ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4784/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

La 15 august 2001 Inspectoratul General al

Poliției de Frontieră a sesizat Comisia de cercetare a averilor de pe lângă

Curtea de Apel Timișoara, pentru cercetarea legalității dobândirii bunurilor și

valorilor pe care le deține A.C.G., încadrat la Inspectoratul Județean al

Poliției de Frontieră Arad – SPF Curtici, în perioada 1992-2001, considerând că

există disproporție vădită între aceste bunuri și valori, deținute de cercetat

și sursele legale de venituri.

Prin Ordonanța nr. 11 din 2 noiembrie 2001

Comisia a clasat cauza în temeiul art. 14 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 115

din 16 octombrie 1996 reținând că, din centralizarea veniturilor obținute de

cercetat și familia sa, în mod licit, în perioada supusă cercetării, raportat

la valoarea cheltuielilor efectuate, a rezultat că nu există disproporție

vădită între averea declarată de cercetat și bunurile dobândite în perioada

supusă cercetării, în mod licit.

În considerentele ordonanței Comisia a

menționat, că pe lângă veniturile salariale substanțiale, cercetatul și soția

sa au dobândit, în perioada supusă cercetării, importante sume de bani și

diverse bunuri, din conjugarea eforturilor financiare a familiilor lor,

respectiv a soacrei cercetatului de la care a primit 14.000.000 lei la începutul

anului 1996 (în perioada 1990-1997 soacra sa B.R. fostă B. a fost căsătorită în

Iugoslavia unde a avut o firmă comercială cu soțul), iar în 1998, cu ocazia

repatrierii în România B.R. l-a mai ajutat pe acesta și pe fiica sa, cu

importante sume de bani și diverse bunuri provenite din lichidarea societății

comerciale din Iugoslavia.

Comisia a conchis, că proveniența averii

declarate de cercetat – un apartament duplex situat în Arad, compus din

sufragerie, trei dormitoare, bucătărie, baie și garaj având o suprafață

construită de 203 mp, achiziționat în 1996, și un autoturism Ford Scorpio

fabricat în anul 1987 și achiziționat în 1997 – este justificată și a clasat

cauza privind sesizarea formulată de Inspectoratul General al Poliției de

Frontieră având ca obiect controlul averii căpitanului A.C.G., prin Ordonanța

nr. 11 din 2 noiembrie 2001.

Împotriva Ordonanței a declarat recurs Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Timișoara invocând motivele de casare prevăzute de

art. 304 pct. 6, 7 și 9 precum și art. 304

1

din C. proc. civ.

Criticând soluția recurată, Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Timișoara a imputat comisiei faptul că nu a făcut o

balanță a veniturilor și cheltuielilor pentru a stabili dacă cercetatul și

soția sa pot justifica în întregime bunurile mobile și imobile achiziționate în

perioada supusă cercetării, a fost lipsită de rol activ și a pronunțat o

hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, pe bază de declarații

nesusținute de dovezi clare conform art. 10 din Legea  nr. 115/1996.

Recursul este întemeiat pentru motivele ce

succed.

Așa după cum rezultă din conținutul dosarului

nr. 10/2001 al Curții de Apel Timișoara, Comisia de cercetare constituită în

baza Legii nr. 115 din 16 octombrie 1996 privind declararea și controlul averii

demnitarilor, magistraților, funcționarilor publici și a unor persoane cu

funcții de conducere, nu a dispus efectuarea unei expertize pentru evaluarea

imobilului (apartamentul duplex) deși se impunea, față de valoarea modică de

numai 5.000.000 lei, preț trecut în contractul de vânzare-cumpărare la 5 martie

1996, și, nu a luat în considerare împrejurarea că până la achiziționarea

acestui apartament, cercetatul a justificat doar 1.000.000 lei, prețul obținut

din vânzarea la 18 septembrie 1995 a apartamentului nr. 42 din M., achiziționat

în 1994, apartamentul de pe Calea A.V. achiziționat în anul 1992 fiind vândut

mai târziu, în anul 1998.

A soluționat sesizarea, fără ca la dosar să se

fi depus certificatul de căsătorie a cercetatului precum și acte privind:

vânzarea casei bunicii din Dezna, veniturile soacrei realizate din firma de

import-export, bunurile repatriate, modalitatea de înstrăinare a acestor bunuri

și dacă banii au fost aduși în familia cercetatului.

De asemenea, nu s-a probat dacă și cum a fost

ajutat cercetatul de către socrul său, patron de restaurant și proprietarul

unor mari suprafețe de teren, așa cum se afirmă despre acesta.

Potrivit art. 10 din legea precizată, dacă

persoana a cărei avere este supusă controlului este căsătorită, controlul se

extinde și asupra averii și veniturilor dobândite de celălalt soț. Sunt supuse

controlului și bunurile de valoare ce fac obiectul declarării realizate prin

persoane interpuse sau transmise cu titlu oneros către ascendenți, descendenți,

frați, surori și afini de același grad, precum și cele transmise cu titlu

gratuit către orice persoană.

Față de aceste prevederi legale comisia trebuia

să administreze dovezi clare, nu simple afirmații făcute de cei în cauză, fără

suport real.

În afară de aceasta, în balanța de venituri și

cheltuieli nu s-a avut în vedere nivelul de viață al cercetatului – singurul

salariat în familie, soția fiind casnică – posesorul unui autoturism de lux

(Ford Scorpio) și care și-a petrecut concediul în străinătate.

Prin urmare, comisia a soluționat sesizarea fără

a administra probe certe în sensul celor menționate și cu încălcarea art. 129

alin. (5) C. proc. civ. potrivit căruia judecătorii au îndatorirea să stăruie

prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea

adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a

legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, putând ordona

administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se

împotrivesc.

Față de această situație, recursul urmează a se

admite, ordonanța de clasare a cauzei a fi casată, iar cauza a fi trimisă la

Curtea de Apel Timișoara pentru rejudecare, ocazie cu care se va completa

probatoriul în sensul considerentelor menționate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva Ordonanței nr. 11 din

2 noiembrie 2001 a Comisiei de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara, pe care o casează și trimite cauza la Curtea de Apel Timișoara spre

rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  18 noiembrie 2003.