Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.01.2004
casat

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 151/2004

HOTĂRÂRE
20.01.2004
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 151/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr.555/2003, reclamantul S.A. în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Mureș-Comisia de aplicare a Legii nr.309/2002 Târgu Mureș, a solicitat modificarea hotărârii nr.648 din 19 decembrie 2002 în sensul de a i se recunoaște beneficiul art.1 din Legea nr.309/2002 pe perioada 20 aprilie 1953-1 decembrie 1953 conform datelor înscrise în livretul militar seria G.d nr.082657/1954 eliberat de Comisariatul militar al fostului raion Tecuci.

Prin sentința nr.154 din 22 mai 2002, s-a admis acțiunea s-a modificat hotărârea nr.648/2002 constatându-se că reclamantul în perioada 20 aprilie 1953 - 1 decembrie 1953 beneficiază de prevederile art.1 din Legea nr.309/2002 cu obligarea pârâtei de a-i acorda drepturile ce i se cuvin conform legii, cu începere de la 1 septembrie 2002. Pentru a pronunța astfel, instanța a avut în vedere mențiunea din livretul militar în sensul că în perioada solicitată a lucrat în Detașamentul nr.17 construcții ca mână de lucru. Impotriva sentinței a formulat recurs Casa Județeană de Pensii Mureș, criticând-o sub următoarele aspecte: Din livretul militar al intimatului rezultă că acesta a efectuat stagiul militar la o unitate militară și nu la un detașament de muncă.

In această situație nu se încadrează în prevederile Legii nr.309/2000, astfel că în mod eronat i s-au acordat drepturile pe perioada solicitată. Analizându-se actele și lucrările dosarului, constată următoarele: In livretul militar seria Gd.nr.082657/1954, rezultă că în perioada 20 aprilie 1953-1 decembrie 1953 a figurat ca”mână de lucru” în detașamentul 17 Construcții. Nu s-a elucidat situația dacă la UM 02405 Pitești figurează la detașamentele de muncă DGSM sau la Ministerul Apărării. Dealtfel în livret unitatea militară nu figurează, astfel încât se impunea administrarea de probe noi pentru elucidarea situației. Față de cele arătate mai sus, se va admite recursul se va casa sentința și va trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecare.

PENTRU

ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Mureș împotriva sentinței civile nr.154 din 22 mai 2003 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția comercială și contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-02-01
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 548/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 203/36 din 16 ianuarie 2004, la Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, reclamant
ÎCCJ 2004-01-23
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 229/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 16 iunie 2003, reclamantul O.L. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Mureș, solicitând modificarea hotărârii n
ÎCCJ 2005-02-01
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 531/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 831 din 25 iunie 2003, la Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, reclamantul C.T
ÎCCJ 2004-04-27
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1622/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 937/2003, reclamantul G.F. a contestat în termen, hotărârea nr. 4243 din 1 iunie 2003 a Casei Județene de Pensii Mureș,
ÎCCJ 2004-03-11
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1053/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Târgu Mureș, secția contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 254 din 5 august 2003, a admis acțiunea formulată de reclamantul S.L
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă