ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3545/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3545/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la Judecătoria Caransebeș cu nr. 3132/208/2008, reclamantele R.C. și C.R. au chemat în judecată pe pârâții S.R., S.C.R.F. și societatea

germană de asigurări K.A.V.A.G. - prin mandatari B.A.A.R. București și SC A.I. SRL

București, solicitând instanței obligarea acestora la plata sumei de 250.000

euro, reprezentând daune materiale și morale, ca urmare a accidentului de circulație

produs din culpa defunctului S.R., la data de 20 iunie 2007.

Judecătoria Caransebeș,

prin sentința civilă nr. 1241 din 9

iunie 2009, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Caraș-Severin.

Cauza a fost înregistrată la

Tribunalul Caraș-Severin, secția civilă.

Prin încheierea de ședință din 09

noiembrie 2009, Tribunalul Caraș-Severin, secția civilă, a apreciat că obiectul

cauzei este de natură comercială, motiv pentru care s-a dispus transpunerea

cauzei la Secția comercială și de contencios administrativ.

Prin sentința nr. 59 din 26 ianuarie 2010

pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, secția comercială și de contencios

administrativ, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC

A.I.B.A. SRL și în consecință s-a respins acțiunea reclamantelor față de

aceasta; s-a respins excepția prematurității cererii invocată de pârâta SC

A.I.B.A. SRL; s-a respins acțiunea față de moștenitorii inculpatului, pârâții S.R.

și S.C.R.F.; s-a admis în parte acțiunea reclamantelor R.C. și C.R.M. împotriva

pârâtei K.A.V.A.G.; a fost obligată pârâta să plătească reclamantelor 25.000

RON cu titlu de despăgubiri materiale și 50.000 euro cu titlu de daune morale

precum și la plata către reclamante a sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată

reprezentând onorariu de avocat.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut următoarele:

Potrivit art. 137 C. proc. civ.,

tribunalul s-a pronunțat întâi asupra excepției lipsei calității procesuale

pasive a SC A.I.B.A. SRL și a admis-o, având în vedere că autovehiculul marca V.W.

condus de defunctul S.R., implicat în accidentul de circulație din 20 iunie 2007,

poseda o asigurare de răspundere civilă auto „Carte verde” contractată cu

societatea de asigurare K.A.V.A.G. din Germania. Potrivit art. 54 alin. (3) din

Legea nr. 136/1995 „drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse în

România de autovehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în

străinătate se exercită împotriva asigurătorilor prin reprezentanțele de

despăgubiri sau prin Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, după

caz.”

Prin urmare, legea

specială a asigurărilor conține norme procedurale obligatorii și stabilește un

mandat legal în favoarea Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România ca

reprezentant legal al asigurătorilor străini. Acest mandat are ca obiect

tratarea de afaceri comerciale pe seama și pe socoteala mandantului, potrivit art.

374 C.com., mandantul fiind îndatorat să își îndeplinească obligațiile

contractate de către mandatar în limita puterilor date. Din piesele dosarului

rezultă că pârâta SC A.I.B.A. SRL nu este o societate de asigurare, ci are doar

calitate de mandatar pentru pârâta K.A.V.A.G. din Germania. Din polița de

asigurare tip „Carte verde" rezultă că aceasta a fost emisă de pârâta

amintită anterior care are calitatea de asigurător.

Astfel fiind, tribunalul

a respins acțiunea față de pârâta SC A.I.B.A. SRL, care nu are calitate

procesuală pasivă în cauză, ea nestând în proces în nume propriu.

Pe fond, tribunalul

a reținut faptul că la 20 iunie 2007 a

avut loc un accident de circulație în care învinuitul S.R. nu a acordat prioritate

de trecere unui alt autovehicul condus regulamentar de către pârâta C.R.M.

intrând în coliziune cu acesta. În urma accidentului s-a produs decesul

învinuitului și vătămarea corporală a numitei V.I. - pasageră în al II-lea

autoturism. Numărul de zile de îngrijiri medicale acordat acesteia a fost de

120, însă în cursul urmăririi penale aceasta a decedat. Prin Rezoluția

Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș, pronunțată în Dosar nr. 1324/P/2007,

procurorul a încetat urmărirea penală față de învinuitul decedat, a lăsat

nesoluționată latura civilă, însă a reținut și că nu a putut să se stabilească

raportul de cauzalitate între decesul părții vătămate și producerea

accidentului. Moștenitorii acestei părți vătămate, reclamantele R.C. și C.R.M.

au promovat prezenta acțiune în pretenții.

Învinuitul era asigurat,

așa cum s-a arătat mai sus, la pârâta K.A.V.A.G. din Germania. Mandatarul său

în România, pârâta SC A.I.B.A. SRL a invocat prematuritatea introducerii

acțiunii comerciale pe considerentul că nu a fost realizată procedura

concilierii directe prevăzută de art. 720

1

C. proc. civ.

Art. 20 C. proc. pen.

dispune că atunci când instanța penală lasă nesoluționată acțiunea civilă,

partea vătămată poate porni acțiune în fața instanței civile. De aceea, tribunalul

a apreciat că în această situație nu mai este necesară procedura concilierii

directe prevăzută de art. 720

1

C. proc. civ., asigurătorul cunoscând

încă de la începutul cercetării penale faptul că reclamantele s-au constituit

parte civilă, așa cum rezultă din înscrisurile fila 7 și următoarele dosar

penal 1324/P/2007.

Rolul concilierii directe

în procesul comercial este acela ca părțile să cunoască pretențiile și actele

doveditoare ale lor, însă, în situația de fapt reținută aceste pretenții erau

cunoscute încă din faza de urmărire penală.

Astfel fiind, tribunalul

a respins excepția prematurității cererii invocată de pârâta SC A.I.B.A. SRL.

Cât privește cuantumul

despăgubirilor solicitate de către reclamante, în calitate de succesoare ale

victimei V.I., tribunalul a reținut că acestea au solicitat daune materiale și

morale în cuantum de 250.000 euro. Au arătat că daunele materiale au

reprezentat cheltuieli cu îngrijirea victimei până la deces, cheltuieli de

înmormântare, precum și cheltuieli ulterioare înmormântării conform obiceiului

locului. Daunele morale reprezintă despăgubiri ca urmare a suferințelor proprii

în urma decesului mamei, respectiv bunicii. Cu toate acestea reclamantele nu au

precizat expres cât reprezintă daunele materiale și cât reprezintă daunele

morale, însă la filele 43-47 dosar au depus chitanțe reprezentând cheltuieli și

au estimat cheltuielile dovedite la 10.737,96 RON, din care 1.500 RON

cheltuieli de înmormântare, așa cum rezultă din chitanța depusă în plicul de la

fila 47 dosar. Din declarațiile martorilor mai rezultă cheltuieli cu

înmormântarea și pomana de 25.000 RON.

Potrivit art. 998-999 C.

civ. „cel care a cauzat altuia un prejudiciu este obligat a-l repara".

Deși în rezoluția parchetului se reține faptul că nu s-a stabilit dacă între

decesul părții vătămate și accident există raport de cauzalitate, tribunalul,

din piesele dosarului, a reținut că acest raport există. El nu s-a mai stabilit

în dosarul penal tocmai pentru că, făptuitorul decedând, latura civilă a rămas

nesoluționată, asta neînsemnând că tribunalul nu poate analiza raportul de

cauzalitate.

Astfel, din înscrisurile

de la dosar rezultă faptul că partea vătămată, la data accidentului, avea

vârsta de 74 de ani. În urma accidentului a suferit răni cu diagnosticul: plagă

cranio-duro cerebrală fronto-orbitară dreapta, cu hematom intraparenchimatos de

pol frontal și inundație tetraventriculară. Ele au fost operate la Clinica de neurochirurgie Timișoara așa cum rezultă din documentele medicale (fila 45 dosar

urmărire penală). A necesitat 120 zile de îngrijiri medicale de la data

producerii leziunilor, acestea s-au soldat cu infirmitate permanentă și

întrucât leziunile cranio - cerebrale au fost cu risc vital major, necesitând

intervenție neuro-chirurgicală de urgență, s-a apreciat că viața victimei a fost

pusă în primejdie doctor T.M., certificat medico-legal fila 45 verso dosar

urmărire penală eliberat la 20 iulie 2007. Medicul a examinat-o la 19 iulie

deces au fost înscrise următoarele cauze: stop cardio-respirator, paralizie

generalizată, hipertensiune arterială, traumatism cranio - cerebral prin

accident de circulație. Este real că din analiza documentației medicale

Serviciul de medicină legală Caraș-Severin a concluzionat că nu se poate

susține cu certitudine că decesul a avut drept cauză principală traumatismul

cranio - cerebral datorat accidentului din 20 iunie 2007 sau cauza a fost unele

complicații urmare a traumatismului cranio - cerebral, acest traumatism

încadrându-se în acest caz în stări morbide importante care au contribuit la

deces adresa 285/2007 (fila 50 verso dosar urmărire penală). În acest context

medical, tribunalul fiind pus în situația de a analiza dacă a existat raport de

cauzalitate între accident și deces, a constatat că acest raport de cauzalitate

a existat, chiar dacă decesul nu a fost urmarea directă a accidentului, ci doar

indirectă, așa cum subliniază documentele medicale.

În urma decesului mamei,

respectiv bunicii lor, în mod cert reclamantele au suferit o traumă psihică,

sens în care se impune compensarea suferinței provocate prin acordarea unor

despăgubiri.

De asemenea, în urma

accidentului reclamantele personal au suferit leziuni și îngrijiri medicale, R.C.

4-5 zile și C.R. 27 de zile, iar autoturismul proprietatea lor a fost distrus

complet.

Așadar, având în vedere

existența prejudiciului material și moral, așa cum s-a demonstrat mai sus,

existența raportului de cauzalitate între faptă și prejudiciu, fapta

conducătorului auto de a accidenta pasagerii celuilalt autoturism fiind deja

dovedită în faza de urmărire penală, tribunalul a constatat că sunt îndeplinite

toate cele trei condiții de antrenare a răspunderii civile delictuale.

Inculpatul decedat

beneficia de o poliță de răspundere civilă de tip G.K. (fila 102 dosar urmărire

penală), asigurarea încheiată la asigurătorul K.A.V.A.G. din Germania.

Cartea Verde este

documentul internațional de asigurare a autovehiculelor, emis în numele unui

birou național, în conformitate cu Recomandarea nr. 5 adoptată la 25 ianuarie

1949 de Subcomitetul pentru transportul rutier al Comitetului pentru

transportul pe uscat al Comisiei Economice pentru Europa a Națiunilor Unite,

astfel cum dispune Ordinul nr. 113133/2006 pentru punerea în aplicare a

Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii

produse prin accidente de autovehicule (Publicat în M. Of., Partea I, nr. 977

din 6 decembrie 2006).

Potrivit art. 48 alin.

(3) din Legea 136/1995, persoanele care intră pe teritoriul României cu

vehicule înmatriculate/înregistrate în afara teritoriului României se considera

asigurate, dacă posedă documente internaționale de asigurare valabile în

România.

Art. 48

1

alin.

(2) dispune că încheierea contractului de asigurare de răspundere civilă pentru

pagube produse prin accidente de vehicule se dovedește cu polița de

asigurare/documentul Carte Verde.

Potrivit art. 49 din

Legea nr. 136/1995 „asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de

asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe

persoane păgubite prin accidente de autovehicule, precum și tramvaie și pentru

cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil".

În privința modalității

de asigurare a răspunderii asigurătorului față de persoanele păgubite,

legiuitorul instituie răspunderea directă a societății de asigurare față de

persoana păgubită, stipulând în art. 54 alin. (2) din Legea nr. 136/1995 că,,în

cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile

persoanelor păgubite prin accidente produse de autovehicule aflate în

proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva

asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, stabilită

în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor

răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienți

forțați". Persoana responsabilă de producerea accidentului, este, însă,

decedată, astfel că, în cauză au fost introduși succesorii săi.

Textul de lege are o

formulare imperativă, astfel încât persoana păgubită decide să-și realizeze

dreptul la despăgubire pe cale judecătorească, iar cel responsabil de

producerea accidentului de circulație este asigurat în condițiile legii,

valorificarea creanței de despăgubire se face direct împotriva societății de

asigurare, creditorul neavând drept de opțiune (între persoana vinovată de

producerea accidentului și societatea de asigurare). Prin urmare, răspunderea

asigurătorului în baza art. 54 alin. (2) din Legea nr. 136/1995 este o răspundere

directă (prevăzută expres de lege), creditorul având posibilitatea de a

solicita despăgubiri de la cel vinovat de producerea accidentului doar pentru

prejudiciul ce depășește limita obligației asigurătorului, limită stabilită

prin norme aprobate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (art. 53 din

lege).

Prin decizia nr. 109 din

14 aprilie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, a admis apelul formulat

de pârâta K.A.V.A.G., prin mandatar SC A.I.B.A. SRL, pe care a schimbat-o în

parte, în sensul că a admis în parte cererea formulată de reclamanta R.C. și a

obligat-o pe pârâta K.A.V.A.G. să-i plătească acestei reclamante suma de 25.000

RON daune materiale și 30.000 euro daune morale. A respins, în rest,

pretențiile formulate de reclamanta R.C. A respins cererea de chemare în

judecată formulată de reclamanta C.R.A menținut, în rest, dispozițiile

sentinței atacate. A respins apelul formulat de reclamantele R.C. și C.R.

împotriva aceleiași sentințe.

Le-a obligat pe

reclamantele C.R. și R.C. să-i plătească pârâtei K.A.V.A.G. suma de 2.870,3 RON

cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de apel a reținut următoarele:

Asupra apelului formulat

de pârâta K.A.V.A.G., prin mandatar SC A.I.B.A. SRL.

Curtea de apel a

constatat că acest apel este fondat, însă numai pentru unele din motivele

invocate.

În ceea ce privește

motivul de apel prin care se critică soluția primei instanțe asupra excepției

neîndeplinirii procedurii concilierii prevăzută de art. 720

1

C.

proc. civ., curtea de apel a constatat că este nefondat, întrucât această

procedură a fost îndeplinită. Astfel, reclamanta C.R. a formulat o cerere de

pretenții/despăgubiri către corespondentul din România al pârâtei K.A.V.A.G.

(fila 63 din dosarul Judecătoriei Caransebeș), prin care a solicitat

despăgubiri morale și materiale de 250.000 euro, atât în numele său, cât și în

numele celeilalte reclamante (R.C.), pentru decesul numitei V.I., pentru

vătămările grave corporale și morale pricinuite în urma accidentului din data

de 20 iunie 2007.

Așadar, prin această

cerere formulată pentru despăgubiri, cerere înregistrată la corespondentul

pentru România al pârâtei K.A.V.A.G., a fost îndeplinit scopul procedurii

concilierii, prin aceea că pârâtei i-au fost aduse la cunoștință care sunt

pretențiile formulate împotriva sa, în calitate de asigurător pentru

autovehiculul al cărui șofer s-a făcut vinovat de producerea accidentului din

data de 20 iunie 2007.

Scopul procedurii

concilierii prealabile este acela de a oferi părților posibilitatea de a se

înțelege asupra eventualelor pretenții ale reclamantului/ reclamanților, fără

implicarea autorităților judecătorești competente (Decizia nr. 335 din 16

septembrie 2004 a Curții Constituționale). Așadar, pentru a se evita sesizarea

directă a instanțelor, atunci când există posibilitatea ca părțile să se

concilieze, legiuitorul a instituit această procedură. O altă valență a acestei

proceduri este aceea de a nu permite ca pârâtul să fie luat prin surprindere,

prin chemarea sa direct în judecată, în condițiile în care există o

posibilitate de a se tranșa amiabil litigiul. În speță nu se poate spune că

pârâta K.A.V.A.G. a fost luată prin surprindere, întrucât, încă din faza

urmăririi penale, a fost înștiințată, prin intermediul corespondentului său în

România, de producerea accidentului, prin adresa din 31 martie 2008 a Poliției

Municipiului Caransebeș (fila 7 din dosarul de urmărire penală - Vol. II).

Corespondentul pârâtei (SC

A.I.B.A. SRL) a purtat, în consecință, o corespondență cu organul de cercetare

penală, cu privire la împrejurările în care accidentul s-a produs (fila 10 din

dosarul de urmărire penală - Vol. II).

În consecință, curtea de

apel a considerat că scopul prevederilor art. 720

1

C. proc. civ. a

fost atins, astfel că cererea de chemare în judecată nu este nici inadmisibilă,

nici prematur introdusă.

În ceea ce privește fondul

litigiului, curtea de apel a constatat că criticile formulate de pârâta K.A.V.A.G.

sunt întemeiate numai în privința împrejurării că reclamanta C.R. a fost

despăgubită și a declarat că nu mai are alte pretenții.

Astfel, la data de 20

noiembrie 2007, reclamanta C.R. a dat o declarație prin care a acceptat de la

pârâta K.A.V.A.G. o despăgubire de 2000 euro, pentru toate pretențiile de până

în prezent și cele viitoare pentru dauna personală rezultată în urma evenimentului

din 20 iunie 2007 față de R.S. și față de alte persoane. (fila 32 din dosarul

CA Timișoara, secția civilă).

Instanța a acceptat, în

principiu, posibilitatea ca, ulterior acestei declarații, să se fi ivit alte prejudicii

cauzate de accidentul din data de 20 iunie 2007, prejudicii despre care

reclamanta C.R. să nu fi știut sau să se fi agravat prejudiciile anterioare,

cazuri în care ar fi fost îndreptățită să formuleze noi pretenții pentru

prejudiciul suplimentar. În speță, însă, nu există asemenea prejudicii

suplimentare, întrucât toate rezultatele pretinse ale accidentului erau deja

produse la data când a semnat declarația prin care a fost de acord cu

despăgubirile (20 noiembrie 2007).

Până la această dată,

bunica sa (V.I.) deja decedase - la data de 11 octombrie 2007, astfel că

reclamanta C.R., cunoscând toate urmările accidentului și prejudiciile cauzate,

a dat declarația de renunțare la orice alte pretenții legate de accident în

deplină cunoștință de cauză. Atâta timp cât această declarație nu a fost dată

din eroare, surprinsă prin dol sau smulsă prin violență, curtea de apel a

constatat că își produce pe deplin efectele juridice, astfel că reclamanta C.R.

nu mai are dreptul să ceară despăgubiri suplimentare față de cele deja

acceptate și plătite de către pârâta K.A.V.A.G.

În consecință,

admițându-se apelul pârâtei, sub acest aspect, a fost schimbată sentința

atacată în parte, în sensul că s-a respins cererea de chemare în judecată

formulată de reclamanta C.R.

În ceea ce o privește pe

cealaltă reclamantă - R.C., curtea de apel a constatat constată că aceasta nu a

renunțat în niciun fel la pretențiile formulate prin cererea de chemare în

judecată. Renunțarea de către reclamanta C.R. la pretențiile suplimentare nu are

niciun efect asupra pretențiilor formulate de către reclamanta R.C., pentru

daunele suferite personal. Aceste daune sunt atât de ordin moral (suferințele

produse prin pierderea mamei sale, suferințele fizice ce i-au fost produse

direct prin accident), cât și de ordin material (cheltuieli pentru tratamentul

medical al victimei V.I., pentru îngrijirea sa, cheltuieli de înmormântare,

precum și cheltuieli ulterioare înmormântării, conform obiceiurilor locului).

Un aspect criticat de

către pârâta K.A.V.A.G. este cel ce se referă la legătura de cauzalitate între

accidentul produs la data de 20 iunie 2007 și decesul victimei V.I. Pârâta

susține că, în rezoluția emisă la data de 26 ianuarie 2008, în Dosarul nr. 1324/P/2007,

prin care a dispus încetarea urmăririi penale față de învinuitul S.R.,

Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș a menționat că decesul numitei V.I.

nu are legătură de cauzalitate cu accidentul.

Curtea de apel a

constatat că, prin respectiva rezoluție, s-au reținut următoarele: „Urmare

impactului partea vătămată V.I. - pasageră în autoturismul condus de numita C.R.M.,

a suferit vătămări corporale ce au necesitat pentru vindecare un număr de 120

de zile îngrijiri medicale iar ulterior, în cursul urmăririi penale aceasta a

decedat, fără a se stabili dacă între decesul acesteia și vătămarea suferită ca

urmare a producerii accidentului există raport de cauzalitate”.

Așadar, nu s-a stabilit

de către organul de urmărire penală că nu există o legătură de cauzalitate

între accidentul rutier și decesul părții vătămate, întrucât, din cauza

decesului învinuitului, urmărirea penală a trebuit să înceteze. Ca urmare,

cauza decesului nu a mai putut fi stabilită în cadrul procesului penal, însă

încetarea procesului penal nu exclude posibilitatea instanțelor civile să

stabilească dacă a existat o legătură de cauzalitate între accident și decesul

victimei V.I.

Pentru angajarea

răspunderii delictuale, trebuie întrunite condițiile cerute de art. 998-999 C.

civ.: vinovăția, fapta ilicită, prejudiciul și legătura de cauzalitate dintre

ultimele două.

În ceea ce privește

existența faptei ilicite și a vinovăției, curtea de apel a constatat că nu au

fost și nu sunt controverse asupra faptului că asiguratul pârâtei - S.R. - a

încălcat regulile de circulație, cu vinovăție, prin efectuarea manevrei de

întoarcere cu autoturismul VW fără a acorda prioritate de trecere

autoturismului Renault Megane în care se aflau C.R., R.C. și V.I. și intrând

astfel în coliziune cu acesta. De altfel, pârâta K.A.V.A.G. a și recunoscut

vinovăția și fapta ilicită, prin despăgubirea acordată reclamantei C.R.

În privința prejudiciului

imediat cauzat de accident, din certificatele medico-legale rezultă că

reclamanta R.C. a suferit leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare

îngrijiri medicale de 4-5 zile, iar V.I. a suferit vătămări corporale care au

necesitat pentru vindecare îngrijiri medicale de 120 zile.

Curtea de apel a

considerat că decesul victimei V.I. a survenit ca urmare a acestor vătămări,

care i-au cauzat, într-o primă fază, infirmitate permanentă.

Astfel, din Certificatul

medico-legal din 20 iulie 2007, emis de Serviciul Județean de Medicină Legală

Caraș-Severin (fila 45 din dosarul de urmărire penală - Vol. I). rezultă

gravitatea leziunilor corporale suferite de V.I.: traumatism cranio-cerebral cu

suspiciune de înfundare frontală dreapta, hemipareză stânga, fractură cominutivă

cu înfundare frontal dreapta, fractură plafon orbitar drept, dilacerare

cerebrală. Concluziile medico-legale sunt: leziunile s-au soldat cu infirmitate

permanentă și au risc vital major, iar viața victimei a fost pusă în pericol.

În certificatul medical

constatator al decesului (fila 49 din dosarul de urmărire penală - Vol. I) se

menționează ca și cauză a decesului stopul cardio-respirator, iar ca și cauză

antecedentă paralizia generalizată. De asemenea, se menționează starea morbidă

a decedatei și anume traumatism cranio-cerebral prin accident de circulație.

Constatările acestui

certificat de deces sunt confirmate și prin adresa din 22 octombrie 2007 din 8

noiembrie 2007, emisă de Serviciul Județean de Medicină Legală Caraș-Severin

(fila 50 din dosarul de urmărire penală - Vol. 1), din care reiese că

traumatismul cranio-cerebral se încadrează la stări morbide importante care au

contribuit la deces.

În plus, din depozițiile

martorilor (filele 48-49 din dosarul Judecătoriei Caransebeș) rezultă că, după

accident, victima V.I. a fost mult timp în spital, iar apoi a rămas imobilizată

la pat până la deces. Se confirmă, astfel, paralizia generalizată menționată în

certificatul constatator al decesului.

Dificultatea determinării

cauzalității în prezenta speță rezidă în aceea că decesul victimei V.I. nu a

survenit imediat după accident, ci la aproximativ 4 luni după accident. Totuși,

existența unui anumit interval de timp între presupusa cauză și rezultat nu

înlătură de plano și existența lanțului cauzal dintre ele, întrucât rezultatul

faptei culpabile (prejudiciul) se poate amplifica în timp. Pentru ca să existe

cauzalitate, minimul asupra căruia întreaga doctrină și jurisprudență sunt de

acord este existența unei fapte generatoare a daunei, adică a unei fapte ce a

constituit condiția necesară față de care dauna nu ar fi existat. În speță, nu

există dovezi că victima V.I. ar fi avut leziuni sau stări morbide anterioare

accidentului, ci rezultă tocmai contrariul și anume că gravele leziuni i-au

fost cauzate în urma accidentului. Curtea de apel a constatat că este de

netăgăduit că, în lipsa accidentului, victima V.I. nu ar fi decedat în modul în

care a făcut-o și nici pentru cauzele menționate în certificatul constatator al

decesului.

Legătura de cauzalitate

dintre fapta ilicită a asiguratului pârâtei, care a produs accidentul și decesul

victimei V.I. este una directă, chiar dacă rezultatul nu s-a produs imediat, ci

s-a produs la capătul evoluției nefavorabile a stării sale de sănătate, evoluție

determinată de leziunile suferite.

Curtea de apel a

considerat că noțiunile de cauză și efect, în relație cu acțiunea umană, pot fi

descrise ca acele acțiuni umane care produc un anume efect, printr-o activitate

în mediul înconjurător care intervine în cursul natural al evenimentelor și le

schimbă. Este de netăgăduit că accidentul produs la data de 20 iunie 2007 a

intervenit în cursul normal al evenimentelor și a cauzat, după o perioadă, sau

cel puțin a contribuit în mod decisiv la decesul victimei, din moment ce, după

accident, a rămas cu paralizie permanentă, care a imobilizat-o la pat până la

deces, ale cărui cauze nu sunt deloc străine de leziunile produse prin

accident. Din antecedența decesului nu se poate desprinde o altă cauză a

acestuia decât accidentul rutier. Nu există alte cauze adecvate pentru deces.

Nu este lipsit de importanță faptul că și persoana care a produs accidentul

rutier (S.R.) a decedat în aceleași circumstanțe ca și victima V.I., după o

perioadă de încercări de recuperare. În acest sens este edificator Raportul de

Expertiză Medico - Legală (filele 2-3 din dosarul de urmărire penală - Vol. I).

Rezultă deci că accidentul rutier a avut intensitatea și gravitatea necesară

pentru a putea produce decesul celor implicați. Desigur că și vârsta victimei

este un factor care a contribuit la o evoluție nefavorabilă a stării ei de

sănătate, însă accidentul rutier este cel care a cauzat leziunile care ulterior

au avut ca urmare decesul.

În jurisprudență și

doctrina franceză automobilistul a fost considerat responsabil de moartea

victimei, chiar dacă rana produsă prin accidentul auto nu a fost mortală, însă

tratamentul prost administrat de medic a dus la complicații și, în final, la

decesul victimei. Astfel, raportul de cauzalitate între accident și deces a

fost considerat ca fiind suficient, fără să conteze că și medicul ar putea fi

ținut responsabil.

În consecință, pârâta, în

calitate de asigurător, este responsabilă de producerea decesului victimei V.I.

și este datoare să repare prejudiciile morale și materiale pricinuite astfel

fiicei sale (reclamanta R.C.).

Conform art. 50 alin. (1)

din Legea nr. 136/1995 „despăgubirile se acordă pentru sumele pe care

asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile

de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și

prin avarierea ori distrugerea de bunuri”.

Instanța a reținut că

reclamanta, fiind fiica persoanei decedate în urma accidentului, este legată de

aceasta prin puternice legături de afecțiune.

Având în vedere relațiile

apropiate de rudenie ale victimei decedate cu reclamanta, prejudiciul moral

adus reclamantei, prin dispariția mamei sale, în urma unui neașteptat accident

de circulație, este evident.

În cazul acestor legături

apropiate de rudenie, cum sunt cele din speță, există prejudicii morale

afective, constând în angoase, suferințe psihice determinate, pentru fiecare

familie, de dispariția unui membru al său.

Mai mult, pentru

stabilirea cuantumului despăgubirilor, trebuie avut în considerare și faptul că,

prin dispariția mamei sale, cu care locuia împreună, reclamanta R.C. a pierdut

un sprijin moral, afectiv, urmând a trăi o lungă perioadă, dacă nu toată viața,

cu regretul de a fi pierdut pe cineva apropiat, după o lungă suferință, de

aproximativ 4 luni.

De asemenea, reclamanta R.C.

este îndreptățită să fie despăgubită și pentru suferințele fizice ce i-au fost

cauzate prin accident, ea fiind pasageră în autoturismul Renault Megane. Aceste

suferințe fizice nu au fost foarte grave, având în vedere că leziunile produse

au necesitat pentru vindecare 4-5 zile îngrijiri medicale.

Curtea de apel a constatat

că reclamanta R.C., împreună cu reclamanta C.R. au solicitat împreună

despăgubiri de 250.000 euro pentru daune morale și materiale.

Întrucât, în privința

reclamantei C.R. s-a stabilit că nu mai are dreptul de a pretinde dezdăunări, curtea

de apel a avut în vedere doar pretențiile formulate de reclamanta R.C.

În ceea ce privește

daunele morale solicitate de către reclamanta R.C., rezultând din decesul mamei

sale și din suferințele sale fizice, față de toate criteriile mai sus

menționate, curtea de apel a considerat că suma de 30.000 euro este rezonabilă.

În ceea ce privește

daunele materiale, curtea de apel a constatat că prima instanță a apreciat

corect asupra existenței lor, rezultând din cheltuielile făcute cu tratamentul

medical al victimei, îngrijiri la domiciliu, înmormântare și parastasul conform

obiceiului locului. Aceste cheltuieli sunt dovedite prin documentele de plată

aflate la filele 43-47 din dosarul Judecătoriei Caransebeș și au fost cauzate

de accidentul din data de 20 iunie 2007.

În consecință, admițând apelul

pârâtei K.A.V.A.G., a schimbat parțial sentința atacată și sub aspectul acțiunii

formulată de reclamanta R.C., în sensul că a admis în parte acțiunea sa, doar pentru

suma de 25.000 RON daune materiale și suma de 30.000 euro daune morale.

A respins în rest

acțiunea reclamantei R.C. și a menținut toate celelalte dispoziții ale

sentinței.

Asupra apelului

reclamantelor R.C. și C.R.

Curtea de apel a

constatat că, prin apelul său, reclamanta C.R. a solicitat majorarea daunelor morale

ce i-au fost acordate de către prima instanță, însă apelul său va fi respins

pentru motivul că, oricum, a renunțat la orice pretenții împotriva pârâtei K.A.V.A.G.,

astfel cum s-a analizat mai sus.

În ceea ce privește

apelul reclamantei R.C., acesta va fi respins, motivele regăsindu-se mai sus,

în sensul că pentru traumele psihice și fizice suferite suma de 30.000 euro este

echitabilă, în privința daunelor materiale, reclamanta R.C. nu a criticat

sentința, ea declarându-se mulțumită, sub acest aspect, prin apelul formulat.

În baza art. 274 C. proc.

civ., reclamantele apelante R.C. și C.R. au fost obligate să plătească pârâtei

apelante K.A.V.A.G. suma de 2.870,3 RON cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei curții

de apel au declarat recurs reclamantele și pârâta.

Reclamantele R.C. și C.R.

își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și

solicită admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei și a sentinței

și, pe cale de consecință:

- să se constate faptul

că C.R. are dreptul la despăgubiri morale și materiale cu privire și generate

de decesul bunicii sale V.I., în condițiile în care declarația dată la 20 noiembrie

2007 prin care aceasta a acceptat o despăgubire de 2.000 euro nu se referă la

prejudiciile determinate de decesul bunicii, ci la daunele personale pe care aceasta

le-a suferit cu ocazia accidentului care ulterior a dus la decesul bunicii;

- să se admită în

întregime cererea de chemare în judecată, în sensul de a li se acorda despăgubiri

în cuantum total de 250.000 euro, pentru daunele morale și materiale pe care

le-au suferit în calitate de fiică și nepoată a persoanei decedate V.I., având

în vedere puternica legătură afectivă cu aceasta.

Recurentele formulează

critici, arătând că în esență nelegalitatea parțială a deciziei atacate constă

în:

interpretat greșit actul reprezentat de declarația din data de 20 noiembrie 2007

și i-a schimbat înțelesului vădit neîndoielnic. Declarația dată la data de 20

noiembrie 2007 de către C.R. prin care aceasta a acceptat o despăgubire de 2.000

euro se referă, cum de altfel a reținut și curtea de apel la pretențiile pentru

dauna personală rezultată în urma evenimentului din 20 iunie 2007”.

Victime ale accidentului

din data de 20 iunie 2007 au fost 3 persoane, bunica decedată V.I., fiica R.C.

și, inclusiv nepoata C.R., în aceste condiții societatea de asigurări a făcut o

propunere nepoatei C.R. pentru a fi despăgubită pentru daunele pe care le-a

suferit în mod personal ca urmare a accidentului. În condițiile în care aceasta

suferise leziuni pentru care a fost nevoie de 27 de zile de îngrijiri medicale,

avea dureri la mână și la umăr, a acceptat despăgubirea însă doar cu privire la

daunele personale ale sale produse prin accident (adică referitoare la persoana

sa care suferise leziuni proprii care determinaseră traume fizice și psihice),

care se referă la persoana sa și în niciun caz cu privire la daunele produse de

decesul bunicii sale V.I.

În concluzie, raportat la

cuprinsul declarației din data de 20 noiembrie 2007, aceasta nu reprezintă o

renunțare la despăgubiri peste suma de 2.000 euro, această sumă fiind acordată

strict pentru daunele personale.

încălcat art. 983 C. civ. potrivit căruia ori de câte ori există îndoială

aceasta se interpretează în favoarea celui care se obligă. Dacă instanța de

apel avea anumite dubii cu privire la noțiunea de

“

daună

personală” trebuia să le interpreteze în favoarea recurentei care a dat declarația

și nu în contra sa.

prima instanță au acordat o despăgubire redusă și nu în cuantumul solicitat

care era mai echitabil raportat la puternica legătură afectivă cu persoana

decedată V.I. încălcând normele care reglementează repararea integrală a

prejudiciului, ori o reparare parțială determină o încălcare a legii în această

materie.

Recurenta pârâtă K.A.V.A.G.

Germania prin mandatar SC A.I.B.A.R. SRL își întemeiază recursul pe

dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ. și solicită admiterea recursului,

modificarea în tot a deciziei recurate și respingerea acțiunii ca inadmisibilă/prematur

introdusă, cu obligarea intimatelor reclamante la plata onorariului avocațial.

Sunt formulate

următoarele critici:

prin respingerea excepției prematurității/inadmisibilității, instanța de apel a

dat o interpretare subiectivă și greșită dispozițiilor mai sus menționate (art.

720 alin. (1), (2), (3) C. proc. civ.), dacă avem în vedere motivarea din

cuprinsul considerentelor, unde se menționează ca,, reclamanta C.R. a formulat

o cerere de pretenții/despăgubiri către corespondentul din România al pârâtei..

prin care a solicitat despăgubiri morale si materiale de 250.000 euro.

Or, raportat la art. 720 alin. (2) și (3)

C. proc. civ., este evident ca nu au fost îndeplinite condițiile de fond și

formă ale procedurii prealabile a convocării la conciliere, atâta vreme cât reclamantele,

pe de o parte, nu au alăturat cererii de despăgubire niciun act doveditor pe

aspectul culpei asiguratului pentru decesul numitei V.I. și nici în ceea ce

privește dovedirea pretențiilor materiale si morale formulate, iar pe de altă

parte, nu au indicat data la care părțile trebuie să se prezinte la conciliere,

dată ce nu putea fi stabilită mai devreme de 15 zile de la comunicarea actelor

doveditoare anterior menționate (acte pe care ea nu le-am primit niciodată).

În continuare, instanța

de apel susține ca pârâta ar fi aflat despre producerea accidentului încă din

faza de urmărire penală, sens în care, „nu se poate spune că pârâta K.A.V.A.G.

a fost luată prin surprindere”, prin formularea prezentei acțiuni. Or. ține să

precizeze că, pe de o parte, chiar dacă pârâta a aflat de producerea

accidentului în faza urmăririi penale (fără însă ca la acel moment să se fi

stabilit cui aparține culpa în producerea accidentului), asta nu presupune că a

luat la cunoștință de pretențiile reclamantelor, precum și de înscrisurile pe

care se întemeiază aceste pretenții (fiind vorba despre chestiuni total

diferite, prima vizând latura penală a cauzei, iar cea de a doua latură civilă),

iar pe de alta parte, art. 720

1

C. proc. civ. nu prevede o astfel de

situație de îndeplinire a procedurii concilierii, după cum nici în practica

curentă a Instanței Supreme nu se face vorbire de o asemenea modalitate de îndeplinire

a procedurii concilierii, dispozițiile textului art. 720 C. proc. civ. fiind

imperative și de strictă interpretare.

Instanța de apel

apreciază că și prin aceste moduri se poate considera îndeplinită procedura de

conciliere cu părțile litigante.

Față de toate aceste

considerente, este fără putință de tăgadă că reclamantele nu au alăturat la

cererea de chemare în judecată, în conformitate cu dispozițiunile art. 720

1

C. proc. civ., dovada transmiterii convocării la conciliere, după cum nu au

anexat nici dovada transmiterii către pârâtă a înscrisurilor pe care se

întemeiază pretențiunile lor.

Pe fond, recurenta

consideră că hotărârea este nelegală, întrucât decesul părții vătămate V.I. nu

are legătură de cauzalitate cu accidentul, astfel că, în condițiile în care nu

s-a putut stabili legătura de cauzalitate între accident și decesul numitei V.I.,

reclamantele solicitând daune materiale și morale legate de decesul mamei și

respectiv bunicii, apare evident că pretențiile solicitate de acestea sunt

nefondate, ținând cont că orice dubiu trebuie să profite învinuitului/

inculpatului, cu toate consecințele în plan penal și civil ce decurg din

aplicarea principiului «in dubio pro reo» - complement al prezumției de

nevinovăție (fără a avea relevanță sub acest aspect dacă autorul accidentului a

decedat sau nu).

Cu toate acestea, deși în

considerentele hotărârii atacate se face vorbire de faptul că Parchetul nu a

putut stabili o legătură de cauzalitate între accident și deces, instanța de

apel - în mod total nelegal - interpretează acest dubiu în defavoarea învinuitului

„Așadar, nu s-a stabilit de către organul de urmărire penala că nu există o

legătură de cauzalitate între accidentul rutier și decesul părții vătămate”

(pag.13 paragraful 2 din Decizia nr. 109/ A), validează certificatul medical

constatator al decesului (eliberat de un medic de familie, care nu are competența

legistă de a se pronunța pe acest aspect) și ignoră totodată Raportul medico-legal

al Comisiei de Expertiza din cadrul S.J.M.L. (singura probă științifică

concludența în stabilirea legăturii de cauzalitate între accident și deces),

pentru ca în final să ajungă la concluzia că raportul de cauzalitate accident/deces

există și se impune astfel acordarea de daune materiale și morale legate de

moartea victimei V.I.

aspectele de nelegalitate ale deciziei - deja invocate, recurenta critică

soluția instanței de apel ca nelegală și sub următoarele aspecte:

Recurenta arată că,

acțiunea reclamantei C.R. a fost respinsă integral, însă în mod paradoxal

instanța de apel a acordat celeilalte reclamante - R.C. exact aceeași sumă de

25.000 lei (cu titlu de daune materiale) pe care a acordat-o și instanța de

fond, dar pentru ambele reclamante.

Cu alte cuvinte, dacă

reclamantelor împreună li se cuvenea suma globală de 25.000 lei (chestiune cu

care inclusiv acestea au fost de acord, necriticând acest aspect în cuprinsul

aderării la apel), rezultă implicit că suma acordată pentru numai una dintre

reclamante trebuie să fie mai mică. Cu toate acestea, în mod vădit nelegal,

instanța de apel «a acordat mai mult decât s-a cerut» și a stabilit, cu de la

sine putere, că întreaga sumă acordată ambelor reclamante la fond se cuvine și

numai uneia dintre acestea.

În privința-daunelor

morale în cuantum de 30.000 euro acordate reclamantei R.C., apreciază că această

sumă este exagerată, având în vedere următoarele considerente: vârsta înaintată

a defunctei V.I. la momentul decesului (74 de ani); vârsta relativ avansată a

reclamantei R.C. la momentul decesului mamei sale (50 de ani); numărul foarte

mic de zile de îngrijiri medicale (4-5 zile) acordate reclamantei R.C. pentru

vătămările corporale înregistrate de aceasta ca urmare a accidentului rutier,

conform Certificatului medico-legal din 20 iulie 2007 existent la dosarul

cauzei; practica Instanței supreme în spețe similare ;

Ca atare, solicită ca - în

măsura în care instanța de recurs va aprecia totuși că se impune reținerea unei

legături de cauzalitate între accident și decesul victimei V.I. - despăgubirile

morale acordate reclamantei R.C. să fie cenzurate în limita sumei de 10.000 euro.

Asupra recursurilor

astfel formulate, Înalta Curte constată următoarele:

În ce privește recursul

reclamantelor.

Referitor la primul motiv

de recurs, potrivit căruia se susține că instanța de apel a dat o interpretare greșită

declarației date la data de 20 noiembrie 2007 de către C.R. prin care aceasta a

acceptat o despăgubire de 2000 euro, stabilind că această reclamantă nu mai are

dreptul de a pretinde dezdăunări, deși această sumă a fost acordată strict

pentru daunele personale și nu reprezintă o renunțare la despăgubiri peste suma

de 2000 euro,- se constată că nu este întemeiat.

Din actele dosarului

rezultă că la data de 20 noiembrie 2007, reclamanta C.R. a dat o declarație prin

care a acceptat de la pârâtă o despăgubire de 2000 euro

“

pentru toate pretențiile de până în

prezent și cele viitoare pentru dauna personală rezultată în urma evenimentului

din 20 iunie 2007 față de R.S. și față de alte persoane…”.

Curtea de apel a luat act

că suma mai sus menționată i-a fost achitată de pârâtă pentru prejudiciile

suferite în urma accidentului și că aceasta nu mai are nicio pretenție

împotriva pârâtei, așa încât a considerat stins litigiul cu această reclamantă.

Pentru a reține această

împrejurare, instanța a luat în considerare și posibilitatea ca ulterior acestei

declarații să se ivească și alte prejudicii cauzate de accidentul din 20 iunie

2007, prejudicii despre care reclamanta C.R. să nu fi știut sau să rezulte

dintr-o agravare a prejudiciilor anterioare, or, în cauză nu s-au constatat

prejudicii suplimentare pe care aceasta să le fi suferit, toate rezultatele

pretinse fiind deja produse la data semnării declarației, când reclamanta a

fost de acord cu despăgubirile - așa cum corect a reținut și curtea de apel.

Având în vedere că

reclamanta a dat declarația de renunțare la orice alte pretenții legate de

accident în deplină cunoștință de cauză și cunoscând toate urmările

accidentului și prejudiciile cauzate,- această declarație nefiind dată din

eroare, surprinsă prin dol sau smulsă prin violență, instanța de apel în mod

corect a constatat că își produce pe deplin efectele juridice și că reclamanta C.R.

nu mai are dreptul să ceară despăgubiri suplimentare față de cele deja acceptate

și plătite de către pârâtă.

În ce privește cel de-al

doilea motiv de recurs, conform căruia se invocă dispozițiile art. 983 C. civ.,

care prevăd că atunci,,când este îndoială, convenția se interpretează în

favoarea celui ce se obligă” se constată că aceste dispoziții legale privind interpretarea

convențiilor nu au incidență în cauză și, drept urmare, nu li se poate da nicio

relevanță în prezenta cauză.

Potrivit celui de-al

treilea motiv de recurs se susține că în mod eronat atât prima instanță, cât și

instanța de apel au acordat o despăgubire redusă și nu în cuantumul solicitat

care era mai echitabil, încălcându-se astfel normele care reglementează

repararea integrală a prejudiciului, or, se constată că și această critică este

neîntemeiată.

Conform dispozițiilor art.

50 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 „despăgubirile se acordă pentru sumele pe

care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și

cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau

deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri”.

Pârâta, în calitate de

asigurator, este responsabilă de producerea decesului victimei V.I. și este

datoare să repare prejudiciile morale și materiale pricinuite persoanelor

păgubite astfel.

Reclamantele R.C. și C.R.

au solicitat împreună despăgubiri de 250.000 euro pentru daunele morale și

materiale, dar cum în ce o privește pe C.R., s-a stabilit corect, așa cum s-a

arătat mai sus că, față de declarația dată, aceasta nu mai are dreptul de a

pretinde dezdăunări, instanța de apel în mod judicios a avut în vedere doar

pretențiile formulate de R.C.

A reținut, în acest sens,

că fiind fiica persoanei decedate în urma accidentului, era legată de aceasta

prin puternice legături de afecțiune, existând, în speță, prejudicii morale afective.

Totodată, este îndreptățită a fi despăgubită pentru suferințele fizice ce i-au

fost cauzate prin accident, aceasta fiind pasageră în autoturismul implicat în

accident.

În raport de criteriile

avute în vedere, curtea de apel a considerat, în ce privește daunele morale

solicitate de reclamanta R.C., că suma de 30.000 euro este rezonabilă și fiind o

chestiune de apreciere a instanței, urmare întregului probatoriu administrat,

va fi păstrată soluția pronunțată de instanța de apel, sub acest aspect.

În ce privește daunele

materiale, rezultate din cheltuielile făcute cu tratamentul medical al

victimei, îngrijiri la domiciliu, înmormântare și parastas conform obiceiului

locului,- acestea au fost acordate ca fiind cauzate de accidentul din 20 iunie

2007 și dovedite cu documente de plată, așa încât decizia curții de apel va fi

menținută și sub acest aspect.

În ce privește recursul

pârâtei.

conform căruia este criticată hotărârea instanțelor privind soluția dată asupra

excepției neîndeplinirii procedurii de conciliere prevăzută de art. 720

1

C. proc. civ. nu este întemeiat, întrucât, așa cum corect au reținut ambele instanțe,

această procedură a fost îndeplinită, atât timp cât din actele dosarului

rezultă fără dubiu că scopul acestei proceduri și anume acela de a oferi

părților posibilitatea de a se înțelege asupra eventualelor pretenții fără implicarea

autorităților judecătorești competente a fost atins, iar pe de altă parte,

pârâta nu poate susține justificat că a fost luată prin surprindere, existând dovezi

că încă din faza urmăririi penale că a fost înștiințată prin intermediul

corespondentului său în România despre producerea accidentului, iar acesta a

purtat o corespondență cu organul de cercetare penală asupra împrejurărilor în

care s-a produs accidentul; totodată, cererea formulată pentru despăgubiri a

fost înregistrată la corespondentul pârâtei pentru România - coroborarea

tuturor acestor împrejurări conducând la concluzia că scopul dispozițiilor art.

720

1

C. proc. civ. a fost realizat și nu se poate reține că acțiunea

reclamantelor era inadmisibilă sau prematur introdusă.

alt motiv de recurs, pârâta susține că în mod greșit instanța de apel a

apreciat că există legătură de cauzalitate între decesul părții vătămate și

accident, cu toate că Parchetul nu a putut stabili această legătură, Raportul

medico-legal al Comisiei de Expertiză din cadrul S.J.M.L. a fost ignorat și a

fost validat doar certificatul constatator al decesului.

Nici acest motiv de

recurs nu este întemeiat.

Contrar susținerilor

recurentei, se constată că instanța de apel a fost preocupată de determinarea

corectă a cauzalității în prezenta cauză și, pe baza întregului probatoriu

administrat, a stabilit judicios că există legătură de cauzalitate între fapta ilicită

a asiguratului pârâtei, care a produs accidentul și decesul victimei și aceasta

este o legătură directă, chiar dacă rezultatul nu s-a produs imediat, ci la

capătul evoluției nefavorabile a stării de sănătate a victimei, determinată de

leziunile suferite.

recurentei privind nelegalitatea deciziei recurate, formulate în subsidiar sunt

de asemenea neîntemeiate.

Paradoxul menționat de

recurentă, în sensul că deși acțiunea reclamantei C.R. a fost respinsă

integral, instanța de apel a acordat celeilalte reclamante, R.C. exact aceeași sumă

cu titlu de daune materiale, pe care a acordat-o instanța de fond, dar pentru ambele

reclamante, reprezintă o simplă speculație asupra acestei chestiuni fără nici

un suport real probator, atât timp cât, așa cum s-a arătat, cu ocazia

examinării recursului reclamantelor, daunele materiale acordate au rezultat din

cheltuielile efectuate, cauzate de accident și dovedite cu documente de plată.

Considerarea daunelor

morale în cuantum de 30.000 euro acordate reclamantei R.C. ca fiind o sumă

exagerată, în raport de o serie de criterii interpretate în manieră subiectivă,

mai echitabilă fiind apreciată suma de 10.000 euro, nu poate fi primită față de

aprecierea instanței, formată în baza actelor aflate la dosar și a propriei

convingeri a judecătorilor ce se sprijină pe acestea, precum și pe dispozițiile

legale ce au incidență în cauză.

În consecință, pentru

considerentele mai sus menționate, reținându-se că niciuna dintre recurente nu

a formulat vreun motiv de recurs întemeiat, care în condițiile expres și

limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. să

justifice casarea ori modificarea deciziei curții de apel, aceasta va fi menținută,

ca fiind legală și în temeiul dispozițiilor art. 304 alin. (3) C. proc. civ.

vor fi respinse, ca nefondate recursurile declarate reclamantele R.C. și C.R.

și de pârâta K.A.V.A.G. Germania prin mandatar SC A.I.B.A.R. SRL București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de reclamantele R.C. și C.R. și de pârâta K.A.V.A.G. Germania prin

mandatar SC A.I.B.A.R. SRL București împotriva deciziei nr. 109 din 14 aprilie

2011 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9

noiembrie  2011.