ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 707/2003

DECIZIA

Nr. 707                                                                                                                                                            DOSAR

Nr. 379/2002

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta B.P.J.L. împotriva

deciziei nr. 470/A din  1 noiembrie  2001 a Curții de Apel București, secția a

III-a civilă.

La apelul nominal s-au prezentat recurenta reclamantă B.P.J.L., prin avocat

D.G., intimații pârâți Municipiul București, prin Primarul  general,

reprezentat de consilier juridic O.O., M.T.în nume personal și ca mandatar

pentru M.V., lipsind intimații intervenienți M.A.L., M.C.L., M.I.E., M.C.T.,

M.C.F.și M.P.T..

Procedura completă.

Avocat D.G. prezintă instanței și  părților prezente originalul actului dotal

din 29 noiembrie 1944, spre confruntare .

Având cuvântul, acesta solicită admiterea recursului, casarea deciziei,

admiterea apelului și schimbarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.

Consilier juridic O.O. , M.T.și reprezentantul Ministerului Public pun

concluzii de respingere a recursului.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin  cererea înregistrată sub nr. 5655/2000, reclamanta B.P.J.L. a chemat în

judecată pârâții Municipiul București, prin Primarul general, M.T.și M.V.,

pentru a se dispune obligarea acestora  să-i lase în deplină proprietate și

posesie apartamentul nr. 3 de la etajul 2 al imobilului situat în București,

str. Italiană nr. 1, sector 2.

În motivarea cererii s-a arătat că reclamanta este titularul dreptului de

proprietate asupra imobilului, iar în decembrie 1989, aprobându-i-se plecarea

definitivă din țară, a început formalitățile de înstrăinare a apartamentului,

potrivit art. 2 din Decretul nr. 223/1974, emițându-se chiar, de către Primăria

București, decizia nr. 2523 din 5 decembrie 1989, fără ca vânzarea obligatorie

către stat să se realizeze efectiv.

Ulterior,  reclamanta nu a mai plecat la acel moment din țară, iar autoritatea

administrativă a revenit asupra deciziei de preluare, prin decizia nr. 695 din

5 iulie 1990.

Reclamanta a precizat că a promovat această acțiune pentru că apartamentul a

fost vândut fostului chiriaș, M.T., care a determinat Primăria să solicite în

justiție constatarea nulității celei de a doua decizii administrative.

La data de 31.10.2000 s-a formulat cerere reconvențională de către pârâții

M.T.și V., alături de ei figurând și cei 6 descendenți ai lor, în privința

cărora instanța a calificat cererea formulată ca fiind o cerere de intervenție

în interes propriu.

S-a susținut prin cererile depuse la dosar că reclamanta nu mai este titulara

dreptului de proprietate și, în aceste condiții, acțiunile repetate ale

acesteia au valoarea unui abuz de drept. S-a mai susținut și că, prin prezenta

acțiune se încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 316 din

13 ianuarie 2000 a Judecătoriei sectorului 2 București, definitivă și

irevocabilă.

Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 165 din 13

februarie 2001, a respins ca neîntemeiată excepția autorității de lucru judecat

invocată de pârâți, a respins ca neîntemeiată cererea principală a reclamantei

și ca lipsită de obiect cererea reconvențională formulată de pârâții M.T.și V.

și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții

M.A.L., M.C.L., M.I.E., M.C.T., M.C.F.și M.P.T..

Instanța de fond, pentru a pronunța această soluție, a reținut că nu sunt

îndeplinite condițiile impuse de art. 1201 C.civ., pentru a se putea vorbi de

autoritate de lucru judecat, întrucât nu există identitate între raportul

juridic dedus judecății și cel judecat anterior.

S-a mai reținut că imobilul a fost preluat în baza unui titlu valabil de către

stat și , ca atare, titlul pârâților reprezentat de contractul de

vânzare-cumpărare este consolidat, fiind obținut printr-un act juridic încheiat

cu adevăratul proprietar.

Instanța de fond a considerat că reclamanta nu a făcut dovada faptului că ar fi

plecat din țară în anul 1990, dar este evident că a părăsit imobilul în

decembrie 1989, acesta fiind ocupat de pârâți, în calitate de chiriași.

S-a concluzionat că acțiunea în revendicare, întemeiată pe dispozițiile art.

480 C.civ., presupune identitatea dintre reclamant și titularul dreptului de

proprietate, element ce nu  se regăsește în cauză și, ca atare, cererea

principală a fost respinsă ca neîntemeiată, iar cererile reconvențională și de

intervenție în interes propriu, s-a considerat că au rămas lipsite de obiect.

Reclamanta a declarat apel împotriva acestei hotărâri , criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 470/A din 1

noiembrie 2001, a respins apelul ca nefondat, menținând sentința tribunalului.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, susținând, în esență,

greșita reținere a instanțelor în sensul că cele două hotărâri anterioare

reprezintă autoritate de lucru judecat, deși în prima s-a judecat valabilitatea

unei decizii a Primăriei, iar în cea de a doua, s-a constatat că ,într-o

acțiune de evacuare, reclamanta nu a dovedit existența titlului său de

proprietate, că instanța nu s-a pronunțat asupra susținerii sale că titlul său

de proprietate asupra apartamentului a fost valabil pentru că statul nu a putut

dobândi în mod legal calitatea de proprietar, că instanța nu a reținut faptul

că titlul său de proprietate, respectiv actul dotal din anul 1944 este superior

actului de vânzare-cumpărare al pârâților, precum și că dispoziția primarului

nr. 446/2000 nu putea să-i răpească proprietatea pe care o avea, deoarece,

chiar revenindu-se asupra deciziei administrative nr. 3523/1989, imobilul a

rămas în proprietatea sa, el plătind rolul fiscal și impozitele la zi.

Recursul este fondat și va fi admis pentru considerentele care succed.

Este greșită concluzia instanței de apel care reține că reclamanta nu a dovedit

că are titlu de proprietate, deoarece a pierdut dreptul său prin decizia de

preluare nr. 2523 din 5 decembrie 1999, care a fost reactualizată, întrucât ,

prin sentința nr. 316 din 13 ianuarie 2000 a Judecătoriei sectorului 2 București

s-a anulat,  în mod irevocabil, cea de a doua decizie administrativă nr. 695

din 5 iulie 1990, ce o revocase.

Or, instanța de apel nu a reținut faptul că prezenta acțiune în revendicare

este întemeiată pe titlul originar de proprietate al reclamantei, iar  nu pe

decizia nr. 695/1990; concret, este vorba despre actul dotal din 29 noiembrie

1944, prezentat și în original la dosar, prin care se dovedește că reclamanta,

cu ocazia căsătoriei, a primit ca dotă imobilul în litigiu, mai exact etajul

doi al clădirii, unde se află și apartamentul nr. 3.

În speță, este important de reținut faptul că actul de înstrăinare prevăzut de

art. 2 din  Decretul nr. 223/1974 nu s-a mai întocmit, proprietara nu a mai

plecat din țară la acel moment , iar despăgubirile nu au fost încasate.

Cum înstrăinarea imobilului nu s-a produs, transferul proprietății nu a avut

loc și, ca urmare, titlul de proprietate al reclamantei s-a menținut,iar titlul

statului nu a fost legal constituit.

Acțiunea în revendicare apare ca întemeiată, soluția corectă fiind aceea de

admitere a ei.

În ceea ce privește autoritatea lucrului judecat invocată de către pârâți,

urmează a se constata că aceasta operează cu privire la hotărârile prin care

s-a stabilit valabilitatea deciziei de revenire nr. 695 din 5 iulie 1990 asupra

deciziei inițiale de preluare cu nr. 2523 din 5 decembrie1989, hotărâri ce au

fost pronunțate în contradictoriu cu pârâții M.T.și V.

Pe de altă parte, titlul invocat de pârâții M., respectiv contractul de

vânzare-cumpărare nr. 3501/20 aprilie 2000, a fost încheiat cu evidentă rea

credință; aceasta rezultă din faptul că s-a întocmit în timpul desfășurării

proceselor dintre părți,mai exact după aproape 10 ani de judecăți  având ca

obiect situația juridică a imobilului din litigiu și a fost prezentat instanței

de aceștia, la insistențele reclamantei, abia la termenul de 6 februarie 2001,

la judecarea apelului, odată  cu concluziile scrise.

În privința cererii reconvenționale formulată de pârâții M., întrucât aceasta

nu exprimă în mod explicit nici un fel de pretenții ale acestora,  în mod

corect s-a reținut că aceasta  este  lipsită de obiect.

Față de cele ce preced, recursul urmează a fi admis,  hotărârea curții de apel

va fi casată, apelul formulat de reclamantă va fi admis, iar,pe fondul cauzei,

acțiunea se va admite,iar cererea reconvențională va fi respinsă.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de reclamanta B.P.J.L.

împotriva deciziei nr. 470/A din 1 noiembrie 2001 a Curții de Apel București,

secția a III-a civilă, pe care o casează și admite apelul reclamantei împotriva

sentinței  165 din 13 februarie 2001 a Tribunalului  București, secția a III-a

civilă, pe care o casează și, pe fond, admite acțiunea, obligă pârâții să lase

în deplină proprietate și posesie ap. Nr. 3 situat în str. Italiană nr. 1 ,

București.

Respinge ca nefondată cererea reconvențională.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  25 februarie 2003.