ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 511/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 488/2013, Tribunalul Sibiu a admis în parte acțiunea civilă precizată, formulată de reclamanta B.M. în contradictoriu cu intimata SC O.V.I.G. SA București, și în consecință, a fost obligată intimata la plata către reclamantă a următoarelor sume: taxa de facultate 2.500 RON, pentru 2 ani; impozit - 2.000 RON, pentru 2 ani; întreținere locuință - 4.000 RON/lună, pentru 2 ani; întreținere 1.500 RON/lună pentru 2 ani; tratamente medicale - 2.000 RON; cărți - 12.000 RON; 600.000 RON, daune morale. Au fost respinse celelalte cereri. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Reclamanta, la data producerii accidentului era o persoană fără venituri proprii, aflată în întreținerea defuncților săi părinți.

Probele administrate în cauză au atestat starea de nevoie a reclamantei, lipsită de susținători legali, ca și necesitatea de a achita anumite debite ale defuncților și efectuarea de cheltuieli legate de aceștia. Față de această situație, instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile art. 53 și urm. din Legea nr. 136/1995 raportat la art. 49 și urm. din Ordinul nr. 5/2010, acțiunea fiind admisă în parte. În ce privește daunele materiale, s-a reținut că reclamanta nu a dovedit plata parastaselor și monumentului funerar, astfel că această pretenție nu a fost acordată.

În ce privește cheltuielile de întreținere ale reclamantei (taxa de facultate - 2.500 RON, impozit - 2.000 RON, întreținere locuință - 4.000 RON, întreținere 1.500 RON/lună pentru 2,5 ani, tratamente medicale - 2.000 RON, cărți -12.000 RON), acestea au fost acordate, întemeiat pe ideea de prejudiciu suferit și considerând aceste cheltuieli ca normale, suportate de părinți pentru copiii lor, atât timp cât aceștia sunt în viață, ceea ce nu mai este cazul. A fost redus cuantumul întreținerii la 4.000 RON (în loc de 8.000 RON pretins), apreciindu-se ca suficient față de nevoile reclamantei și raportat la nivelul asigurat acesteia de către defuncți anterior. Acțiunea civilă în despăgubiri este bazată pe ideea reparării integrale a prejudiciului cauzat de fapta ilicită, autorul pagubei fiind obligat să acopere nu numai prejudiciul efectiv (damnum emergens), dar și beneficiul nerealizat de victimă (lucrum cesans), ceea ce asigură restabilirea situației anterioare.

Repararea prejudiciului trebuie făcută în natură, iar când acest lucru nu este posibil, se acordă despăgubiri (echivalent bănesc), asigurătorul fiind obligat alături de autorul faptei, în limitele contractului de asigurare sau în virtutea normei legale - cazul de față. Indemnizația de asigurare se cumulează cu despăgubirile datorate de autorul prejudiciului, iar asigurătorul nu are drept de regres împotriva autorului prejudiciului, deoarece el este obligat să plătească victimei suma asigurată la producerea riscului asigurat, în termenii asigurării și a altor reglementări legale.

Partea prejudiciată având la îndemână o acțiune în justiție pentru despăgubiri, instanța a trebuit să țină seamă de anumite principii pentru a stabili despăgubirile: principiul reparării în natură, excepția fiind repararea prin echivalent și principiul reparării integrale a prejudiciului, observând că paguba trebuie să fie reparată în întregime, dar nu poate constitui un mijloc de îmbogățire pentru cel care a suferit-o. Aceasta semnifică faptul că trebuie să existe un echilibru între prejudiciul efectiv și despăgubirile acordate. Principiul reparației integrale impune ca despăgubirea să cuprindă atât pierderea propriu-zisă, cât și câștigul de care victima a fost lipsită prin săvârșirea faptei culpabile, toate pagubele care sunt o consecință directă și necesară a faptei săvârșite.

Despăgubirile se plătesc de către intimata de față pe temeiul altor raporturi juridice decât răspunderea delictuală (asigurare prin efectul legii, contract de asigurare). În situația în care prin fapta ilicită s-a cauzat moartea unei persoane, despăgubirile au scopul de a repara prejudiciul constând în cheltuielile de înmormântare a victimei, întreținerea prestată de victimă anterior decesului și daunele morale încercate de rudele apropiate ale victimei. Referitor la prejudiciul constând în cheltuielile de înmormântare a victimei, s-a constatat că acesta nu a fost probat. În ce privește situația copilului minor sau major aflat în continuarea studiilor, îngrijirea trebuie să le permită de cheltuielile și eforturile suplimentare pe care trebuie să le facă pentru dobândirea unei calificări.

Prejudiciul constând în întreținerea acordată de victimă anterior încetării din viață poate fi evaluat și cuantificat, în funcție de veniturile realizate de defuncți în timpul vieții, astfel ca reclamantei să-i fie asigurat același nivel de trai cu acela, realizând astfel reparația integrală a prejudiciului. În ce privește daunele morale, s-a reținut că sunt supuse reparației și aceste despăgubiri, astfel că acestea au fost acordate în cuantumul solicitat de reclamantă. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, iar la termenul de judecată din 28 iunie 2013 a fost recalificată calea de atac declarată în cauză, ca fiind apel.

Prin Decizia civilă nr. 55 din 12 iulie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, a admis apelul declarat de către pârâtă împotriva Sentinței civile nr. 488/2013, pronunțată de Tribunalul Sibiu, pe care a schimbat-o în parte numai în ceea ce privește obligația de plată a pârâtei către reclamantă a sumelor de 4.000 RON/lună pentru 2 ani - întreținere locuință, 1.500 RON/lună pentru 2 ani întreținere și 12.000 RON - cărți, pe care a înlăturat-o din hotărârea atacată, iar, sub aspectul cuantumului daunelor morale, acesta a fost stabilit la 100.000 RON. Pentru a decide astfel, instanța a reținut următoarele: Starea de fapt nu a fost contestată de către apelantă și anume că în data de 9 noiembrie 2010, în jurul orelor 17:50, pe DN 1, la km 298, în afara localității Veștem, jud. Sibiu, a avut loc un accident rutier în care a fost implicat autoturismul marca D.T.

cu nr. de înmatriculare SB AA AAA, soldat cu decesul conducătorului auto B.V. și a soției sale B.S., părinții reclamantei. Conform Referatului nr. 6439/P din 20 noiembrie 2010 emis de I.P.J. Sibiu și confirmat prin Rezoluția din 8 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, evenimentul rutier s-a datorat neadaptării vitezei de către conducătorul auto. Față de decesul conducătorului auto, în temeiul art. 10 lit. g) C. proc. pen,. s-a confirmat propunerea de a nu se începe urmărirea penală împotriva defunctului B.V. pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere și vătămare corporală din culpă. În speță sunt incidente dispozițiile art. 998 - 999 C. civ., texte care instituie principiul general al răspunderii civile pentru prejudiciile cauzate printr-o faptă ilicită și dispozițiile corect reținute de Tribunalul Sibiu, respectiv art. 41 și urm. din Legea nr. 136/1995, art. 49 și urm. din Ordinul nr. 5/2010, care reglementează obligațiile asigurătorului.

Prin primul motiv de apel s-a criticat sentința în sensul că greșit s-au acordat daunele materiale de 4.000 RON pentru 2 ani întreținerea locuinței, suma de 1.500 RON/lună întreținere pentru doi ani și suma de 12.000 RON reprezentând contravaloarea cărților, susținându-se că aceste despăgubiri nu au fost dovedite. Pentru angajarea răspunderii civile delictuale și în consecință, angajarea răspunderii societății asigurătoare, una dintre condiții se referă la existența prejudiciului. Pentru ca un prejudiciu patrimonial să dea dreptul victimei de a cere repararea lui este necesar să aibă caracter cert și să nu fi fost reparat încă. Un prejudiciu este cert atunci când existența lui este sigură, neîndoielnică și totodată poate fi evaluat în prezent.

Sunt certe prejudiciile actuale și prejudiciile viitoare și sigure. Prin prejudiciul actual se înțelege acela care s-a produs în totalitate până la data la care se cere repararea lui. Prejudiciile viitoare și sigure sunt acele prejudicii care deși nu s-au produs, este sigur că se vor produce, putând fi evaluate în prezent. Față de aceste considerente teoretice, s-a reținut că, în speță, față de sumele contestate, nu s-a dovedit existența prejudiciului și nici certitudinea lui. Prin precizarea de acțiune depusă în fața instanței de fond pentru termenul din 1 aprilie 2013, reclamanta a arătat daunele morale solicitate și a solicitat printre altele, sumele arătate de apelantă, respectiv întreținerea domiciliului 4.000 RON/an x 2 ani = 8.000 RON redusă de instanță la 4.000 RON; întreținere și chirii 1.500 RON/lună pentru 2,5 ani și cărți pentru studii 500 RON/lună x 2 ani = 12.000 RON.

Aceste despăgubiri materiale solicitate de către reclamantă, contrar dispozițiilor art. 1169 C. civ, nu au fost dovedite și astfel nu sunt îndeplinite cerințele prejudiciului cert. Referitor la suma de 1.500 RON/lună acordată de prima instanță pentru perioada de 2 ani, chiar reclamanta a arătat că, cuprinde și chiria pe lună, ori, nu s-a făcut prin probele administrate, dovada cuantumului chiriei pe lună. Mai mult, conform reglementărilor din materia asigurărilor sociale, copiii au dreptul la pensie de urmaș, dacă sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 83 - 84 din Legea nr. 263/2010, referitoare la continuarea studiilor într-o formă de învățământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăși vârsta de 26 de ani.

În această situație, în care ar beneficia de pensie în sistemul asigurărilor sociale, reclamanta ar avea posibilitatea să obțină numai diferența de prejudiciu care nu ar fi acoperită prin pensia datorată în cadrul asigurărilor sociale. Or, pretenția în proces nu a purtat asupra acestor aspecte, pretenția reclamantei fiind de acordare a cheltuielilor de întreținere și chirii de 1.500 RON/lună. Nu are caracter cert nici suma de 12.000 RON acordată de instanța de fond pentru cărți, întrucât în cauză nu s-a făcut dovada certitudinii acestui prejudiciu. Apelanta nu a contestat mijloacele de probă administrate, ci a arătat că aceste despăgubiri acordate nu au fost dovedite nici ca întindere și nici ca existență.

Singurul element că reclamanta este în continuarea studiilor nu poate duce la consecința achiziționării de cărți în valoare de 500 RON/lună. Despăgubirile solicitate de reclamantă, așa cum de altfel a susținut aceasta, nu sunt menite și nu au cum să înlocuiască viețile curmate în accidentul de circulație. Cum nu se poate contesta suferința la care a fost supusă reclamanta, ai cărei ambii părinți au decedat în cursul accidentului auto produs de defunctul său tată, instanța de apel a apreciat că suma solicitată de reclamantă și acordată de instanța de fond cu titlu de daune morale nu a fost corect stabilită. Față de criteriile echității și jurisprudenței dezvoltate în acest sens de Curtea Europeană în cauza Carabulea contra României, cauza Predica c/a României, cauza Crăiniceanu și Frumușanu c/a României, instanța de apel a stabilit cuantumul daunelor morale la suma de 100.000 RON.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, indicând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ. Cu privire la daunele materiale solicită să fie acordate, așa cum au fost precizate în sentința pronunțată de Tribunalul Sibiu. Susține că, în mod eronat instanța a admis apelul pârâtei, pe motiv că daunele materiale nu sunt dovedite, deși martora, în depoziția sa, a arătat că are cunoștință că recurenta a fost cea care a suportat contravaloarea monumentului funerar, pomenile și toate cele necesare înmormântării. Este adevărat că la dosar nu există acte doveditoare, întrucât la momentul decesului părinților săi, recurenta a suferit un șoc.

În ceea ce privește daunele materiale care se referă la cheltuieli de întreținere, cheltuieli cu învățătură, cărți, acestea au fost pe nedrept înlăturate întrucât instanța de apel a considerat că, copiii aflați în întreținerea părinților decedați primesc pensie de întreținere, fără a cunoaște cuantumul de 650 RON al acestei pensii de la stat. Consideră că pretenția de 1.500 RON pe lună, ce reprezintă întreținere și chirii, este îndreptățită, întrucât recurenta a trebuit să locuiască în chirie, și să se întrețină, iar în ce privește cheltuielile pentru studii, face referire la costurile ridicate ale materialelor de pregătire profesională. Consideră că despăgubirile materiale solicitate se puteau dovedi cu orice mijloc de probă, astfel cum prevede art. 26 din Ordinul nr. 5/2010.

În ce privește daunele morale, solicită să fie menținut cuantumul de 600.000 RON, în condițiile în care despăgubirile maxime înscrise pe polița de asigurare sunt de 2.500.000 euro. Critică decizia atacată în sensul că, deși a depus la dosar acte doveditoare ale suferințelor psihice ale recurentei, instanța de apel nu a ținut cont de acestea. După decesul părinților, reclamanta a suferit traume psihice, așa cum rezultă din actele medicale anexate la dosarul cauzei, suferind de tulburări neuropsihice. Aceste despăgubiri morale au fost drastic reduse, pe motiv că vinovat de producerea accidentului ar fi fost conducătorul auto. Or, moartea unei persoane poate lipsi de întreținere o anumită persoană (prejudiciul material) și poate aduce suferințe psihice altei persoane (prejudiciu nepatrimonial), întrucât sunt atingeri aduse personalității umane.

În cazul accidentelor rutiere soldate cu victime, daunele morale sunt consecințele negative de natură nepatrimonială cauzate unei persoane strict determinate (victima accidentului), prin fapta ilicită și culpabilă a altei persoane (autorul accidentului), care constau în atingeri aduse personalității fizice, psihice și sociale, prin lezarea unui drept nepatrimonial, prejudiciu a cărui reparare prin compensare bănească urmează regulile răspunderii civile delictuale. Critică decizia recurată în sensul că instanța de apel nu a ținut cont de criteriile legale și concrete de apreciere și cuantificare a despăgubirilor ce reprezintă daune morale, criterii prevăzute de dispozițiile art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul C.S.A.

nr. 5/2010. Invocă diverse directive ale Parlamentului European privind asigurarea de răspundere civilă auto și arată că prin acestea s-a instituit obligativitatea țărilor membre de a impune societăților de asigurare de pe teritoriul lor să prevadă că limita maximă de despăgubire pentru o persoană vătămată în urma unui eveniment rutier trebuie să fie cel puțin 1.000.000 euro. Analizând recursul din prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată următoarele: Deși în cauză, pentru recursul declarat de reclamantă s-a invocat, de către partea adversă, neîncadrarea în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., ce ar fi atras aplicarea sancțiunii nulității acestuia, Înalta Curte apreciază că recursul se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. în ceea ce privește criticile referitoare la criteriile legale și concrete de acordare a despăgubirilor ce reprezintă daune morale, prevăzute de dispozițiile art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul C.S.A. nr. 5/2010. Pe de altă parte, deși recurenta susține că sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ., se constată că acestea au fost invocate pur formal, fără a fi dezvoltate critici ce permit încadrarea acestora în motivele de nelegalitate invocate, motiv pentru care recursul declarat de reclamantă va fi analizat din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Instanța de apel, prin soluția pronunțată, a realizat o aplicare și interpretare corectă a dispozițiilor legale în privința criteriilor de acordare a despăgubirilor morale datorate în baza raporturilor juridice de asigurare, prevăzute de dispozițiile art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul C.S.A.

nr. 5/2010. În fapt, la data de 9 noiembrie 2010, în jurul orelor 17:50, pe DN 1, la km 298, în afara localității Veștem, jud. Sibiu, a avut loc un accident rutier în care a fost implicat autoturismul marca D.T. cu nr. de înmatriculare SB AA AAA, soldat cu decesul conducătorului auto B.V. și a soției sale B.S., părinții reclamantei. Conform Referatului nr. 6439/P din 20 noiembrie 2010 emis de I.P.J. Sibiu și confirmat prin Rezoluția din 8 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, evenimentul rutier s-a datorat neadaptării vitezei de către conducătorul auto. Față de decesul conducătorului auto, în temeiul art. 10 lit. g) C. proc. pen., s-a confirmat propunerea de a nu se începe urmărirea penală împotriva defunctului B.V.

pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere și vătămare corporală din culpă. Problema de drept care se ridică în speță este guvernată de dispozițiile Legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România și ale Ordinului C.S.A. nr. 5/2010 (în vigoare la data producerii accidentului) pentru punerea în aplicare a normelor privind asigurarea obiectivă de răspundere civilă pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule. Potrivit art. 57 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, drepturile persoanei păgubite prin producerea accidentelor de circulație se exercită împotriva celor răspunzători de producerea pagubei. Aceste drepturi se pot exercita și direct împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.

În cazul daunelor producerii prin accidente de autovehicule survenite în anul 2010, asigurații sunt despăgubiți în limitele stabilite de Ordinul nr. 5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, care prevede limite maxime de despăgubire pentru prejudiciul cu caracter nepatrimonial și modul de stabilire a despăgubirilor datorate de asigurător persoanelor prejudiciate prin accidente de autovehicule, atât pentru pagube materiale, cât și pentru vătămări corporale și deces. Dispozițiile cu caracter general, înscrise în art. 49 din Legea nr. 136/1995 stipulează că "asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule (...)", iar art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul C.S.A.

nr. 5/2010 prevede că, "La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane se au în vedere următoarele: (...) 2. în caz de deces (...) daunele morale: în conformitate cu legislația și jurisprudența din România". Astfel, prin Ordinul nr. 5/2010 al președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule se prevede expres că în cazul vătămării corporale sau al decesului unei persoane se acordă și daune morale "în conformitate cu legislația și jurisprudența din România" (art. 49), fără a se indica, așadar, niciun criteriu de stabilire a acestora, cu excepția plafonului de despăgubire minimă a prejudiciilor patrimoniale și nepatrimoniale produse în unul și același accident și indiferent de numărul persoanelor prejudiciate.

Într-adevăr, conform art. 24 alin. (2) lit. b) din același ordin, "pentru vătămări corporale și decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabilește, pentru accidente produse în anul 2010, la un nivel de 2.500.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Națională a României". Ratione materiae, este vorba, evident, de o limită de despăgubire generală, pentru toate prejudiciile cauzate pentru vătămare corporală sau deces, deci atât pentru prejudiciile materiale, cât și cele morale.

Aceasta nu înseamnă însă că, automat, adică necondiționat și nedovedit, victima sau un terț păgubit poate să obțină de la asigurător integral această sumă, deoarece daunele morale se acordă, cum s-a arătat, "în conformitate cu legislația și jurisprudența din România" (art. 49 din Ordinul nr. 5/2010, precitat). În absența unei reglementări exprese și de principiu, doctrina și jurisprudența, cum vom arăta imediat, au făcut apel la textele C. civ. privitoare la răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie. Într-adevăr, conform art. 998 C. civ., "orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara", iar potrivit art. 999 din același cod, "omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa". Așadar, pentru a exista răspundere civilă delictuală trebuie să existe un prejudiciu, o pagubă sau o daună.

Cum însă Codul civil nu distinge între natura sau felul prejudiciului s-a conchis, în baza regulii de interpretare ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus, că trebuie reparat, pe temeiul art. 998 C. civ., nu numai prejudiciul material sau patrimonial, adică prejudiciul care poate fi evaluat în bani, ci și prejudiciul moral sau nepatrimonial, adică acel prejudiciu care nu este susceptibil de prețuire bănească. În afara Codului civil, care nu se pronunță, în mod expres, în sensul posibilității reparării (bănești) a daunelor morale, există cazuri de reparare a acestora prevăzute în legislația recentă, exempli gratia, în speță, art. 49 din Ordinul C.S.A. nr. 5/2010. Odată admisă posibilitatea reparației bănești a daunelor morale se ridică problema cuantificării acestor daune, în condițiile în care nu există și nici nu poate exista un criteriu obiectiv de natură economică în baza căruia să se poată stabili acest lucru.

În prezent, la nivel legislativ și de principiu nu există criterii obiective, abstracte, respectiv acele criterii precise, cuantificabile, de stabilire a despăgubirilor bănești pentru repararea prejudiciilor morale, astfel încât instanțele se "ghidează" după criterii subiective, variabile de la caz la caz. Emblematică, din acest punct de vedere, este jurisprudența în materia daunelor morale pentru prejudiciile nepatrimoniale cauzate prin accidente de autovehicule.

Daunele morale constituie consecințe dăunătoare care nu pot fi evaluate în bani, deci cu un conținut neeconomic și care rezultă din atingerile și încălcările drepturilor personale nepatrimoniale și se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, etc. În legătură cu natura daunelor morale, așa cum se desprinde din literatura juridică și din practica judiciară, acestea, în principiu, nu se concretizează într-o stare de fapt, ci se mențin la nivelul trăirilor psihice, iar evaluarea acestora, chiar atunci când existența lor este evidentă, de regulă nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, dauna morală fiind extranee realităților materiale și întinderea ei nu poate fi determinată decât prin aprecieri, desigur nu arbitrar și nu prin operare cu criterii precise, ci doar pe baza unor aprecieri subiective în care rolul hotărâtor îl are posibilitatea de orientare a instanței în cunoașterea sufletului uman și a reacțiilor sale.

La aceste considerente ar trebui adăugată și exigența unei limite naturale: daunele morale să nu fie excesive, nerezonabile, fără simțul măsurii, să nu devină astfel spoliatoare și nelegitime, căci, după cum s-a observat de asemenea în practică, "prejudiciul moral trebuie să fie dovedit, dar judecătorii au obligația să-l aprecieze în raport de gravitatea și importanța sa și fără a se ajunge la realizarea unui dezechilibru de interese". Despăgubirile pentru repararea prejudiciilor morale sunt dificil de stabilit, în absența unor probe materiale judecătorul fiind singurul care, în raport de consecințele suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală.

Cât privește întinderea prejudiciului, este evident că aceasta nu poate fi cuantificată potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât în funcție de împrejurările concrete ale speței, statuând în echitate, instanța urmează să acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacție echitabilă. Un criteriu fundamental consacrat de doctrină și jurisprudență, în cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral este echitatea. Din acest punct de vedere, stabilirea unor asemenea despăgubiri implică, fără îndoială și o doză de aproximare, însă instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei.

În speță, instanța de apel a ținut cont de importanța valorii lezate, dar și de gravitatea și intensitatea durerilor psihice suferite de reclamantă prin pierderea ambilor părinți, precum și de necesitatea ca sumele acordate să nu constituie, totuși, o sursă de îmbogățire, ci să rămână doar un mijloc de compensație, de alinare a durerii psihice suferite. Tot sub acest aspect, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în cauza Tolstoy Miloslovsky c. Regatul Unit, că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii aduse acestora. Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că în mod judicios instanța de apel a avut în vedere criteriile de stabilire a daunelor morale în conformitate cu cele statuate în art. 49 din Ordinul C.S.A.

nr. 5/2010, referitoare la legislația și jurisprudența din România. Din perspectivă jurisprudențială, trebuie reținut că atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când au avut de soluționat cauze similare celei de față, s-au raportat nu numai la criteriile de evaluare prestabilite de legislația națională, ci au avut în vedere și o judecată în echitate prin raportare și la consecințele negative suferite de reclamant, ca victimă a evenimentului rutier asigurat. Toate aceste aspecte, circumstanțele situației particulare cauzei au fost expuse în raționamentul logico-juridic al soluției pronunțate în privința determinării despăgubirilor, menite să asigure o reparație justă și echitabilă a prejudiciului suferit de reclamantă.

Față de aceste aspecte, se constată că instanța de apel nu a diminuat cuantumul daunelor morale întrucât vinovat de producerea accidentului ar fi fost conducătorul auto, cum a susținut recurenta, ci în considerarea principiului echității și a principiilor jurisprudențiale. În ceea ce privește critica recurentei referitoare la cuantificarea efectivă a despăgubirilor acordate și solicitarea de majorare a sumei acordate cu titlu de daune morale în funcție de probele care relevă consecințele nefaste care s-au răsfrânt asupra stării sale fizice și psihice, Înalta Curte reține că susținerile prezentate nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie ale hotărârii atacate și exced cazurilor de nelegalitate înscrise strict și limitativ în art. 304 C. proc.

civ., apărările astfel invocate situându-se în afara competențelor instanței de recurs atâta timp cât se raportează în mod explicit la modul de interpretare și evaluare a dovezilor administrate. Pentru aceleași considerente, Înalta Curte nu va analiza nici criticile referitoare la înlăturarea daunelor materiale întrucât unele vizează modul de analizare a probatoriului administrat, iar altele sunt formulate omisso medio (reclamanta nu a declarat apel și nu a criticat neacordarea de către prima instanță a cheltuielilor de înmormântare, parastas, monument funerar). În consecință, față de considerentele expuse care complinesc, în parte, motivarea deciziei atacate din perspectiva modului de aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge, ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta B.M. împotriva Deciziei civile nr. 55 din 12 iulie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 februarie 2014. Procesat de GGC - AZ