ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4994/2003
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4994/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față;
Constată următoarele:
La 30 ianuarie 2001 reclamanții
T. au chemat în judecată pârâtul T.O.C. și S.A. A. Bihor, pentru a fi obligat
la plata sumei de 305.632.884 lei cu titlu de despăgubiri civile, sumă compusă
din 55.632.884 lei daune materiale și 300 milioane daune morale, pentru
prejudiciul produs prin accidentul de circulație din 13 iulie 2000, în urma
căruia victima a decedat.
Reclamanții sunt părinții și,
respectiv, sora victimei, iar, în cerere se relevă că prin rezoluția din 4
octombrie 2000 a parchetului s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru
infracțiunea de ucidere din culpă pentru culpa exclusivă a victimei. Împotriva
rezoluției reclamanții au formulat plângere la procurorul ierarhic, care a fost
respinsă, fără a se folosi de calea de atac la instanța competentă.
Prin sentința civilă nr. 73/c din
11 februarie 2002 s-a admis acțiunea pentru suma de 24.562.430 lei daune
materiale și de 10 milioane daune morale, reținându-se că, în condițiile date
„fără a lua toate măsurile necesare în scopul prevenirii accidentului”,
existând culpa sa concurentă, în proporție de ½.
Curtea de apel Oradea, prin decizia
nr. 19 din 29 mai 2002, a respins apelurile pârâților, considerând că „pârâtul
nu avea o viteză care să-i permită luarea măsurilor necesare într-un caz
neprevăzut”, iar în împrejurările speciale de circulație se „impunea reducerea
vitezei, astfel încât să permită evitarea pericolelor ce puteau să apară în
trafic”. În sfârșit, se mai reține că „pârâtul nu a avut reacția necesară în
condițiile în care nu a avut nici o urmă de frânare”, fiind irelevant că
victima i-a apărut în față la 10 m, iar spațiul de siguranță, stabilit de
expertiză, era de 28 m, „deoarece și forța impactului ar fi fost redusă în
cazul în care pârâtul ar fi reușit să frâneze”.
Contra deciziei a declarat recurs
numai pârâta 2, S.A. A. – Sucursala Bihor pe temeiul din art. 304 pct. 9 C.
proc. civ., relevând că:
- prin rezoluția procurorului s-a
stabilit definitiv în procesul penal că a existat numai culpa victimei;
- reclamanții nu au probat culpa
civilă delictuală a pârâtului T.O. C., iar
- victima a avut o conduită
imprevizibilă, de neanticipat în condițiile date al accidentului;
Recursul este fondat.
3.1.În primă instanță reclamanții au
formulat „cerere de probațiune”, pentru dovedirea daunelor materiale, fiind
audiați doi martori privind cheltuielile de înmormântare.
Prin adresa nr. 932/24 mai 2001 s-a
solicitat Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor dosarul de urmărire penală
nr. 3553/P/2001, care a fost trimis la 25 iunie 2001, iar, instanța, în lipsa
oricăror probe a judecat cauza, întemeindu-și soluția numai pe probele
administrate la urmărirea penală.
Lectura sentinței relevă că
tribunalul reține starea de fapt doar pe constatările organelor de cercetare
penală și pe cele din expertiza tehnică efectuată în această fază, deși, în mod
constant, pârâții au respins ipoteza adoptată de prima instanță.
3.2.Așadar, fără a administra nici o
probă nemijlocit și cu încălcarea principiilor de bază ale procesului civil
contradictorialitatea și nemijlocirea – instanța a judecat cauza, adoptând o
soluție contrară pe același material probator administrat de organele de
cercetare penală.
Eroarea gravă a primei instanței nu
a fost , însă, remediată în apel, instanța de control judiciar rezumându-se la
concluzii și aprecieri, fără a indica probele pe care se întemeiază, deși
reține că „în apel pârâtul a declarat că nu se face vinovat de producerea
accidentului”.
Ambele instanțe, deci, în lipsa
probelor administrate nemijlocit și numai pe baza situației de fapt stabilită
la urmărirea penală, pronunță o soluție contrară celei date de procuror și
neatacată de pârât la instanța competentă, ceea ce este de nepermis în raport
cu caracterul imperativ al principiilor și garanțiilor procesuale enunțate,
ceea ce constituie o chestiune de ordine publică invocată expres în recurs ca
motiv de casare.
Drept consecință, decizia recurată
va fi casată, iar, conform art. 313 C. proc. civ., cauza va fi trimisă
instanței de apel spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta
S.A.R. A. SA – Sucursala Bihor.
Casează decizia nr. 19 din 29 mai
2002 a Curții de Apel Oradea, secția civilă și trimite cauza aceleiași instanțe
pentru rejudecarea apelurilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 noiembrie 2003.