ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3263/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului Sibiu la data

de 17 noiembrie 2009, conform sigiliului poștal aplicat pe plicul de înaintare,

reclamantele

V.M.

și M.S. au

chemat

în judecată pe pârâta

SC C.A. SA,

solicitând ca aceasta să fie obligată să le plătească suma

de

50.000

euro, reprezentând prejudiciul moral pe care l-au suferit ca urmare a accidentului

rutier din data de 28

februarie

2006, soldat cu decesul fiicei, respectiv surorii lor,

V.V.; dobânda legală aferentă

acestei sume, de la data introducerii acțiunii și până la achitarea integrală a

debitului, precum și cheltuielile de judecată.

Secția comercială și de

contencios administrativ, a Tribunalului Sibiu a respins excepția prescripției dreptului

la acțiune invocată de pârâtă; a admis acțiunea formulată de reclamanta V.M. și

a obligat-o pe pârâtă să plătească acesteia suma de 50.000 euro sau echivalentul

în RON la data plății, cu titlu de prejudiciu moral și dobânda legală aferentă acestei

sume, începând cu data de 20 noiembrie 2009 și până la achitarea integrală a debitului,

respingând acțiunea reclamantei M.S.

Spre a hotărî astfel,

Tribunalul a reținut, cu privire la excepția prescripției invocată de pârâtă, că,

în raport cu data de 22

februarie

2007 la care s-a stabilit culpa

conducătorului auto

C.N. în producerea accidentului prin rezoluția

Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, această excepție este neîntemeiată,

întrucât termenul de prescripție nu putea să curgă împotriva unei persoane înainte

de stabilirea vinovăției acesteia.

În ce privește fondul

cauzei, prima instanță a reținut că, în speță, sunt întrunite condițiile răspunderii

civile delictuale, întrucât, urmare a decesului fiicei sale, reclamanta V.M. a suferit

un prejudiciu moral în cuantificarea căruia s-a raportat la plafonul stabilit la

nivelul anului 2006 de 200.000 RON pentru fiecare persoană decedată, conform Ordinului

nr. 3108 din 10 decembrie 2004, iar reclamanta M.S. nu a făcut dovada calității

sale de moștenitoare a defunctei V.V.

Apelul formulat de pârâtă

împotriva sentinței Tribunalului a fost respins, ca nefondat, de secția comercială

a Curții de Apel

Alba Iulia,

prin decizia comercială

nr. 139/A

,

pronunțată la data de

17 noiembrie 2010

.

Pentru a pronunța această

decizie, instanța de control judiciar a reținut, cu referire la critica vizând soluționarea

excepției prescripției dreptului la acțiune, că instanța de fond a respins în mod

legal această excepție, față de dispozițiile art. 3 alin. (1) și art. 8 alin.

(1) din Decretul nr. 167/1958, incidente în cauză, având în vedere că termenul de

prescripție a început să curgă la data de 22 februarie 2007, când s-a stabilit persoana

vinovată de producerea accidentului.

Cu privire la criticile

vizând fondul cauzei, instanța de apel a apreciat că dreptul la repararea prejudiciului

moral este legal, având temeiul în prevederile art. 998 – 999 C. civ. și în dispozițiile

art. 43 pct. 2 lit. d) din Norma Anexă la

Ordinul nr. 3108/2004, care prevăd că, în sarcina

asigurătorului de răspundere civilă, cad inclusiv daunele morale; că, în speță,

este în discuție repararea unui prejudiciu afectiv constând în suferințe psihice

cauzate prin lezarea sentimentelor de afecțiune și de dragoste determinate de moartea

unei ființe iubite, iar cuantumul daunelor morale a fost corect stabilit, față de

împrejurarea că, în speță, valoarea ocrotită este viața persoanei, fiind apropiat

de limita maximă prevăzută de Legea nr. 136/1995 și Normele R.C.A. puse în aplicare

de Ordinul C.S.A. nr. 3108/2004 – textele de lege C. civ. neprevăzând nicio normă

care ar putea determina limitarea daunelor morale, iar normele din domeniul asigurărilor

sunt aplicabile raporturilor juridice dintre asigurător și asigurat și nu în relațiile

cu terții ca în speța de față.

Împotriva menționatei

decizii a formulat recurs apelanta pârâtă invocând în drept dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului

s-a arătat, în esență, că decizia atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii,

atât în soluționarea excepției prescripției, prin reținerea greșită a incidenței

termenului general de prescripție, prevăzut de art. 3 alin. (1) din Decretul

nr. 167/1958, fundamentat pe răspunderea civilă delictuală, cât și pe fondul cauzei,

față de cuantumul sumei acordată drept despăgubire

care depășește plafonul

maxim stabilit la suma de 200.000 RON pentru fiecare persoană păgubită,

cu nesocotirea prevederilor

art. 2 din Anexa 3 la

Normele

R.C.A. puse în aplicare prin Ordinul C.S.A. nr. 3108/2004, în lipsa unor probe care

să dovedească prejudiciul moral invocat.

Intimata a solicitat,

prin întâmpinare, respingerea recursului și menținerea deciziei atacate ca fiind

legală și temeinică, întrucât, în cauză, termenul de prescripție este de 3 ani,

iar instanța de apel a făcut o corectă apreciere a prejudiciului suferit de reclamanta

V.M.

Recursul este

nefondat.

Astfel, dreptul

la repararea patrimonială a daunei morale este o creanță, iar acțiunea în realizarea

ei este prescriptibilă extinctiv, conform dreptului comun: art. 1 alin. (1) din

Decretul

nr. 167/1958, fiind supusă termenului general de prescripție de 3 ani, prevăzut

de art. 3 alin. (1) din precitatul act normativ, cum corect s-a reținut, în raport

de natura răspunderii pentru fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu pe care se fundamentează

pretențiile reclamate, așa încât nu poate fi primită critica nelegalei soluționări

a excepției prescripției dreptului la acțiune în cauză.

Cum cuantumul despăgubirilor

acordate este o chestiune de fapt ce aparține suveranei aprecieri a judecătorilor

fondului și excede controlului instanței de recurs și cum la data stabilirii acestuia

s-au respectat prevederile art. 2 din Anexa 3 la Normele R.C.A., puse în aplicare

prin

Ordinul

C.S.A. nr. 3108/2004, față de cursul valutar de la acea dată, aspect reținut de

instanța de control judiciar, nu se justifică critica nesocotirii acestor prevederi.

Pentru aceste considerente

în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul

formulat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta SC C.A. SA SIBIU împotriva deciziei comerciale nr. 139/A/2010

din 17 noiembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 octombrie 2011.