ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 431/2003

La 28 ianuarie 2003 s-a luat în examinare recursul declarat de

Fundația „I.B.S.B.” împotriva sentinței civile nr.376 din 10 aprilie

2002 a Curții de Apel București – Secția contencios

administrativ.

Dezbaterile

au fost consemnate în încheierea din data de 28 ianuarie 2003, iar

pronunțarea deciziei s-a amânat la 4 februarie 2003.

C

U R T E A

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea formulată la data de 26.02.2002 reclamanta Fundația „I.B.S.B.”

a solicitat anularea deciziei nr.123/ 31.01.2002 a Ministerului

Finanțelor, constatarea că Fundația nu datorează suma de

1.117.311.503 lei stabilită prin actele constatatoare nr.11204 și

nr.1121/11.07.2001 și nici majorările de întârziere comunicate prin

adresa nr.27368/ 24.07.2001 în sumă de 474.965.462 lei, plus cheltuieli de

judecată.

În

motivarea acțiunii s-a arătat că în lunile septembrie și

octombrie 2000 Fundația a realizat două importuri de cărți

și material didactic cu D.V.I. nr.5813/ 6 septembrie 2000 și

nr.71359/20.10.2000 cu scutire de plata taxelor vamale și T.V.A. conform

art.173 alin.3 din Legea nr.84/1995, importul fiind destinat pentru asigurarea

bazei necesare desfășurării procesului didactic.

Ulterior,

prin actele constatatoare nr.1120 și 1121 din 11.07.2001 s-au calculat

taxe vamale și T.V.A. cu motivarea că facilitățile vamale

au fost acordate eronat, nefiind aplicabile pentru reclamantă prevederile

Legii învățământului.

Prin

adresa nr.27368/2001 a D.R.V.I. București s-au comunicat și

majorări de întârziere aferente calculate de la data importurilor.

Prin

sentința civilă nr.376/2002 a Curții de Apel București –

Secția contencios administrativ, acțiunea a fost respinsă ca

nefondată. Instanța a reținut că la data efectuării

importurilor reclamanta nu beneficia de facilitățile prevăzute

de dispozițiile art.173 alin.3 din Legea nr.84/1995 deoarece primise numai

avizul provizoriu de funcționare pentru nivel gimnazial, aviz valabil

până la obținerea autorizației de încredere.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs în termen reclamanta criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În

motivarea recursului s-a arătat că Fundația beneficiază de

facilitățile prevăzute de dispozițiile art.173 alin.3 din

Legea nr.84/1995, deoarece la data importurilor avea autorizație

provizorie și funcționa legal conform art.104 din Legea nr.84/1995.

De asemenea recurenta precizează că pentru documentația

tehnică și materialele pentru construcții beneficiază de

scutire de la plata taxelor vamale și a T.V.A. numai unitățile

de învățământ de stat și particular acreditat, iar pentru

importurile de aparatură, utilaje, fond de carte, publicații și

dotări, beneficiază de scutiri, dacă sunt destinate procesului

didactic, și unitățile care funcționează pe bază

de autorizație provizorie, cum este petenta. În acest sens sunt invocate

dispozițiile art.104 și 103 alin.2 din Legea nr.84/1995.

Referitor

la majorările de întârziere se arată că acestea nu se

datorează fiind un accesoriu al obligației principale. Se mai

precizează că nu pot fi datorate majorări de întârziere de la

data importurilor, întrucât nu sunt întrunite cerințele art.13 din

Ordonanța Guvernului nr.11/1996 cu referire la art.4 lit.d din

aceeași ordonanță, în sensul că nu a existat un titlu de

creanță de la data importurilor, titlu care să nu fi fost

respectat de Fundație. În ce privește dispozițiile art.13 alin.2

din O.G. nr.11/1996 se menționează că acest text nu este

aplicabil în cauză întrucât prin actele constatatoare ale Direcției

Generale a Vămilor nu s-au calculat diferențe de debite, autoritatea

vamală constituind debite prin aceste acte.

Verificând

cauza în funcție de motivele de recurs formulate, în lumina

dispozițiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea

apreciază că recursul este fondat în parte.

Referitor

la debitul de 1.117.311.503 lei calculat de autoritatea vamală prin actele

constatatoare nr.1120 și nr.1121/ 11.07.2001, se constată că

suma este datorată deoarece Fundația nu beneficiază de

facilitățile prevăzute de dispozițiile art.173 alin.3 din

Legea nr.84/1995.

Recurenta,

la data efectuării importurilor (fond de carte și materiale

didactice) nu avea unități de învățământ acreditate,

astfel cum condiționează în mod expres textul legal precizat.

Fundația beneficia doar de aviz provizoriu de funcționare (fila 50

dosar fond), aviz valabil până la obținerea autorizației de încredere,

care constituie și actul de înființare a unității de

învățământ (art.8 alin.3 lit.c din Legea nr.196/1999).

Invocarea

de către recurentă a dispozițiilor art. 103 alin.2 și

art.104 din Legea nr.84/1995 nu are relevanță în cauză, aceste

texte legale referindu-se la condițiile care trebuiesc respectate pentru

înființarea unităților de învățământ particular.

Textul

art.173 alin.3 din Legea nr.84/1995 cuprinde norme imperative referitoare la

facilitățile vamale de care beneficiază unitățile de

învățământ de stat, precum și cele particulare care sunt acreditate

și nu face nici o disticție între importurile privind

documentația tehnică, materialele pentru construcții,

achiziționarea de aparatură, utilaje, fond de carte, publicații,

dotări pentru procesul didactic, astfel cum susține recurenta în mod

eronat.

Ca

urmare, Fundația nefiind acreditată la momentul importurilor în

discuție, nu putea beneficia de scutire de T.V.A. și taxe vamale.

În

ce privește majorările de întârziere în sumă de 474.965.462 lei

stabilite de organele vamale pentru debitul de 1.117.311.503 lei, de la data

importurilor (6 septembrie și 24 octombrie 2000) până la data

întocmirii actelor constatatoare (11 iulie 2001), cuantum comunicat

Fundației cu actul nr.27368/ 24.07.2001 al Direcției Regionale Vamale

Interjudețene București (fila 52 dosar fond), Curtea reține

următoarele:

În

actele constatatoare nr.1120 și nr.1121/ 11.07.2001, în exercitarea

controlului vamal ulterior, organele vamale au stabilit corect că pentru

importurile din datele de 6 septembrie și 24 octombrie 2000 Fundația

datorează taxe vamale și T.V.A., pentru considerentele mai sus

precizate.

Potrivit

dispozițiilor art.61 alin.3 din Codul Vamal, taxele constatate la controlul

vamal ulterior trebuiesc achitate de titularul operațiunii comerciale în

termen de 7 zile de la data comunicării, iar nerespectarea acestui termen

atrage suportarea de majorări de întârziere aferente debitului stabilit.

Aceste

dispoziții legale infirmă susținerile autorităților

vamale referitoare la incidența în cauză a prevederilor art.13 din

O.G. nr.11/1996.

Termenul

de 7 zile de la comunicarea debitului datorat a fost prevăzut de art.61

alin.3 din Legea nr.141/1997 ca un termen de grație acordat titularului

operațiunii comerciale pentru achitarea debitului stabilit la controlul

vamal ulterior, iar nu pentru executarea silită a acestuia și a

majorărilor de întârziere, majorări care se datorează numai în

caz de nerespectare a termenului.

În

consecință, recurenta a fost nelegal obligată să

plătească majorările de întârziere calculate de la data

operațiunii de vămuire a mărfurilor importate, acestea fiind

datorate numai după 7 zile de la data comunicării făcute de

organele vamale pentru plata debitului de 1.117.311.503 lei.

Pentru

aceste considerente se va admite recursul Fundației, se va modifica

sentința și se va admite în parte acțiunea. Decizia nr.123/

31.01.2002 a Ministerului Finanțelor se va anula în parte (pentru punctul

2). Se va anula actul cu nr,.27368 din 24.07.2001 emis de Direcția

Regională Vamală Interjudețeană București privind

majorările de întârziere în cuantum de 474.965.462 lei și

această autoritate vamală va fi obligată să calculeze

majorările de întârziere datorate de Fundație pentru suma de

1.117.311.503 lei de la expirarea termenului de 7 zile scurs de la data

comunicării debitului de 1.117.311.503 lei, până la achitarea

efectivă a acestei sume.

Celelalte

cereri vor fi respinse ca nefondate.

Conform art.274 Cod

procedură civilă și având în vedere solicitarea recurentei prin

avocat, se vor acorda cheltuielile de judecată reprezentând taxele de

timbru la fond și recurs, în cuantum de 450.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de Fundația „I.B.S.B.”  împotriva sentinței civile

nr.376 din 10 aprilie 2002 a Curții de Apel București – Secția

contencios administrativ.

Modifică

sentința atacată și admite în parte acțiunea formulată

de reclamantă. Anulează în parte (pct.2) decizia nr.123 din 31 ianuarie

2002 a Ministerului Finanțelor Publice. Anulează actul nr.27368 din

24 iulie 2001 a Direcției Regionale Vamale Interjudețene

București pentru majorările de întârziere în cuantum de 474.956.462

lei și obligă această autoritate să calculeze majorări

de întârziere datorate de reclamantă pentru suma de 1.117.311.503 lei

până la data achitării efective a acestui debit, începând cu data

expirării termenului de 7 zile prevăzut de dispozițiile art.61

alin.3 din Legea nr.141/1997, termen scurs de la data comunicării

către reclamantă de către Direcția Generală a

Vămilor a debitului de 1.117.311.503 lei.

Respinge

celelalte cereri.

Obligă

pe pârâte să plătească reclamantei 450.000 lei, cheltuieli de

judecată, reprezentând taxe de timbru la fond și recurs.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 4 februarie 2003.