ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 511/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 511/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 488/2013, Tribunalul

Sibiu a admis în parte acțiunea civilă precizată, formulată de reclamanta B.M.

în contradictoriu cu intimata SC O.V.I.G. SA București, și în consecință, a

fost obligată intimata la plata către reclamantă a următoarelor sume: taxa de

facultate 2.500 RON, pentru 2 ani; impozit - 2.000 RON, pentru 2 ani;

întreținere locuință - 4.000 RON/lună, pentru 2 ani; întreținere 1.500 RON/lună

pentru 2 ani; tratamente medicale - 2.000 RON; cărți - 12.000 RON; 600.000 RON,

daune morale. Au fost respinse celelalte cereri.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamanta, la data

producerii accidentului era o persoană fără venituri proprii, aflată în

întreținerea defuncților săi părinți. Probele administrate în cauză au atestat

starea de nevoie a reclamantei, lipsită de susținători legali, ca și

necesitatea de a achita anumite debite ale defuncților și efectuarea de

cheltuieli legate de aceștia.

Față de această

situație, instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile art. 53 și urm.

din Legea nr. 136/1995 raportat la art. 49 și urm. din Ordinul nr. 5/2010,

acțiunea fiind admisă în parte.

În ce privește

daunele materiale, s-a reținut că reclamanta nu a dovedit plata parastaselor și

monumentului funerar, astfel că această pretenție nu a fost acordată. În ce

privește cheltuielile de întreținere ale reclamantei (taxa de facultate - 2.500

RON, impozit - 2.000 RON, întreținere locuință - 4.000 RON, întreținere 1.500

RON/lună pentru 2,5 ani, tratamente medicale - 2.000 RON, cărți -12.000 RON),

acestea au fost acordate, întemeiat pe ideea de prejudiciu suferit și

considerând aceste cheltuieli ca normale, suportate de părinți pentru copiii

lor, atât timp cât aceștia sunt în viață, ceea ce nu mai este cazul. A fost

redus cuantumul întreținerii la 4.000 RON (în loc de 8.000 RON pretins),

apreciindu-se ca suficient față de nevoile reclamantei și raportat la nivelul

asigurat acesteia de către defuncți anterior.

Acțiunea civilă în

despăgubiri este bazată pe ideea reparării integrale a prejudiciului cauzat de

fapta ilicită, autorul pagubei fiind obligat să acopere nu numai prejudiciul

efectiv (damnum emergens), dar și beneficiul nerealizat de victimă (lucrum

cesans), ceea ce asigură restabilirea situației anterioare. Repararea

prejudiciului trebuie făcută în natură, iar când acest lucru nu este posibil,

se acordă despăgubiri (echivalent bănesc), asigurătorul fiind obligat alături

de autorul faptei, în limitele contractului de asigurare sau în virtutea normei

legale - cazul de față.

Indemnizația de

asigurare se cumulează cu despăgubirile datorate de autorul prejudiciului, iar

asigurătorul nu are drept de regres împotriva autorului prejudiciului, deoarece

el este obligat să plătească victimei suma asigurată la producerea riscului

asigurat, în termenii asigurării și a altor reglementări legale.

Partea prejudiciată

având la îndemână o acțiune în justiție pentru despăgubiri, instanța a trebuit

să țină seamă de anumite principii pentru a stabili despăgubirile: principiul

reparării în natură, excepția fiind repararea prin echivalent și principiul

reparării integrale a prejudiciului, observând că paguba trebuie să fie

reparată în întregime, dar nu poate constitui un mijloc de îmbogățire pentru

cel care a suferit-o. Aceasta semnifică faptul că trebuie să existe un

echilibru între prejudiciul efectiv și despăgubirile acordate.

Principiul reparației

integrale impune ca despăgubirea să cuprindă atât pierderea propriu-zisă, cât

și câștigul de care victima a fost lipsită prin săvârșirea faptei culpabile,

toate pagubele care sunt o consecință directă și necesară a faptei săvârșite.

Despăgubirile se

plătesc de către intimata de față pe temeiul altor raporturi juridice decât

răspunderea delictuală (asigurare prin efectul legii, contract de asigurare).

În situația în care

prin fapta ilicită s-a cauzat moartea unei persoane, despăgubirile au scopul de

a repara prejudiciul constând în cheltuielile de înmormântare a victimei,

întreținerea prestată de victimă anterior decesului și daunele morale încercate

de rudele apropiate ale victimei.

Referitor la

prejudiciul constând în cheltuielile de înmormântare a victimei, s-a constatat

că acesta nu a fost probat.

În ce privește

situația copilului minor sau major aflat în continuarea studiilor, îngrijirea

trebuie să le permită de cheltuielile și eforturile suplimentare pe care

trebuie să le facă pentru dobândirea unei calificări.

Prejudiciul constând

în întreținerea acordată de victimă anterior încetării din viață poate fi

evaluat și cuantificat, în funcție de veniturile realizate de defuncți în timpul

vieții, astfel ca reclamantei să-i fie asigurat același nivel de trai cu acela,

realizând astfel reparația integrală a prejudiciului.

În ce privește

daunele morale, s-a reținut că sunt supuse reparației și aceste despăgubiri,

astfel că acestea au fost acordate în cuantumul solicitat de reclamantă.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâta, iar la termenul de judecată din 28 iunie

2013 a fost recalificată calea de atac declarată în cauză, ca fiind apel.

Prin Decizia civilă

nr. 55 din 12 iulie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, a admis

apelul declarat de către pârâtă împotriva Sentinței civile nr. 488/2013,

pronunțată de Tribunalul Sibiu, pe care a schimbat-o în parte numai în ceea ce

privește obligația de plată a pârâtei către reclamantă a sumelor de 4.000

RON/lună pentru 2 ani - întreținere locuință, 1.500 RON/lună pentru 2 ani

întreținere și 12.000 RON - cărți, pe care a înlăturat-o din hotărârea atacată,

iar, sub aspectul cuantumului daunelor morale, acesta a fost stabilit la 100.000

RON.

Pentru a decide

astfel, instanța a reținut următoarele:

Starea de fapt nu a

fost contestată de către apelantă și anume că în data de 9 noiembrie 2010, în

jurul orelor 17:50, pe DN 1, la km 298, în afara localității Veștem, jud.

Sibiu, a avut loc un accident rutier în care a fost implicat autoturismul marca

D.T. cu nr. de înmatriculare SB AA AAA, soldat cu decesul conducătorului auto

B.V. și a soției sale B.S., părinții reclamantei.

Conform Referatului

nr. 6439/P din 20 noiembrie 2010 emis de I.P.J. Sibiu și confirmat prin

Rezoluția din 8 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu,

evenimentul rutier s-a datorat neadaptării vitezei de către conducătorul auto.

Față de decesul conducătorului auto, în temeiul art. 10 lit. g) C. proc. pen,.

s-a confirmat propunerea de a nu se începe urmărirea penală împotriva

defunctului B.V. pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere și vătămare

corporală din culpă.

În speță sunt

incidente dispozițiile art. 998 - 999 C. civ., texte care instituie principiul

general al răspunderii civile pentru prejudiciile cauzate printr-o faptă

ilicită și dispozițiile corect reținute de Tribunalul Sibiu, respectiv art. 41

și urm. din Legea nr. 136/1995, art. 49 și urm. din Ordinul nr. 5/2010, care

reglementează obligațiile asigurătorului.

Prin primul motiv de

apel s-a criticat sentința în sensul că greșit s-au acordat daunele materiale

de 4.000 RON pentru 2 ani întreținerea locuinței, suma de 1.500 RON/lună

întreținere pentru doi ani și suma de 12.000 RON reprezentând contravaloarea

cărților, susținându-se că aceste despăgubiri nu au fost dovedite.

Pentru angajarea

răspunderii civile delictuale și în consecință, angajarea răspunderii

societății asigurătoare, una dintre condiții se referă la existența

prejudiciului. Pentru ca un prejudiciu patrimonial să dea dreptul victimei de a

cere repararea lui este necesar să aibă caracter cert și să nu fi fost reparat

încă. Un prejudiciu este cert atunci când existența lui este sigură,

neîndoielnică și totodată poate fi evaluat în prezent. Sunt certe prejudiciile

actuale și prejudiciile viitoare și sigure. Prin prejudiciul actual se înțelege

acela care s-a produs în totalitate până la data la care se cere repararea lui.

Prejudiciile viitoare și sigure sunt acele prejudicii care deși nu s-au produs,

este sigur că se vor produce, putând fi evaluate în prezent.

Față de aceste

considerente teoretice, s-a reținut că, în speță, față de sumele contestate, nu

s-a dovedit existența prejudiciului și nici certitudinea lui.

Prin precizarea de

acțiune depusă în fața instanței de fond pentru termenul din 1 aprilie 2013,

reclamanta a arătat daunele morale solicitate și a solicitat printre altele,

sumele arătate de apelantă, respectiv întreținerea domiciliului 4.000 RON/an x

2 ani = 8.000 RON redusă de instanță la 4.000 RON; întreținere și chirii 1.500

RON/lună pentru 2,5 ani și cărți pentru studii 500 RON/lună x 2 ani = 12.000

RON.

Aceste despăgubiri

materiale solicitate de către reclamantă, contrar dispozițiilor art. 1169 C.

civ, nu au fost dovedite și astfel nu sunt îndeplinite cerințele prejudiciului

cert.

Referitor la suma de

1.500 RON/lună acordată de prima instanță pentru perioada de 2 ani, chiar

reclamanta a arătat că, cuprinde și chiria pe lună, ori, nu s-a făcut prin

probele administrate, dovada cuantumului chiriei pe lună.

Mai mult, conform

reglementărilor din materia asigurărilor sociale, copiii au dreptul la pensie

de urmaș, dacă sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 83 - 84 din Legea nr.

263/2010, referitoare la continuarea studiilor într-o formă de învățământ

organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăși vârsta de

26 de ani. În această situație, în care ar beneficia de pensie în sistemul

asigurărilor sociale, reclamanta ar avea posibilitatea să obțină numai diferența

de prejudiciu care nu ar fi acoperită prin pensia datorată în cadrul

asigurărilor sociale.

Or, pretenția în

proces nu a purtat asupra acestor aspecte, pretenția reclamantei fiind de

acordare a cheltuielilor de întreținere și chirii de 1.500 RON/lună.

Nu are caracter cert

nici suma de 12.000 RON acordată de instanța de fond pentru cărți, întrucât în

cauză nu s-a făcut dovada certitudinii acestui prejudiciu.

Apelanta nu a

contestat mijloacele de probă administrate, ci a arătat că aceste despăgubiri

acordate nu au fost dovedite nici ca întindere și nici ca existență. Singurul

element că reclamanta este în continuarea studiilor nu poate duce la consecința

achiziționării de cărți în valoare de 500 RON/lună.

Despăgubirile

solicitate de reclamantă, așa cum de altfel a susținut aceasta, nu sunt menite

și nu au cum să înlocuiască viețile curmate în accidentul de circulație.

Cum nu se poate

contesta suferința la care a fost supusă reclamanta, ai cărei ambii părinți au

decedat în cursul accidentului auto produs de defunctul său tată, instanța de

apel a apreciat că suma solicitată de reclamantă și acordată de instanța de

fond cu titlu de daune morale nu a fost corect stabilită.

Față de criteriile

echității și jurisprudenței dezvoltate în acest sens de Curtea Europeană în

cauza Carabulea contra României, cauza Predica c/a României, cauza Crăiniceanu

și Frumușanu c/a României, instanța de apel a stabilit cuantumul daunelor

morale la suma de 100.000 RON.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta, indicând motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ.

Cu privire la daunele

materiale solicită să fie acordate, așa cum au fost precizate în sentința

pronunțată de Tribunalul Sibiu.

Susține că, în mod

eronat instanța a admis apelul pârâtei, pe motiv că daunele materiale nu sunt

dovedite, deși martora, în depoziția sa, a arătat că are cunoștință că

recurenta a fost cea care a suportat contravaloarea monumentului funerar,

pomenile și toate cele necesare înmormântării. Este adevărat că la dosar nu

există acte doveditoare, întrucât la momentul decesului părinților săi,

recurenta a suferit un șoc.

În ceea ce privește

daunele materiale care se referă la cheltuieli de întreținere, cheltuieli cu

învățătură, cărți, acestea au fost pe nedrept înlăturate întrucât instanța de

apel a considerat că, copiii aflați în întreținerea părinților decedați primesc

pensie de întreținere, fără a cunoaște cuantumul de 650 RON al acestei pensii

de la stat.

Consideră că

pretenția de 1.500 RON pe lună, ce reprezintă întreținere și chirii, este

îndreptățită, întrucât recurenta a trebuit să locuiască în chirie, și să se

întrețină, iar în ce privește cheltuielile pentru studii, face referire la

costurile ridicate ale materialelor de pregătire profesională.

Consideră că despăgubirile

materiale solicitate se puteau dovedi cu orice mijloc de probă, astfel cum

prevede art. 26 din Ordinul nr. 5/2010.

În ce privește

daunele morale, solicită să fie menținut cuantumul de 600.000 RON, în

condițiile în care despăgubirile maxime înscrise pe polița de asigurare sunt de

2.500.000 euro.

Critică decizia

atacată în sensul că, deși a depus la dosar acte doveditoare ale suferințelor

psihice ale recurentei, instanța de apel nu a ținut cont de acestea.

După decesul

părinților, reclamanta a suferit traume psihice, așa cum rezultă din actele

medicale anexate la dosarul cauzei, suferind de tulburări neuropsihice.

Aceste despăgubiri

morale au fost drastic reduse, pe motiv că vinovat de producerea accidentului

ar fi fost conducătorul auto.

Or, moartea unei

persoane poate lipsi de întreținere o anumită persoană (prejudiciul material)

și poate aduce suferințe psihice altei persoane (prejudiciu nepatrimonial),

întrucât sunt atingeri aduse personalității umane.

În cazul accidentelor

rutiere soldate cu victime, daunele morale sunt consecințele negative de natură

nepatrimonială cauzate unei persoane strict determinate (victima accidentului),

prin fapta ilicită și culpabilă a altei persoane (autorul accidentului), care

constau în atingeri aduse personalității fizice, psihice și sociale, prin

lezarea unui drept nepatrimonial, prejudiciu a cărui reparare prin compensare

bănească urmează regulile răspunderii civile delictuale.

Critică decizia

recurată în sensul că instanța de apel nu a ținut cont de criteriile legale și

concrete de apreciere și cuantificare a despăgubirilor ce reprezintă daune

morale, criterii prevăzute de dispozițiile art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul

C.S.A. nr. 5/2010.

Invocă diverse

directive ale Parlamentului European privind asigurarea de răspundere civilă

auto și arată că prin acestea s-a instituit obligativitatea țărilor membre de a

impune societăților de asigurare de pe teritoriul lor să prevadă că limita

maximă de despăgubire pentru o persoană vătămată în urma unui eveniment rutier

trebuie să fie cel puțin 1.000.000 euro.

Analizând recursul

din prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată următoarele:

Deși în cauză, pentru

recursul declarat de reclamantă s-a invocat, de către partea adversă,

neîncadrarea în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., ce ar fi atras aplicarea

sancțiunii nulității acestuia, Înalta Curte apreciază că recursul se încadrează

în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în ceea ce privește criticile

referitoare la criteriile legale și concrete de acordare a despăgubirilor ce

reprezintă daune morale, prevăzute de dispozițiile art. 49 pct. 2 lit. d) din

Ordinul C.S.A. nr. 5/2010.

Pe de altă parte,

deși recurenta susține că sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 6, 7 și 8

C. proc. civ., se constată că acestea au fost invocate pur formal, fără a fi

dezvoltate critici ce permit încadrarea acestora în motivele de nelegalitate

invocate, motiv pentru care recursul declarat de reclamantă va fi analizat din

perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Instanța de apel,

prin soluția pronunțată, a realizat o aplicare și interpretare corectă a

dispozițiilor legale în privința criteriilor de acordare a despăgubirilor

morale datorate în baza raporturilor juridice de asigurare, prevăzute de

dispozițiile art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul C.S.A. nr. 5/2010.

În fapt, la data de 9

noiembrie 2010, în jurul orelor 17:50, pe DN 1, la km 298, în afara localității

Veștem, jud. Sibiu, a avut loc un accident rutier în care a fost implicat

autoturismul marca D.T. cu nr. de înmatriculare SB AA AAA, soldat cu decesul

conducătorului auto B.V. și a soției sale B.S., părinții reclamantei.

Conform Referatului

nr. 6439/P din 20 noiembrie 2010 emis de I.P.J. Sibiu și confirmat prin

Rezoluția din 8 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu,

evenimentul rutier s-a datorat neadaptării vitezei de către conducătorul auto.

Față de decesul conducătorului auto, în temeiul art. 10 lit. g) C. proc. pen.,

s-a confirmat propunerea de a nu se începe urmărirea penală împotriva

defunctului B.V. pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere și vătămare

corporală din culpă.

Problema de drept

care se ridică în speță este guvernată de dispozițiile Legii nr. 136/1995

privind asigurările și reasigurările în România și ale Ordinului C.S.A. nr.

5/2010 (în vigoare la data producerii accidentului) pentru punerea în aplicare

a normelor privind asigurarea obiectivă de răspundere civilă pentru

prejudiciile produse prin accidente de vehicule.

Potrivit art. 57 din

Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, drepturile

persoanei păgubite prin producerea accidentelor de circulație se exercită

împotriva celor răspunzători de producerea pagubei. Aceste drepturi se pot

exercita și direct împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele

obligației acestuia.

În cazul daunelor

producerii prin accidente de autovehicule survenite în anul 2010, asigurații

sunt despăgubiți în limitele stabilite de Ordinul nr. 5/2010 al Comisiei de

Supraveghere a Asigurărilor, care prevede limite maxime de despăgubire pentru

prejudiciul cu caracter nepatrimonial și modul de stabilire a despăgubirilor

datorate de asigurător persoanelor prejudiciate prin accidente de autovehicule,

atât pentru pagube materiale, cât și pentru vătămări corporale și deces.

Dispozițiile cu caracter

general, înscrise în art. 49 din Legea nr. 136/1995 stipulează că

"asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare,

pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite

prin accidente de vehicule (...)", iar art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul

C.S.A. nr. 5/2010 prevede că, "La stabilirea despăgubirilor în cazul

vătămării corporale sau al decesului unor persoane se au în vedere următoarele:

(...) 2. în caz de deces (...) daunele morale: în conformitate cu legislația și

jurisprudența din România".

Astfel, prin Ordinul

nr. 5/2010 al președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor pentru

punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere

civilă pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule se prevede expres

că în cazul vătămării corporale sau al decesului unei persoane se acordă și

daune morale "în conformitate cu legislația și jurisprudența din

România" (art. 49), fără a se indica, așadar, niciun criteriu de stabilire

a acestora, cu excepția plafonului de despăgubire minimă a prejudiciilor

patrimoniale și nepatrimoniale produse în unul și același accident și

indiferent de numărul persoanelor prejudiciate.

Într-adevăr, conform

art. 24 alin. (2) lit. b) din același ordin, "pentru vătămări corporale și

decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul și

același accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de

despăgubire se stabilește, pentru accidente produse în anul 2010, la un nivel

de 2.500.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieței valutare la

data producerii accidentului, comunicat de Banca Națională a României".

Ratione materiae,

este vorba, evident, de o limită de despăgubire generală, pentru toate

prejudiciile cauzate pentru vătămare corporală sau deces, deci atât pentru

prejudiciile materiale, cât și cele morale. Aceasta nu înseamnă însă că,

automat, adică necondiționat și nedovedit, victima sau un terț păgubit poate să

obțină de la asigurător integral această sumă, deoarece daunele morale se

acordă, cum s-a arătat, "în conformitate cu legislația și jurisprudența

din România" (art. 49 din Ordinul nr. 5/2010, precitat).

În absența unei

reglementări exprese și de principiu, doctrina și jurisprudența, cum vom arăta

imediat, au făcut apel la textele C. civ. privitoare la răspunderea civilă

delictuală pentru fapta proprie. Într-adevăr, conform art. 998 C. civ.,

"orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela

din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara", iar potrivit art. 999 din

același cod, "omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat

prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența

sa".

Așadar, pentru a

exista răspundere civilă delictuală trebuie să existe un prejudiciu, o pagubă

sau o daună.

Cum însă Codul civil

nu distinge între natura sau felul prejudiciului s-a conchis, în baza regulii

de interpretare ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus, că trebuie

reparat, pe temeiul art. 998 C. civ., nu numai prejudiciul material sau

patrimonial, adică prejudiciul care poate fi evaluat în bani, ci și prejudiciul

moral sau nepatrimonial, adică acel prejudiciu care nu este susceptibil de

prețuire bănească.

În afara Codului

civil, care nu se pronunță, în mod expres, în sensul posibilității reparării

(bănești) a daunelor morale, există cazuri de reparare a acestora prevăzute în

legislația recentă, exempli gratia, în speță, art. 49 din Ordinul C.S.A. nr.

5/2010.

Odată admisă

posibilitatea reparației bănești a daunelor morale se ridică problema

cuantificării acestor daune, în condițiile în care nu există și nici nu poate

exista un criteriu obiectiv de natură economică în baza căruia să se poată

stabili acest lucru.

În prezent, la nivel

legislativ și de principiu nu există criterii obiective, abstracte, respectiv

acele criterii precise, cuantificabile, de stabilire a despăgubirilor bănești

pentru repararea prejudiciilor morale, astfel încât instanțele se

"ghidează" după criterii subiective, variabile de la caz la caz.

Emblematică, din acest punct de vedere, este jurisprudența în materia daunelor

morale pentru prejudiciile nepatrimoniale cauzate prin accidente de

autovehicule.

Daunele morale

constituie consecințe dăunătoare care nu pot fi evaluate în bani, deci cu un

conținut neeconomic și care rezultă din atingerile și încălcările drepturilor

personale nepatrimoniale și se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării

criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în

plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care

acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele

vătămării, etc.

În legătură cu natura

daunelor morale, așa cum se desprinde din literatura juridică și din practica

judiciară, acestea, în principiu, nu se concretizează într-o stare de fapt, ci

se mențin la nivelul trăirilor psihice, iar evaluarea acestora, chiar atunci

când existența lor este evidentă, de regulă nu se poate face prin folosirea

unor criterii obiective, dauna morală fiind extranee realităților materiale și

întinderea ei nu poate fi determinată decât prin aprecieri, desigur nu arbitrar

și nu prin operare cu criterii precise, ci doar pe baza unor aprecieri

subiective în care rolul hotărâtor îl are posibilitatea de orientare a

instanței în cunoașterea sufletului uman și a reacțiilor sale.

La aceste

considerente ar trebui adăugată și exigența unei limite naturale: daunele

morale să nu fie excesive, nerezonabile, fără simțul măsurii, să nu devină

astfel spoliatoare și nelegitime, căci, după cum s-a observat de asemenea în

practică, "prejudiciul moral trebuie să fie dovedit, dar judecătorii au

obligația să-l aprecieze în raport de gravitatea și importanța sa și fără a se

ajunge la realizarea unui dezechilibru de interese".

Despăgubirile pentru

repararea prejudiciilor morale sunt dificil de stabilit, în absența unor probe

materiale judecătorul fiind singurul care, în raport de consecințele suferite

de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală. Cât privește

întinderea prejudiciului, este evident că aceasta nu poate fi cuantificată

potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât în funcție de

împrejurările concrete ale speței, statuând în echitate, instanța urmează să

acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacție echitabilă.

Un criteriu

fundamental consacrat de doctrină și jurisprudență, în cuantificarea

despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral este echitatea. Din acest

punct de vedere, stabilirea unor asemenea despăgubiri implică, fără îndoială și

o doză de aproximare, însă instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru

între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, în măsură să permită

celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a

se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei.

În speță, instanța de

apel a ținut cont de importanța valorii lezate, dar și de gravitatea și

intensitatea durerilor psihice suferite de reclamantă prin pierderea ambilor

părinți, precum și de necesitatea ca sumele acordate să nu constituie, totuși,

o sursă de îmbogățire, ci să rămână doar un mijloc de compensație, de alinare a

durerii psihice suferite.

Tot sub acest aspect,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în cauza Tolstoy Miloslovsky

c. Regatul Unit, că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de

proporționalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de

lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii aduse

acestora.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte constată că în mod judicios instanța de apel a avut

în vedere criteriile de stabilire a daunelor morale în conformitate cu cele

statuate în art. 49 din Ordinul C.S.A. nr. 5/2010, referitoare la legislația și

jurisprudența din România. Din perspectivă jurisprudențială, trebuie reținut că

atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci

când au avut de soluționat cauze similare celei de față, s-au raportat nu numai

la criteriile de evaluare prestabilite de legislația națională, ci au avut în

vedere și o judecată în echitate prin raportare și la consecințele negative

suferite de reclamant, ca victimă a evenimentului rutier asigurat. Toate aceste

aspecte, circumstanțele situației particulare cauzei au fost expuse în

raționamentul logico-juridic al soluției pronunțate în privința determinării

despăgubirilor, menite să asigure o reparație justă și echitabilă a

prejudiciului suferit de reclamantă.

Față de aceste

aspecte, se constată că instanța de apel nu a diminuat cuantumul daunelor

morale întrucât vinovat de producerea accidentului ar fi fost conducătorul

auto, cum a susținut recurenta, ci în considerarea principiului echității și a

principiilor jurisprudențiale.

În ceea ce privește

critica recurentei referitoare la cuantificarea efectivă a despăgubirilor

acordate și solicitarea de majorare a sumei acordate cu titlu de daune morale

în funcție de probele care relevă consecințele nefaste care s-au răsfrânt

asupra stării sale fizice și psihice, Înalta Curte reține că susținerile

prezentate nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a

recursului întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie ale hotărârii atacate și

exced cazurilor de nelegalitate înscrise strict și limitativ în art. 304 C.

proc. civ., apărările astfel invocate situându-se în afara competențelor

instanței de recurs atâta timp cât se raportează în mod explicit la modul de

interpretare și evaluare a dovezilor administrate.

Pentru aceleași

considerente, Înalta Curte nu va analiza nici criticile referitoare la

înlăturarea daunelor materiale întrucât unele vizează modul de analizare a

probatoriului administrat, iar altele sunt formulate omisso medio (reclamanta

nu a declarat apel și nu a criticat neacordarea de către prima instanță a

cheltuielilor de înmormântare, parastas, monument funerar).

În consecință, față

de considerentele expuse care complinesc, în parte, motivarea deciziei atacate

din perspectiva modului de aplicare și interpretare a dispozițiilor legale

incidente în cauză, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1)

C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta B.M. împotriva Deciziei civile nr. 55

din 12 iulie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 13 februarie 2014.

Procesat

de GGC - AZ