ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5060/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin acțiunea formulată, reclamanta P.S. a chemat în judecată pe pârâții N.N. și S.C. T. S.A., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună lăsarea în deplină proprietate și posesie a imobilului situat în București; să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1553 din 18 februarie 1997. În motivarea acțiunii s-a arătat că prin sentința civilă nr. 6162 din 4 iulie 1997 a Judecătoriei sectorului 3 București, i s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra imobilului, prin compararea titlurilor urmând a se aprecia că titlul reclamantei este mai puternic. Ulterior, reclamanta a renunțat la judecată pentru capătul de cerere având ca obiect nulitatea contractului de vânzare-cumpărare.

Prin sentința civilă nr. 194 din 11 februarie 2002 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins acțiunea principală formulată de reclamanta P.S. în contradictoriu cu pârâții N.N., Primăria Municipiului București și S.C. T. S.A., și pe cale de consecință, a respins cererea reconvențională și cererea de chemare în garanție, ca neîntemeiată. S-a reținut că potrivit prevederilor art. 47 din Legea nr. 10/2001, în cauză sunt aplicabile dispozițiile acestei legi, iar în conformitate cu art. 46 alin. (2) restituirea imobilului este condiționată de constatarea prin hotărâre judecătorească a nulității actului de înstrăinare. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia civilă nr. 462 din 14 noiembrie 2002, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 194 din 11 februarie 2002 pronunțată de Tribunalul București.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel, în aplicarea art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, considerat a fi incident în speță a apreciat că actul de vânzare-cumpărare nr. 1558 din 18 februarie 1997 este perfect valabil, fiind încheiat cu bună credință, situație în care, potrivit art. 18 lit. d) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii se stabilesc numai prin echivalent. Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta, susținând că „instanțele s-au pronunțat dincolo de limitele învestirii, întrucât s-a renunțat la cererea privind nulitatea contractului de vânzare-cumpărare; hotărârea cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, s-au interpretat și aplicat greșit atât prevederile art. 480-481 C. civ., cât și cele ale Legii nr. 10/2001.

Pe fondul cauzei mai arată recurenta, titlul reclamantei este preferabil, mai bine caracterizat, ca provenind de la adevăratul proprietar, fiind mai vechi și primul transcris. Recursul este întemeiat, potrivit celor ce urmează. În adevăr, hotărârea atacată, prin considerentele aduse în legătură cu valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâtă, depășește limitele învestirii câtă vreme prin acțiunea formulată și precizată ulterior, reclamanta a renunțat la judecată pentru capătul de cerere având acest obiect, cadrul procesual fiind astfel fixat ca acțiune în revendicare întemeiată în drept pe art. 480-481 C. civ. Pe de altă parte, pentru a respinge acțiunea, esențial, prima instanță a avut în vedere faptul că, în lipsa unei astfel de cereri vizând desființarea, prin constatarea nulității absolute, a titlului pârâtei-cumpărătoare, acțiunea în revendicare nu poate fi admisă.

Instanța de apel, în considerarea desigur, a aceluiași punct de vedere (confirmat astfel prin soluția dată) și în condițiile arătate, a încercat să demonstreze valabilitatea titlului pârâtei, ce ar determina, potrivit prevederilor art. 46 din Legea nr. 10/2001, respingerea acțiunii în revendicare. În recurs însă, reclamanta a probat faptul că, în prezent, titlul de proprietate deținut de pârâtă, nu mai există, fiind desființat prin hotărâre judecătorească. În acest sens, a depus la dosar decizia nr. 2028 din 18 octombrie 2002 pronunțată de Tribunalul București, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 477 din 20 februarie 2003 a Curții de Apel București, prin care s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta P.S.

în contradictoriu cu pârâtele N.N. și S.C. T. S.A. și s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1558 din 18 februarie 1997 încheiat între S.C. T. S.A. în calitate de vânzător și N.N. în calitate de cumpărătoare. În atare situație, evident, cadrul procesual necesar a se stabili este cu totul altul, dat de regimul juridic actual al imobilului, de temeiurile de fapt și de drept ale chiar acțiunii introductive de instanță ce se cere a fi precizată în acest sens, întrucât indiscutabil, în lipsa titlului pârâtei, compararea acestora, invocată de reclamantă, nu mai poate funcționa, cu necesitate, acțiunea trebuind a fi rezolvată pe calea dreptului comun, în raport de prevederile art. 480-481 C. civ.

Așadar, prin admiterea recursului, având în vedere și dispozițiile art. 314 C. proc. civ., hotărârile pronunțate urmează a fi casate și cauza trimisă spre rejudecare, ocazie cu care, instanța urmează a supune cercetării, eventual prin punere în discuția părților, identificarea obiectului material al acțiunii în revendicare, în raport de formularea acțiunii și de situația juridică a întregului imobil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta P.S. împotriva deciziei civile nr. 462 din 14 noiembrie 2002 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă. Casează decizia atacată, precum și sentința civilă 194 din 11 februarie 2002 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, și trimite cauza spre rejudecare acestei din urmă instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2003.