ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1804/2017
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1804/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Asupra cererii de revizuire, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași sub nr. x/2015, A. a formulat cerere de revizuire a deciziei civile nr. 298/2015 a Tribunalului Iași, decizie pronunțată în dosarul x/2006
Revizuentul a susținut că decizia a cărei revizuire o solicită este contrară deciziei nr. 30/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
În motivare a arătat că, deși în aparență este vorba de două dosare diferite, ce se referă la plata a două sume diferite, în fapt este vorba de obligații ce au izvorul în același act juridic, iar procedura de urmat este aceeași, situatia de fapt din cele două dosare fiind identică.
Prima hotărâre pronunțată este decizia 30/14.01.2015 a Înaltei Curți de Casație si Justiție, care a admis recursul formulat de A. și a respins acțiunea formulată de B., ca prematur introdusă, soluția pronunțată având în vedere nerespectarea de către reclamant a art. 720
1
și urm din C. proc. civ.
Cea de-a doua hotărâre, decizia nr. 298 Civ/2015 a Tribunalului Iași din 23.09.2015, soluționează cererea de recurs a numitului A. în sensul respingerii, considerând că neîndeplinirea corectă a procedurii prevăzute de art. 720
1
nu are nici un efect asupra dreptului de exercitare a acțiunii în pretenții.
Revizuentul a invocat dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., apreciind că aceasta cerere este admisibilă, aceasta cu atât mai mult cu cât practica judiciară este constantă sub acest aspect.
Prin decizia nr. 10/2016 din 27 ianuarie 2016 pronunțată de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a declinat competența materială de soluționare a cererii de revizuire formulate de A. în favoarea instanței supreme.
Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge cererea de revizuire, în considerarea dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., care limitează dezbaterile la admisibilitatea cererii și faptele pe care se întemeiază aceasta și a următoarelor considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 322 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., text legal invocat de revizuent în susținerea cererii formulate, revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere: dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.
Motivul de revizuire invocat în susținerea cererii vizează ipoteza în care există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una sau aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.
Una dintre cerințele de admisibilitate a cererii de revizuire, care rezultă din chiar textul procedural, este cea ca hotărârile indicate ca fiind contradictorii să fi fost pronunțate în aceeași cauză, în rezolvarea aceluiași raport juridic dedus judecății, deci între aceleași părți, pentru același obiect și pentru aceeași cauză.
Dispozițiile citate au în vedere situația în care se pronunță soluții contradictorii, în una și aceeași cauză, înfrângându-se principiul puterii lucrului judecat. Rațiunea reglementării acestui motiv de revizuire o constituie necesitatea înlăturării încălcării acestui principiu și conduce, în final, la anularea ultimei hotărâri pronunțate cu încălcarea acestui principiu.
Pentru existența acestui caz de revizuire este necesară existența triplei identități de părți, obiect și cauză, condiție fundamentală față de finalitatea mai sus exprimată a revizuirii, aceea de a remedia erorile determinate de nesocotirea autorității de lucru judecat.
Prin promovarea acestei căi extraordinare de atac de retractare, revizuentul pretinde caracterul potrivnic al dezlegării date de instanțe în două cauze diferite, care au același izvor de drept (procesul-verbal din 14.03.3003 de cesiune părți sociale pentru suma de 81.000 USD, încheiat de părți), iar procedura ce trebuia urmată era aceeași.
În speță, se constată că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, pentru însăși admisibilitatea cererii de revizuire și anume ca între hotărârile pretins a fi contradictorii să existe identitate de părți, obiect și cauză.
Se constată că în dosarul nr. x/2006, având ca obiect obligarea pârâtului A. la plata sumei de 20.000 USD, echivalentul sumei de 81685,4 RON (reprezentând diferența din prima tranșă de 31.000 USD stabilită prin procesul-verbal încheiat de părți la 14.03.2003) au fost pronunțate următoarele soluții:
a) sentința civilă nr. 19992/27.11.2012 a Judecătoriei Iași prin care a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul B. în contradictoriu cu pârâtul A., fiind obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 81685,4 RON reprezentând o parte din contravaloarea părților sociale de la S.C. C. S.R.L., cesionate de reclamant pârâtului prin procesul-verbal din 14.03.2003, precum și suma de 16441,4 RON dobânda legală de la data scadenței -15.05.2003 și până la introducerea acțiunii.
b) Prin decizia nr. 298 civ/2015 a Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respins recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinței civile nr. 19992/27.11.2012 pronunțată de Judecătoria Iași, fiind obligat să-i plătească intimatului B. suma de 1000 RON cu titlu cheltuieli de judecată.
În dosarul nr. x/2010, având ca obiect obligarea pârâtului A. la plata de 50.000 USD (reprezentând ultima tranșă din prețul părților sociale cesionate de reclamantul B. în baza procesului-verbal din 14.03.2003) au fost pronunțate următoarele soluții:
a) sentința civilă nr. 1020/19.10.2012 a Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal prin care s-au respins excepțiile neîndeplinirii procedurii concilierii directe și a prescripției dreptului la acțiune invocate de pârât și a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 127.500 RON reprezentând contravaloarea părților sociale cu dobânda legală aferentă, calculată de la data formulării acțiunii și până la data plății, fiind obligat să achite reclamantului și 3802 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
b) Prin decizia civilă nr. 41/2013/27.03.2013 a Curții de Apel Iași, secția Civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul A. împotriva sentinței civile nr. 1020/19 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și a fost obligat apelantul A. să plătească intimatului B., cheltuieli de judecată în apel de 1000 RON (onorariul avocat).
c) Prin decizia nr. 30 din 14 ianuarie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă s-a admis recursul declarat de pârâtul A. D. împotriva deciziei civile nr. 41/2013 din 27 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă, care a fost modificată, în sensul că s-a admis apelul declarat de pârâtul A. împotriva sentinței civile nr. 1020 din 19 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Iași, secția a II -a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost schimbată în tot sentința, în sensul că s-a admis excepția prematurității acțiunii invocată de pârâtul A. și s-a respins acțiunea formulată de reclamantul B. ca prematur introdusă; a fost obligat intimatul - reclamant B. să plătească recurentului - pârât suma de 2081 RON cheltuieli de judecată în apel și fond.
Analizând din perspectiva art. 326 alin. (3) C. proc. civ. admisibilitatea cererii de revizuire formulate în baza art. 322 pct. 7, Înalta Curte constată că deși se verifică identitatea de părți și cauză, nu se verifică cerința identității de obiect (cauza înregistrată sub nr. x/2006*, a avut ca obiect diferența până la 31.000 USD care trebuia plătită în 6 luni de la data încheierii procesului-verbal din 14.03.2003), în timp ce dosarul înregistrat sub nr. x/99/2010 a avut ca obiect suma de 50.000 USD (reprezentând ultima tranșă din prețul părților sociale cesionate de reclamantul B. în baza procesului-verbal din 14.03.2003). Prin urmare, este vorba de cauze diferite ce vizează pretenții diferite, cu termene de plată diferite, chiar dacă izvorul obligațional este același (procesul-verbal din 14.03.2003), în speță nefiind vorba de același proces care să fie soluționat de două ori prin hotărâri diferite.
Scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu este cel al îndreptării hotărârilor greșite prin anularea acestora și pronunțarea altora, ci respectarea principiului autorității de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate de nesocotirea acestuia, premisă ce nu se verifică în speță.
Pe de altă parte, instituirea normei de la art. 322 pct. 7 C. proc. civ. răspunde acestui imperativ al respectării puterii de lucru judecat, dar și celui al asigurării securității raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-un apel deghizat, de natură a permite rejudecarea cauzei pentru simplul fapt că "există două puncte de vedere diferite asupra aceleiași chestiuni", constantă a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, afirmată (de ex.), în Cauza Stanca Popescu c. României din 7 iulie 2009.
Având în vedere cele ce preced, nefiind îndeplinită cerința triplei identități de părți, obiect și cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., motiv pentru care Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 298 civ/2015 din 23 septembrie 2015 pronunțată de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2006.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 decembrie 2017.