ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4784/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 15 august 2001 Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a sesizat Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, pentru cercetarea legalității dobândirii bunurilor și valorilor pe care le deține A.C.G., încadrat la Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Arad – SPF Curtici, în perioada 1992-2001, considerând că există disproporție vădită între aceste bunuri și valori, deținute de cercetat și sursele legale de venituri.

Prin Ordonanța nr. 11 din 2 noiembrie 2001 Comisia a clasat cauza în temeiul art. 14 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 115 din 16 octombrie 1996 reținând că, din centralizarea veniturilor obținute de cercetat și familia sa, în mod licit, în perioada supusă cercetării, raportat la valoarea cheltuielilor efectuate, a rezultat că nu există disproporție vădită între averea declarată de cercetat și bunurile dobândite în perioada supusă cercetării, în mod licit. În considerentele ordonanței Comisia a menționat, că pe lângă veniturile salariale substanțiale, cercetatul și soția sa au dobândit, în perioada supusă cercetării, importante sume de bani și diverse bunuri, din conjugarea eforturilor financiare a familiilor lor, respectiv a soacrei cercetatului de la care a primit 14.000.000 lei la începutul anului 1996 (în perioada 1990-1997 soacra sa B.R.

fostă B. a fost căsătorită în Iugoslavia unde a avut o firmă comercială cu soțul), iar în 1998, cu ocazia repatrierii în România B.R. l-a mai ajutat pe acesta și pe fiica sa, cu importante sume de bani și diverse bunuri provenite din lichidarea societății comerciale din Iugoslavia.

Comisia a conchis, că proveniența averii declarate de cercetat – un apartament duplex situat în Arad, compus din sufragerie, trei dormitoare, bucătărie, baie și garaj având o suprafață construită de 203 mp, achiziționat în 1996, și un autoturism Ford Scorpio fabricat în anul 1987 și achiziționat în 1997 – este justificată și a clasat cauza privind sesizarea formulată de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră având ca obiect controlul averii căpitanului A.C.G., prin Ordonanța nr. 11 din 2 noiembrie 2001. Împotriva Ordonanței a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 6, 7 și 9 precum și art. 304 1 din C. proc.

civ. Criticând soluția recurată, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a imputat comisiei faptul că nu a făcut o balanță a veniturilor și cheltuielilor pentru a stabili dacă cercetatul și soția sa pot justifica în întregime bunurile mobile și imobile achiziționate în perioada supusă cercetării, a fost lipsită de rol activ și a pronunțat o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, pe bază de declarații nesusținute de dovezi clare conform art. 10 din Legea nr. 115/1996. Recursul este întemeiat pentru motivele ce succed.

Așa după cum rezultă din conținutul dosarului nr. 10/2001 al Curții de Apel Timișoara, Comisia de cercetare constituită în baza Legii nr. 115 din 16 octombrie 1996 privind declararea și controlul averii demnitarilor, magistraților, funcționarilor publici și a unor persoane cu funcții de conducere, nu a dispus efectuarea unei expertize pentru evaluarea imobilului (apartamentul duplex) deși se impunea, față de valoarea modică de numai 5.000.000 lei, preț trecut în contractul de vânzare-cumpărare la 5 martie 1996, și, nu a luat în considerare împrejurarea că până la achiziționarea acestui apartament, cercetatul a justificat doar 1.000.000 lei, prețul obținut din vânzarea la 18 septembrie 1995 a apartamentului nr. 42 din M., achiziționat în 1994, apartamentul de pe Calea A.V.

achiziționat în anul 1992 fiind vândut mai târziu, în anul 1998. A soluționat sesizarea, fără ca la dosar să se fi depus certificatul de căsătorie a cercetatului precum și acte privind: vânzarea casei bunicii din Dezna, veniturile soacrei realizate din firma de import-export, bunurile repatriate, modalitatea de înstrăinare a acestor bunuri și dacă banii au fost aduși în familia cercetatului. De asemenea, nu s-a probat dacă și cum a fost ajutat cercetatul de către socrul său, patron de restaurant și proprietarul unor mari suprafețe de teren, așa cum se afirmă despre acesta. Potrivit art. 10 din legea precizată, dacă persoana a cărei avere este supusă controlului este căsătorită, controlul se extinde și asupra averii și veniturilor dobândite de celălalt soț.

Sunt supuse controlului și bunurile de valoare ce fac obiectul declarării realizate prin persoane interpuse sau transmise cu titlu oneros către ascendenți, descendenți, frați, surori și afini de același grad, precum și cele transmise cu titlu gratuit către orice persoană. Față de aceste prevederi legale comisia trebuia să administreze dovezi clare, nu simple afirmații făcute de cei în cauză, fără suport real. În afară de aceasta, în balanța de venituri și cheltuieli nu s-a avut în vedere nivelul de viață al cercetatului – singurul salariat în familie, soția fiind casnică – posesorul unui autoturism de lux (Ford Scorpio) și care și-a petrecut concediul în străinătate. Prin urmare, comisia a soluționat sesizarea fără a administra probe certe în sensul celor menționate și cu încălcarea art. 129 alin. (5) C. proc.

civ. potrivit căruia judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, putând ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc. Față de această situație, recursul urmează a se admite, ordonanța de clasare a cauzei a fi casată, iar cauza a fi trimisă la Curtea de Apel Timișoara pentru rejudecare, ocazie cu care se va completa probatoriul în sensul considerentelor menționate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva Ordonanței nr. 11 din 2 noiembrie 2001 a Comisiei de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, pe care o casează și trimite cauza la Curtea de Apel Timișoara spre rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2003.