ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 126/2004
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 126/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra
recursurilor de față;
Din
examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
acțiunea înregistrată la data de 11 noiembrie 2002, reclamanții D.C., C.S.,
C.I., C.E., P.D. și Ș.M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul
Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței (în prezent Ministerul
Transporturilor, Construcțiilor și Turismului) și S.C.”Transcom”SA Iași,
anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate
asupra terenurilor seria M.09 nr.0041 din 30 aprilie 1993 emis de pârât în
favoarea pârâtei, pentru suprafața de 1439,4 mp situată în Iași, str. Ignat
nr.5.
Motivându-și
cererea, reclamanții au arătat că terenul în discuție a aparținut autoarei lor,
C.D., fiindu-le recunoscut dreptul de proprietate asupra lui în cadrul
procedurii urmate potrivit Legii nr.18/1991, dar că punerea în posesie nu a
putut fi făcută pentru că terenul a fost în mod abuziv inclus în patrimoniul
pârâtei prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate contestat.
Curtea
de Apel Iași, prin sentința nr.37/CA din 17 martie 2003, a admis acțiunea, a
constatat nulitatea absolută parțială a actului administrativ atacat pentru
suprafața de 1439,4 mp în discuție, conform raportului de expertiză de la dosar
și a obligat pârâții la plata sumei de 10.033.000 lei cheltuieli de judecată
către reclamanți.
Pentru
a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, la emiterea certificatului de
atestare a dreptului de proprietate în cauză s-au încălcat dispoziții legale
imperative.
Că,
potrivit raportului de expertiză topografică administrat în cauză - împotriva
căruia părțile nu au formulat obiecțiuni- terenul atribuit reclamanților a fost
inclus în certificatul de atestare a dreptului de proprietate, putând fi
atribuit reclamanților.
Împotriva
sentinței au declarat recurs, în termen legal, atât pârâta S.C.”Transcom” SA
Iași, cât și pârâtul Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.
În
cadrul unor critici comune, pârâții au invocat nelegalitatea sentinței atacate,
susținând, în esență, că reclamanții nu au adus o dovadă concludentă
referitoare la pretinsul lor drept de proprietate preexistent asupra terenului
în discuție, sentința nr.13973/2002, depusă de aceștia la dosar, fiind confuză.
Aceasta
spre deosebire de pârâta S.C.”Transcom”SA Iași care și-a probat cu dovezi
incontestabile titlul său de proprietate.
În
plus, pârâta a învederat că, pe lângă încălcarea dreptului de proprietate al
societății, s-ar afecta și interesele materiale ale acționarilor.
Pârâtul
Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului a mai susținut în
recursul său că hotărârea cuprinde motive contradictorii, arătând că soluția
s-a bazat exclusiv pe concluziile raportului de expertiză, ignorându.-se
celelalte probe ale pârâtei, precum și faptul că pe teren se află anumite
construcții, pe care expertul nu le-a specificat.
Că, în
raport cu înscrisurile din dosar, actul administrativ contestat este legal,
fiind emis pe baza unei documentații depusă de beneficiar, care și poartă
întreaga răspundere pentru legalitatea ei, în conformitate cu dispozițiile
H.G.nr.834/1991, precum și faptul că ordinul prefectului este ulterior.
Criticile
formulate sunt neîntemeiate.
Prin
Ordinul Prefectului nr.59 din 8 februarie 1999 s-a atribuit în proprietatea
reclamanților suprafața de 1439,40 mp, situat în municipiul Iași, str. Ignat
nr.5 (fost).
Așa cum
rezultă din raportul de expertiză topografică administrat în cauză – și la
care pârâții nu au formulat obiecțiuni-acest teren a fost inclus în
certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria
M.09 nr.0041 din 30 aprilie 1993 eliberat recurentei-pârâte S.C.”Transcom”SA
Iași.
Prin
acest înscris, ca și prin celelalte depuse de către intimați la filele 7-12 din
dosarul de fond, reclamanții și-au dovedit calitatea de proprietari asupra
terenului în discuție, neputându-se reține motivul de casare invocat de
S.C.”Transcom” SA Iași privind încălcarea dreptului său de proprietate și a
intereselor acționarilor.
Așa cum
s-a dovedit, reclamanții au depus diligențe pentru reconstituirea dreptului lor
de proprietate asupra terenului, dobândit de autoarea lor încă din anul 1923,
neavând relevanță faptul că ordinul prefectului a fost emis după data
eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate, în favoarea
recurentei.
În ceea
ce privește motivele de recurs invocate de către pârât, nici acestea nu sunt
întemeiate.
Nu se
poate reține că prima instanță a avut în vedere numai raportul de expertiză
administrat în cauză, în considerentele hotărârii recurate concluziile acestui
raport fiind coroborate cu celelalte înscrisuri aflate în dosar, la care s-a
făcut referire.
Referitor
la existența unor alte construcții pe teren, pe care expertul nu le-a
menționat, acest aspect este nedovedit, părțile nefăcând obiecțiuni și
neaducând nici o altă probă contrară.
Nu
poate fi avut în vedere ca o astfel de dovadă „raportul de evaluare” depus în
fața instanței de control judiciar, întrucât este o lucrare extrajudiciară și
a avut alte obiective decât cele care interesează cauza.
Față de
soluția pronunțată, în mod corect, instanța de fond a făcut aplicarea
dispozițiilor art.274 C.proc.civ. obligând ambii pârâți la plata cheltuielilor
de judecată, neputân-du-se reține apărarea recurentului privind lipsa culpei
sale la emiterea certificatului atacat.
În
consecință, în considerarea tuturor celor expuse, sentința este legală și
temeinică și, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1, teza a doua C.proc.civ.,
recursurile vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
IN NUMELE
LEGII
DECIDE:
Respinge
recursurile declarate de pârâții S.C.”Transcom” SA Iași și Ministerul
Transporturilor, Construcțiilor și Turismului împotriva sentinței civile
nr.37/CA din 17 martie 2003 a Curții de Apel Iași, ca nefondate.
Pronunțată,
în ședința publică, astăzi 20 ianuarie 2004.