ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3263/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Tribunalului Sibiu la data de 17 noiembrie 2009, conform sigiliului poștal aplicat pe plicul de înaintare, reclamantele V.M. și M.S. au chemat în judecată pe pârâta SC C.A. SA, solicitând ca aceasta să fie obligată să le plătească suma de 50.000 euro, reprezentând prejudiciul moral pe care l-au suferit ca urmare a accidentului rutier din data de 28 februarie 2006, soldat cu decesul fiicei, respectiv surorii lor, V.V.; dobânda legală aferentă acestei sume, de la data introducerii acțiunii și până la achitarea integrală a debitului, precum și cheltuielile de judecată. Secția comercială și de contencios administrativ, a Tribunalului Sibiu a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă; a admis acțiunea formulată de reclamanta V.M.

și a obligat-o pe pârâtă să plătească acesteia suma de 50.000 euro sau echivalentul în RON la data plății, cu titlu de prejudiciu moral și dobânda legală aferentă acestei sume, începând cu data de 20 noiembrie 2009 și până la achitarea integrală a debitului, respingând acțiunea reclamantei M.S. Spre a hotărî astfel, Tribunalul a reținut, cu privire la excepția prescripției invocată de pârâtă, că, în raport cu data de 22 februarie 2007 la care s-a stabilit culpa conducătorului auto C.N. în producerea accidentului prin rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, această excepție este neîntemeiată, întrucât termenul de prescripție nu putea să curgă împotriva unei persoane înainte de stabilirea vinovăției acesteia.

În ce privește fondul cauzei, prima instanță a reținut că, în speță, sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, întrucât, urmare a decesului fiicei sale, reclamanta V.M. a suferit un prejudiciu moral în cuantificarea căruia s-a raportat la plafonul stabilit la nivelul anului 2006 de 200.000 RON pentru fiecare persoană decedată, conform Ordinului nr. 3108 din 10 decembrie 2004, iar reclamanta M.S. nu a făcut dovada calității sale de moștenitoare a defunctei V.V.

Apelul formulat de pârâtă împotriva sentinței Tribunalului a fost respins, ca nefondat, de secția comercială a Curții de Apel Alba Iulia, prin decizia comercială nr. 139/A , pronunțată la data de 17 noiembrie 2010 . Pentru a pronunța această decizie, instanța de control judiciar a reținut, cu referire la critica vizând soluționarea excepției prescripției dreptului la acțiune, că instanța de fond a respins în mod legal această excepție, față de dispozițiile art. 3 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, incidente în cauză, având în vedere că termenul de prescripție a început să curgă la data de 22 februarie 2007, când s-a stabilit persoana vinovată de producerea accidentului.

Cu privire la criticile vizând fondul cauzei, instanța de apel a apreciat că dreptul la repararea prejudiciului moral este legal, având temeiul în prevederile art. 998 – 999 C. civ. și în dispozițiile art. 43 pct. 2 lit. d) din Norma Anexă la Ordinul nr. 3108/2004, care prevăd că, în sarcina asigurătorului de răspundere civilă, cad inclusiv daunele morale; că, în speță, este în discuție repararea unui prejudiciu afectiv constând în suferințe psihice cauzate prin lezarea sentimentelor de afecțiune și de dragoste determinate de moartea unei ființe iubite, iar cuantumul daunelor morale a fost corect stabilit, față de împrejurarea că, în speță, valoarea ocrotită este viața persoanei, fiind apropiat de limita maximă prevăzută de Legea nr. 136/1995 și Normele R.C.A.

puse în aplicare de Ordinul C.S.A. nr. 3108/2004 – textele de lege C. civ. neprevăzând nicio normă care ar putea determina limitarea daunelor morale, iar normele din domeniul asigurărilor sunt aplicabile raporturilor juridice dintre asigurător și asigurat și nu în relațiile cu terții ca în speța de față. Împotriva menționatei decizii a formulat recurs apelanta pârâtă invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că decizia atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, atât în soluționarea excepției prescripției, prin reținerea greșită a incidenței termenului general de prescripție, prevăzut de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, fundamentat pe răspunderea civilă delictuală, cât și pe fondul cauzei, față de cuantumul sumei acordată drept despăgubire care depășește plafonul maxim stabilit la suma de 200.000 RON pentru fiecare persoană păgubită, cu nesocotirea prevederilor art. 2 din Anexa 3 la Normele R.C.A. puse în aplicare prin Ordinul C.S.A. nr. 3108/2004, în lipsa unor probe care să dovedească prejudiciul moral invocat. Intimata a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică, întrucât, în cauză, termenul de prescripție este de 3 ani, iar instanța de apel a făcut o corectă apreciere a prejudiciului suferit de reclamanta V.M.

Recursul este nefondat. Astfel, dreptul la repararea patrimonială a daunei morale este o creanță, iar acțiunea în realizarea ei este prescriptibilă extinctiv, conform dreptului comun: art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, fiind supusă termenului general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 3 alin. (1) din precitatul act normativ, cum corect s-a reținut, în raport de natura răspunderii pentru fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu pe care se fundamentează pretențiile reclamate, așa încât nu poate fi primită critica nelegalei soluționări a excepției prescripției dreptului la acțiune în cauză. Cum cuantumul despăgubirilor acordate este o chestiune de fapt ce aparține suveranei aprecieri a judecătorilor fondului și excede controlului instanței de recurs și cum la data stabilirii acestuia s-au respectat prevederile art. 2 din Anexa 3 la Normele R.C.A., puse în aplicare prin Ordinul C.S.A.

nr. 3108/2004, față de cursul valutar de la acea dată, aspect reținut de instanța de control judiciar, nu se justifică critica nesocotirii acestor prevederi. Pentru aceste considerente în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul formulat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC C.A. SA SIBIU împotriva deciziei comerciale nr. 139/A/2010 din 17 noiembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 octombrie 2011.