ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5060/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele :

Prin acțiunea formulată, reclamanta P.S. a

chemat în judecată pe pârâții N.N. și S.C.  T.  S.A., pentru ca prin hotărârea

ce se va pronunța să se  dispună lăsarea în deplină proprietate și posesie a imobilului

situat în București; să se constate nulitatea absolută a contractului de

vânzare-cumpărare nr. 1553 din 18 februarie 1997.

În motivarea acțiunii s-a arătat că prin

sentința civilă nr. 6162 din 4 iulie 1997 a Judecătoriei sectorului 3

București, i s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra imobilului, prin

compararea titlurilor urmând a se  aprecia că titlul reclamantei este mai

puternic.

Ulterior, reclamanta a renunțat la judecată

pentru capătul de cerere având ca obiect nulitatea contractului de

vânzare-cumpărare.

Prin sentința civilă nr. 194 din 11 februarie 2002

Tribunalul  București, secția a III-a civilă, a respins acțiunea principală

formulată de reclamanta P.S. în contradictoriu cu pârâții N.N., Primăria

Municipiului București și S.C. T. S.A., și pe cale de consecință, a respins

cererea reconvențională și cererea  de chemare în garanție, ca neîntemeiată.

S-a reținut că potrivit prevederilor art. 47 din

Legea nr. 10/2001, în cauză sunt aplicabile dispozițiile acestei legi, iar în

conformitate cu art. 46 alin. (2) restituirea imobilului este condiționată  de

constatarea prin hotărâre judecătorească a nulității actului de înstrăinare.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă,

prin decizia civilă nr. 462 din 14 noiembrie 2002, a respins ca nefondat apelul

declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 194 din 11 februarie 2002

pronunțată de Tribunalul București.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel, în

aplicarea art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, considerat a fi incident în

speță a apreciat că actul de vânzare-cumpărare nr. 1558 din 18 februarie 1997

este perfect valabil, fiind încheiat cu bună credință, situație în care,

potrivit art. 18 lit. d) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii se

stabilesc numai prin echivalent.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs

reclamanta, susținând că „instanțele s-au pronunțat dincolo de limitele

învestirii, întrucât s-a renunțat la cererea privind nulitatea contractului de

vânzare-cumpărare; hotărârea cuprinde  motive contradictorii și străine de

natura pricinii, s-au interpretat și aplicat greșit atât prevederile art. 480-481

C. civ., cât și cele ale Legii nr. 10/2001.

Pe fondul cauzei mai arată recurenta, titlul

reclamantei este preferabil, mai bine caracterizat, ca provenind de la

adevăratul proprietar, fiind mai vechi și primul transcris.

Recursul este întemeiat, potrivit celor ce

urmează.

În adevăr, hotărârea atacată, prin

considerentele aduse în legătură cu valabilitatea contractului de

vânzare-cumpărare încheiat de pârâtă, depășește limitele învestirii câtă vreme

prin acțiunea formulată și precizată ulterior, reclamanta a renunțat la judecată

pentru capătul de  cerere având acest obiect, cadrul procesual fiind astfel

fixat ca acțiune în revendicare întemeiată în drept pe art. 480-481  C. civ.

Pe de altă parte, pentru a respinge acțiunea,

esențial, prima instanță a avut în vedere faptul că, în lipsa unei astfel de

cereri vizând desființarea, prin constatarea nulității absolute, a titlului

pârâtei-cumpărătoare, acțiunea în revendicare nu poate fi admisă. Instanța de

apel, în considerarea desigur, a aceluiași punct de vedere (confirmat astfel

prin soluția dată) și în condițiile arătate, a încercat  să demonstreze

valabilitatea titlului pârâtei, ce ar determina, potrivit prevederilor art. 46

din Legea nr. 10/2001, respingerea acțiunii în revendicare.

În recurs însă, reclamanta a probat faptul că,

în prezent, titlul de proprietate deținut de pârâtă, nu mai există, fiind

desființat prin hotărâre judecătorească.

În acest sens, a depus la dosar decizia nr. 2028

din 18 octombrie 2002 pronunțată de Tribunalul București, rămasă irevocabilă

prin decizia civilă nr. 477 din 20 februarie 2003 a Curții de Apel București,

prin care s-a admis în parte acțiunea formulată de  reclamanta P.S. în

contradictoriu cu  pârâtele N.N. și S.C. T. S.A. și s-a constatat nulitatea

absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1558 din 18 februarie 1997

încheiat între S.C.  T.  S.A. în calitate de vânzător și  N.N. în calitate de

cumpărătoare.

În atare situație, evident, cadrul procesual

necesar a se stabili este cu totul altul, dat de regimul juridic actual al

imobilului, de temeiurile de fapt și de drept ale chiar acțiunii introductive

de instanță ce se cere a fi precizată în acest sens, întrucât indiscutabil, în

lipsa titlului pârâtei, compararea acestora, invocată de reclamantă, nu mai

poate funcționa, cu necesitate, acțiunea trebuind a fi rezolvată pe calea

dreptului comun, în raport de  prevederile art. 480-481  C. civ.

Așadar, prin admiterea recursului, având în

vedere  și dispozițiile art. 314 C. proc. civ., hotărârile pronunțate urmează a

fi casate și cauza trimisă spre rejudecare, ocazie cu care, instanța urmează a

supune cercetării, eventual prin punere în discuția părților, identificarea

obiectului material al acțiunii în revendicare, în raport de formularea

acțiunii și de situația juridică a întregului imobil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanta P.S. împotriva deciziei civile nr. 462 din 14 noiembrie 2002

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă.

Casează decizia atacată, precum și

sentința civilă 194 din 11 februarie 2002 a Tribunalului București, secția a

III-a civilă, și trimite cauza spre rejudecare acestei din urmă instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 28 noiembrie 2003.