ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7673/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin procesul-verbal de control fiscal, încheiat la 22 noiembrie 2001, de către Direcția Generală de Control Fiscal din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, s-a stabilit în sarcina SC B.G.S. SRL București, obligații de plată la bugetul de stat, în sumă de 30.084.144.136 lei, reprezentând T.V.A. suplimentar pentru import Soft, în perioada 1 octombrie 1996 – 30 septembrie 2001 și 75.453.545.811 lei, reprezentând majorări de întârziere aferente primei sume. Contestația formulată de societatea în cauză a fost respinsă de către Direcția de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, prin decizia nr. 92 din 28 ianuarie 2002. Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, reclamanta SC B.G.S.

SRL a solicitat anularea deciziei nr. 92 din 28 ianuarie 2002 a Ministerului Finanțelor Publice, care a fost respinsă prin sentința civilă nr. 718/2002. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamanta, la Curtea Supremă de Justiție, care prin decizia nr. 3540 din 19 noiembrie 2002, a casat hotărârea primei instanțe, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, cu motivarea că în cauză se impune efectuarea unei expertize contabile care să determine existența unui imact fiscal în perioada cuprinsă între data importului și data la care societatea a calculat și decontat T.V.A., pentru bunurile comercializate și calcularea unui eventual prejudiciu. În cursul rejudecării pricinii, reclamanta a formulat cerere de suspendare a executării, cerere admisă prin încheierea de la 1 aprilie 2003, până la soluționarea în fond a cauzei.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, Ministerul Finanțelor Publice, susținând că încheierea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece: - suspendarea nu se poate acorda decât în cazuri bine justificate și pentru a preveni producerea unor pagube iminente; - înștiințarea de plată putea fi contestată în procedura contestației la executare, în condițiile art. 124 și 126 din O.G. nr. 61/2002. Recursul este neîntemeiat, pentru considerentele ce se vor arăta. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, precum și temeiurile cererii de suspendare formulată de către societatea reclamantă, instanța de fond a reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 9 din Legea nr. 29/1990, respectiv în cazuri bine justificate și pentru prevenirea producerii unei pagube iminente.

La data de 10 martie 2003, reclamantei i-a fost comunicată înștiințarea de plată nr. 14289, prin care a fost notificată ca în termen de 15 zile să achite debitul constatat prin procesul-verbal nr. 181 din 22 noiembrie 2001, conform procedurii prevăzute de O.G. nr. 61/2002. Instanța de fond, în mod corect a reținut că executarea actelor administrative prin care i s-au creat reclamantei, obligații suplimentare de plată la buget, în sumă de 105.537.689.947 lei, pe parcursul litigiului, este de natură să o expună unei pagube iminente, care nu poate fi prevenită decât prin aplicarea art. 9 din Legea nr. 29/1990. Paguba iminentă ar consta în blocarea activității societății, disponibilizarea personalului încadrat în muncă și imposibilitatea executării contractelor în curs de derulare, inclusiv a unor contracte de furnizare de echipamente și programe pentru instituții publice.

Totodată, instanța de fond a avut în vedere și faptul că instanța supremă, prin decizia nr. 3540 din 19 noiembrie 2002, a admis recursul reclamantei, a casat sentința atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, instanței de fond. Rejudecând cauza, în fond după casare, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1811 din 4 noiembrie 2003, a anulat decizia nr. 92/2002 a Ministerului Finanțelor Publice, însă sentința a fost recurată de către pârâtă, la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, recurs aflat în curs de soluționare. În atare situație, se impune menținerea măsurii suspendării executării actului administrativ contestat, până la soluționarea cauzei, pentru considerentele reținute în mod corect, de către instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice împotriva încheierii din 1 aprilie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, pronunțată în dosarul nr. 420/2003, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2004.