ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2784/2006

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2784/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamantul I.C. prin

cererea înregistrată la Tribunalul Iași sub nr. 8698/2002 a solicitat în

contradictoriu cu pârâta SC E.D. SRL Iași reprezentată prin administrator I.A. și

asociat M.A.P.B. încuviințarea retragerii din calitatea de asociat al

societății comerciale menționate și obligarea pârâtei la plata unei cote de 1/3

din patrimoniul societății, estimată în perioada respectivă, la aproximativ

1.000.000.000 lei, motivat de neînțelegerile apărute între asociați.

Prin sentința nr. 1069/ E

din 9 septembrie 2002, Tribunalul Iași a admis acțiunea introdusă de I.C., a

încuviințat cererea relamantului de a se retrage din calitatea de asociat al

societății și a disjuns capătul de cerere având ca obiect pretenții, până la

soluționarea irevocabilă a cererii de retragere a reclamantului.

Sentința anterior menționată

a fost recurată de pârâta SC E.D. SRL dar Curtea de Apel Iași, secția comercială,

prin decizia nr. 4953 din 9 decembrie 2002, a respins, ca nefondat, recursul

pârâtei.

Prin sentința nr. 141/ E din

24 martie 2005 pronunțată de Tribunalul Iași s-a dispus:

- Admite în parte acțiunea

formulată de reclamantul I.C. în contradictoriu cu pârâta SC E.D. SRL Iași.

- Obligă pârâta să plătească

reclamantului 2.967.680.700 lei reprezentând cota de 1/3 din patrimoniul social

cuvenită pentru părțile sociale și suma de 184.968.807 lei cheltuieli de

judecată.

-  Respinge pretențiile

pentru suma de 278.699.283 lei.

- Respinge acțiunea

formulată de reclamantul I.C. în contradictoriu cu pârâții I.A. și M.A.P.B.

Instanța a reținut că reclamantul

a avut calitatea de asociat la societatea pârâtă, calitate din care s-a retras

conform sentinței civile nr. 1069/ E din 9 septembrie 2002 a acestei instanțe,

rămasă irevocabilă prin decizia nr. 953 din 9 decembrie 2002.

Potrivit art. 221 din Legea nr.

31/1990 drepturile asociatului retras, se stabilesc prin acordul asociaților,

ori de un expert desemnat de aceștia sau în caz de neînțelegere, la tribunal.

Pentru a pronunța sentința,

tribunalul a dispus efectuarea expertizei bunurilor mobile pornind de la

contractul de vânzare-cumpărare prin care societatea pârâtă a dobândit de la SC

C. SRL Iași o serie de mijloace fixe inclusiv investiția din spațiul situat în

Iași, după identificarea prealabilă a acestor bunuri a stabilit valoarea lor la

suma de 1.252.587.028 lei, sumă contestată de reclamant sub motiv că nu au fost

identificate și evaluate toate bunurile mobile aflate în patrimoniu, nu s-a

actualizat valoarea lor iar unele au fost evident greșite.

Urmare acestor obiective,

expertiza a fost refăcută, bunurile mobile fiind stabilite la valoarea de

4.387.948.090 lei actualizată cu indicele de inflație pe perioada 31 august

2000 - 31 decembrie 2003.

Expertiza tehnică în

construcții a evaluat lucrările de construcție și amenajare a spațiului din

Iași, investiție cumpărată la prețul de 3.339.686.000 lei de societatea pârâtă

conform contractului din 6 august 2000, continuată și finalizată din surse

financiare proprii, determinând valoarea acesteia în patru variante de preț ce

includ și TVA, urmare repetatelor obiecțiuni formulate de societatea pârâtă

referitoare la aplicarea unui indice de uzură, cantității de lucrări incorect

determinate, prețuri fără nici un suport real.

Expertiza a stabilit o

valoare tehnică actualizată la preț de vânzare de 7.973.475.000 lei, o valoare

prin deviz general de 9.308.000.000 lei, o valoare de piață de 9.966.844.000

lei și o valoare patrimonială de înlocuire de 10.947.480.000 lei (valoarea

actuală în situația executării în prezent a lucrărilor de amenajare).

Pornind de la cele două

expertize menționate și în baza balanței de verificare sintetică a

construcțiilor întocmită la 9 septembrie 2002, data retragerii reclamantului,

expertiza contabilă a stabilit activul net de împărțit, în două variante, prima

variantă luând în calcul valoarea de piață a investiției iar varianta a doua

valoarea patrimonială de înlocuire a acesteia, stabilind cota cuvenită

reclamantului la suma netă actualizată cu indicele de inflație de 3.034.012.200

lei și respectiv 3.312.710.800 lei.

Tribunalul a stabilit cota

ce revine reclamantului din activul net la suma de 2.967.680.700 lei prima

variantă a expertizei, cea care a avut în vedere valoarea de piață a

investiției.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel pârâta SC E.D. SRL Iași, criticând-o pentru netemeinicie deoarece

în urma expertizei efectuate în prima fază a procesului situația de fapt a fost

greșit stabilită.

S-a susținut că prima

instanță a neglijat faptul că expertizele efectuate în dosar sunt doar probe

ale procesului și că aceste probe pot fi sau nu însușite în întregime, trebuind

a fi coroborate cu celelalte probe din dosar.

Apelanta a mai arătat că

rapoartele de expertiză au fost reținute în mod discriminatoriu, fiind respinse

integral obiecțiunile sale și cererile de contraexpertiză, chiar și în

condițiile în care împotriva unuia din experți s-a început urmărirea penală.

Deși la dosar existau înscrisuri care arătau că patrimoniul este mai mic decât

cel reținut prin expertize, instanța nu le-a luat în calcul, experții au

depășit cu mult cadrul obiectivelor stabilite făcând aprecieri de drept sau

înlăturând din evaluare operațiuni ca fiind fictive.

S-a mai susținut că,

instanța de fond a greșit deoarece prin neindicarea in terminis a bunurilor

societății au fost cuprinse în expertiză și bunuri care nu erau la data

retragerii proprietatea pârâtei fiind achiziționată după acea dată și nu s-a

ținut cont de faptul că bunurile mobile sunt bunuri cu durată de viață relativ

mică.

Cu privire la concluziile însușite

de tribunal din expertiza imobiliară, s-a arătat că s-au luat în calcul

îmbunătățirile care la expirarea contractului se cuvin locatorului, instanța a

procedat la împărțirea patrimoniului societății deși la dosar exista și

contractul de închiriere a spațiului, evaluat de expertiză ca proprietate.

Instanța, de asemeni, nu a

reținut că o parte din îmbunătățiri au fost efectuate după retragerea lui I.C.

și deci nu ar fi trebuit împărțite.

Pârâta apelantă mai arată că

ambele rapoarte de expertiză a căror valoare a contestat-o, pleacă de la o

premiză greșită și anume nu iau în considerare valoarea de piață care este

singura cale corectă de determinare a valorii patrimoniului la care trebuie

raportată pretenția pârâtului.

Se mai susține că pe cele

două expertize de evaluare au fost fundamentate concluziile expertizei

contabile și aceasta însușită integral de instanță, deși nu se stabilește

activul net întrucât nu s-a luat în calcul și pasivul societății.

Apelanta conchide că prin

modul în care au fost efectuate expertizele de specialitate și ulterior prin

modul în care concluziile acestora au fost preluate de instanță, rezultatul

final al procesului a fost viciat, acordându-se reclamantului o sumă mult mai

mare.

Curtea de Apel Iași, secția comercială,

prin decizia nr. 24 pronunțată la 27 februarie 2006, a respins, ca nefondat,

apelul pârâtei obligând-o să plătească reclamantului suma de 9.500 RON cu titlu

de cheltuieli de judecată, reținând în esență, că în cauză s-au efectuat mai

multe expertize tehnico-contabile de evaluare bunuri mobile și imobile, că

părțile au formulat obiecțiuni, la care experții au răspuns și că expertizele

admise și efectuate în cauză au avut suport în înscrisurile depuse la dosar.

Împotriva deciziei

pronunțată de instanța de apel, pârâta SC E.D. SRL a declarat recurs motivat în

drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs

invocate, recurenta arată că instanța de apel a aplicat greșit legea prin

neîncuviințarea efectuării de noi expertize în condițiile în care împotriva

unuia din experți s-a început urmărirea penală pentru mărturie mincinoasă și

prin necoroborarea concluziilor expertizelor deja efectuate cu înscrisurile de

la dosar.

Recurenta menționează că

dreptul intimatului la echivalent bănesc al cotei de 1/3 din patrimoniul

societății este indubitabil, singura chestiune care trebuia cântărită, este cât

anume este acest patrimoniu.

Mai arată recurenta că în

condițiile în care înscrisurile depuse la dosar care arată situația juridică a

îmbunătățirilor la imobil, au fost ignorate iar proba proprietății bunurilor

mobile nu a fost făcută niciodată, judecători ai cauzei au fost experții

desemnați să efectueze rapoartele de expertiză.

Se mai arată că instanța

și-a însușit integral concluziile expertizelor, fără a le analiza justețea și

fără a le corobora cu înscrisurile depuse și că probele se interpretează în

ansamblu iar expertiza este o simplă probă, nu reprezintă adevăruri infailibile,

conțin greșeli flagrante în concluziile lor și s-a făcut o aplicare greșită a

legii încă de la încuviințarea acestora.

Astfel, arată recurenta, la

expertiza imobiliară nu a fost fixat, corect de la început cadrul expertizei,

neindicându-se expertului ce anume îmbunătățiri să evalueze, efectuate în ce

interval de timp, așa încât s-au evaluat și îmbunătățiri preexistente sau

ulterioare.

Cu privire la expertiza

mobiliară, recurenta arată că nu s-a făcut înainte nici o dovadă a proprietății

bunurilor evaluate astfel încât a fost evaluat orice bun mobil găsit de expert

în spațiu.

În contextul acestui motiv,

recurenta arată că instanța trebuia să verifice cu un expert contabil fișa

mijloacelor fixe și celelalte acte contabile, și să indice clar care este

latura activă a patrimoniului care trebuia evaluată.

Neprocedând astfel s-a ajuns

la a fi evaluate îmbunătățiri la imobile făcute după retragerea din societate a

intimatului și asupra cărora acesta nu are nici un drept.

În privința expertizei

mobiliare, arată recurenta, instanța nu a cenzurat faptul că imobilele sunt în

esența lor fungibile, că erau bunuri cu durată mică de întrebuințare care

fuseseră deja casate și schimbate.

Recurenta arată că a fost

încălcată legea deoarece s-a împărțit ceea ce nu era proprietatea societății la

data retragerii sau nu mai exista la data evaluării.

Se mai susține că a fost

răsturnată de către instanțele de fond sarcina probei, susținându-se că SC E.D.

SRL trebuia să demonstreze ce bunuri nu sunt ale societății, când în realitate

sarcina probei revenea reclamantului, iar consecința a fost că patrimoniul a

fost supradimensionat prin simpla afirmație a reclamantului, care a indicat

patrimoniul în mod global ca fiind alcătuit din toate bunurile dintr-o anumită

locație.

Recurenta mai arată că

ulterior acestor greșeli de concepție a administrării probei cu expertiză,

expertizele în sine au greșeli în sensul că la evaluarea îmbunătățirilor la

imobile s-au utilizat acte normative abrogate și s-au luat în calcul valoarea

de deviz de la data realizării și nicidecum valoarea de piață la data

retragerii cum era firesc.

Este vorba de îmbunătățiri

la o unitate de alimentație publică, acestea au o durată relativ mică de viață,

ceea ce înseamnă că valoarea lor nu are o constanță în timp. Ceea ce trebuia

împărțit, conchide recurenta, este nu valoarea obținută pe bază de norme „de

catalog” (care nu iau în calcul uzurile morale de gradul 2) ci acea valoare

care ar fi obținută la vânzarea imediată a tuturor activelor pe piața liberă.

În contextul acestei

afirmații recurenta menționează că scopul legii nu este decât acela de a

împărți în termeni reali toate câștigurile și pierderile iar instanțele au

greșit neîmpărțind valoarea de piață.

Se mai susține în motivele

de recurs că judecătorii fondului au încălcat legea nu au analizat implicațiile

juridice ale contractelor în baza cărora părțile dețin spațiul și nu au

diminuat sumele cuvenite intimatului de asemeni nu au ținut cont de faptul că

spațiul este închiriat și că îmbunătățirile efectuate se cuvin la sfârșitul

derulării contractului proprietarului.

Pentru motivele invocate,

recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea

cauzei spre rejudecare, cu obligația administrării de noi expertize de

specialitate de către instanța de trimitere.

La termenul de judecată a

recursului de astăzi 4 octombrie 2006, avocatul recurentei-pârâtă a analizat

oral motivul de recurs prevăzut de pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., invocând

dispozițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., care arată că „indicarea greșită

a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora

face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304”.

Înalta Curte a apreciat că

motivul de recurs invocat oral este motiv nou formulat peste termenul de

motivare a recursului, astfel că recursul pârâtei a fost analizat numai cu

privire la motivele scrise și depuse la dosar la 10 aprilie 2006, în termen

legal.

Instanța analizând decizia

recurată în raport de motivele de recurs invocate cât și de actele și

înscrisurile de la dosar, constată că este legală.

Instanța de apel corect a

interpretat concluziile expertizelor efectuate în cauză și nu poate fi reținută

ca întemeiată afirmația recurentei că judecători ai cauzei au fost experții

desemnați să efectueze rapoartele de expertiză.

Din actele dosarului rezultă

fără echivoc că pârâta la judecata în fond a fost de acord cu efectuarea celor

două expertize în construcții și în evaluarea bunurilor mobile cu consultarea a

doi experți consultanți pentru pârâtă și reclamantă, expert la care ulterior,

pârâta a renunțat și de altfel, nici nu s-a prezentat la convocarea acestuia.

De asemeni, pârâta a refuzat

să pună la dispoziția experților actele contabile ale societății.

Din actele dosarului nu

rezultă că au fost evaluate bunuri mobile cumpărate după ieșirea din societate

a reclamantului, potrivit facturilor fiscale de la dosar rezultă că sunt bunuri

achiziționate în anul 2000.

Cu privire la afirmația că

expertizele au greșeli care nu au fost cenzurate la instanța de judecată, se

constată că experții numiți în cauză au analizat toate obiectivele stabilite de

instanță pentru aceste expertize și au răspuns la toate obiecțiunile formulate

de părți.

Recurenta prin motivele de

recurs, neîntemeiat susține că instanțele au greșit neîmpărțind valoarea de

piață, în situația în care instanța de fond a stabilit cota ce revine

reclamantului din activul net având în vedere tocmai valoarea de piață a

investiției, motivat de faptul că investiția reprezintă o sporire a patrimoniului

pârâtei efectuată din surse financiare proprii ale societății.

Nu este întemeiată nici

susținerea cu privire la faptul că judecătorii fondului au încălcat legea, nu

au analizat implicațiile juridice ale contractelor în baza cărora se deține

spațiul, că spațiul este închiriat iar îmbunătățirile efectuate se cuvin la

sfârșitul derulării contractului proprietarului.

În contextul motivului

anterior prezentat, instanțele corect au reținut că investițiile au sporit

valoarea spațiului în discuție, crescându-i implicit atractivitatea față de

clienți, spațiul va fi exploatat de pârâtă în folos propriu, cu obținerea de

profit timp de 15 ani cât durează locațiunea după care investițiile îi vor fi

decontate de proprietar în raport de sporul de valoare creat la momentul

restituirii imobilului.

În consecință, motivele de

recurs invocate nefiind de natură a conduce la casarea sau modificarea deciziei

atacate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul pârâtei va fi

respins ca nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 274

alin. (1) C. proc. civ., recurenta va fi obligată la cheltuieli de judecată

către intimat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta SC E.D. SRL IAȘI, împotriva deciziei nr. 24 din 27 februarie 2006 a

Curții de Apel Iași, secția comercială, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă la

1500 RON cheltuieli de judecată intimatului-reclamant.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 octombrie 2006.