ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4395/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința recurată, sentința

civilă nr. 163, pronunțată la data de 13 mai 2003 în dosarul nr. 2633/CA/2003,

Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ, a admis în parte

acțiunea formulată de reclamantul P.M. și a anulat hotărârea nr. 2138 din 21

februarie 2003, adoptată de Comisia de specialitate din cadrul Casei Județene

de Pensii Timiș, care a fost obligată să adopte o nouă hotărâre, prin care să

recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr.

309/2002, pentru perioada 9 martie 1960 – 1 aprilie 1961.

Pentru a pronunța această soluție,

Curtea de apel a reținut că reclamantul a efectuat stagiul militar în cadrul

unui detașament de muncă aparținând Direcției Generale a Serviciului Muncii, în

perioada 9 martie 1960 – 1 aprilie 1961 și a constatat că acesta este

beneficiarul drepturilor acordate de Legea nr. 309/2002, pentru perioada

respectivă.

În consecință, a anulat hotărârea

nr. 2138 din 21 februarie 2003, prin care Comisia de specialitate din cadrul

Casei Județene de Pensii Timiș, acordase reclamantului drepturile respective,

dar numai pentru perioada 9 martie 1960 – 28 februarie 1961, motivând că

printr-o hotărâre a Guvernului nu pot fi modificate/completate prevederile unei

legi.

Împotriva acestei soluții a formulat

recurs Casa Județeană de Pensii Timiș, susținând, în esență, că instanța de

fond a pronunțat o hotărâre fără temei legal, ca urmare a interpretării greșite

a prevederilor legale în materie, art. 1 din Normele metodologice aprobate prin

H.G. nr. 1114/2002, adoptată în baza Legii nr. 203/2002, stabilind că perioada

pentru care se acordă drepturile compensatorii, este 14 ianuarie 1950 – 28

februarie 1961.

Recursul este întemeiat.

Este necontestat că

intimatul-reclamant, beneficiar al prevederilor Legii nr. 309/2002, privind

recunoașterea și acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul

militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 –

1961, a efectuat stagiul militar într-un astfel de detașament, în perioada 9

martie 1960 – 1 aprilie 1961.

De asemenea, este

necontestat că prin art. 1 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr.

309/2002, aprobate prin H.G. nr. 1114/2002, s-a stabilit că beneficiază de

prevederile acestei legi, acele persoane, cetățeni români, care au efectuat

stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a

Serviciului Muncii, în perioada 14 ianuarie 1950 – 28 februarie 1961.

Problema în discuție este aceea

dacă, prin stabilirea perioadei respective la 14 ianuarie 1950 – 28 februarie

1961, a fost sau nu modificată/completată Legea nr. 309/2002, ale cărei

prevederi se raportează la perioada 1950 – 1961.

De menționat că Normele metodologice

au fost aprobate de Guvern în temeiul art. 9 alin. (1) din Legea nr. 309/2002,

care au fost elaborate de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și

Ministerul Apărării Naționale.

De asemenea, trebuie menționat că

legiuitorul, atunci când a înțeles să delimiteze prin lege o perioadă de timp,

a stabilit atât luna, cât și ziua de început și de sfârșit a acelei perioade și

nu s-a limitat la indicarea anilor de început și de sfârșit.

Astfel, prevederile Legii nr.

189/2002 delimitează în acest fel perioada la care se referă: 6 septembrie 1940

– 6 martie 1945, în timp ce dispozițiile Legii nr. 309/2002 se limitează la

indicarea anului de început, 1950 și, respectiv, anul final al perioadei, 1961.

Acest lucru nu poate duce, însă, la

concluzia că perioada avută în vedere de Legea nr. 309/2002, este 1 ianuarie

1950 – 31 decembrie 1961, pentru că dacă legiuitorul ar fi vrut să spună acest

lucru, ar fi făcut-o în mod expres,

in terminis

, așa cum a procedat în

alte cazuri.

În concluzie, stabilirea prin Normele metodologice a

perioadei, prin fixarea lunii și zilei de început și de sfârșit, ai anilor

prevăzuți în Legea nr. 309/2002, nu reprezintă o derogare de la dispozițiile

acestei legi, ci reprezintă dispoziții de precizare a cadrului de aplicare a

legii, adoptate în baza legii și pentru organizarea executării acesteia.

Pentru considerentele de mai sus,

motivele de recurs sunt întemeiate, urmând ca recursul să fie admis, sentința

să fie casată și pentru aceleași motive, acțiunea să fie respinsă ca nefondată,

actul administrativ atacat fiind legal și temeinic.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Timiș împotriva sentinței civile nr. 163 din 13 mai 2003 a

Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și în fond,

respinge acțiunea.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 4 decembrie 2003.