ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 793/2003
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 793/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
S-a
luat în examinare recursul declarat de Fundația „România de Mâine” –
Universitatea „Spiru Haret” București împotriva sentinței civile
nr.338 din 2 aprilie 2002 a Curții de Apel București-Secția de
contencios administrativ.
La
apelul nominal s-a prezentat: recurenta-reclamanta Fundația „România de
Mâine” – Universitatea „Spiru Haret” București reprezentată de prof.univ.
dr.G.U., prorector cu probleme juridice și de avocatul G.D., lipsind
intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura
completă.
Având
pe rând cuvântul reprezentanții recurentei au solicitat admiterea recursului,
cu referire la motivele scrise depuse la dosar.
Procurorul
a pus concluzii de admitere a recursului.
C
U R T E A
Asupra
recursului de față;
Din
examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
acțiunea formulată la data de 5 decembrie 2001, reclamanta
Fundația „România de Mâine” – Universitatea „Spiru Haret” a chemat în
judecată Ministerul Finanțelor Publice, solicitând anularea deciziei
nr.1850 din 20.11.2001 și a actului constatator nr.1073/5.07.2001 și
exonerarea de plata sumelor de 607-475.262 lei datorie vamală și
236.004.085 lei majorări de întârziere.
In
motivarea cererii, reclamanta a învederat că a importat bunuri pentru
dotarea cantinei studențești pentru declarația vamală
nr.700082 /19.10.2000 acordându-se scutire de la plata drepturilor vamale,
conform art.173 alin.3 din Legea nr.84/1995.
Ulterior,
prin actul constatator nr.1073 /2001, organele vamale au apreciat în mod
nejustificat că textul susmenționat din Legea
învățământului nu are aplicabilitate, pe considerentul că
reclamanta nu ar fi instituție de învățământ
acreditată.
Această
interpretare, a susținut reclamanta, este contrară legii,
noțiunea de învățământ acreditat referindu-se la
facultăți, colegii și specializări, acreditate prin
hotărâri ale Guvernului României, nu la universitate particulară
acreditată.
Or,
prin Hotărârea nr.E 111/31.03.2000, la propunerea Consiliului de Evaluare
Academică și Acreditare, au fost acreditate 4 facultăți
respectiv Management Financiar- Contabil, Drept, Limbi și Literaturi
Străine și Educație Fizică și Sport.
Prin
sentința civilă nr.338 din 2 aprilie 2002, Curtea de Apel București-Secția
Contencios Administrativ a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru
a pronunța această hotărâre, instanța a reținut
că potrivit art.173 alin.3 din Legea nr.85/1995 sunt scutite de TVA
și taxe vamale documentația tehnică și materialele pentru
construcții destinate învățământului acreditat precum
și achiziționarea de aparatură, utilaje, dotări pentru
procesul didactic.
Instanța
a constatat că reclamanta nu este încă înființată ca
universitate potrivit legii, și a apreciat că, deși are
facultăți și specializări acreditate, nu poate beneficia
de scutirea de taxe, întrucât calitatea de titulară a
operațiunilor vamale de import o are Fundația „România de Mâine”
și nu vreuna din facultățile sau specializările
acreditate.
Impotriva
sentinței a declarat recurs reclamanta Fundația „România de Mâine” –
Universitatea „Spiru Haret”, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel,
reclamanta a arătat că Legea învățământului nu
folosește termenul de universitate acreditată – aceasta
înființându-se prin lege – ,ci de învățământ acreditat,
procedura de acreditare declanșându-se, la cererea instituției de
învățământ superior interesate, pentru facultățile,
colegiile și specializările care îndeplinesc condițiile
și standardele prevăzute de Legea nr.88/1993.
De
asemenea , reclamanta a precizat că „Universitatea Spiru Haret” apare
încă din actul constitutiv în structura „Fundației România de
Mâine”, iar importul s-a făcut astfel cum rezultă din actele
dosarului, pentru învățământ.
In
dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta a precizat că prin Legea
nr.443/2002, s-a dispus înființarea „Universității Spiru Haraet”,
ca instituție de învățământ superior, cu personalitate
juridică.
Examinând
cauza în raport de motivele invocate și având în vedere prevederile art
304 și 304/1 Cod procedură civilă, Curtea va constata că
recursul este fondat, urmând a se dispune casarea sentinței și pe
fond, admiterea acțiunii.
Curtea
reține astfel că prevederile art.173 alin.3 din Legea nr.84/1995 au
fost eronat interpretate, acordarea scutirilor de drepturi vamale la
importuri fiind legală când beneficiare sunt unitățile de
învățământ, de stat ori particulare, acreditate, care
desfășoară efectiv procesul didactic.
In
cauză, s-a făcut dovada că până la înființarea sa
prin lege – Legea nr.443/2002 –„Universitatea Spiru Haret”, neavând
personalitate juridică, logistica necesară pentru
desfășurarea în bune condiții a procesului de învățâmânt
era asigurată de Fundația „România de Mâine” în a cărei
structură apare universitatea, cu 24 facultăți și 27
specializări.
In
aceste împrejurări, fundația a fost titulara operațiunilor
vamale de import în litigiu, bunurile importate reprezentând dotări
pentru procesul didactic, fiind achiziționate în folosul
facultăților.
Este
real faptul că Legea pentru înființarea „Universității
Spiru Haret” a fost adoptată la 9 iulie 2002, în timpul judecării
cauzei, dar textul articolului 2 se referă la existența în structura
acestei instituții de învățământ
superior
a celor 4 facultăți și specializări acreditate.
Din
actele cauzei rezultă că încă din toamna anului 1999 s-a
declanșat procedura de acreditare pentru facultățile care
îndeplineau condițiile și standardele prevăzute de lege, în
februarie 2000, Consiliul Național de Evaluare Academică și
Acreditare a întocmit rapoartele de acreditare, avizatate ulterior de
Ministerul Educației și Cercetării, iar prin Hotărârea
nr.E.111/31.03.2000 Guvernul României a supus Senatului României spre
adoptare proiectul de lege pentru înființarea universității, în
care se folosește termenul de „structură acreditată” și
se enumeră cele 4 facultăți care compun această
structură.
In
înțelesul Legii nr.88/1993, procedura de acreditare a
facultăților și specializărilor constituie un proces
anterior înființării prin lege a unei instituții de
învățământ superior prin reunire de instituții și/sau
facultăți.
Astfel,
actul normativ susmenționat prevede în art.5 alin.3 și 4 că
înființarea prin lege a unei universități se face după
parcurgerea procedurilor de evaluare și acreditare, instituția de
învățământ superior astfel înființată trebuind
să aibe cel puțin o facultate acreditată cu predare în limba
română, la declanșarea procedurii de înființare.
In
consecință, este corectă susținerea reclamantei în sensul
că la data de 19.10 2000, când au fost efectuate importurile în scutire
de la plata drepturilor vamale erau deja acreditate parte din
facultățile ce desfășurau procesul de
învățământ în cadrul Universității „Spiru Haret”,
facilitățile prevăzute de art.173 alin.3 din Legea nr.84/1995
fiind legal acordate.
Având
în vedere cele expuse mai sus, Curtea va admite recursul, va casa
sentința atacată și pe fond, va admite acțiunea și
va dispune anularea atât a deciziei emise de Ministerul Finanțelor
Publice, cât și a actului constatator întocmit de organele vamale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite
recursul declarat de Fundația „România de Mâine”-Universitatea „Spiru Haret”București
împotriva sentinței civile nr.338 din 2 aprilie 2002 a Curții de
Apel București-Secția de contencios administrativ.
Casează
sentința atacată și pe fond admite acțiunea
formulată de Fundația „România de Mâine „ – Universitatea „Spiru Haret”
București.
Anulează
actul constatator nr.1073 din 5 iulie 2001 încheiat de Biroul Vamal de Control
și Vămuire la Interior Târguri și Expoziții
București și decizia nr.1850 din 20 noiembrie 2001 a Ministerului
Finanțelor Publice.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 26 februarie 2003.