ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2814/2003

Asupra recursului în anulare de

față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2626/21 decembrie 2000

pronunțată de Judecătoria Carei în dosar nr. 783/2000 a fost admisă acțiunea

civilă formulată de reclamantul P.I. împotriva pârâtei S.A. F.C. care a fost

obligată să plătească reclamantului suma de 4.064.591 lei reprezentând

contravaloarea reactualizată a părților sociale deținute de reclamant la

societatea pârâtă, plus dobânda legală de la data pronunțării sentinței și până

la efectuarea plății.

Prin aceiași hotărâre, pârâta a mai fost

obligată să plătească reclamantului și sumele de 1.200.167 lei cheltuieli de

judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria

Carei a avut în vedere că reclamantul P.I. s-a înscris în S.A. „F.” C. la 28

ianuarie 1992 și a contribuit la constituirea capitalului social cu suma de

15.000 lei iar societatea agricolă a achiziționat până la 31 decembrie 1999,

din fonduri proprii mijloace fixe în sumă de 82.362.633 lei.

Că la data de 2 septembrie 1998, reclamantul s-a

retras din societatea agricolă și că potrivit art. 34 din Legea nr. 36/1991 au

dreptul să i se restituie părțile sociale aduse la înscriere la valoarea

reactualizată la care se adaugă profitul realizat de societate în anul

retragerii membrului asociat.

Împotriva sentinței civile nr. 2626/2000

pronunțată de Judecătoria Carei a declarat apel pârâta S.A. F.C. care a fost

admis prin decizia civilă nr.493/Ap/18 mai 2001 pronunțată de Tribunalul

Satu-Mare și s-a decis schimbarea în parte a sentinței apelate în sensul

admiterii în parte a acțiunii și obligarea pârâtei S.A. F.C. să plătească

reclamantului P.I. suma de 304.000 lei reprezentând drepturi ale asociatului

retras, actualizate cu indicele inflației pe perioada cuprinsă între septembrie

1998 și data plății.

De asemenea a mai fost obligată societatea

agricolă pârâtă să plătească reclamantului suma de 395.000 lei cheltuieli de

judecată iar intimatul reclamant P.I. să plătească apelantei pârâte, suma de

1.022.550 lei cheltuieli de judecată în apel.

În motivarea deciziei pronunțate de instanța de

apel se arată că instanța de fond a încălcat prin sentința pronunțată

prevederile art. 15 din Statutul Societății Agricole precum și prevederile art.

30 alin. (2) și art. 34 din Legea nr. 36/1991 privind societatea agricolă.

Că la ieșirea  asociaților din societatea

agricolă, aceștia au dreptul, potrivit textelor menționate la restituirea

părților sociale deținute, la care se va adăuga sau scădea partea cuvenită din

profitul sau pierderea societății, conform cu bilanțul aprobat de adunarea generală

pentru finele anului în care a încetat calitatea de asociat.

În sfârșit se reține de către instanța de apel

că drepturile cuvenite reclamantului la retragerea din societate sunt corect

stabilite de expertiza T.I., care a avut în vedere dispozițiile art. 30 alin. (2)

și art. 34 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și art. 15 din

Statul societății.

Împotriva deciziei civile nr. 493/Ap/18 mai 2001

pronunțată de Tribunalul Satu Mare a declarat recurs reclamantul P.I. care a

fost admis prin decizia civilă nr. 1300/R/26 septembrie 2001 pronunțată de

Curtea de Apel Oradea în sensul că a fost modificată decizia pronunțată în apel

respingându-se apelul declarat de pârâta  S.A. F.C. S.A. Cămin și păstrându-se

în totalitate sentința civilă nr. 2626 din 21 decembrie 2000 pronunțată de

Judecătoria Carei.

Instanța de recurs a apreciat că expertiza

efectuată de expertul  D. I., reflectă  corect situația financiară a societății

pârâte, expertiză care a stabilit că în urma aplicării indicelor de reactualizare

valoarea mijloacelor fizice deținute este de 870.192.000 lei.

Împotriva sentinței civile nr. 2626/21 decembrie

2000 pronunțată de Judecătoria Carei, deciziei civile nr. 493/18 mai 2001

pronunțată de Tribunalul Satu-Mare și a deciziei civile nr. 1300/R/26

septembrie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția civilă, a declarat

recurs în anulare în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., așa cum a fost

modificat și completat prin O.U.G. nr. 138/2 octombrie 2000 și O.U.G. nr. 59/27

aprilie 2001, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție, care consideră că hotărârile recurate au fost pronunțate cu

încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat soluționarea greșită a

cauzei pe fond, pentru următoarele considerente:

- au fost încălcate prevederile art. 34 din

Legea nr. 36/1991, prin aplicarea indicelui de inflație pentru stabilirea

valorii părților sociale cuvenite asociatului retras – instanțele care au

judecat pricina nu au avut în vedere prevederile art.129  alin. (5) C. proc. civ.

pentru a putea pronunța hotărâri temeinice și legale în sensul că nu au dispus

completarea expertizei T.I., care nu a calculat și dobânda cuvenită

reclamantului pentru perioada scursă de la finele anului în care a avut loc

retragerea acestuia și până la data plății efective și apoi să soluționeze

cauza pe baza acestei expertize contabile.

Recursul în anulare este nefondat urmând a fi

respins pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

Recursul în anulare este întemeiat pe

prevederile art. 330 pct. 2 C. proc. civ.

Textul citat vizează două temeiuri diferite

pentru care se poate pronunța cu recurs în anulare și anume:

1 - prin hotărârile atacate să se fi produs o

încălcare esențială a legii care să fi determinat o soluționare greșită a

cauzei pe fond. Prin această formulă juridică nu sunt avute în vedere orice

încălcări ale unor dispoziții legale, ci numai  încălcările de ordine publică.

Nesocotirea unor norme cu caracter relativ nu poate legitima  accesul la

exercitarea căii extraordinare de atac a recursului în anulare. Or, în speță nu

se arată care au fost dispozițiile de ordine publică de drept substanțial

încălcate prin hotărârile atacate, așa încât sub aspectul arătat recursul

urmează a fi privit ca nefondat.

2 - să se fi pronunțat o hotărâre vădit

netemeinică, deci care să fie în evidentă contradicție cu materialul probator

administrat în cauză sau să se întemeieze pe dovezi inexistente la dosar.

În speță nu ne aflăm în situația avută în vedere

de teza II din art. 330 pct. 2 C. proc. civ., instanțele indicând motivul

pentru care au avut în vedere expertize întocmite de expert Z.I. și care nu

este în contradicție cu prevederile legale.

Pentru considerentele arătate recursul în

anulare este nefondat urmând a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul în anulare

declarat de Procurorul general al Parchetului de  pe lângă Curtea Supremă de

Justiție împotriva deciziei civile nr. 1300 din 26 septembrie 2001 a Curții de

Apel Oradea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi  27 iunie  2003.