ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2709/2011

Ședința publică din 20 septembrie 2011

Prin sentința

civilă nr. 2441 din 23 martie 2008, Judecătoria Arad, secția civilă, a admis

excepția de necompetență materială a Judecătoriei Arad și a declinat în

favoarea Tribunalului Arad competența materială de soluționare a acțiunii

civile formulată de reclamanții V.C. și M.V.E., în contradictoriu cu pârâții R.R.D.,

SC S.T.B. SRL Arad și SC O. SA București, sucursala Arad, prin care reclamanții

au solicitat să se dispună obligarea pârâților la plata sumei de 101.039 lei,

reprezentând despăgubiri materiale, rezultate din prejudiciul pricinuit de

pârâtul R.R.D., prin producerea din vina sa a accidentului din data de 2 august

2007, în care V.S., și-a pierdut viața, iar reclamantul a suferit vătămări

corporale grave și obligarea la plata sumei de 200.000 lei, reprezentând

despăgubiri morale .

Prin acțiune,

reclamanții au arătat că pârâtul R.R.D., în calitate de comitent al SC S.T.B. SRL

Arad, a produs un accident de circulație, în autoturismul pe care îl conducea

aflându-se reclamantul V.C. și sora acestuia V.S. Pârâtul a fost judecat de

Judecătoria sectorului Klagenfurt care prin sentința din 29 mai 2008 a constatat vinovăția acestuia și a dispus condamnarea sa. Autoturismul era asigurat la SC O. SA BUCUREȘTI, care a declarat că este de acord cu plata daunelor materiale, iar daunele

morale urmează a fi apreciate de către instanță.

În fața tribunalului,

reclamanții au declarat că renunță la judecarea capătului de cerere privind

daunele materiale pentru că în data de 18 martie 2010 acestea au fost achitate,

și de asemenea că renunță la judecată față de pârâții R.R.D. și SC S.T.B. SRL.

Tribunalul

Arad, secția comercială, soluționând cauza în primă instanță a reținut că

acțiunea este întemeiată în parte, față de dispozițiile art. 998 C. civ., fiind

întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, fiind incidente

dispozițiile art. 49 din Legea nr. 136/1995.

În consecință

prin sentința comercială nr. 1954 din 7 septembrie 2010, Tribunalul Arad, secția

comercială, a luat act de renunțarea la judecata a reclamanților cu privire la

capătul de cerere privind plata unor despăgubiri materiale în sumă de 101.039

lei; a luat act de renunțarea la judecată a reclamanților față de pârâții R.D.R.

și SC S.B. SRL ; a admis în parte acțiunea comercială formulată de reclamanți

și a obligat pârâta să plătească reclamanților 50.000 Euro sau echivalentul în

lei al acestor sume la data plății cu titlu de daune morale.

Împotriva

acestei sentințe au formulat apel reclamanții V.C. și M.V.E. și pârâta SC O.V.I.G.

SA prin sucursala Arad.

În susținerea

apelului declarat, reclamanții au arătat că se impune acordarea în totalitate a

daunelor morale, pentru acoperirea prejudiciului material suferit. Nivelul despăgubirii

nu este ridicat având în vedere și Ordinul CSA nr. 113133/2006, unde se

stabilește limita de despăgubire pentru anul 2007 la nivelul sumei de 500.000 Euro.

Prin criticile

formulate de către pârâtă, s-a invocat necompetenta instanțelor române, fapta

fiind produsă pe teritoriul Austriei. În ceea ce privește fondul cauzei, pârâta

a arătat că nu contestă existența prejudiciului suferit de reclamanți, însă

solicită reevaluarea cuantumului daunelor morale potrivit practicii judiciare.

Prin decizia

civilă nr. 42 din 8 februarie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială,

a respins ca nefondate ambele apeluri.

Pentru a

dispune astfel, Curtea a analizat excepția necompetenței instanțelor române și

a reținut că potrivit art. 11 alin. (1) C. proc. civ., competența în materie de

asigurare este alternativă, alegerea între mai multe instanțe aparținând

reclamantului.

În ceea ce

privește fondul cauzei, Curtea a constatat că în lipsa unor criterii legale de

determinare a cuantumului daunelor morale, întinderea acestora se stabilește

potrivit cu vătămările produse și cu intensitatea suferințelor cauzate.

Decizia sus

evocată a fost recurată de către pârâta SC O.V.I.G. SA prin SUCURSALA ARAD, în

temeiul motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei

recurată, în principal admiterea excepției necompetenței instanțelor române și

în subsidiar acordarea daunelor morale într-un cuantum diminuat.

În principal

recurenta a supus dezbaterii Înaltei Curți excepția de necompetență teritorială

a instanței, în susținerea căreia a arătat că fapta ilicită s-a produs pe

teritoriul Austriei, astfel că raporturile de drept deduse judecății au luat

naștere în Austria.

Reținerea

instanței de apel, privind aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. (1) C. proc.

civ. este greșită deoarece acest text de lege face referire la domiciliul

asiguratului, ori în speța de față pârâtul R.R.D. nu este asigurat al

societății recurente. Autovehiculul condus de către pârât este proprietatea U.L.C.

cu sediul în București, deci competența este în București.

Prin criticile

formulate cu privire la fondul cauzei recurenta a solicitat reanalizarea

întregului material probator administrat în cauză sub aspectul cuantumului

daunelor morale, invocând drept temei al aprecierii acestora, practica

judiciară și prevederile art. 51 alin. (1) lit. f) și alin. (2) lit. d) din

Ordinul nr. 131133/2006.

Recursul

declarat de pârâtă este vădit nefondat și urmează a fi respins pentru

considerentele care urmează.

Prealabil

analizării motivelor de recurs, Înalta Curte constată că recurenta a invocat în

susținerea acestora, dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Criticile

formulate de către recurentă se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând a fi analizate în consecință.

În ceea ce

privește motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 8 C. proc.

civ., se constată că nu au fost prezentate argumentele care fac posibil

controlul de legalitate al hotărârii atacate.

Criticile

privind greșita aplicare a dispozițiilor art. 11 alin. (1) C. proc. civ. cu

referire la excepția necompetenței teritoriale, urmează a nu fi analizate în

raport de renunțarea recurentei, prin reprezentant, de a mai susține aceste

motive de recurs, cu prilejul concluziilor orale formulate în cadrul ședinței

publice din 20 septembrie 2011.

Cu privire la

motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că

daunele morale acordate reclamanților sunt rezultatul unei aprecieri rezonabile

și echitabile de natură să ofere o anumită satisfacție compensatorie pentru

prejudiciul moral suferit.

Raporturile

dintre autorul reclamanților , în calitate de asigurat și pârâta asigurător își

au izvorul în polița de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto.

Pârâta în

calitate de asigurător răspunde în temeiul art. 49 alin. (1) din Legea nr.

136/1995 pentru daunele produse urmare accidentului de circulație ce a avut loc

la data de 2 august 2007, soldat cu decesul lui V.S. și cu vătămarea corporală

a reclamantului V.C.

Revenind la

criticile formulate de pârâtă cu privire la justa și echitabila dezdăunare care

trebuie avută în vedere la stabilirea cuantumului acestora, Înalta Curte

constată      că ambele instanțe de fond și de apel au reținut ca fiind

întrunite condițiile răspunderii civile delictuale cât privește temeiul pentru

acordarea daunelor morale în raport de prevederile art. 998 C. civ., îndreptățește

pe reclamanți să solicite daune morale în conformitate cu art. 14 din Normele

privind obligația de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente

de autovehicule și art. 12 alin. (3) din Ordinul Comisiei de Supraveghere a

asigurărilor nr. 113133 din 28 noiembrie 2006.

În lipsa însă

a unor criterii legale de stabilire a cuantumului daunelor morale, fixarea

acestuia rămâne la aprecierea instanței.

Faptul că

instanța de apel s-a raportat în stabilirea cuantumului daunelor morale la

limita de despăgubire prevăzută de legiuitor, ceea ce constituie identificarea

unui criteriu obiectiv în apreciere, de natură să înlăture aparența unei

aprecieri pur subiectiv, raportat la criteriul subiectiv privind pierderea

suferită de reclamanți, fapt care nu reprezintă o încălcare a prevederilor

legale respectiv a dispozițiilor art. 998 și urm. C. civ., și realizarea unei

îmbogățiri fără justă cauză a reclamanților, așa încât critica cu acest obiect

nu poate fi primită.

În temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat

recursul declarat de pârâta SC O.V.I.G. SA PRIN SUCURSALA ARAD împotriva

deciziei civile nr. 42 din 8 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel

Timișoara, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

20 septembrie 2011.