ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1494/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 79 din 4 martie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, a admis apelul declarat de reclamanții G.M.R. și G.T.B. împotriva sentinței civile nr. 910/2010 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr. 1931/85/2010; a schimbat sentința atacată numai sub aspectul cuantumului daunelor morale, în sensul că a obligat pârâta SC E.I. România A.R. să plătească reclamantei G.M.R. suma de 200.000 lei și reclamantului G.T.B. suma de 150.000 lei, cu titlu de daune morale ; a menținut în rest sentința atacată și a respins apelul declarat de pârâta SC E.I. România A.R. împotriva aceleiași sentințe. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 13 mai 2010 pe rolul Tribunalului Sibiu, sub dosar nr. 1931/85/2010, reclamanții G.M.R.

și G.T.B. au solicitat în contradictoriu cu pârâtele SC E.I. România A.R. SA și SC E.I. România A.R. SA obligarea acestora în solidar să plătească reclamantei G.M.R. suma de 600.000 lei daune morale și 10.000 lei daune materiale, iar reclamantului G.T.B. suma de 600.000 lei, daune morale. În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că la data de 20 decembrie 2009 a avut loc un accident auto soldat cu decesul fiicei, respectiv sora reclamantului, dar s-a dispus neînceperea urmăririi penale întrucât făptuitorul a decedat. Prin sentința civilă nr. 910/2010, Tribunalul Sibiu a admis în parte acțiunea și le-a obligat pe pârâte să plătească reclamanților despăgubiri civile după cum urmează: reclamantei G.M.R., suma de 10.000 lei despăgubiri materiale și 100.000 lei daune morale, iar reclamantului G.T.B.

suma de 50.000 lei daune morale. Au fost respinse celelalte pretenții. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că în data de 20 decembrie 2009 a avut loc un accident auto în care și-a pierdut viața fiica, respectiv sora reclamanților, G.A.D. Autovehiculul era condus de M.P., persoană care a decedat în aceleași împrejurări, astfel că în dosarul penal nr. 6231/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunea de ucidere din culpă. Pentru autovehiculul implicat în accident există polița de răspundere civilă auto seria RO/16/H11/ DV nr. 0001113402 din 24 iulie 2009 emisă de SC E.I. România A.R. SA, sucursala Sibiu.

Reclamanții au notificat pârâtei pretențiile lor înainte de introducerea prezentei acțiuni dar nu s-a ajuns la o înțelegere pentru soluționarea amiabilă a litigiului. Față de existența contractului de asigurare, pârâta este obligată să plătească toate pagubele produse prin accident, cu respectarea limitei legale în materie prevăzută pentru anul 2009, în temeiul contractului de asigurare, dar și al răspunderii civile delictuale. În ceea ce privește întinderea prejudiciului, prin probatoriul administrat s-a dovedit întinderea daunelor materiale, iar în privința daunelor morale, acestea se cuvin ambilor reclamanți, întrucât pierderea unui copil și a unui frate produce o suferință care, chiar dacă nu poate fi înlăturată, impune ca cel care a produs-o să plătească despăgubiri.

Instanța a apreciat că este îndestulătoare suma de 100.000 lei pentru reclamantă (mama victimei) și 50.000 lei pentru reclamant (fratele victimei). Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții și pârâta SC E. SA, criticând-o sub aspectul cuantumului daunelor morale. Reclamanții au solicitat schimbarea sentinței în sensul majorării daunelor morale la suma solicitată prin acțiune, susținând, pe de-o parte, că pretențiile solicitate se încadrează în suma asigurată și în practica instanțelor, iar, pe de altă parte, că nu este justificată acordarea diferențiată a daunelor morale, izvorul dreptului fiind același. Pârâta SC E. SA a solicitat schimbarea sentinței în sensul reducerii daunelor morale, susținând că instanța a determinat cuantumul acestora prin apreciere și a stabilit o sumă foarte mare cu acest titlu.

Asupra apelurilor formulate în cauză, instanța a reținut următoarele: Prin fapta ilicită din data de 20 decembrie 2009 a numitului M.P., care a avut ca urmare decesul fiicei, respectiv surorii reclamanților, aceștia au suferit un prejudiciu moral, aspect necontestat de pârâtă. În privința cuantumului daunelor morale, legislația română nu conține reglementări privind criteriile de stabilire a acestor daune, astfel că a revenit jurisprudenței și doctrinei juridice rolul de a statua asupra acestor criterii. Este unanim acceptat că valoarea daunelor morale trebuie să reflecte gravitatea și importanța prejudiciului încercat de victimă, dar trebuie în același timp să respecte și criteriul echității.

Gravitatea prejudiciu încercat de reclamanți este determinat de durata și intensitatea suferințelor psihice provocate de decesul numitei G.A.D., precum și de urmările în viitor asupra reclamanților, fiind evident că pierderea unui copil, respectiv a surorii, în vârstă de aproape 24 de ani, produce suferințe psihice enorme, care persistă în timp. Deși aceste suferințe sunt inestimabile, pe baza criteriilor reținute se poate aprecia cuantumul daunelor morale, care trebuie să fie unul rezonabil, just și echitabil, fiind stabilit astfel încât să asigure efectiv o compensare suficientă, dar nu exagerată a prejudiciului moral cauzat. Pierderea unui copil reprezintă pentru un părinte cea mai mare suferință psihică ce îi poate fi provocată, iar stabilirea unor daune morale în sumă de 200.000 lei reprezintă o despăgubire rezonabilă, proporțională cu prejudiciul încercat.

În ce-l privește pe reclamantul G.T.B., suferințele provocate de decesul surorii sale sunt foarte intense, având în vedere vârsta apropiată a celor doi frați și relația strânsă dintre ei, astfel că o sumă de 150.000 lei daune morale, acordată acestuia, reprezintă o despăgubire justă în raport cu prejudiciul suferit. Acordarea unor daune diferențiate celor doi reclamanți este justificată, astfel cum a apreciat și instanța de fond, având în vedere relația lor de rudenie cu victima, respectiv mamă și frate, și faptul că afectivitatea dintre mamă și fiică este mai puternică decât cea dintre frați, ceea ce produce o suferință mai intensă pentru un părinte la decesul copilului său în raport cu suferința provocată de decesul unei surori.

Având în vedere toate aceste considerente, Curtea a apreciat că acordarea unor daune morale rezonabile impune majorarea sumelor stabilite de instanța de fond, astfel că apelul reclamanților este privit ca fondat. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții G.M.R. și G.T.B. și pârâta SC E.I. România A.R. S.A. În motivarea criticilor formulate, reclamanții G.M.R. și G.T.B. au arătat următoarele: 1. Hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, fiind bazată și pe o greșeală gravă de fapt decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate. În mod greșit instanța de apel a apreciat asupra cuantumului despăgubirilor acordate recurenților-reclamanți, având în vedere circumstanțele care au generat izvorul răspunderii civile delictuale.

Recurenții-reclamanți au solicitat o justă și integrală despăgubire pentru daunele morale suferite în urma decesului unei persoane foarte dragi care se afla abia la începutul drumului său în viață, fiica, respectiv sora. Suferința a fost inimaginabilă atât în privința mea ca mamă care este pusă în cea mai rea situație, aceea de a vedea că unul dintre copiii cărora le-ai dat viață îți predecedează, cât și în ceea ce îl privește pe fratele victimei, care în momentul decesului surorii sale s-a regăsit în situația de a pierde nu numai o soră ci și o prietenă, o persoană care întotdeauna era alături de el și pentru care și el era alături în orice moment. Suferințele psihice în cazul de față au fost determinate de moartea fiicei, respectiv sorei G.A.D., ca urmare a accidentului de circulație produs la data de 20 decembrie 2009, nicio sumă de bani neputând repara prejudiciile cauzate de pierderea suferită.

Durerea sufletească este incompatibilă cu un echivalent bănesc. Aceste compensații sunt destinate să creeze condiții de viață care să aline într-o oarecare măsură suferințele psihice ale celor care au rămas să trăiască cu traumele produse de decesul persoanelor dragi. Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor ce au fost acordate cu acest titlu, instanța trebuie să aibă în vedere intensitatea legăturii afective dintre apelanții-reclamanți și defunctă, dedusă atât prin raportare la gradul de rudenie, cât și din împrejurările ce caracterizau relațiile apelanților-reclamanți cu defuncta, precum și vârsta pe care o avea G.A.D. Deși evaluarea bănească a suferinței psihice provocate de decesul unor persoane apropiate nu poate fi decât una aproximativă, întemeiată în principal pe considerente de echitate, sumele acordate de prima instanță sunt modice.

Există foarte mari diferențe între despăgubirile pe care instanțele care judecă cauze penale le stabilesc pentru acoperirea prejudiciului moral și cuantumul despăgubirilor stabilite direct în instanța civilă în spețe similare. Societatea unde era încheiată polița de asigurare răspunde și este obligată acopere integral prejudiciile cauzate de proprietarului sau utilizatorul unui vehicul terțelor părți, prin intermediul vehiculului. 2. Instanța nu a motivat în nicio modalitate de unde rezultă discrepanța foarte mare între suma de bani acordată cu titlul de despăgubire apelantei-reclamante G.M.R. și cea acordată apelantului-reclamant G.T.B. 3. În cauză sunt întrunite toate condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale, detaliindu-se argumentele acestei răspunderi, cu referire la datele particulare a speței.

În motivarea criticilor formulate, prin care s-a solicitat reducerea cuantumului despăgubirilor la care au fost obligați de instanță, atât în ceea ce privește daunele materiale, cât și în ceea ce privește daunele morale, pârâta SC E.I. România A.R. S.A.

a arătat următoarele: 1. Conform art. 49. pct. 2 din Ordinul 20/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor din 7 noiembrie 2008 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule se decontează în caz de deces: a) cheltuielile de înmormântare, inclusiv pentru piatra funerară, precum și cele efectuate cu îndeplinirea ritualurilor religioase, probate cu documente justificative; a) cheltuielile cu transportul cadavrului, inclusiv cele de îmbălsămare, probate cu documente justificative, de la localitatea unde a avut loc decesul până la localitatea in re se face înmormântarea; b) daunele morale, în conformitate cu legislația și jurisprudența din România Obligația depunerii la dosarul cauzei a documentelor justificative care să probeze sumele cheltuite incumba pârâților.

În ceea ce privește cuantumul daunelor morale acordate, acesta este disproporționat în comparație cu soluțiile pronunțate în jurisprudența în materie recentă. Deși este real că stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanța trebuie să aibă în vedere o serie de criterii cum ar fi consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială. Față de lipsa probațiunii în sensul dovedirii daunelor morale susțin respingerea acestora.

Un prejudiciu moral s-a produs, însă suma acordată trebuie redusă raportat la probațiunea din dosar. 2. Întinderea despăgubirii, nesusținută printr-o motivare adecvată, imprimă un caracter subiectiv hotărârii pronunțate de instanța de fond. În lipsa unei argumentări adecvate in considerentele hotărârii, nu pot aprecia ce criterii a folosit instanța pentru a admite in întregime daunele morale. Analizând decizia în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al recursurilor, în considerarea celor ce succed: Cu privire la apelul declarat de reclamanți. 1. Prima critică de recurs nu cuprinde motive de nelegalitate a deciziei de apel, așa cum prevede art. 302 ind. 1 alin. (1) lit. c) C. proc.

civ., nefiind arătate greșelile de legalitate săvârșite de această instanță în analiza criteriilor de cuantificare a despăgubirilor indicate și avute în vedere de instanță. Prima critică vizează de fapt temeinicia deciziei, care nu poate face însă obiect de cenzură în fața instanței de recurs, din perspectiva art. 304 C. proc. civ. În ceea ce privește posibilele diferențe de despăgubiri acordate de instanța civilă și cea penală în cauze similare nu trebuie omis că fiecare caz în parte prezintă anumite particularități, care determină un anumit mod de apreciere din partea instanței. 2. După cum rezultă din considerentele deciziei, instanța a arătat argumentele pentru care sumele acordate drept despăgubiri morale sunt diferite pentru cei doi reclamanți apelanți, ceea ce face să nu fie fondat motivul de recurs ce se circumscrie dispozițiilor art. 304 pct. 6 C. proc.

civ. 3. Cea de a treia critică formulată, care privește elementele constitutive ale răspunderii civile delictuale, excede analizei instanței de recurs în condițiile în care existența acestei răspunderi nu este contestată în cauză, probleme fiind în ceea ce privește cuantificarea despăgubirilor. Cu privire la recursul formulat de pârâtă. 1. În condițiile în care prin cererea de apel s-au formulat critici numai în ceea ce privește daunele morale, daunele materiale nu pot face obiectul cenzurii în fața instanței de recurs, cu aplicarea art. 294 și art. 316 C. proc. civ. Criticii de recurs referitoare la cuantificarea daunelor morale urmează să i se rețină aceleași argumente ca cele aferente criticii similare din recursul formulat de reclamanți.

Pârâta recurentă nu contestă producerea unui prejudiciu moral însă reclamă lipsa probelor care să susțină cuantumul acordat de instanța de apel. Numai că, în această materie, dat fiind specificul despăgubirilor morale și gradul de aproximare care aparține justificat instanței, se operează cu anumite criterii, consacrate, raportate la specificul fiecărei cauze. 2. Argumentele avute în vedere de instanță, raportat la criteriile operabile în materia răspunderii civile delictuale, sunt detaliate în considerentele deciziei, ceea ce face ca și motivul de recurs ce se circumscrie dispozițiilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ. să nu fie fondat. Constatând, prin urmare, că nu sunt fondate criticile de recurs formulate, ce se circumscriu în parte dispozițiilor art. 304 pct. 6 și 9 C. proc.

civ., Înalta Curte urmează să facă aplicarea și a dispozițiilor art. 312 alin. (1) din același cod și să dispună în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanții G.M.R. și G.T.B. și de pârâta SC E. România A.R. SA împotriva deciziei civile nr. 79/2011 din 04 martie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie 2012