ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1613/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 643 pronunțată de Tribunalul

București, secția comercială, la 30 ianuarie 2000, s-a respins, ca

neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta Primăria Municipiului București -

Direcția Generală de Administrare a Fondului Imobiliar în contradictoriu cu

pârâta SC M.I. SRL București, având ca obiect chiria restantă, majorări de

întârziere aferente și evacuare.

În considerentele sentinței se reține că, pe

parcursul procesului, pârâta a plătit chiria solicitată, în sumă de 394.335.255

lei, iar majorările de întârziere, solicitate în baza art. 1 din O.G. nr.

11/1996, nu pot fi acordate deoarece creanța reclamantei nu este o creanță

bugetară în sensul acestui act normativ, relațiile dintre părți fiind de natură

contractuală.

Cererea de evacuare a fost, de asemenea, respinsă, în

lipsa vreunei culpe contractuale a pârâtei.

Curtea de Apel București, secția comercială, a

respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței .

Criticile privind neacordarea majorărilor de

întârziere în baza art. 13 din O.G. nr. 11/1996 și nedispunerea evacuării,

conform art. 12 din contract, au fost înlăturate cu motivarea că O.G. nr.

11/1996 nu se aplică afacerilor private, iar art. 12 nu există în contractul

părților, acesta având numai opt articole, fără ca vreunul din ele să arate

conținutul invocat de apelantă, și anume, dreptul locatorului de a cere

evacuarea în cazul în care nu se plătește chiria pe mai mult de trei luni.

Împotriva acestei decizii, reclamantul Consiliul

General al Municipiului București, Administrația Fondului Imobiliar, a declarat

recurs pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Criticile vizează, în esență, calificarea greșită a

naturii creanței de plată a chiriei, aceasta fiind o creanță bugetară și, în

consecință, cererea de majorări de întârziere în baza O.G. 11/1996 trebuia

admisă, iar nu respinsă.

Intimata pârâtă a depus întâmpinare solicitând

respingerea recursului deoarece, creanța are un caracter contractual, nefiind

aplicabilă O.G. nr. 11/1996.

Recursul nu este fondat.

Prin acțiune, reclamanta recurentă a solicitat

inițial penalități pentru plata cu întârziere a chiriei convenită prin

contractul de închiriere, temeiul de drept invocat fiind art. 969 C. civ.,

1073, 1429 și 1439 C. civ.

Față de apărarea pârâtei că în contract nu au

prevăzut o clauză penală, reclamanta își modifică cererea și temeiul de drept,

solicitând majorări de întârziere în baza O.G. nr. 11/1996, fără ca pârâta să

se prevaleze, însă, de prevederile art. 132 alin. (1) C. proc. civ.

Cum bine au reținut instanțele de fond și de apel, o

atare cerere nu poate fi primită.

Aceasta deoarece, pe de o parte, părțile au încheiat

contractul de închiriere în anul 1990, anterior intrării în vigoare a O.G. nr.

11/1996, iar, pe de altă parte, acest act normativ privește executarea

creanțelor bugetare individualizate ca atare în art. 1: impozite, taxe,

contribuții, amenzi ori alte sume ce reprezintă venituri publice, potrivit

Legii privind finanțele publice.

Chiar dacă, potrivit Legii finanțelor publice, sumele

provenind din chirii se varsă la bugetul local, dată fiind calitatea

reclamantei de autoritate publică locală, ele nu reprezintă pentru partea

contractantă debitoare o obligație bugetară, nefiind de natura fiscală.

Obligația intimatei pârâte de plată a chiriei este de

natură comercială și în cazul de față are ca izvor numai contractul, nefiindu-i

aplicabilă prevederea art. 13 din O.G. nr. 11/1996 cu privire la majorările de

întârziere.

De altfel, titularul realizării creanțelor pe care

acest act normativ le prevede este, potrivit art. 3 din O.G. nr. 11/1996,

Ministerul Finanțelor, cu unitățile sale teritoriale subordonate. Realizarea

creanțelor bugetare poate fi făcută și de alte organe potrivit unei dispoziții

legale, recurenta reclamantă nefăcând o atare dovadă în ce o privește.

Prin urmare, Curtea va respinge recursul declarat de

reclamantă ca nefondat, menținând ca legală și temeinică decizia atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul

Consiliul General al Municipiului București, Administrarea Fondului Imobilelor,

succesor al Primăriei Municipiului București prin primar, împotriva deciziei

nr. 1015 din 14 iunie 2001 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2003.