ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3545/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Caransebeș cu nr. 3132/208/2008, reclamantele R.C. și C.R. au chemat în judecată pe pârâții S.R., S.C.R.F. și societatea germană de asigurări K.A.V.A.G. - prin mandatari B.A.A.R. București și SC A.I. SRL București, solicitând instanței obligarea acestora la plata sumei de 250.000 euro, reprezentând daune materiale și morale, ca urmare a accidentului de circulație produs din culpa defunctului S.R., la data de 20 iunie 2007. Judecătoria Caransebeș, prin sentința civilă nr. 1241 din 9 iunie 2009, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraș-Severin.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Caraș-Severin, secția civilă. Prin încheierea de ședință din 09 noiembrie 2009, Tribunalul Caraș-Severin, secția civilă, a apreciat că obiectul cauzei este de natură comercială, motiv pentru care s-a dispus transpunerea cauzei la Secția comercială și de contencios administrativ. Prin sentința nr. 59 din 26 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, secția comercială și de contencios administrativ, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC A.I.B.A. SRL și în consecință s-a respins acțiunea reclamantelor față de aceasta; s-a respins excepția prematurității cererii invocată de pârâta SC A.I.B.A. SRL; s-a respins acțiunea față de moștenitorii inculpatului, pârâții S.R.

și S.C.R.F.; s-a admis în parte acțiunea reclamantelor R.C. și C.R.M. împotriva pârâtei K.A.V.A.G.; a fost obligată pârâta să plătească reclamantelor 25.000 RON cu titlu de despăgubiri materiale și 50.000 euro cu titlu de daune morale precum și la plata către reclamante a sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: Potrivit art. 137 C. proc. civ., tribunalul s-a pronunțat întâi asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a SC A.I.B.A. SRL și a admis-o, având în vedere că autovehiculul marca V.W. condus de defunctul S.R., implicat în accidentul de circulație din 20 iunie 2007, poseda o asigurare de răspundere civilă auto „Carte verde” contractată cu societatea de asigurare K.A.V.A.G.

din Germania. Potrivit art. 54 alin. (3) din Legea nr. 136/1995 „drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse în România de autovehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în străinătate se exercită împotriva asigurătorilor prin reprezentanțele de despăgubiri sau prin Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, după caz.” Prin urmare, legea specială a asigurărilor conține norme procedurale obligatorii și stabilește un mandat legal în favoarea Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România ca reprezentant legal al asigurătorilor străini. Acest mandat are ca obiect tratarea de afaceri comerciale pe seama și pe socoteala mandantului, potrivit art. 374 C.com., mandantul fiind îndatorat să își îndeplinească obligațiile contractate de către mandatar în limita puterilor date.

Din piesele dosarului rezultă că pârâta SC A.I.B.A. SRL nu este o societate de asigurare, ci are doar calitate de mandatar pentru pârâta K.A.V.A.G. din Germania. Din polița de asigurare tip „Carte verde" rezultă că aceasta a fost emisă de pârâta amintită anterior care are calitatea de asigurător. Astfel fiind, tribunalul a respins acțiunea față de pârâta SC A.I.B.A. SRL, care nu are calitate procesuală pasivă în cauză, ea nestând în proces în nume propriu. Pe fond, tribunalul a reținut faptul că la 20 iunie 2007 a avut loc un accident de circulație în care învinuitul S.R. nu a acordat prioritate de trecere unui alt autovehicul condus regulamentar de către pârâta C.R.M. intrând în coliziune cu acesta.

În urma accidentului s-a produs decesul învinuitului și vătămarea corporală a numitei V.I. - pasageră în al II-lea autoturism. Numărul de zile de îngrijiri medicale acordat acesteia a fost de 120, însă în cursul urmăririi penale aceasta a decedat. Prin Rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș, pronunțată în Dosar nr. 1324/P/2007, procurorul a încetat urmărirea penală față de învinuitul decedat, a lăsat nesoluționată latura civilă, însă a reținut și că nu a putut să se stabilească raportul de cauzalitate între decesul părții vătămate și producerea accidentului. Moștenitorii acestei părți vătămate, reclamantele R.C. și C.R.M. au promovat prezenta acțiune în pretenții. Învinuitul era asigurat, așa cum s-a arătat mai sus, la pârâta K.A.V.A.G.

din Germania. Mandatarul său în România, pârâta SC A.I.B.A. SRL a invocat prematuritatea introducerii acțiunii comerciale pe considerentul că nu a fost realizată procedura concilierii directe prevăzută de art. 720 1 C. proc. civ. Art. 20 C. proc. pen. dispune că atunci când instanța penală lasă nesoluționată acțiunea civilă, partea vătămată poate porni acțiune în fața instanței civile. De aceea, tribunalul a apreciat că în această situație nu mai este necesară procedura concilierii directe prevăzută de art. 720 1 C. proc. civ., asigurătorul cunoscând încă de la începutul cercetării penale faptul că reclamantele s-au constituit parte civilă, așa cum rezultă din înscrisurile fila 7 și următoarele dosar penal 1324/P/2007.

Rolul concilierii directe în procesul comercial este acela ca părțile să cunoască pretențiile și actele doveditoare ale lor, însă, în situația de fapt reținută aceste pretenții erau cunoscute încă din faza de urmărire penală. Astfel fiind, tribunalul a respins excepția prematurității cererii invocată de pârâta SC A.I.B.A. SRL. Cât privește cuantumul despăgubirilor solicitate de către reclamante, în calitate de succesoare ale victimei V.I., tribunalul a reținut că acestea au solicitat daune materiale și morale în cuantum de 250.000 euro. Au arătat că daunele materiale au reprezentat cheltuieli cu îngrijirea victimei până la deces, cheltuieli de înmormântare, precum și cheltuieli ulterioare înmormântării conform obiceiului locului.

Daunele morale reprezintă despăgubiri ca urmare a suferințelor proprii în urma decesului mamei, respectiv bunicii. Cu toate acestea reclamantele nu au precizat expres cât reprezintă daunele materiale și cât reprezintă daunele morale, însă la filele 43-47 dosar au depus chitanțe reprezentând cheltuieli și au estimat cheltuielile dovedite la 10.737,96 RON, din care 1.500 RON cheltuieli de înmormântare, așa cum rezultă din chitanța depusă în plicul de la fila 47 dosar. Din declarațiile martorilor mai rezultă cheltuieli cu înmormântarea și pomana de 25.000 RON. Potrivit art. 998-999 C. civ. „cel care a cauzat altuia un prejudiciu este obligat a-l repara". Deși în rezoluția parchetului se reține faptul că nu s-a stabilit dacă între decesul părții vătămate și accident există raport de cauzalitate, tribunalul, din piesele dosarului, a reținut că acest raport există.

El nu s-a mai stabilit în dosarul penal tocmai pentru că, făptuitorul decedând, latura civilă a rămas nesoluționată, asta neînsemnând că tribunalul nu poate analiza raportul de cauzalitate. Astfel, din înscrisurile de la dosar rezultă faptul că partea vătămată, la data accidentului, avea vârsta de 74 de ani. În urma accidentului a suferit răni cu diagnosticul: plagă cranio-duro cerebrală fronto-orbitară dreapta, cu hematom intraparenchimatos de pol frontal și inundație tetraventriculară. Ele au fost operate la Clinica de neurochirurgie Timișoara așa cum rezultă din documentele medicale (fila 45 dosar urmărire penală).

A necesitat 120 zile de îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor, acestea s-au soldat cu infirmitate permanentă și întrucât leziunile cranio - cerebrale au fost cu risc vital major, necesitând intervenție neuro-chirurgicală de urgență, s-a apreciat că viața victimei a fost pusă în primejdie doctor T.M., certificat medico-legal fila 45 verso dosar urmărire penală eliberat la 20 iulie 2007. Medicul a examinat-o la 19 iulie 2007. La 11 octombrie 2007 partea vătămată a decedat iar pe certificatul de deces au fost înscrise următoarele cauze: stop cardio-respirator, paralizie generalizată, hipertensiune arterială, traumatism cranio - cerebral prin accident de circulație.

Este real că din analiza documentației medicale Serviciul de medicină legală Caraș-Severin a concluzionat că nu se poate susține cu certitudine că decesul a avut drept cauză principală traumatismul cranio - cerebral datorat accidentului din 20 iunie 2007 sau cauza a fost unele complicații urmare a traumatismului cranio - cerebral, acest traumatism încadrându-se în acest caz în stări morbide importante care au contribuit la deces adresa 285/2007 (fila 50 verso dosar urmărire penală). În acest context medical, tribunalul fiind pus în situația de a analiza dacă a existat raport de cauzalitate între accident și deces, a constatat că acest raport de cauzalitate a existat, chiar dacă decesul nu a fost urmarea directă a accidentului, ci doar indirectă, așa cum subliniază documentele medicale.

În urma decesului mamei, respectiv bunicii lor, în mod cert reclamantele au suferit o traumă psihică, sens în care se impune compensarea suferinței provocate prin acordarea unor despăgubiri. De asemenea, în urma accidentului reclamantele personal au suferit leziuni și îngrijiri medicale, R.C. 4-5 zile și C.R. 27 de zile, iar autoturismul proprietatea lor a fost distrus complet. Așadar, având în vedere existența prejudiciului material și moral, așa cum s-a demonstrat mai sus, existența raportului de cauzalitate între faptă și prejudiciu, fapta conducătorului auto de a accidenta pasagerii celuilalt autoturism fiind deja dovedită în faza de urmărire penală, tribunalul a constatat că sunt îndeplinite toate cele trei condiții de antrenare a răspunderii civile delictuale.

Inculpatul decedat beneficia de o poliță de răspundere civilă de tip G.K. (fila 102 dosar urmărire penală), asigurarea încheiată la asigurătorul K.A.V.A.G. din Germania.

Cartea Verde este documentul internațional de asigurare a autovehiculelor, emis în numele unui birou național, în conformitate cu Recomandarea nr. 5 adoptată la 25 ianuarie 1949 de Subcomitetul pentru transportul rutier al Comitetului pentru transportul pe uscat al Comisiei Economice pentru Europa a Națiunilor Unite, astfel cum dispune Ordinul nr. 113133/2006 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule (Publicat în M. Of., Partea I, nr. 977 din 6 decembrie 2006). Potrivit art. 48 alin. (3) din Legea 136/1995, persoanele care intră pe teritoriul României cu vehicule înmatriculate/înregistrate în afara teritoriului României se considera asigurate, dacă posedă documente internaționale de asigurare valabile în România.

Art. 48 1 alin. (2) dispune că încheierea contractului de asigurare de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule se dovedește cu polița de asigurare/documentul Carte Verde.

Potrivit art. 49 din Legea nr. 136/1995 „asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de autovehicule, precum și tramvaie și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil". În privința modalității de asigurare a răspunderii asigurătorului față de persoanele păgubite, legiuitorul instituie răspunderea directă a societății de asigurare față de persoana păgubită, stipulând în art. 54 alin. (2) din Legea nr. 136/1995 că,,în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de autovehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienți forțați". Persoana responsabilă de producerea accidentului, este, însă, decedată, astfel că, în cauză au fost introduși succesorii săi.

Textul de lege are o formulare imperativă, astfel încât persoana păgubită decide să-și realizeze dreptul la despăgubire pe cale judecătorească, iar cel responsabil de producerea accidentului de circulație este asigurat în condițiile legii, valorificarea creanței de despăgubire se face direct împotriva societății de asigurare, creditorul neavând drept de opțiune (între persoana vinovată de producerea accidentului și societatea de asigurare). Prin urmare, răspunderea asigurătorului în baza art. 54 alin. (2) din Legea nr. 136/1995 este o răspundere directă (prevăzută expres de lege), creditorul având posibilitatea de a solicita despăgubiri de la cel vinovat de producerea accidentului doar pentru prejudiciul ce depășește limita obligației asigurătorului, limită stabilită prin norme aprobate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (art. 53 din lege).

Prin decizia nr. 109 din 14 aprilie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, a admis apelul formulat de pârâta K.A.V.A.G., prin mandatar SC A.I.B.A. SRL, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte cererea formulată de reclamanta R.C. și a obligat-o pe pârâta K.A.V.A.G. să-i plătească acestei reclamante suma de 25.000 RON daune materiale și 30.000 euro daune morale. A respins, în rest, pretențiile formulate de reclamanta R.C. A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta C.R.A menținut, în rest, dispozițiile sentinței atacate. A respins apelul formulat de reclamantele R.C. și C.R. împotriva aceleiași sentințe. Le-a obligat pe reclamantele C.R. și R.C.

să-i plătească pârâtei K.A.V.A.G. suma de 2.870,3 RON cheltuieli de judecată în apel. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Asupra apelului formulat de pârâta K.A.V.A.G., prin mandatar SC A.I.B.A. SRL. Curtea de apel a constatat că acest apel este fondat, însă numai pentru unele din motivele invocate. În ceea ce privește motivul de apel prin care se critică soluția primei instanțe asupra excepției neîndeplinirii procedurii concilierii prevăzută de art. 720 1 C. proc. civ., curtea de apel a constatat că este nefondat, întrucât această procedură a fost îndeplinită. Astfel, reclamanta C.R. a formulat o cerere de pretenții/despăgubiri către corespondentul din România al pârâtei K.A.V.A.G.

(fila 63 din dosarul Judecătoriei Caransebeș), prin care a solicitat despăgubiri morale și materiale de 250.000 euro, atât în numele său, cât și în numele celeilalte reclamante (R.C.), pentru decesul numitei V.I., pentru vătămările grave corporale și morale pricinuite în urma accidentului din data de 20 iunie 2007. Așadar, prin această cerere formulată pentru despăgubiri, cerere înregistrată la corespondentul pentru România al pârâtei K.A.V.A.G., a fost îndeplinit scopul procedurii concilierii, prin aceea că pârâtei i-au fost aduse la cunoștință care sunt pretențiile formulate împotriva sa, în calitate de asigurător pentru autovehiculul al cărui șofer s-a făcut vinovat de producerea accidentului din data de 20 iunie 2007. Scopul procedurii concilierii prealabile este acela de a oferi părților posibilitatea de a se înțelege asupra eventualelor pretenții ale reclamantului/ reclamanților, fără implicarea autorităților judecătorești competente (Decizia nr. 335 din 16 septembrie 2004 a Curții Constituționale).

Așadar, pentru a se evita sesizarea directă a instanțelor, atunci când există posibilitatea ca părțile să se concilieze, legiuitorul a instituit această procedură. O altă valență a acestei proceduri este aceea de a nu permite ca pârâtul să fie luat prin surprindere, prin chemarea sa direct în judecată, în condițiile în care există o posibilitate de a se tranșa amiabil litigiul. În speță nu se poate spune că pârâta K.A.V.A.G. a fost luată prin surprindere, întrucât, încă din faza urmăririi penale, a fost înștiințată, prin intermediul corespondentului său în România, de producerea accidentului, prin adresa din 31 martie 2008 a Poliției Municipiului Caransebeș (fila 7 din dosarul de urmărire penală - Vol. II).

Corespondentul pârâtei (SC A.I.B.A. SRL) a purtat, în consecință, o corespondență cu organul de cercetare penală, cu privire la împrejurările în care accidentul s-a produs (fila 10 din dosarul de urmărire penală - Vol. II). În consecință, curtea de apel a considerat că scopul prevederilor art. 720 1 C. proc. civ. a fost atins, astfel că cererea de chemare în judecată nu este nici inadmisibilă, nici prematur introdusă. În ceea ce privește fondul litigiului, curtea de apel a constatat că criticile formulate de pârâta K.A.V.A.G. sunt întemeiate numai în privința împrejurării că reclamanta C.R. a fost despăgubită și a declarat că nu mai are alte pretenții. Astfel, la data de 20 noiembrie 2007, reclamanta C.R.

a dat o declarație prin care a acceptat de la pârâta K.A.V.A.G. o despăgubire de 2000 euro, pentru toate pretențiile de până în prezent și cele viitoare pentru dauna personală rezultată în urma evenimentului din 20 iunie 2007 față de R.S. și față de alte persoane. (fila 32 din dosarul CA Timișoara, secția civilă). Instanța a acceptat, în principiu, posibilitatea ca, ulterior acestei declarații, să se fi ivit alte prejudicii cauzate de accidentul din data de 20 iunie 2007, prejudicii despre care reclamanta C.R. să nu fi știut sau să se fi agravat prejudiciile anterioare, cazuri în care ar fi fost îndreptățită să formuleze noi pretenții pentru prejudiciul suplimentar.

În speță, însă, nu există asemenea prejudicii suplimentare, întrucât toate rezultatele pretinse ale accidentului erau deja produse la data când a semnat declarația prin care a fost de acord cu despăgubirile (20 noiembrie 2007). Până la această dată, bunica sa (V.I.) deja decedase - la data de 11 octombrie 2007, astfel că reclamanta C.R., cunoscând toate urmările accidentului și prejudiciile cauzate, a dat declarația de renunțare la orice alte pretenții legate de accident în deplină cunoștință de cauză. Atâta timp cât această declarație nu a fost dată din eroare, surprinsă prin dol sau smulsă prin violență, curtea de apel a constatat că își produce pe deplin efectele juridice, astfel că reclamanta C.R.

nu mai are dreptul să ceară despăgubiri suplimentare față de cele deja acceptate și plătite de către pârâta K.A.V.A.G. În consecință, admițându-se apelul pârâtei, sub acest aspect, a fost schimbată sentința atacată în parte, în sensul că s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta C.R. În ceea ce o privește pe cealaltă reclamantă - R.C., curtea de apel a constatat constată că aceasta nu a renunțat în niciun fel la pretențiile formulate prin cererea de chemare în judecată. Renunțarea de către reclamanta C.R. la pretențiile suplimentare nu are niciun efect asupra pretențiilor formulate de către reclamanta R.C., pentru daunele suferite personal.

Aceste daune sunt atât de ordin moral (suferințele produse prin pierderea mamei sale, suferințele fizice ce i-au fost produse direct prin accident), cât și de ordin material (cheltuieli pentru tratamentul medical al victimei V.I., pentru îngrijirea sa, cheltuieli de înmormântare, precum și cheltuieli ulterioare înmormântării, conform obiceiurilor locului). Un aspect criticat de către pârâta K.A.V.A.G. este cel ce se referă la legătura de cauzalitate între accidentul produs la data de 20 iunie 2007 și decesul victimei V.I. Pârâta susține că, în rezoluția emisă la data de 26 ianuarie 2008, în Dosarul nr. 1324/P/2007, prin care a dispus încetarea urmăririi penale față de învinuitul S.R., Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș a menționat că decesul numitei V.I.

nu are legătură de cauzalitate cu accidentul. Curtea de apel a constatat că, prin respectiva rezoluție, s-au reținut următoarele: „Urmare impactului partea vătămată V.I. - pasageră în autoturismul condus de numita C.R.M., a suferit vătămări corporale ce au necesitat pentru vindecare un număr de 120 de zile îngrijiri medicale iar ulterior, în cursul urmăririi penale aceasta a decedat, fără a se stabili dacă între decesul acesteia și vătămarea suferită ca urmare a producerii accidentului există raport de cauzalitate”. Așadar, nu s-a stabilit de către organul de urmărire penală că nu există o legătură de cauzalitate între accidentul rutier și decesul părții vătămate, întrucât, din cauza decesului învinuitului, urmărirea penală a trebuit să înceteze.

Ca urmare, cauza decesului nu a mai putut fi stabilită în cadrul procesului penal, însă încetarea procesului penal nu exclude posibilitatea instanțelor civile să stabilească dacă a existat o legătură de cauzalitate între accident și decesul victimei V.I. Pentru angajarea răspunderii delictuale, trebuie întrunite condițiile cerute de art. 998-999 C. civ.: vinovăția, fapta ilicită, prejudiciul și legătura de cauzalitate dintre ultimele două. În ceea ce privește existența faptei ilicite și a vinovăției, curtea de apel a constatat că nu au fost și nu sunt controverse asupra faptului că asiguratul pârâtei - S.R. - a încălcat regulile de circulație, cu vinovăție, prin efectuarea manevrei de întoarcere cu autoturismul VW fără a acorda prioritate de trecere autoturismului Renault Megane în care se aflau C.R., R.C.

și V.I. și intrând astfel în coliziune cu acesta. De altfel, pârâta K.A.V.A.G. a și recunoscut vinovăția și fapta ilicită, prin despăgubirea acordată reclamantei C.R. În privința prejudiciului imediat cauzat de accident, din certificatele medico-legale rezultă că reclamanta R.C. a suferit leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare îngrijiri medicale de 4-5 zile, iar V.I. a suferit vătămări corporale care au necesitat pentru vindecare îngrijiri medicale de 120 zile. Curtea de apel a considerat că decesul victimei V.I. a survenit ca urmare a acestor vătămări, care i-au cauzat, într-o primă fază, infirmitate permanentă.

Astfel, din Certificatul medico-legal din 20 iulie 2007, emis de Serviciul Județean de Medicină Legală Caraș-Severin (fila 45 din dosarul de urmărire penală - Vol. I). rezultă gravitatea leziunilor corporale suferite de V.I.: traumatism cranio-cerebral cu suspiciune de înfundare frontală dreapta, hemipareză stânga, fractură cominutivă cu înfundare frontal dreapta, fractură plafon orbitar drept, dilacerare cerebrală. Concluziile medico-legale sunt: leziunile s-au soldat cu infirmitate permanentă și au risc vital major, iar viața victimei a fost pusă în pericol. În certificatul medical constatator al decesului (fila 49 din dosarul de urmărire penală - Vol. I) se menționează ca și cauză a decesului stopul cardio-respirator, iar ca și cauză antecedentă paralizia generalizată.

De asemenea, se menționează starea morbidă a decedatei și anume traumatism cranio-cerebral prin accident de circulație. Constatările acestui certificat de deces sunt confirmate și prin adresa din 22 octombrie 2007 din 8 noiembrie 2007, emisă de Serviciul Județean de Medicină Legală Caraș-Severin (fila 50 din dosarul de urmărire penală - Vol. 1), din care reiese că traumatismul cranio-cerebral se încadrează la stări morbide importante care au contribuit la deces. În plus, din depozițiile martorilor (filele 48-49 din dosarul Judecătoriei Caransebeș) rezultă că, după accident, victima V.I. a fost mult timp în spital, iar apoi a rămas imobilizată la pat până la deces. Se confirmă, astfel, paralizia generalizată menționată în certificatul constatator al decesului.

Dificultatea determinării cauzalității în prezenta speță rezidă în aceea că decesul victimei V.I. nu a survenit imediat după accident, ci la aproximativ 4 luni după accident. Totuși, existența unui anumit interval de timp între presupusa cauză și rezultat nu înlătură de plano și existența lanțului cauzal dintre ele, întrucât rezultatul faptei culpabile (prejudiciul) se poate amplifica în timp. Pentru ca să existe cauzalitate, minimul asupra căruia întreaga doctrină și jurisprudență sunt de acord este existența unei fapte generatoare a daunei, adică a unei fapte ce a constituit condiția necesară față de care dauna nu ar fi existat. În speță, nu există dovezi că victima V.I. ar fi avut leziuni sau stări morbide anterioare accidentului, ci rezultă tocmai contrariul și anume că gravele leziuni i-au fost cauzate în urma accidentului.

Curtea de apel a constatat că este de netăgăduit că, în lipsa accidentului, victima V.I. nu ar fi decedat în modul în care a făcut-o și nici pentru cauzele menționate în certificatul constatator al decesului. Legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită a asiguratului pârâtei, care a produs accidentul și decesul victimei V.I. este una directă, chiar dacă rezultatul nu s-a produs imediat, ci s-a produs la capătul evoluției nefavorabile a stării sale de sănătate, evoluție determinată de leziunile suferite. Curtea de apel a considerat că noțiunile de cauză și efect, în relație cu acțiunea umană, pot fi descrise ca acele acțiuni umane care produc un anume efect, printr-o activitate în mediul înconjurător care intervine în cursul natural al evenimentelor și le schimbă.

Este de netăgăduit că accidentul produs la data de 20 iunie 2007 a intervenit în cursul normal al evenimentelor și a cauzat, după o perioadă, sau cel puțin a contribuit în mod decisiv la decesul victimei, din moment ce, după accident, a rămas cu paralizie permanentă, care a imobilizat-o la pat până la deces, ale cărui cauze nu sunt deloc străine de leziunile produse prin accident. Din antecedența decesului nu se poate desprinde o altă cauză a acestuia decât accidentul rutier. Nu există alte cauze adecvate pentru deces. Nu este lipsit de importanță faptul că și persoana care a produs accidentul rutier (S.R.) a decedat în aceleași circumstanțe ca și victima V.I., după o perioadă de încercări de recuperare.

În acest sens este edificator Raportul de Expertiză Medico - Legală (filele 2-3 din dosarul de urmărire penală - Vol. I). Rezultă deci că accidentul rutier a avut intensitatea și gravitatea necesară pentru a putea produce decesul celor implicați. Desigur că și vârsta victimei este un factor care a contribuit la o evoluție nefavorabilă a stării ei de sănătate, însă accidentul rutier este cel care a cauzat leziunile care ulterior au avut ca urmare decesul. În jurisprudență și doctrina franceză automobilistul a fost considerat responsabil de moartea victimei, chiar dacă rana produsă prin accidentul auto nu a fost mortală, însă tratamentul prost administrat de medic a dus la complicații și, în final, la decesul victimei.

Astfel, raportul de cauzalitate între accident și deces a fost considerat ca fiind suficient, fără să conteze că și medicul ar putea fi ținut responsabil. În consecință, pârâta, în calitate de asigurător, este responsabilă de producerea decesului victimei V.I. și este datoare să repare prejudiciile morale și materiale pricinuite astfel fiicei sale (reclamanta R.C.). Conform art. 50 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 „despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri”. Instanța a reținut că reclamanta, fiind fiica persoanei decedate în urma accidentului, este legată de aceasta prin puternice legături de afecțiune.

Având în vedere relațiile apropiate de rudenie ale victimei decedate cu reclamanta, prejudiciul moral adus reclamantei, prin dispariția mamei sale, în urma unui neașteptat accident de circulație, este evident. În cazul acestor legături apropiate de rudenie, cum sunt cele din speță, există prejudicii morale afective, constând în angoase, suferințe psihice determinate, pentru fiecare familie, de dispariția unui membru al său. Mai mult, pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, trebuie avut în considerare și faptul că, prin dispariția mamei sale, cu care locuia împreună, reclamanta R.C. a pierdut un sprijin moral, afectiv, urmând a trăi o lungă perioadă, dacă nu toată viața, cu regretul de a fi pierdut pe cineva apropiat, după o lungă suferință, de aproximativ 4 luni.

De asemenea, reclamanta R.C. este îndreptățită să fie despăgubită și pentru suferințele fizice ce i-au fost cauzate prin accident, ea fiind pasageră în autoturismul Renault Megane. Aceste suferințe fizice nu au fost foarte grave, având în vedere că leziunile produse au necesitat pentru vindecare 4-5 zile îngrijiri medicale. Curtea de apel a constatat că reclamanta R.C., împreună cu reclamanta C.R. au solicitat împreună despăgubiri de 250.000 euro pentru daune morale și materiale. Întrucât, în privința reclamantei C.R. s-a stabilit că nu mai are dreptul de a pretinde dezdăunări, curtea de apel a avut în vedere doar pretențiile formulate de reclamanta R.C. În ceea ce privește daunele morale solicitate de către reclamanta R.C., rezultând din decesul mamei sale și din suferințele sale fizice, față de toate criteriile mai sus menționate, curtea de apel a considerat că suma de 30.000 euro este rezonabilă.

În ceea ce privește daunele materiale, curtea de apel a constatat că prima instanță a apreciat corect asupra existenței lor, rezultând din cheltuielile făcute cu tratamentul medical al victimei, îngrijiri la domiciliu, înmormântare și parastasul conform obiceiului locului. Aceste cheltuieli sunt dovedite prin documentele de plată aflate la filele 43-47 din dosarul Judecătoriei Caransebeș și au fost cauzate de accidentul din data de 20 iunie 2007. În consecință, admițând apelul pârâtei K.A.V.A.G., a schimbat parțial sentința atacată și sub aspectul acțiunii formulată de reclamanta R.C., în sensul că a admis în parte acțiunea sa, doar pentru suma de 25.000 RON daune materiale și suma de 30.000 euro daune morale.

A respins în rest acțiunea reclamantei R.C. și a menținut toate celelalte dispoziții ale sentinței. Asupra apelului reclamantelor R.C. și C.R. Curtea de apel a constatat că, prin apelul său, reclamanta C.R. a solicitat majorarea daunelor morale ce i-au fost acordate de către prima instanță, însă apelul său va fi respins pentru motivul că, oricum, a renunțat la orice pretenții împotriva pârâtei K.A.V.A.G., astfel cum s-a analizat mai sus. În ceea ce privește apelul reclamantei R.C., acesta va fi respins, motivele regăsindu-se mai sus, în sensul că pentru traumele psihice și fizice suferite suma de 30.000 euro este echitabilă, în privința daunelor materiale, reclamanta R.C. nu a criticat sentința, ea declarându-se mulțumită, sub acest aspect, prin apelul formulat.

În baza art. 274 C. proc. civ., reclamantele apelante R.C. și C.R. au fost obligate să plătească pârâtei apelante K.A.V.A.G. suma de 2.870,3 RON cheltuieli de judecată în apel. Împotriva deciziei curții de apel au declarat recurs reclamantele și pârâta. Reclamantele R.C. și C.R. își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și solicită admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei și a sentinței și, pe cale de consecință: - să se constate faptul că C.R.

are dreptul la despăgubiri morale și materiale cu privire și generate de decesul bunicii sale V.I., în condițiile în care declarația dată la 20 noiembrie 2007 prin care aceasta a acceptat o despăgubire de 2.000 euro nu se referă la prejudiciile determinate de decesul bunicii, ci la daunele personale pe care aceasta le-a suferit cu ocazia accidentului care ulterior a dus la decesul bunicii; - să se admită în întregime cererea de chemare în judecată, în sensul de a li se acorda despăgubiri în cuantum total de 250.000 euro, pentru daunele morale și materiale pe care le-au suferit în calitate de fiică și nepoată a persoanei decedate V.I., având în vedere puternica legătură afectivă cu aceasta. Recurentele formulează critici, arătând că în esență nelegalitatea parțială a deciziei atacate constă în: 1. Instanța de apel a interpretat greșit actul reprezentat de declarația din data de 20 noiembrie 2007 și i-a schimbat înțelesului vădit neîndoielnic.

Declarația dată la data de 20 noiembrie 2007 de către C.R. prin care aceasta a acceptat o despăgubire de 2.000 euro se referă, cum de altfel a reținut și curtea de apel la pretențiile pentru dauna personală rezultată în urma evenimentului din 20 iunie 2007”. Victime ale accidentului din data de 20 iunie 2007 au fost 3 persoane, bunica decedată V.I., fiica R.C. și, inclusiv nepoata C.R., în aceste condiții societatea de asigurări a făcut o propunere nepoatei C.R. pentru a fi despăgubită pentru daunele pe care le-a suferit în mod personal ca urmare a accidentului.

În condițiile în care aceasta suferise leziuni pentru care a fost nevoie de 27 de zile de îngrijiri medicale, avea dureri la mână și la umăr, a acceptat despăgubirea însă doar cu privire la daunele personale ale sale produse prin accident (adică referitoare la persoana sa care suferise leziuni proprii care determinaseră traume fizice și psihice), care se referă la persoana sa și în niciun caz cu privire la daunele produse de decesul bunicii sale V.I. În concluzie, raportat la cuprinsul declarației din data de 20 noiembrie 2007, aceasta nu reprezintă o renunțare la despăgubiri peste suma de 2.000 euro, această sumă fiind acordată strict pentru daunele personale. 2. Instanța de apel a încălcat art. 983 C. civ.

potrivit căruia ori de câte ori există îndoială aceasta se interpretează în favoarea celui care se obligă. Dacă instanța de apel avea anumite dubii cu privire la noțiunea de “ daună personală” trebuia să le interpreteze în favoarea recurentei care a dat declarația și nu în contra sa. 3. Instanța de apel și prima instanță au acordat o despăgubire redusă și nu în cuantumul solicitat care era mai echitabil raportat la puternica legătură afectivă cu persoana decedată V.I. încălcând normele care reglementează repararea integrală a prejudiciului, ori o reparare parțială determină o încălcare a legii în această materie. Recurenta pârâtă K.A.V.A.G. Germania prin mandatar SC A.I.B.A.R. SRL își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc.

civ. și solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate și respingerea acțiunii ca inadmisibilă/prematur introdusă, cu obligarea intimatelor reclamante la plata onorariului avocațial. Sunt formulate următoarele critici: 1. Recurenta susține că prin respingerea excepției prematurității/inadmisibilității, instanța de apel a dat o interpretare subiectivă și greșită dispozițiilor mai sus menționate (art. 720 alin. (1), (2), (3) C. proc. civ.), dacă avem în vedere motivarea din cuprinsul considerentelor, unde se menționează ca,, reclamanta C.R. a formulat o cerere de pretenții/despăgubiri către corespondentul din România al pârâtei.. prin care a solicitat despăgubiri morale si materiale de 250.000 euro.

Or, raportat la art. 720 alin. (2) și (3) C. proc. civ., este evident ca nu au fost îndeplinite condițiile de fond și formă ale procedurii prealabile a convocării la conciliere, atâta vreme cât reclamantele, pe de o parte, nu au alăturat cererii de despăgubire niciun act doveditor pe aspectul culpei asiguratului pentru decesul numitei V.I. și nici în ceea ce privește dovedirea pretențiilor materiale si morale formulate, iar pe de altă parte, nu au indicat data la care părțile trebuie să se prezinte la conciliere, dată ce nu putea fi stabilită mai devreme de 15 zile de la comunicarea actelor doveditoare anterior menționate (acte pe care ea nu le-am primit niciodată). În continuare, instanța de apel susține ca pârâta ar fi aflat despre producerea accidentului încă din faza de urmărire penală, sens în care, „nu se poate spune că pârâta K.A.V.A.G.

a fost luată prin surprindere”, prin formularea prezentei acțiuni. Or. ține să precizeze că, pe de o parte, chiar dacă pârâta a aflat de producerea accidentului în faza urmăririi penale (fără însă ca la acel moment să se fi stabilit cui aparține culpa în producerea accidentului), asta nu presupune că a luat la cunoștință de pretențiile reclamantelor, precum și de înscrisurile pe care se întemeiază aceste pretenții (fiind vorba despre chestiuni total diferite, prima vizând latura penală a cauzei, iar cea de a doua latură civilă), iar pe de alta parte, art. 720 1 C. proc. civ. nu prevede o astfel de situație de îndeplinire a procedurii concilierii, după cum nici în practica curentă a Instanței Supreme nu se face vorbire de o asemenea modalitate de îndeplinire a procedurii concilierii, dispozițiile textului art. 720 C. proc.

civ. fiind imperative și de strictă interpretare. Instanța de apel apreciază că și prin aceste moduri se poate considera îndeplinită procedura de conciliere cu părțile litigante. Față de toate aceste considerente, este fără putință de tăgadă că reclamantele nu au alăturat la cererea de chemare în judecată, în conformitate cu dispozițiunile art. 720 1 C. proc. civ., dovada transmiterii convocării la conciliere, după cum nu au anexat nici dovada transmiterii către pârâtă a înscrisurilor pe care se întemeiază pretențiunile lor. Pe fond, recurenta consideră că hotărârea este nelegală, întrucât decesul părții vătămate V.I.

nu are legătură de cauzalitate cu accidentul, astfel că, în condițiile în care nu s-a putut stabili legătura de cauzalitate între accident și decesul numitei V.I., reclamantele solicitând daune materiale și morale legate de decesul mamei și respectiv bunicii, apare evident că pretențiile solicitate de acestea sunt nefondate, ținând cont că orice dubiu trebuie să profite învinuitului/ inculpatului, cu toate consecințele în plan penal și civil ce decurg din aplicarea principiului «in dubio pro reo» - complement al prezumției de nevinovăție (fără a avea relevanță sub acest aspect dacă autorul accidentului a decedat sau nu).

Cu toate acestea, deși în considerentele hotărârii atacate se face vorbire de faptul că Parchetul nu a putut stabili o legătură de cauzalitate între accident și deces, instanța de apel - în mod total nelegal - interpretează acest dubiu în defavoarea învinuitului „Așadar, nu s-a stabilit de către organul de urmărire penala că nu există o legătură de cauzalitate între accidentul rutier și decesul părții vătămate” (pag.13 paragraful 2 din Decizia nr. 109/ A), validează certificatul medical constatator al decesului (eliberat de un medic de familie, care nu are competența legistă de a se pronunța pe acest aspect) și ignoră totodată Raportul medico-legal al Comisiei de Expertiza din cadrul S.J.M.L.

(singura probă științifică concludența în stabilirea legăturii de cauzalitate între accident și deces), pentru ca în final să ajungă la concluzia că raportul de cauzalitate accident/deces există și se impune astfel acordarea de daune materiale și morale legate de moartea victimei V.I. 3. În subsidiar, pe lângă aspectele de nelegalitate ale deciziei - deja invocate, recurenta critică soluția instanței de apel ca nelegală și sub următoarele aspecte: Recurenta arată că, acțiunea reclamantei C.R. a fost respinsă integral, însă în mod paradoxal instanța de apel a acordat celeilalte reclamante - R.C. exact aceeași sumă de 25.000 lei (cu titlu de daune materiale) pe care a acordat-o și instanța de fond, dar pentru ambele reclamante.

Cu alte cuvinte, dacă reclamantelor împreună li se cuvenea suma globală de 25.000 lei (chestiune cu care inclusiv acestea au fost de acord, necriticând acest aspect în cuprinsul aderării la apel), rezultă implicit că suma acordată pentru numai una dintre reclamante trebuie să fie mai mică. Cu toate acestea, în mod vădit nelegal, instanța de apel «a acordat mai mult decât s-a cerut» și a stabilit, cu de la sine putere, că întreaga sumă acordată ambelor reclamante la fond se cuvine și numai uneia dintre acestea. În privința-daunelor morale în cuantum de 30.000 euro acordate reclamantei R.C., apreciază că această sumă este exagerată, având în vedere următoarele considerente: vârsta înaintată a defunctei V.I.

la momentul decesului (74 de ani); vârsta relativ avansată a reclamantei R.C. la momentul decesului mamei sale (50 de ani); numărul foarte mic de zile de îngrijiri medicale (4-5 zile) acordate reclamantei R.C. pentru vătămările corporale înregistrate de aceasta ca urmare a accidentului rutier, conform Certificatului medico-legal din 20 iulie 2007 existent la dosarul cauzei; practica Instanței supreme în spețe similare ; Ca atare, solicită ca - în măsura în care instanța de recurs va aprecia totuși că se impune reținerea unei legături de cauzalitate între accident și decesul victimei V.I. - despăgubirile morale acordate reclamantei R.C. să fie cenzurate în limita sumei de 10.000 euro. Asupra recursurilor astfel formulate, Înalta Curte constată următoarele: În ce privește recursul reclamantelor.

Referitor la primul motiv de recurs, potrivit căruia se susține că instanța de apel a dat o interpretare greșită declarației date la data de 20 noiembrie 2007 de către C.R. prin care aceasta a acceptat o despăgubire de 2000 euro, stabilind că această reclamantă nu mai are dreptul de a pretinde dezdăunări, deși această sumă a fost acordată strict pentru daunele personale și nu reprezintă o renunțare la despăgubiri peste suma de 2000 euro,- se constată că nu este întemeiat. Din actele dosarului rezultă că la data de 20 noiembrie 2007, reclamanta C.R. a dat o declarație prin care a acceptat de la pârâtă o despăgubire de 2000 euro “ pentru toate pretențiile de până în prezent și cele viitoare pentru dauna personală rezultată în urma evenimentului din 20 iunie 2007 față de R.S.

și față de alte persoane…”. Curtea de apel a luat act că suma mai sus menționată i-a fost achitată de pârâtă pentru prejudiciile suferite în urma accidentului și că aceasta nu mai are nicio pretenție împotriva pârâtei, așa încât a considerat stins litigiul cu această reclamantă. Pentru a reține această împrejurare, instanța a luat în considerare și posibilitatea ca ulterior acestei declarații să se ivească și alte prejudicii cauzate de accidentul din 20 iunie 2007, prejudicii despre care reclamanta C.R. să nu fi știut sau să rezulte dintr-o agravare a prejudiciilor anterioare, or, în cauză nu s-au constatat prejudicii suplimentare pe care aceasta să le fi suferit, toate rezultatele pretinse fiind deja produse la data semnării declarației, când reclamanta a fost de acord cu despăgubirile - așa cum corect a reținut și curtea de apel.

Având în vedere că reclamanta a dat declarația de renunțare la orice alte pretenții legate de accident în deplină cunoștință de cauză și cunoscând toate urmările accidentului și prejudiciile cauzate,- această declarație nefiind dată din eroare, surprinsă prin dol sau smulsă prin violență, instanța de apel în mod corect a constatat că își produce pe deplin efectele juridice și că reclamanta C.R. nu mai are dreptul să ceară despăgubiri suplimentare față de cele deja acceptate și plătite de către pârâtă. În ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, conform căruia se invocă dispozițiile art. 983 C. civ., care prevăd că atunci,,când este îndoială, convenția se interpretează în favoarea celui ce se obligă” se constată că aceste dispoziții legale privind interpretarea convențiilor nu au incidență în cauză și, drept urmare, nu li se poate da nicio relevanță în prezenta cauză.

Potrivit celui de-al treilea motiv de recurs se susține că în mod eronat atât prima instanță, cât și instanța de apel au acordat o despăgubire redusă și nu în cuantumul solicitat care era mai echitabil, încălcându-se astfel normele care reglementează repararea integrală a prejudiciului, or, se constată că și această critică este neîntemeiată. Conform dispozițiilor art. 50 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 „despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri”. Pârâta, în calitate de asigurator, este responsabilă de producerea decesului victimei V.I.

și este datoare să repare prejudiciile morale și materiale pricinuite persoanelor păgubite astfel. Reclamantele R.C. și C.R. au solicitat împreună despăgubiri de 250.000 euro pentru daunele morale și materiale, dar cum în ce o privește pe C.R., s-a stabilit corect, așa cum s-a arătat mai sus că, față de declarația dată, aceasta nu mai are dreptul de a pretinde dezdăunări, instanța de apel în mod judicios a avut în vedere doar pretențiile formulate de R.C. A reținut, în acest sens, că fiind fiica persoanei decedate în urma accidentului, era legată de aceasta prin puternice legături de afecțiune, existând, în speță, prejudicii morale afective. Totodată, este îndreptățită a fi despăgubită pentru suferințele fizice ce i-au fost cauzate prin accident, aceasta fiind pasageră în autoturismul implicat în accident.

În raport de criteriile avute în vedere, curtea de apel a considerat, în ce privește daunele morale solicitate de reclamanta R.C., că suma de 30.000 euro este rezonabilă și fiind o chestiune de apreciere a instanței, urmare întregului probatoriu administrat, va fi păstrată soluția pronunțată de instanța de apel, sub acest aspect. În ce privește daunele materiale, rezultate din cheltuielile făcute cu tratamentul medical al victimei, îngrijiri la domiciliu, înmormântare și parastas conform obiceiului locului,- acestea au fost acordate ca fiind cauzate de accidentul din 20 iunie 2007 și dovedite cu documente de plată, așa încât decizia curții de apel va fi menținută și sub acest aspect. În ce privește recursul pârâtei.

1. Motivul de recurs, conform căruia este criticată hotărârea instanțelor privind soluția dată asupra excepției neîndeplinirii procedurii de conciliere prevăzută de art. 720 1 C. proc. civ.

nu este întemeiat, întrucât, așa cum corect au reținut ambele instanțe, această procedură a fost îndeplinită, atât timp cât din actele dosarului rezultă fără dubiu că scopul acestei proceduri și anume acela de a oferi părților posibilitatea de a se înțelege asupra eventualelor pretenții fără implicarea autorităților judecătorești competente a fost atins, iar pe de altă parte, pârâta nu poate susține justificat că a fost luată prin surprindere, existând dovezi că încă din faza urmăririi penale că a fost înștiințată prin intermediul corespondentului său în România despre producerea accidentului, iar acesta a purtat o corespondență cu organul de cercetare penală asupra împrejurărilor în care s-a produs accidentul; totodată, cererea formulată pentru despăgubiri a fost înregistrată la corespondentul pârâtei pentru România - coroborarea tuturor acestor împrejurări conducând la concluzia că scopul dispozițiilor art. 720 1 C. proc.

civ. a fost realizat și nu se poate reține că acțiunea reclamantelor era inadmisibilă sau prematur introdusă. 2. Prin formularea unui alt motiv de recurs, pârâta susține că în mod greșit instanța de apel a apreciat că există legătură de cauzalitate între decesul părții vătămate și accident, cu toate că Parchetul nu a putut stabili această legătură, Raportul medico-legal al Comisiei de Expertiză din cadrul S.J.M.L. a fost ignorat și a fost validat doar certificatul constatator al decesului. Nici acest motiv de recurs nu este întemeiat.

Contrar susținerilor recurentei, se constată că instanța de apel a fost preocupată de determinarea corectă a cauzalității în prezenta cauză și, pe baza întregului probatoriu administrat, a stabilit judicios că există legătură de cauzalitate între fapta ilicită a asiguratului pârâtei, care a produs accidentul și decesul victimei și aceasta este o legătură directă, chiar dacă rezultatul nu s-a produs imediat, ci la capătul evoluției nefavorabile a stării de sănătate a victimei, determinată de leziunile suferite. 3. În fine, susținerile recurentei privind nelegalitatea deciziei recurate, formulate în subsidiar sunt de asemenea neîntemeiate. Paradoxul menționat de recurentă, în sensul că deși acțiunea reclamantei C.R.

a fost respinsă integral, instanța de apel a acordat celeilalte reclamante, R.C. exact aceeași sumă cu titlu de daune materiale, pe care a acordat-o instanța de fond, dar pentru ambele reclamante, reprezintă o simplă speculație asupra acestei chestiuni fără nici un suport real probator, atât timp cât, așa cum s-a arătat, cu ocazia examinării recursului reclamantelor, daunele materiale acordate au rezultat din cheltuielile efectuate, cauzate de accident și dovedite cu documente de plată. Considerarea daunelor morale în cuantum de 30.000 euro acordate reclamantei R.C. ca fiind o sumă exagerată, în raport de o serie de criterii interpretate în manieră subiectivă, mai echitabilă fiind apreciată suma de 10.000 euro, nu poate fi primită față de aprecierea instanței, formată în baza actelor aflate la dosar și a propriei convingeri a judecătorilor ce se sprijină pe acestea, precum și pe dispozițiile legale ce au incidență în cauză.

În consecință, pentru considerentele mai sus menționate, reținându-se că niciuna dintre recurente nu a formulat vreun motiv de recurs întemeiat, care în condițiile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. să justifice casarea ori modificarea deciziei curții de apel, aceasta va fi menținută, ca fiind legală și în temeiul dispozițiilor art. 304 alin. (3) C. proc. civ. vor fi respinse, ca nefondate recursurile declarate reclamantele R.C. și C.R. și de pârâta K.A.V.A.G. Germania prin mandatar SC A.I.B.A.R. SRL București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantele R.C. și C.R. și de pârâta K.A.V.A.G. Germania prin mandatar SC A.I.B.A.R. SRL București împotriva deciziei nr. 109 din 14 aprilie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2011.