ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1500/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 36

din 11 iunie 2002, petenta Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Vaslui, a

formulat întâmpinare împotriva deciziei nr. 7 din 6 iunie 2002 emisă de

directorul Direcției de Control Financiar Ulterior al Camerei de Conturi județene

Vaslui, prin care a solicitat anularea acesteia ca neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării și în

precizările depuse în scris în ședința din 25 iunie 2002, se arată că prin

decizia nr. 7 din 6 iunie 2002, a directorului Direcției de Control Financiar Ulterior

al Camerei de Conturi județene Vaslui, s-a dispus ca obligațiile de plată către

fondul asigurărilor sociale de sănătate, să fie înregistrate în evidența

contabilă, pe fiecare plătitor, prin utilizarea conturilor de activ 220

„Debitori” și pasiv 531 „Venituri de realizat”.

Petenta a mai arătat că evidențierea

în aceste conturi a sumelor încasate la acest fond nu este corectă, întrucât în

acest mod nu s-ar cunoaște situația reală a sumelor datorită următoarelor

aspecte:

- nedepunerea declarațiilor de către

instituțiile publice care efectuează plăți într-un cuantum semnificativ;

- nedepunerea declarațiilor de către

agenții economici;

- nedepunerea declarațiilor de către

persoanele fizice autorizate, care până în anul 2001 au efectuat plăți fără să

depună declarații care să le justifice;

- nedepunerea declarațiilor de către

toți contribuabilii sau depunerea lor cu întârziere și corelat cu plățile

efectuate va conduce la apariția contului 220 „Debitori” cu sold creditor;

- nu există norme emise de C.N.A.S.

privind înregistrarea în evidența proprie a creanțelor, știut fiind faptul că

fondul asigurărilor sociale de sănătate îl gestionează în mod autonom.

Colegiul jurisdicțional Vaslui, prin

sentința nr. 41 din 9 iulie 2001, a respins ca neîntemeiată întâmpinarea Casei

Județene de Asigurări de Sănătate Vaslui, reținând, în esență, pe de o parte,

că în conformitate cu dispozițiile art. 15 din Legea nr. 82/1991 (cu

modificările ulterioare), H.G. nr. 704/1993, Ordinul nr. 391/2001 al

președintelui C.N.A.S. și art. 4 lit. b) și c) din O.G. nr. 11/1996, cu

modificările și completările ulterioare, obligațiile de plată ale

contribuabililor persoane fizice și juridice datorate fondului asigurărilor

sociale de sănătate sunt asimilate creanțelor bugetare, titlul de creanță

devenind executoriu ca urmare a trecerii termenului de scadență, iar creanțele

astfel stabilite sunt angajamente patrimoniale și ca atare este necesară

evidențierea lor în contabilitatea proprie prin utilizarea conturilor de activ

și pasiv respectiv 220 „debitori” și 531 „venituri de realizat”.

Pe de altă parte, s-a reținut că

susținerile referitoare la faptul că modul de ținere al evidenței practicat de

petentă s-a făcut în baza precizărilor metodologice ET/4979 din 18 decembrie

2001 ale C.N.A.S. nu pot fi primite în raport cu dispozițiile legale mai sus

arătate.

Prin decizia nr. 557 din 18

octombrie 2002, Curtea de Conturi, secția jurisdicțională, a respins recursul

jurisdicțional declarat de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Vaslui

împotriva sentinței nr. 41 din 9 iulie 2002 a Colegiului jurisdicțional Vaslui.

Pentru a se pronunța în acest sens,

s-a reținut că instanța de fond a apreciat corect că obligațiile de asigurări

sociale de sănătate înscrise în declarațiile lunare sau în actele de control,

devenite scadente, potrivit legislației în vigoare trebuie evidențiate în

contabilitatea proprie în contul „debitori” și nu în conturi „de ordine și

evidență” sub motivul că urmărirea și încasarea s-ar face mai ușor, putându-se

chiar depăși termenul de prescripție.

Totodată, instanța a reținut și că

înregistrarea veniturilor în contabilitatea instituțiilor publice, indiferent

de sursa de finanțare, se face pe baza documentelor care atestă crearea

obligației de încasare sau în momentul încasării efective a acestora, iar

contabilitatea veniturilor și cheltuielilor fondurilor cu destinație specială

se conduce cu ajutorul conturilor sintetice de gr. I și II, iar în cadrul

acestora pe conturi sintetice de gr. III, distinct pentru venituri și pentru

cheltuieli, dispozițiile Legii nr. 82/1991, modificată și completată, precum și

ale Regulamentului pentru aplicarea acesteia aprobat prin H.G. nr. 704/1993,

neputând fi înlocuite sau modificate prin precizări date de C.N.A.S. sau

Ministerul de Finanțe.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs, în termen legal, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Vaslui,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și reiterând motivele arătate

și în recursul jurisdicțional.

Astfel, printr-un prim motiv de

recurs se susține că deși potrivit art. 62 alin. (2) din O.U.G. nr. 189/2000

casele județene de asigurări de sănătate administrează și gestionează în mod

autonom Fondul asigurării de sănătate propriu, cu respectarea Normelor

elaborate de Casa Națională, iar aceste norme privind înregistrarea în evidența

proprie a creanțelor la fondul asigurărilor de sănătate nu există totuși,

instanțele Curții de Conturi nu au reținut că prin Precizările Metodologice nr.

4979/2001 se arată că se vor evidenția în contul din afara bilanțului obligațiile

agenților economici, astfel cum corect s-a procedat în cauză.

Totodată, printr-un alt motiv de

recurs, s-a susținut că deși odată cu apariția Ordinului nr. 331/2001 prin

ET/3166/2001 s-a precizat modalitatea de evidențiere separată prin deschiderea

de analitice la contul 979 (alte operațiuni în afara bilanțului), iar prin

răspunsul cu nr. 370658/1999, precum și cel din anul 2002, Ministerul

Finanțelor a opinat în același sens, totuși, prin decizia atacată, nu s-a

reținut că înregistrarea la contul 220 este irelevantă pe actele de fapt ale

executării și duce la anomalii contabile.

Ultima critică vizează faptul că

instanțele Curții de Conturi nu au avut în vedere că adoptarea soluției propuse

de organele de control ar perturba centralizarea prin e-mail a datelor de către

C.N.A.S., aceasta cu atât mai mult cu cât s-a instituit un sistem unitar de

evidență a datelor utilizat și de alte case județene.

Examinând decizia atacată în raport

cu toate criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu

toate dispozițiile legale incidente pricinii se constată că recursul nu este

fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Într-adevăr, în conformitate cu

dispozițiile Art. 1 pct. 12 din O.U.G. nr. 180/2000 (M. Of., nr. 537/ 31.10.2000),

se modifică art. 62 din Legea nr. 145/1997 în sensul că la nivel local Casele

de asigurări de sănătate județene, respectiv a municipiului București sunt

instituții publice autonome de interes local, cu personalitate juridică, fără

scop lucrativ, care administrează și gestionează în mod autonom fondul de

asigurări sociale de sănătate propriu, cu respectarea normelor elaborate de

C.N.A.S., asigurând funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate la

nivel local.

Totodată, prin Art. 1 pct. 15 din O.U.G.

nr. 180/2000 se modifică art. 101 din Legea nr. 145/1997, în sensul că se

prevăd printre atribuțiile directorului general al casei județene ca ordonator

secundar de credite și a consiliului de administrație și activități referitoare

la îmbunătățirea disciplinei financiare, iar prin Art. 1 pct. 3 din O.U.G. nr.

180/2000 se modifică și alin. (2) al art. 10 din aceeași lege în sensul că la

aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite

bugetului asigurărilor sociale de sănătate și a majorărilor de întârziere se

procedează potrivit O.G. nr. 11/1996 privind executarea creanțelor bugetare,

aprobată prin Legea nr. 108/1996 cu modificările ulterioare, ale cărei

dispoziții se aplică în mod corespunzător.

În același sens sunt și dispozițiile

Ordinului nr. 331/2001 (M. Of., nr. 518/30.08.2001) privind aprobarea Normelor

metodologice referitoare la desfășurarea activității de executare silită care

la Anexa 1, Art. 1 alin. (5) prevede că titlul de creanță prevăzut la alin.

(4), adică declarația de obligații de plată la F.A.S. sau documentul care

cuprinde rezultatul verificării organului competent, devine titlu executoriu la

data la care creanța bugetară este scadentă prin expirarea termenului de plată

prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de

lege.

De asemenea, prin art. 5 din Anexa 1

ale acelorași norme metodologice se prevede că identificarea debitorilor se

realizează pe baza evidenței pe plătitori (pct. 1), iar debitul se înscrie în

evidența proprie, în temeiul titlului executoriu.

Prin urmare, din coroborarea tuturor

actelor normative mai sus arătate, rezultă cu certitudine că disciplina

financiară la nivelul casei județene de asigurări de sănătate, chiar dacă

această instituție are o activitate autonomă, nu poate fi realizată decât prin

respectarea strictă a întregii legislații privind evidența contabilă, precum și

cea referitoare la creanțele bugetare (evidențiere și executare).

În cauză, în perioada 7 mai 2000 –

29 mai 2002 s-a efectuat controlul contului de execuție și a bilanțului

contabil pe anul 2001 în vederea descărcării de gestiune, constatându-se că la

nivelul recurentei evidența plăților și a cuantumului sumelor datorate s-a

făcut pe baza declarațiilor de impunere lunare și pe baza proceselor verbale

care cuprind rezultatul verificărilor efectuate, numai că oglindirea în

contabilitatea proprie a fost făcută în conturile de ordine și evidență în

afara bilanțului, ceea ce duce la concluzia că obligațiile de încasat ar avea

un caracter nepatrimonial și drept urmare nu pot fi înregistrate în activul și

pasivul unității.

Argumentele aduse de recurentă în

susținerea tezei sale potrivit căreia a procedat corect, întrucât atât

C.N.A.S., cât și Ministerul de Finanțe prin precizările și opiniile lor, depuse

la dosar, au considerat corectă evidențierea creanțelor în conturile de ordine

și evidență, iar nu în conturile de activ și pasiv, respectiv 220 „debitori” și

„venituri de realizat” nu pot fi primite.

Pe de o parte, astfel cum au reținut

și instanțele Curții de Conturi, prin diverse precizări și opinii invocate, nu

se poate încălca principiul constituțional al legalității potrivit căruia

trebuie respectată ierarhia și forța juridică a actelor normative.

Pe de altă parte, examinând în

detaliu înscrisurile la care face referire recurenta se constată după cum

urmează: că adresa Ministerului Finanțelor – Direcția generală legislație

contabilitate cu nr. 370658 și monografia anexată este din 10 iunie 1999, deci

mult anterioară anului 2001; că adresa nr. 172669/3 iulie 2002 a Ministerului

Finanțelor Publice - Direcția Contabilității Publice, deci ulterioară perioadei

verificate, se referă la faptul că urmează a fi elaborate Norme metodologice

privind înregistrarea în contabilitate a creanțelor bugetare; că potrivit

precizărilor C.N.A.S. cu nr. ET/3166/10 august 2001 înregistrată la 6

septembrie 2001 de către recurentă evidența creanțelor se ține în contul de

ordine și evidență, numai că prin precizările metodologice cu nr. ET/4979/2001

la art. 1.3. se arată obligativitatea încasării de urgență a fondurilor

imobilizate în creanțe, iar la pct. 2.4. se arată obligativitatea clarificării

sumelor aflate în curs de lămurire în conturile 220 „debitori”, 225 „clienți”,

231 „creditori”, 234 „furnizori”, urmărindu-se achitarea obligațiilor și

încasarea creanțelor în lei și valută după caz.

Așadar, chiar această ultimă

precizare metodologică a C.N.A.S. confirmă susținerile organului de control și

ale instanțelor Curții de Conturi, în sensul că obligațiile și creanțele aparțin

activului și pasivului fiind angajamente patrimoniale, deci evidențierea

acestora trebuie realizată conform art. 15 din Legea nr. 82/1991, republicată,

cu modificările și completările ulterioare, Normele de aplicare a acestei legi,

conform O.G. nr. 11/1996, modificată și completată succesiv, aplicabilă în anul

2001, precum și potrivit Ordinului nr. 331/2001 dat în baza Legii nr. 145/1997.

Lipsa normelor prevăzute de art. 62

alin. (2) din Legea nr. 145/1997 astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr.

180/2000, invocată de recurentă, nu este de natură a bloca activitatea de

administrare și gestionare în mod autonom a fondului de asigurări sociale de

sănătate propriu sau de a fundamenta această activitate pe diverse precizări și

opinii, în raport cu faptul că, astfel cum s-a arătat, disciplina financiară

trebuie asigurată în principal în baza legislației în vigoare privind evidența

contabilă și creanțele bugetare.

Pretinsa existență a unui sistem

centralizator pe baza modalității de evidențiere în contabilitate utilizat de

recurentă, iar pe baza celei propuse de organele de control, pe de o parte, nu

a fost probată, iar, pe de altă parte, și în ipoteza în care aceasta ar fi

dovedită, oportunitatea ei nu este susceptibilă controlului instanței de

contencios administrativ, iar legalitatea ei nu a făcut obiectul controlului de

legalitate.

Nici faptul că și alte case județene

au adoptat un sistem de evidențiere contabilă similar cu cel al recurentei nu

este un argument relevant în raport cu motivele arătate în cele ce preced.

Prin urmare, constatându-se că

decizia atacată este legală și temeinică, se va respinge recursul declarat în

cauză ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Asigurări de Sănătate Vaslui împotriva deciziei nr. 557 din 18

octombrie 2002 a Curții de Conturi a României, secția jurisdicțională, ca

nefondat.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 10 aprilie 2003.