunalului Vâlcea, societatea continuând activitatea cu asociat unic P.J., în speță au devenit incidente dispozițiile art. 221 din Legea nr. 31/1990 R. Însușindu-și concluziile rapoartele expertizelor tehnică și contabilă efectuate în cauză, ce au stabilit activul și pasivul societății, instanța a reținut că activul net cuvenit fiecărui asociat este de 840.737.177 lei, sumă ce a fost acordată reclamanților. Instanța a apreciat că suma reprezintă contravaloarea cotelor părți din patrimoniul social. Admiterea cererii reconvenționale a fost consecința admiterii cererii principale reținându-se că stabilirea drepturilor cuvenite reclamanților implică atât activul cât și pasivul societății.

Cheltuielile de judecată au fost stabilite proporțional cu admiterea acțiunii. În ceea ce privește suma de 100 milioane solicitată de reclamanți cu titlu de onorariu avocat, instanța a reținut că nu s-a făcut dovada efectuării ei. Împotriva sentinței de fond au declarat apel reclamanții M.E.E. și P.R. și pârâta SC P. SRL Rm. Vâlcea. Prin decizia nr. 130/ A-C din 12 octombrie 2005, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și contencios administrativ, a admis apelul reclamanților, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a obligat pe pârâta SC P. SRL la plata sumei de 105.530,85 RON, cu titlu de despăgubiri civile, în loc de 840,737.177 lei vechi. Apelul declarat de pârâți a fost respins.

Celelalte dispoziții ale sentinței de fond au fost menținute. Instanța de apel, analizând criticile aduse sentinței de fond, ce vizau nelegalitatea și netemeinicia sentinței a reținut următoarele: Cu privire la apelul reclamanților: - greșita calificare a întâmpinării ca fiind cerere reconvențională este numai de ordin tehnic neavând consecințe asupra soluției pronunțate. - evaluarea patrimoniului societății a fost stabilită în mod greșit, valoarea netă a activului fiind în realitate de 3.165.925.619 lei vechi, răspunsului la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză, urmând s proceda la scăderea pasivului. Ca urmare, instanța de apel a apreciat că fiecărui asociat îi revine suma de 1.055.308.540 lei.

- critica vizând sumele privind chiria încasată de asociatul unic, s-a reținut că aceasta nu se cuvine reclamanților dat fiind momentul retragerii acestora din societate. - pretențiile decurgând din valoarea îmbunătățirilor aduse spațiului nu pot fi incluse în valoarea activului acestea nefiind cuprinse în actele contabile.

Apelul pârâtei SC P. SRL a fost respins reținându-se, în esență: - în mod corect terenul pe care se afla spațiul a fost introdus în valoarea activului având în vedere că acestea nu pot fi separate; - valoarea chioșcului metalic, în mod corect nu a fost inclusă în valoarea activului, nefiind cuprinsă în actele contabile; - îmbunătățirile aduse spațiului, după retragerea celor doi asociați, în mod corect nu au fost deduse, nefiind cerute în mod expres; - fondul de marfă însușit de reclamanți în anul 1994 nu a fost probat, mai mult aceasta critica constituie o pretenție invocată prima dată în apel; - în mod corect au fost compensate cheltuielile de judecată, repartizarea făcută de prima instanță fiind făcută potrivit dispozițiilor legale.

Împotriva deciziei din apel au declarat recurs reclamanții M.E.E. și P.R. și pârâta SC P. SRL Rm. Vâlcea. Recursul reclamanților a fost formulat în considerarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul stabilirii drepturilor materiale ale reclamanților la suma de 203.338 RON pentru fiecare fost asociat, reactualizată la zi și obligarea pârâtei la diferența dintre suma astfel stabilită și cea acordată în apel. În dezvoltarea criticilor aduse deciziei, recurenții au susținut că instanța de apel nu a respectat dispozițiile art. 295 alin. (1), art. 298 1 , art. 129 alin. (5) C. proc. civ., în sensul că nu a verificat, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță.

O altă critică vizează greșita aplicare a dispozițiilor art. 221 alin. (2) din Legea nr. 31/1190 R, instanța de apel stabilind în mod greșit că societatea trebuie să plătească numai activul net cuvenit fiecărui asociat împrejurare ce a condus la o determinare incorectă și nelegală a drepturilor ce se cuvin asociaților retrași. În opinia recurenților, în valoarea activului trebuiau incluse și sumele reprezentând chiria încasată de societate pentru spațiul comercial deținut și valoarea îmbunătățirilor aduse de foștii asociați până la retragerea acestora din societate. Astfel suma ce revenea fiecărui asociat se situa la 203.338 lei, sumă de altfel validată de experți. Mai mult, făcând o aplicare greșită a legii, instanța de apel nu a actualizat sumele la care pârâta societate comercială a fost obligată.

Recursul pârâtei SC P. SRL Rm. Vâlcea a fost formulat în considerarea dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei din apel în sensul respingerii apelului reclamanților și admiterea apelului său. Recurenta critică decizia sub aspectul aplicării și interpretării greșite a legii în sensul că, instanța de apel, stabilind în sarcina și obligarea de plată a sumelor disproporționat de mari a încălcat dispozițiile art. 221, 65, 66, 67, 69 și 85 din Legea nr. 31/1990 R. În sensul arătat, recurenta a susținut că instanța nu a procedat la modificarea capitalului social efectiv vărsat de reclamanți și numai apoi se putea stabili sumele cuvenite acestora.

În opinia recurentei instanța de apel, interpretând greșit dispozițiile art. 67 alin. (2) din Legea 31/1990, cu referire la cotele suportate de asociați din beneficiile societății, a procedat la stabilirea sumelor cuvenite, fără a avea în vedere consecințele retragerii capitalului social. În fine, recurenta a susținut că hotărârea din apel este criticabilă și sub aspectul netemeiniciei soluției pronunțate, cu referire la greșita evaluare a patrimoniului societății, împrejurare ce a condus la o greșită stabilire a sumelor convenite asociaților. Recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Recursul recurenților Critica formulată în considerarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., se constată a fi nefondată din perspectiva nelegalității invocate. Astfel, modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate. Dispozițiile legii procesual civile nu poate fi ignorate în condițiile în care, în actuala reglementare, recursul este conceput ca o cale extraordinară de atac. Dispozițiile art. 304 alin. (9) C. proc. civ., ca motiv de nelegalitate are în vedere încălcarea de drept substanțial, mai precis aplicarea unui text de lege străin de situația de fapt dedusă judecății sau extinderea normei de drept la situația neaplicabile. Aceste ipoteze nu se regăsesc în criticile aduse hotărârii atacate. Susținerile recurenților potrivit cărora instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 295 alin. (1), art. 291 1 și art. 129 C. proc.

civ., în raport cu motivele invocate în susținerea acestei critici, nu echivalează cu încălcarea legii în scopul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., sau cu o aplicare greșită a unei norme de drept. Critica vizează, în fond, netemeinicia hotărârii atacate sub aspectul greșitei interpretări a probelor, administrate, din perspectiva greșitei aprecieri a calculelor efectuate de experți și însușite de instanțe, critică ce nu mai poate fi supusă analizei în această fază procesuală. Recurenții nu arată ce relevanță are sub aspectul nelegalității, reiterarea motivelor de apel supuse contractului judiciar în calea devolutivă exercitată. Cum toate criticile formulate vizează în fapt netemeinicia hotărârii atacate, recursul se constată a fi nefondat.

Recursul declarat de pârâta SC P. SRL Rm. Vâlcea este de asemenea nefondat, și va fi respins, ca atare, având în vedere următoarele considerente: Dispozițiile art. 304 alin. (7) C. proc. civ., invocat de recurentă, admit că modificarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii. Critica recurentei este nedezvoltată pentru a putea fi supusă analizei, din susținerile acesteia nerezultând motivarea contradictorie sau considerentele străine de natura pricinii. Din analiza soluției și a argumentelor ce au constituit fundamentul convingerii instanței rezultă că hotărârea este dată conform cu dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc.

civ., astfel încât critica enunțată formal de recurentă, este nefondată. O altă critică invocată de recurentă vizează motive de nelegalitate prevăzute de art. 304 alin. (8) din C. proc. civ. Și această critică se dovedește a fi nefondată în condițiile în care, instanțele au stabilit corect că litigiul își are izvorul în contractul de societate încheiat între părți, completat de dispozițiile Legii nr. 31/1990 R în aplicarea căreia instanțele au apreciat cu privire la sumele ce se cuvin foștilor asociați, sursa acestor sume, stabilirea activului și modul de distribuție al acestora. Împrejurarea ca recurenta a invocat cereri noi în apel, reiterate de altfel și în recurs, nu este de natură a atrage incidența dispozițiilor art. 304 alin. (8) C. proc.

civ. Astfel, în mod corect instanța de apel a apreciat cu privire la caracterul cererilor noi formulate în apel, altele decât cele prevăzute de art. 294 C. proc. civ., făcând o aplicare corectă a dispozițiilor art. 292 din același cod. Se constată așadar, că în mod corect instanța a apreciat asupra actului dedus judecății procedând la judecata acestuia în limitele impuse de dispozițiile art. 129 C. proc. civ. Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., invocat de recurentă se constată a fi, de asemenea, nefondat, în considerarea acelorași considerente expuse în examinarea recursului recurenților reclamanți, criticile fiind grefate pe o greșită apreciere a probatorului administrat în cauză și nicidecum pe o greșită aplicare a legii.

De asemenea, criticile aduse în recurs sunt aceleași critici aduse sentinței de fond, în apel supuse deci contractului judiciar în calea devolutivă mai mult, vizând în fapt aspecte de temeinicie, nu pot fi supuse examinării în prezenta cale de atac. Înalta Curte va înlătura astfel criticile aduse deciziei din apel ce vizează greșita stabilire de fapt sau modul greșit de calcul cuprins în raportul de expertiză, având în vedere că acestor critici s-au răspuns prin decizia atacată care, se constată a fi legală și în consecință, va fi menținută. Pentru aceste considerente, instanța va da eficiență dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. și va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanții M.E.E. și P.R. și de pârâta SC P. SRL Rm. Vâlcea împotriva deciziei nr. 130/ A-C din 12 octombrie 2005 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2006.