ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1613/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 643 pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, la 30 ianuarie 2000, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta Primăria Municipiului București - Direcția Generală de Administrare a Fondului Imobiliar în contradictoriu cu pârâta SC M.I. SRL București, având ca obiect chiria restantă, majorări de întârziere aferente și evacuare. În considerentele sentinței se reține că, pe parcursul procesului, pârâta a plătit chiria solicitată, în sumă de 394.335.255 lei, iar majorările de întârziere, solicitate în baza art. 1 din O.G. nr. 11/1996, nu pot fi acordate deoarece creanța reclamantei nu este o creanță bugetară în sensul acestui act normativ, relațiile dintre părți fiind de natură contractuală.

Cererea de evacuare a fost, de asemenea, respinsă, în lipsa vreunei culpe contractuale a pârâtei. Curtea de Apel București, secția comercială, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței . Criticile privind neacordarea majorărilor de întârziere în baza art. 13 din O.G. nr. 11/1996 și nedispunerea evacuării, conform art. 12 din contract, au fost înlăturate cu motivarea că O.G. nr. 11/1996 nu se aplică afacerilor private, iar art. 12 nu există în contractul părților, acesta având numai opt articole, fără ca vreunul din ele să arate conținutul invocat de apelantă, și anume, dreptul locatorului de a cere evacuarea în cazul în care nu se plătește chiria pe mai mult de trei luni.

Împotriva acestei decizii, reclamantul Consiliul General al Municipiului București, Administrația Fondului Imobiliar, a declarat recurs pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Criticile vizează, în esență, calificarea greșită a naturii creanței de plată a chiriei, aceasta fiind o creanță bugetară și, în consecință, cererea de majorări de întârziere în baza O.G. 11/1996 trebuia admisă, iar nu respinsă. Intimata pârâtă a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului deoarece, creanța are un caracter contractual, nefiind aplicabilă O.G. nr. 11/1996. Recursul nu este fondat. Prin acțiune, reclamanta recurentă a solicitat inițial penalități pentru plata cu întârziere a chiriei convenită prin contractul de închiriere, temeiul de drept invocat fiind art. 969 C. civ., 1073, 1429 și 1439 C. civ.

Față de apărarea pârâtei că în contract nu au prevăzut o clauză penală, reclamanta își modifică cererea și temeiul de drept, solicitând majorări de întârziere în baza O.G. nr. 11/1996, fără ca pârâta să se prevaleze, însă, de prevederile art. 132 alin. (1) C. proc. civ. Cum bine au reținut instanțele de fond și de apel, o atare cerere nu poate fi primită. Aceasta deoarece, pe de o parte, părțile au încheiat contractul de închiriere în anul 1990, anterior intrării în vigoare a O.G. nr. 11/1996, iar, pe de altă parte, acest act normativ privește executarea creanțelor bugetare individualizate ca atare în art. 1: impozite, taxe, contribuții, amenzi ori alte sume ce reprezintă venituri publice, potrivit Legii privind finanțele publice.

Chiar dacă, potrivit Legii finanțelor publice, sumele provenind din chirii se varsă la bugetul local, dată fiind calitatea reclamantei de autoritate publică locală, ele nu reprezintă pentru partea contractantă debitoare o obligație bugetară, nefiind de natura fiscală. Obligația intimatei pârâte de plată a chiriei este de natură comercială și în cazul de față are ca izvor numai contractul, nefiindu-i aplicabilă prevederea art. 13 din O.G. nr. 11/1996 cu privire la majorările de întârziere. De altfel, titularul realizării creanțelor pe care acest act normativ le prevede este, potrivit art. 3 din O.G. nr. 11/1996, Ministerul Finanțelor, cu unitățile sale teritoriale subordonate. Realizarea creanțelor bugetare poate fi făcută și de alte organe potrivit unei dispoziții legale, recurenta reclamantă nefăcând o atare dovadă în ce o privește.

Prin urmare, Curtea va respinge recursul declarat de reclamantă ca nefondat, menținând ca legală și temeinică decizia atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Consiliul General al Municipiului București, Administrarea Fondului Imobilelor, succesor al Primăriei Municipiului București prin primar, împotriva deciziei nr. 1015 din 14 iunie 2001 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2003.