ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 128/2004

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința nr.103 din 13 decembrie 2002, Colegiul jurisdicțional Ialomița al

Curții de Conturi a stabilit în sarcina E.D.,  fost director general al Casei

de Asigurări de Sănătate a Județului Ialomița o amendă civilă egală cu două

salarii, în baza art.71  alin.2, raportat la art.129 și  127 lit.b din Legea

nr.941992, republicată și modificată prin Legea nr.77/2002.

S-a

reținut  că urmare a controlului efectuat de către  controlorii financiari ai

D.C.F.U. Ialomița, au fost constatate  abateri financiar–contabile, consemnate

în raportul de control  nr.404/46 din 12 iunie 2002.

Una

dintre ele se  referă la faptul că nu a fost organizată și condusă evidență

contabilă sintetică și analitică a  obligațiilor de plată  la fondul de

asigurări sociale de sănătate în contul 220 „Debitori”,nesocotindu-se

prevederile art.15 din Legea nr.82/1991, republicată și modificată prin O.G. nr.61/2001.

Pe de

altă parte, la împlinirea termenului fixat pentru aducerea la îndeplinire a

măsurii dispuse prin decizia nr.9 din 25 iunie 2002, s-a constatat că atât

directorul general, cât și directorul adjunct economic nu au luat nici o măsură

în acest sens.

Prin

decizia nr.138 din 4 martie 2003, Curtea de Conturi, Secția Jurisdicțională a

respins recursul jurisdicțional declarat de D.E.

S-a

reținut, în esență, că  trăsătura caracteristică a  conturilor  extrabilanțiere

constă în aceea că înregistrarea se realizează în partidă  simplă și nu în

partidă dublă,cum este cazul conturilor bilanțiere așa încât încasările unor

eventuale creanțe  înregistrate în asemenea  conturi nu vor avea conturi

corespondente iar  o eventuală încasare nu poate fi evidențiată.

Având

în vedere că recurenta nu a luat nici o măsură în vederea  aducerii la

îndeplinire a deciziei nr.9 din 25 iunie 2002 (care nu a fost contestată de

C.J.A.S. Ialomița prin  conducerea sa, în termenul legal), colegiul

jurisdicțional a procedat corect la aplicarea amenzii în baza  art.127 lit.b și

129, raportat la  art.40 din Legea nr.94/1992.

In

sfârșit, s-a apreciat că opiniile  de   principiu sau punctele de vedere

exprimate de  unele autorități ale administrației publice nu pot  completa

dispozițiile cu caracter imperativ conținute în planul de conturi.

Totodată,

invocarea unor dificultăți și  inconveniente de ordin practic la punerea în

aplicare a deciziei nu poate constitui un argument pentru eludarea

reglementărilor legale în materie.

Impotriva

ambelor hotărâri ale organelor Curții de Conturi a declarat recurs D.E.

Recurenta

a susținut că  aceste acte administrativ-jurisdicționale sunt nelegale și

netemeinice deoarece:

-în

funcția de conducere pe care a deținut-o în perioada supusă controlului, a

manifestat interes maxim pentru executarea măsurii dispuse, dar  era  imposibil

ca din toată țara,  numai Casa de Asigurări de Sănătate Ialomița  să

înregistreze debitorii în contul 220, iar restul caselor județene să îi

păstreze în evidența din afara bilanțului – contul 979;

-la

data de 15 august 2002, nici o casă de  asigurări de sănătate din țară nu

înregistrase debitorii în activul bilanțului;

-Casa

de Asigurări de Sănătate Ialomița este  singura  autoritate a  administrației

publice de specialitate la care, organele Curții de Conturi au dispus o atare

sancțiune civilă cu caracter patrimonial.

Ulterior,

în cadrul unui motiv de casare suplimentar, recurenta  a invocat

neregularitatea sesizării, arătând  că aceasta a fost făcută de o persoană

necompetentă și anume, directorul Direcției de Control Financiar Ulterior

Ialomița al Curții de Conturi și nu de  către procurorul financiar.

Criticile

sunt întemeiate.

Potrivit

art.51 alin.1 din Legea  nr.94/1992, în vigoare la data de 16 octombrie 2002,

Colegiul jurisdicțional se investește prin încheierea de sesizare a completului

constituit conform art.31 alin.1, prin actul de sesizare al procurorul

financiar, prin contestația introdusă de persoana obligată la  plată

împotriva  deciziei emise, potrivit art.95 alin.1, de șefii compartimentelor

de  control ale  camerelor de conturi județene.

In

speță, sesizarea  Colegiului jurisdicțional al Camerei de Conturi Ialomița a

fost făcută de  către directorul Direcției de Control Financiar al Județului

Ialomița prin adresa 679 din 16 octombrie 2002, adică de o persoană care nu

avea această competență materială.

Ignorând

împrejurarea respectivă,care vizează neregularitatea sesizării organului

administrativ-jurisdicțional, atât  colegiul jurisdicțional, cât și Secția

Jurisdicțională a Curții de Conturi au pronunțat în cauză hotărâri cu

încălcarea esențială a legii.

Ele

sunt și netemeinice pentru că, așa cum rezultă din probele cu acte

administrate, în urma intervențiilor făcute  de recurenta D.E. la Ministerul

Finanțelor Publice, Direcția  Contabilității Publice a emis adresa nr.172.669

din 3 iulie 2002, în care s-a arătat că urmează  să fie elaborate norme

metodologice privind înregistrarea în contabilitate a creanțelor  bugetare

(impozite, taxe, contribuții,dobânzi, etc), după implementarea măsurilor

cuprinse în programul de reformă privind administrarea veniturilor și

contribuțiilor sociale.

De

asemenea, în cadrul termenului de realizare a dispoziției primite, recurenta a

depus la Direcția de Control Ulterior a Camerei de Conturi Ialomița cu adresa

nr.3035 din 14 august 2002, răspunsul dat de Ministerul Finanțelor Publice

privind reglementarea problemei în discuție.

Mai

mult, ca urmare a sesizărilor formulate la nivel național, Casa Națională de

Asigurări de Sănătate a decis, ulterior termenului stabilit prin decizia

nr.9/2002 a Camerei de Conturi Ialomița, înregistrarea provizorie a debitelor

din contribuții, inclusiv majorările și penalitățile aferente, în conturile 220

„Debitori”, respectiv 531-„Venituri”de realizat.

Operațiunea

s-a efectuat de  către Casa de Asigurări de Sănătate Ialomița, începând  cu

situațiile  financiare încheiate la data de 30 septembrie 2002, astfel cum

rezultă din balanța sintetică de verificare la  30 septembrie 2002, anexată ca

act  nou în recurs.

In

aceste condiții, în mod greșit controlorii financiari și  apoi, organele

administrativ-jurisdicționale investite cu soluționarea cauzei, au considerat

că în unitatea supusă verificării, condusă atunci de D.E., nu s-a organizat și

condus evidența contabilă și sintetică privind obligația de plată către fondul

de  asigurări sociale de sănătate.

In

lipsa oricăror elemente pe baza cărora  să se rețină vinovăția  recurentei în

săvârșirea pretinsei abateri, nu se justifică sancționarea acesteia cu amenda civilă

egală două salarii.

Față

de  considerentele  expuse urmează a se admite recursul, cu consecința

desființării hotărârilor atacate și în fond, a respingerii sesizării nr.679 din

16 octombrie 2002 a Direcției de Control Financiar Ulterior Ialomița.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de D.E. împotriva  deciziei nr.138 din 4 martie 2003 a Curții

de Conturi-Secția  Jurisdicțională.

Desființează

decizia atacată și sentința nr.103 din 13 decembrie 2002 a Colegiului

Jurisdicțional Dâmbovița și, în fond respinge sesizarea nr.679 din 16 octombrie

2002 a Direcției de Control Financiar Ulterior a Județului Ialomița.

Pronunțată,

în ședința publică, astăzi 20 ianuarie 2004.