ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2449/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Reclamanta C.P., prin acțiunea civilă,

precizată, înregistrată la Tribunalul Sibiu, în urma declinării competenței de

la Judecătoria Sibiu, a solicitat în contradictoriu cu pârâtele SC S. SA și SC

B.C.R.A. SA, ca prin sentință să fie obligate, în solidar, să plătească suma de

150.000 euro, echivalentul în RON la data pronunțării sentinței, cu titlu daune

morale rezultate din dosarul penal nr. 4994/P/2007, format în urma

evenimentului rutier din data de 13 decembrie 2007. Cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul Sibiu, prin

sentința civilă nr. 1152/2009, a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta

C.P. și a luat act de renunțarea la judecarea cererii de chemare în garanție formulată

de pârâta SC S. SA, reclamanta fiind obligată la plata sumei de 1.785 RON cheltuieli

de judecată către SC B.C.R.A. SA.

Prin decizia civilă

nr. 39/A/2010, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul declarat de reclamanta C.P.

împotriva sentinței civile nr. 1152/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu, a desființat

sentința apelată și a trimis cauza pentru rejudecare aceleiași instanțe.

În argumentarea acestei

decizii instanța de apel a reținut că instanța de fond a soluționat greșit acțiunea

reclamantei fără a cerceta cererea sub aspectul îndeplinirii condițiilor privind

răspunderea comitentului pentru fapta prepusului, întemeiată pe art. 1000 alin.

(3) C. civ. Decizia a rămas irevocabilă prin respingerea recursului prin decizia

nr. 538 din 26 ianuarie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția civilă și de proprietate intelectuală.

În rejudecare, prin sentința

civilă nr. 451 din 03 mai 2011 pronunțată de Tribunalul Sibiu, a fost respinsă excepția

lipsei calității procesual pasive invocată de pârâtele SC S. SA și SC B.C.R.A. SA,

excepția netimbrării și a necompetenței materiale a secției civile a Tribunalului

Sibiu. A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta C.P. în contradictoriu

cu cele două pârâte și au fost obligate pârâtele, în solidar, la plata către reclamantă,

a sumei de 10.000 euro sau echivalentul în RON la data plății cu titlu daune morale.

Au fost obligate pârâtele la cheltuieli de judecată parțiale de 3.000 RON și s-a

luat act de renunțarea pârâtei SC S. SA la judecarea cererii de chemare în garanție

formulată în contradictoriu cu SC B.C.R.A. SA.

Pentru a respinge excepția

lipsei calității procesual pasive, instanța a reținut că SC S. SA este fosta angajatoare

a defunctului C.N., iar pârâta SC B.C.R.A. SA este asigurătorul autovehiculului

implicat în accident și are, în virtutea legii, obligația acordării despăgubirilor

atât pentru prejudiciul material, cât și pentru cel moral, cum s-a solicitat în

cauză.

Față de calitatea pârâților

și de calitatea reclamantei de moștenitor a persoanei decedate, instanța a reținut

că raporturile juridice deduse judecății sunt de natură civilă și nu comercială,

având izvorul în răspunderea civilă delictuală pentru fapta altei persoane.

Plata taxei judiciare

de timbru nu se impunea pentru că reclamanta a beneficiat de ajutor public judiciar,

respectiv de reducerea taxei de timbru de 13.647,2 RON la 100 RON, iar starea sa

materială nu s-a schimbat.

Pe fondul cauzei, s-a

arătat că defunctul soț al reclamantei a fost angajatul pârâtei SC S. SA ca instalator,

și, în ziua de 13 decembrie 2007, împreună cu numitul C.M.D., care colabora cu societate

în temeiul unui contract de prestări servicii, s-au deplasat în interes de serviciu

spre Avrig. Deplasarea s-a făcut cu autoturismul proprietatea pârâtei SC S. SA,

condus de C.M.D. Acesta din urmă nu a fost atent la condițiile de drum și participanții

la trafic și a observat cu întârziere un alt autoturism care circula în fața sa

și intenționa să vireze spre localitatea Mohu. Încercând să evite impactul, a intrat

pe contrasens, lovind frontal un alt autoturism. În urma coliziunii, ambele autoturisme

au luat foc. C.M.D. a decedat pe loc, iar C.N. a fost transportat la spital, unde

a decedat după 13 zile.

Inspectoratul Teritorial

de Muncă Sibiu, în urma anchetei efectuate, a stabilit prin procesul-verbal încheiat

la data de 15 aprilie 2008, că accidentul suferit de C.N. a fost accident de muncă

mortal de circulație, fiind raportat de SC S. SA. În perioada spitalizării, firma

a virat pe cardul lui C.N. suma de 1.000 RON cu titlu ajutor financiar și a suportat

toate cheltuielile de înmormântare în cuantum de 8.599,80 RON.

Pârâta SC B.C.R.A. SA

a deschis dosar de daună, achitând reclamantei suma de 6.706 RON, cu titlu despăgubiri

în urma accidentului.

Prin rezoluția Parchetului

de pe lângă Judecătoria Sibiu s-a stabilit că accidentul rutier constituie accident

de muncă doar în raport cu urmările produse, nefiind rezultatul comiterii unei infracțiuni

prevăzute de Legea nr. 319/2006.

Între defunctul C.M.D.

și pârâta SC S. SA a existat un contract de prestări servicii, și în afara acestor

atribuții societatea pârâtă a încredințat defunctului un autoturism pentru a se

deplasa la locul de muncă și a transporta și alți angajați ai pârâtei spre același

loc de muncă. În acest context defunctul C.N. s-a aflat în autoturismul condus de

C.M.D., astfel că s-a reținut că există un raport de prepușenie. Ca urmare, în cauză

s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile art. 1000 alin. (3) C. civ., motiv

de admitere a acțiunii. Obligația de despăgubire a fost stabilită în solidar, urmând

ca SC S. SA, să se îndestuleze eventual de la asigurător.

Instanța a considerat

întemeiată cererea reclamantei de acordare a daunelor morale, reținând că aceasta

și-a pierdut soțul la o vârstă la care exista speranța că ar fi sprijinit-o în caz

de boală sau altă nevoie, a suferit în perioada spitalizării și ulterior, fiind

afectată sănătatea psihică a acesteia, a fost acordată suma de 10.000 euro.

Apelurile declarate împotriva

acestei sentințe de către reclamanta C.P. și pârâta SC S. SA au fost respinse ca

nefondate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, prin decizia civilă nr. 142/2011

din 15 septembrie 2011.

În argumentarea acestei

decizii instanța de apel a reținut, în esență, cu privire la calitatea defunctului

C.M.D. de prepus al apelantei SC S. SA că este adevărat că între acesta și societate

a existat un contract de prestări servicii, care avea un obiect determinat și în

care nu era stipulată obligația de a conduce persoane la diferite puncte de lucru

ale societății. Cu toate acestea, față de faptul că defunctul C.M.D. avea permis

de conducere categoria B, firma i-a încredințat autoturismul proprietatea SC S.

SA, pentru a se deplasa la un punct de lucru.

S-a apreciat astfel că

în aceste condiții, are calitatea de prepus persoana care a săvârșit un accident

de circulație cu autoturismul societății, chiar dacă în statul de funcțiuni nu figurează

ca șofer, dar având permis de conducere i s-a încredințat în fapt conducerea unui

autovehicul al unității. Practic, societatea comercială i-a încredințat lui C.M.D.

un autoturism pentru a se deplasa la un punct de lucru al firmei, deci a acționat

ca împuternicit al societății. Acest lucru a fost recunoscut de directorul general

al societății în declarația dată reprezentanților Inspectoratului Teritorial de

Muncă, consemnate în procesul-verbal aflat la Dosar nr. 8583/306/2008 al Judecătoriei

Sibiu. Lipsa unui contract de muncă care să confere defunctului calitatea de șofer

în firma pârâtă, este lipsită de relevanță din punct de vedere a răspunderii civile

delictuale, în contextul răspunderii comitentului pentru fapta prepusului, prevăzut

de art. 1000 alin. (3) C. civ. De aceea, în mod legal a reținut instanța calitatea

de comitent a SC S. SA și a obligat-o la plata de despăgubiri.

În ceea ce privește apelul

reclamantei, instanța de apel a apreciat că suma acordată de instanța de fond cu

titlu daune morale este suficientă pentru acoperirea prejudiciului cauzat acesteia

urmare a decesului soțului său. La stabilirea acestei sume s-a avut în vedere vârsta

acestuia, sprijinul moral acordat soției sale, suferința pricinuită acesteia în

perioada cât a fost spitalizat, dar și decesul care a survenit ca urmare a accidentului.

Împotriva acestei decizii,

pârâta SC S. SA Sibiu a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.

8 și 9 C. proc. civ., în motivarea cărora a susținut, în esență, că decizia instanței

de apel a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor

art. 1000 alin. (3) C. civ., apreciind greșit că ar fi întrunite condițiile răspunderii

civile pentru fapta prepusului, întrucât defunctul C.M.D. nu era angajat al societății,

ci doar un simplu colaborator, neavând raporturi de prepușenie cu societatea care

să atragă incidența art. 1000 alin. (3) C. civ.

Astfel, susține recurenta

între SC S. SA și C.M.D. exista doar un simplu contract de prestări servicii în

baza căruia, în schimbul unui preț, prestatorul se obliga să execute anumite activități,

respectiv să asigure supravegherea lucrărilor și să întocmească necesare de materiale

cu privire la aceste lucrări. Niciuna dintre activități nu implica un raport de

subordonare față de SC S. SA, activitățile fiind prestate în folosul societății,

însă în mod independent.

Totodată, susține recurenta,

transportul persoanelor sau a echipamentelor/materialelor nu intrau în sarcinile

asumate contractual de defunctul C.M.D., iar la dosar nu există nicio dovadă care

să fi îndrituit instanța să rețină existența, în primul rând, a însărcinării de

a transporta și alți angajați ai pârâtei, iar în al doilea rând a unui raport de

prepușenie.

Pentru aceste motive,

recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate

în sensul respingerii cererii introductive ca neîntemeiate.

Prin întâmpinarea depusă

la dosar, reclamanta C.P. a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea

hotărârilor instanței de fond și instanței de apel ca temeinice și legale.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 304

pct. 8 C. proc. civ., modificarea deciziei este posibilă când instanța, interpretând

greșit actul juridic dedus judecății a schimbat natura ori înțelesul lămurit și

vădit neîndoielnic al acestuia.

În argumentarea motivului

de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. recurenta a relatat opinii

proprii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanța de

apel ceea ce vizează în realitate netemeinicia deciziei.

De altfel, motivul de

nelegalitate a fost invocat cu scopul de a repune în discuție probele și de a solicita

instanței de recurs să reconsidere concludența lor, ceea ce nu este permis în această

etapă procesuală.

Din perspectiva motivului

de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ. invocat de recurentă

ce vizează lipsa temeiului legal sau încălcarea legii, recurenta a susținut încălcarea

prevederilor art. 1000 alin. (3) C. civ. prin recunoașterea calității de prepus

a defunctului C.M.D.

Critica recurentei este

nefondată. Astfel, instanța de apel a reținut în mod corect că are calitatea de

prepus persoana care a săvârșit un accident de circulație cu autoturismul societății,

chiar dacă în statul de funcțiuni nu figurează ca șofer, însă având permis de conducere

i s-a încredințat în fapt conducerea unui autovehicul al unității.

Atât timp cât societatea

a încredințat un autovehicul pentru îndeplinirea unei activități în interesul societății,

persoana a acționat ca împuternicit al societății existând astfel raport de prepușenie.

Cât privește susținerea

recurentei referitoare la faptul că defunctul nu era angajat al societății se reține

că în literatura juridică s-a arătat că raportul de prepușenie nu este în mod esențial

legat de existența unui raport de muncă, ci poate exista și în cazul în care, pe

baza acordului dintre părți, o persoană fizică sau juridică a încredințat unei persoane

fizice o anumită însărcinare, cum este și cazul în speță.

În consecință, se reține

că instanța de apel a făcut o justă aplicare a dispozițiilor art. 1000 alin.

(3) C. civ. și a constatat în mod corect că între societatea pârâtă și defunctul

C.M.D. a existat raport de prepușenie.

Astfel fiind, în temeiul

art. 312 C. proc. civ., recursul pârâtei SC S. SA va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D

E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta

SC

S. SA

împotriva

deciziei civile nr. 142/2011 din 15 septembrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia,

secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

10 mai 2012.