ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5406/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Pri

cererea înregistrată la data de 25 aprilie 2003 pe rolul Judecătoriei Timișoara

sub nr. 5260 reclamantul M.N. a chemat în judecată pe pârâtele Ministerul

Finanțelor Publice prin Direcția Finanțelor Publice Județene Timișoara și Banca

Naționată a României prin B.N.R., sucursala Timiș, solicitând instanței ca prin

hotărârea  pe care o va pronunța să dispună obligarea primei pârâte, la

restituirea în natură a obiectelor din metale prețioase, ridicate abuziv de

fosta miliție Timiș în anul 1980 și 1981, bijuterii personale în greutate de

1986,36 gr. aur și respectiv 88,00 g aur, în greutate totală de 2074,36 gr. cu

inventar/P/12 februarie 1980 și inventar 250961/27 august 1981.

În motivarea cererii reclamantul a

arătat că prin sentința penală nr. 2109/1980 a Judecătoriei Timișoara a fost

confiscată întreaga cantitate de aur mai înainte arătată.

Reclamantul mai arată că întrucât

confiscarea a fost făcută abuziv, el solicită restituirea obiectelor personale

din aur în baza prevederilor Legii nr. 261/2002 și O.U.G. nr. 190/2000 sau

obligarea Ministerului Finanțelor Publice la plata valorii echivalentului

acestora, calculat la prețul oficial al cursului aurului la B.N.

D.G.F.P. Timiș a depus la dosar două

întâmpinări, una în nume propriu și alta ca reprezentantă a Ministerului

Finanțelor Publice prin care a solicitat respingerea acțiunii.

La termenul din 3 septembrie 2003

instanța, din oficiu, a pus în discuția părților excepția necompetenței

teritorială de soluționare a cauzei.

Prin sentința civilă nr. 6972, din 3

septembrie 2003 Judecătoria Timișoara a admis excepția și și-a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sighetu Marmației.

Pentru a pronunța această soluție

s-a reținut că în conformitate cu art 34

1

din Legea nr.  261/2002

pentru aprobarea O.U.G. nr. 190/2000 instanța competentă să soluționeze

acțiunea reclamantului este instanța de la domiciliul reclamantului – respectiv

Judecătoria Sighetu – Marmației.

În consecință, fiind vorba de o

normă de competență stabilită printr-o lege specială, aceasta este aceea care

aplică.

Împotriva acestei hotărâri a

instanței de fond reclamantul a declarat recurs invocând motive de

nelegalitate.

Prin încheierea din 14 octombrie

2003 camera de consiliu – Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, a admis în

principiu recursul conform art. 302

1

C. proc. civ. fixând termen

pentru soluționarea lui.

Recursul este fondat.

Este de reținut în primul rând că în

conformitate cu prevederile art. 34

1

din Legea nr. 261 din 29

aprilie 2002, pentru aprobarea O.U.G. nr. 190/2000 privind regimul metalelor

prețioase în România, acțiunea pentru restituirea obiectelor din metale

prețioase care au fost preluate abuziv, cu încălcarea reglementărilor în

vigoare, de după anul 1946 și până în anul 1990, pot fi solicitate la

instanțele de judecată de la domiciliul reclamantului.

Este evident că această normă de

procedură înscrisă într-o lege și nu capitol care este referitor la măsuri de

reparare a unor abuzuri, constituie o normă de favoare pentru cei ce solicită

restituirea obiectelor din metale prețioase care au fost preluate abuziv de

stat.

Ori în cazul în speță reclamantul nu

înțelege să beneficieze de această normă întrucât interesul său este să se

soluționeze cauza la judecătoria pe a cărei teritoriu se află sediul pârâților

(sucursala acesteia ) justificând acest interes prin posibilitatea de a obține

mai ușor acte de la autoritățile locale care-și au sediul pe teritoriul unde

s-a săvârșit faptul ilicit și, ca atare, a optat pentru Judecătoria Timișoara.

De menționat de asemenea ca excepția

necompetenței teritoriale a fost ridicată din oficiu la cel de al treilea

termen de judecată.

Distinct de cele mai înainte arătate

este de reținut și susținerea pârâtului că are angajat un avocat din Timișoara

(împuternicire avocațială depusă în recurs) și că a solicitat să se considere

că are domiciliul ales la avocatul angajat.

Astfel fiind, față de considerentele

mai înainte arătate urmează a admite recursul, a casa sentința recurată și a

trimite cauza spre competenta soluționare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVEÎ

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul M.N. împotriva

sentinței civile nr. 6972 din 3 septembrie 2003 a Judecătoriei Timișoara, pe

care o casează și trimite cauza spre competentă soluționare a cauzei aceleiași

instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  16 decembrie 2003.