ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3010/2010

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 340/PI din 17 decembrie 2009, Curtea de Apel Timișoara, în baza art. 334 C. proc. pen., a respins ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul D.S. din infracțiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. (2) și (4) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 184 alin. (1) și (3) C. pen.

În temeiul art. 184 alin. (2) și (4) C. pen. inculpatul D.S. a fost condamnat la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

În baza și pe durata art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatului, iar în baza art. 82 C. pen. s-a stabilit un termen de încercare de 3 ani.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.

În temeiul art. 14, 346 C. proc. pen., art. 50 și 55 din Legea nr. 136/1995 inculpatul a fost obligat alături de asigurătorul de răspundere civilă SC A.R.A. - Sucursala Arad la plata către partea civilă M.H.S. a sumei de 32.694,17 RON cu titlu de daune materiale (reprezentând 4.765,65 RON - cheltuielile cu îngrijirile medicale și 27.928,52 RON - cheltuielile cu reparațiile autoturismului) și a sumei de 60.000 RON daune morale, asigurătorul urmând să plătească în limita plafonului legal stabilit la data accidentului. A fost respinsă în rest cererea părții civile M.H.S. privind daunele materiale, daunele morale și de acordare a unei rente viagere.

În temeiul art. 24 și urm. din Legea nr. 136/1995 au fost respinse pretențiile civile în raport cu asigurătorul SC A.Ț.A. SA.

În temeiul art. 14, 346 C. proc. pen. s-a luat act de renunțarea părții civile M.H.M. la cererea de constituire de parte civilă în cauză.

În temeiul art. 14, 346 C. proc. pen. s-a luat act că S.C.J. Arad nu a formulat pretenții civile în cauză.

În temeiul art. 193 alin. (1) C. proc. pen. inculpatul a fost obligat alături de asigurătorul de răspundere civilă SC A.R.A. - Sucursala Arad la plata cheltuielilor de judecată către partea civilă M.H.S. în cuantum de 43.162,70 RON, reprezentând 29.197,20 RON - cheltuieli de transport în cursul procesului, 2.265,50 RON - taxe expertize și 31.462,70 RON - onorariu de avocat, asigurătorul în limita plafonului legal stabilit la data accidentului.

În temeiul art. 191 C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 3.000 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 239/P/2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, înregistrat la Curtea de Apel Timișoara sub nr. 10681/2004, inculpatul D.S. - notar public, a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (2) și alin. (4) C. pen.

În fapt, s-a reținut că în data de 04 august 2003, partea vătămată M.H.S., se deplasa prin localitatea Pecica, județul Arad, cu autoturismul marca O.K., nr. de înmatriculare X, condus de soțul său, pe bancheta din spate a autoturismului aflându-se soții Z.E. și A., precum și fiul acestora în vârstă de 2 ani. În fața cofetăriei aflată pe strada Principală din localitatea Pecica, soțul părții vătămate a oprit autoturismul pe partea dreaptă, în afara părții carosabile și s-a deplasat la cofetărie pentru a cumpăra înghețată. Fiind cald, partea vătămată - care ocupa locul din partea dreaptă față al autoturismului a coborât, rămânând lângă portiera dreaptă față a autoturismului, care a fost deschisă pentru a intra aer în autoturism, în poziție rezemată de această portieră.

Pe DN 7, în direcția Arad-Nădlac, inculpatul conducea autoturismul marca V.B., nr. de înmatriculare Q, iar la Km 566+920 m, pe raza localității Pecica, a pierdut controlul volanului, astfel că autoturismul acestuia s-a izbit cu partea dreaptă față de partea stângă spate a autoturismului marca O.K. cu nr. de înmatriculare X aparținând martorului M.H.M. și lui M.H.S., pe care l-a proiectat în șanțul situat în imediata apropiere, în poziția perpendiculară pe șanț, respectiv în poziție perpendiculară pe axul drumului, așa cum rezultă din schița locului accidentului, aflată la dosar urmărire penală.

În urma accidentului, partea vătămată M.H.S. a fost proiectată și ea în șanț, producându-i-se leziuni și traumatisme pentru "vindecarea acestora fiind necesare 90 zile îngrijiri medico-legale socotite de la data producerii (...) dacă nu survin complicații" (raportul de expertiză medico-legală din 10 mai 2004 - dosar urmărire penală).

Același raport de expertiză medico-legală menționează că partea vătămată M.H.S. a fost internată la S.J. Arad, secția chirurgie generală, cu diagnosticul "contuzie toracică abdominală. Fractură 1/3 proximală femur stâng fără deplasare de membru cu proteză laterală șold (...)".

Partea vătămată, în accidentul de circulație din data de 04 august 2003, a mai fost internată în S.R. Munchen Germania în perioada 23 iunie - 22 iulie 2003, anterior datei producerii accidentului (04 august 2003), cu diagnosticul "implantarea unei proteze de șold cu o construcție de vas cu margine pe partea stângă la coxatroză cu displazie, fiind operată în data de 24 iunie 2003, iar în Spitalul "C.R." Munchen - Germania, în perioada 08 august - 29 august 2003 - ulterior datei producerii accidentului - s-a aflat în tratament staționar, cu diagnosticul "fractură peripostetică stângă, revizie cu schimbarea șinei (tijei) și a capului, spălare inele de titan".

S-a reținut că acest raport medico-legal concluzionează că partea vătămată M.H.S. a necesitat 150 zile de îngrijiri medicale socotite de la data producerii "dacă nu survin alte complicații" și că "există legătură directă de cauzalitate între accidentul rutier din 04 august 2003 și leziunile de violență prezentate de victimă".

Prin Sentința penală nr. 4/PI din 18 ianuarie 2007 pronunțată în Dosarul nr. 1068/P/2006 al Curții de Apel Timișoara, în baza art. 184 alin. (2) și alin. (4) C. pen., inculpatul D.S. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În temeiul prevederilor art. 81, 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, s-a stabilit termenul de încercare de 4 ani, iar în temeiul prevederilor art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

În temeiul prevederilor art. 14, 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 145.222,92 RON cu titlu de despăgubiri civile; au mai fost obligate SC "A." SA - Sucursala Arad și S.C. "A.Ț." SA - Sucursala Arad la plata din această sumă de 145.222,92 RON a sumei în limita contractului de asigurare, pentru diferență fiind obligat inculpatul către partea civilă M.H.S., sumă care se compune din: 68.000 RON despăgubiri morale, 43.894,17 RON despăgubiri materiale (14.965,65 RON cheltuieli reprezentând îngrijiri medicale și 28.928,52 RON despăgubiri reprezentând deteriorările autoturismului), 28.623,25 RON cheltuieli judiciare (transport) și 605,5 RON cheltuieli judiciare reprezentând onorariu expert, ambele sume (28.623,25 RON + 605,5 RON) în baza art. 193 C. proc. pen., suma de 6.100 RON cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocat.

În baza art. 192 C. proc. pen. a fost obligat numai inculpatul la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 35.328,75 RON, iar în temeiul prevederilor art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a mai fost obligat la plata sumei de 2500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat ocazionate de judecata în fond.

Instanța de fond a concluzionat că probele administrate în cauză evidențiază încălcarea de către inculpat a dispozițiilor art. 150 lit. a) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice în sensul că, efectuând depășirea, era obligat să păstreze o distanță suficientă față de vehiculul depășit, pentru a evita orice coliziune, precum și a dispozițiilor art. 153 lit. b) din același regulament, potrivit cărora în cazul în care mersul înainte este obturat de un obstacol sau de prezența altor participanți la trafic care impune trecerea pe sensul opus, conducătorul vehiculului este obligat să reducă viteza și, la nevoie, să oprească pentru a permite trecerea vehiculelor din sens opus.

În drept, s-a reținut că fapta inculpatului D.S. de a conduce pe drumurile publice, în data de 04 august 2003, autoturismul V.B., cu numărul de înmatriculare Q, încălcând dispozițiile art. 150 lit. a) și art. 153 lit. b) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, producând din culpă leziuni traumatice părții vătămate M.H.S., descrise în raportul medico-legal din 10 mai 2004 întocmit de I.M.L. Timișoara, pentru vindecarea cărora au fost necesare 150 zile de îngrijiri medico-legale, raport medico-legal aprobat prin avizul Comisiei Superioare de Medicină Legală din cadrul I.M.L. "M.M." București, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (2) și alin. (4) C. pen.

Cu privire la latura civilă a cauzei, instanța a reținut următoarele: prin înscrisul existent la dosar de urmărire penală, partea vătămată M.H.S. s-a constituit parte civilă cu suma de 2.500 euro, reprezentând avariile autoturismului său marca O.K. și suma de 40.000 euro reprezentând despăgubiri materiale și despăgubiri morale, iar prin cererea existentă la dosar de fond, s-a constituit parte civilă cu suma de 40.000 euro, reprezentând despăgubiri materiale compuse din: cheltuieli medicale, de îngrijire, transport, contravaloarea sprijinului în perioada de suferință, contravaloarea autoturismului avariat și suma de 40.000 euro reprezentând despăgubiri morale.

În vederea stabilirii cuantumului prejudiciului produs părții vătămate - parte civilă M.H.S., prin avarierea autoturismului condus de soțul său, autoturism marca O.K., implicat în accidentul de circulație, la termenul de judecată din 16 iunie 2005 s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice în domeniul auto, iar la termenul de judecată din 13 iulie 2005 s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale cu obiectivele menționate la dosar de fond.

Întrucât de la data de 16 iunie 2005, până la data de 24 noiembrie 2005 inculpatul și apărătorul ales al său au rămas în pasivitate și nu au desemnat expertul asistent la efectuarea expertizei auto, la termenul de judecată din 15 decembrie 2005 la dosar s-a depus raportul de expertiză tehnică în domeniul auto - dosar de fond, care a concluzionat că autoturismul marca O.K. aparținând părții vătămate a fost avariat în proporție de 70%, costul reparației fiind de 27.922,57 RON. Acest raport de expertiză tehnică a fost comunicat inculpatului la data de 20 decembrie 2005, așa cum a rezultat din procesul-verbal existent la dosar de fond, iar în ședința de judecată din 19 ianuarie 2006 apărătorul acestuia, avocat I.M., a precizat în prezența inculpatului că nu formulează obiecțiuni cu privire la acest raport de expertiză tehnică.

Cu privire la numărul zilelor de îngrijiri medico-legale acordate părții vătămate pentru vătămările suferite de aceasta, s-a dispus efectuarea unei noi expertize medico-legale și apoi, avându-se în vedere obiecțiunile formulate, s-a dispus efectuarea unui supliment de expertiză medico-legală, concluziile acestuia aflându-se la dosar de fond, în sensul că numărul zilelor de îngrijiri medico-legale a fost menținut la 150.

Întrucât concluziile expertizelor medico-legale au fost contestate, dosarul a fost înaintat Comisiei Superioare de Medicină Legală din cadrul I.M.L. "M.M." București, care prin avizul existent la dosar de fond, a aprobat raportul de expertiză medico-legală din 10 mai 2004 întocmit de I.M.L. Timișoara, reținând însă că "timpul de îngrijiri medicale ar fi putut fi sub 60 zile, în condițiile unui tratament corect și la timp aplicat".

Aceste concluzii ale avizului Comisiei Superioare de Medicină Legală au sugerat inculpatului și apărătorului acestuia necesitatea formulării unei cereri de schimbare a încadrării juridice a faptei din art. 184 alin. (2) și (4) C. pen., în art. 184 alin. (1) și (3) C. pen., cerere respinsă de instanța de fond, întrucât, pe de o parte nu reprezintă o certitudine, folosindu-se expresia "ar fi putut fi sub 60 zile", dar se și condiționează de un "tratament corect și la timp aplicat", de neaplicarea tratamentului "corect și la timp" nefiind culpabilă partea vătămată. Totodată, s-a mai reținut faptul că probele administrate în cauză dovedesc lipsa diligențelor inculpatului pentru limitarea întinderii prejudiciului și cu atât mai mult, pentru recuperarea lui.

S-a mai reținut că actele depuse la dosar dovedesc pretențiile civile formulate de partea vătămată - parte civilă M.H.S. pentru suma de 145.222,92 RON care se compune din suma de: 68.000 RON despăgubiri morale, 43.894,17 RON despăgubiri materiale (14.965,65 RON reprezentând cheltuieli medicale, 28.928,52 RON reparația autoturismului), 28.623,25 RON cheltuieli judiciare de transport în timpul procesului, 605,05 RON cheltuieli echivalente cu onorariu expert, 6.100 RON cheltuieli judiciare reprezentând onorariu de avocat.

La plata despăgubirilor civile în sumă de 68.000 RON, despăgubiri morale și a sumei de 43.894,17 RON, despăgubiri materiale a fost obligat inculpatul și societățile de asigurare, acestea din urmă numai în limita contractelor - polițelor de asigurare; pentru plata cheltuielilor judiciare și pentru despăgubirile civile în suma care depășește polițele de asigurare a fost obligat doar inculpatul până la concurența prejudiciului total în sumă de 145.222,92 RON, restul pretențiilor părții civile pentru suma de 68.000 RON despăgubiri morale fiind respinse ca neîntemeiate.

Cu privire la despăgubirile morale solicitate de partea civilă, instanța a apreciat ca fiind justificate în cotă de 1/2, respectiv în sumă de 68.000 RON, întrucât aceasta este privată de posibilitățile pe care le are un individ neafectat de astfel de traumatisme, are dificultăți de deplasare în timp și spațiu, fiind necesară chiar și confecționarea unei vestimentații speciale, folosirea unor proteze sau bastoane de sprijin pentru deplasare.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs partea civilă M.H.S., asigurătorii SC A.Ț. - Sucursala Arad și SC A. SA București - Sucursala Arad, precum și inculpatul D.S.

Prin Decizia penală nr. 3156 din 13 iunie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, au fost admise recursurile declarate de partea civilă M.H.S., asigurătorii SC "A.Ț." Sucursala Arad și SC "A." SA Sucursala Arad și inculpatul D.S. împotriva Sentinței penale nr. 4/PI din 18 ianuarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, care a fost casată și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut că recursurile declarate de asigurătorii SC "A.Ț." Sucursala Arad și SC "A." SA Sucursala Arad sunt întemeiate în ceea ce privește greșita citare în cauză în calitate de părți responsabile civilmente în loc de asigurători de răspundere civilă. Din examinarea încheierilor de ședință a reieșit că ambele societăți de asigurare au fost citate de către instanța de fond, însă cu indicarea greșită a calității procesuale, ceea ce echivalează cu lipsa citării legale.

Tot în ceea ce privește rezolvarea laturii civile a cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că este întemeiată critica formulată de recurentul inculpat în sensul că motivarea soluției contrazice dispozitivul sau acesta nu se înțelege. Astfel, deși în considerente se arată că la plata despăgubirilor civile în sumă de 68.000 RON, despăgubiri morale și a sumei de 43.894,17 RON, despăgubiri materiale, deci 111.894,17 RON, a fost obligat inculpatul și societățile de asigurare, acestea din urmă numai în limitele contractelor - poliție de asigurare, în dispozitiv se menționează: "obligă inculpatul la plata sumei de 145.222,92 RON, despăgubiri civile, obligă SC "A." SA - Sucursala Arad și SC "A.Ț." SA - Sucursala Arad, la plata din această sumă de 145.222,92 RON, a sumei în limita contractului de asigurare".

Pe de altă parte, s-a constatat că minuta conține două corecturi făcute cu un pix de altă culoare decât cea cu care este scris restul minutei și cu care s-a efectuat confirmarea sub semnătură a modificărilor, ceea ce este de natură a crea dubii cu privire la momentul efectuării respectivelor modificări - înainte sau după pronunțarea în ședință publică a hotărârii.

De asemenea, referitor la latura civilă a cauzei, s-a constatat că instanța de fond a examinat pretențiile părții civile privitor la daunele morale doar în limita constituirii inițiale, de 40.000 euro, fără a observa că în concluziile scrise și în anexele la aceste concluzii (dosarul instanței de fond), partea civilă și-a majorat cuantumul acestor pretenții la 240.000 euro (816.000 RON). Apreciind că daunele morale solicitate de partea civilă sunt justificate în cotă de 1/2, instanța de fond a dispus obligarea inculpatului și a societăților de asigurare la suma de 68.000 RON, ceea ce, în mod evident, nu reprezintă 1/2 din daunele morale solicitate de partea civilă.

Referitor la latura penală, s-a constatat întemeiată critica formulată de recurentul inculpat în sensul că, deși prin încheierea de ședință din 05 iulie 2006, instanța de fond a admis efectuarea unei noi expertize medico-legale de către I.M.L. "M.M." București, întrucât I.M.L. Timișoara nu a răspuns la obiecțiunile formulate de părți, a trecut la soluționarea cauzei în fond în condițiile în care la dosar se afla doar un aviz al Comisiei Superioare de Medicină Legală, ce aprobă concluziile actelor medico-legale anterioare, făcând totodată o serie de precizări, sub condiție, în ceea ce privește numărul de zile de îngrijiri medicale. În situația dată, s-a considerat că instanța de fond nu a revenit motivat asupra probei deja încuviințate și nu a pus în discuția părților această revenire, încălcând părții civile inculpatului dreptul de a-și valorifica apărările pe care le formulaseră. Totodată, s-a considerat că instanța de fond nu a respectat dispozițiile art. 15 coroborat cu ale art. 9 din Regulamentul de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 271/2004 privind organizarea activității și funcționarea instituțiilor de medicină legală, competența pentru efectuarea unei noi expertize medico-legale, în cadrul unei comisii de expertiză, revenind potrivit competenței teritoriale, tot I.M.L. Timișoara.

Dispunând casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, instanța de recurs a indicat instanței de fond să aprecieze, cu ocazia rejudecării, oportunitatea efectuării unei noi expertize medico-legale care să răspundă tuturor obiectivelor deja admise prin încheierea din 05 iulie 2006, în situația dată, a existenței unui aviz al Comisiei superioare medico-legale, urmând a aplica corespunzător prevederile art. 28 din Regulamentul de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 271/2004 privind organizarea activității și funcționarea instituțiilor de medicină legală; să citeze societățile de asigurare în calitate de asigurător și să soluționeze latura civilă având în vedere specificul contractelor de asigurare (R.C.A. sau răspundere contractuală facultativă), precum și limitele răspunderii contractuale; să soluționeze pretențiile părții civile, astfel cum au fost constituite și modificate, urmând să verifice și susținerea acesteia din motivele de recurs în sensul că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la renta viageră, în măsura în care există această solicitare.

În rejudecarea cauzei, instanța de fond, prin Sentința penală nr. 19/PI din 29 ianuarie 2008, a condamnat pe inculpatul D.S. la 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 184 alin. (2) și (4) C. pen., dispunând suspendarea condiționată a executării pedepsei și stabilind un termen de încercare de 3 ani. A obligat inculpatul alături de SC A. - Sucursala Arad la plata sumei de 93.894 RON, reprezentând 43.894 RON despăgubiri materiale și 50.000 RON daune morale. A constatat că SC A.Ț. nu are calitate de asigurător în cauză și a obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat și către partea civilă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, după ce a constatat că nu se impune efectuarea unei expertize tehnice sau medico-legale, reținând aceeași situație de fapt ca prima instanță. În privința laturii civile, s-a reținut că în cauză nu există nicio cerere cu privire la constituirea unei rente viagere. De asemenea, s-a reținut că actele depuse la dosar dovedesc pretențiile materiale în sumă de 43.894 RON, iar în privința daunelor morale, instanța de fond a apreciat ca fiind justificate și necesare în limita sumei de 50.000 RON, având în vedere traumatismul suferit cu consecințele sale, dar și preexistența unei infracțiuni, așa cum s-a reținut din avizul Comisiei Superioare de Medicină Legală, între ele existând o legătură de cauzalitate.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpatul D.S., partea civilă M.H.S. și asigurătorul SC A.R.A. SA București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele scrise depuse la dosar și expuse oral cu ocazia dezbaterilor, astfel cum au fost prezentate în practicaua deciziei.

Prin Decizia penală nr. 2003 din 04 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 1522/1/2008, au fost admise recursurile declarate de inculpatul D.S., partea civilă M.H.S. și asigurătorul SC A.R.A. SA București, prin Sucursala Arad, împotriva Sentinței penale nr. 19/PI din 29 ianuarie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția penală; a fost casată sentința recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Timișoara.

Pentru a pronunța această decizie, s-a constatat că procedând la soluționarea cauzei fără a efectua cercetarea judecătorească și a administra vreo altă probă a cărei utilitate rezultă din decizia de casare sau dintre cele solicitate de părți, instanța de fond a dat dovadă de superficialitate, pronunțând o hotărâre de condamnare cu încălcarea dispozițiilor art. 385

18

C. proc. pen., potrivit cărora instanța de rejudecare trebuie să se conformeze hotărârii instanței de recurs, în măsura în care situația de fapt rămâne cea avută în vedere la soluționarea recursului; totodată, s-a apreciat că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 385

19

C. proc. pen. care arată că rejudecarea cauzei după casarea hotărârii atacate se desfășoară potrivit dispozițiilor cuprinse în Partea specială, Titlul II, Capitolele I și II, care se aplică în mod corespunzător.

În concret, Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că, deși în decizia de casare s-a arătat că societățile de asigurare trebuie citate în calitate de asigurător, în acest sens existând și o decizie anterioară dată într-un recurs în interesul legii, a cărei aplicare este obligatorie, instanței de fond i-au trebuit două termene pentru a corecta citarea greșită a acestora, tot ca părți responsabile civilmente ca în primul ciclu procesual, pentru a dispune apoi, pentru al treilea termen, citarea în calitate de părți civile. Abia la acest termen din 12 noiembrie 2007, instanța de fond a dispus citarea corectă, în calitate de asigurător, procedând apoi, după încă un termen acordat pentru imposibilitatea de prezentare a apărătorilor aleși, la judecarea în fond a cauzei, fără a efectua niciun act de cercetare judecătorească. S-a considerat că procedând astfel, instanța de fond a încălcat dreptul părților la un proces echitabil, desfășurat în condiții de publicitate, oralitate și nemijlocire, punându-le în imposibilitate de a administra în acest cadru probele considerate relevante în promovarea drepturilor lor procesuale. Pe de altă parte, s-a reținut că instanța de fond a respins cu o motivare sumară și neconvingătoare probele solicitate de părți și indicate prin decizia de casare, ce erau pertinente și utile soluționării cauzei.

Totodată, s-a apreciat că sub un alt aspect, în motivarea hotărârii pronunțată după rejudecare, instanța de fond a reținut aceeași situație de fapt ca prima instanță, redând practic ad literam motivarea acesteia, cu excepția parag. 3 și 4 de pe pagina 7 și respectiv, a părții finale a hotărârii, care se referă la soluționarea laturii civile și chiar și unele din aceste părți ale hotărârii, referitoare la latura civilă sunt motivate sumar și neclar, ceea ce împiedică exercitarea controlului judiciar. S-a reținut că practic, s-a menționat care sunt sumele pretinse, pentru a se conchide că "actele depuse la dosar dovedesc pretențiile materiale - reprezentând cheltuielile efectuate cu reparația autoturismului și cheltuielile de înmormântare în sumă de 43.894 RON" - în condițiile în care este mai mult decât evident că partea vătămată este în viață. Astfel, apreciind că examinarea acestei critici face inutilă cercetarea celorlalte motive de recurs, Înalta Curte a admis recursurile formulate de partea civilă M.H.S., asigurătorul SC "A." SA București - Sucursala Arad și inculpatul D.S., a casat sentința recurată și a trimis cauza la instanța de fond în vederea rejudecării cu respectarea dispozițiilor art. 385

18

și art. 385

19

C. proc. pen., urmând a se avea în vedere și celelalte critici din motivele de recurs.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 01 septembrie 2008 sub nr. 1522/1/2008.

În rejudecare, s-a procedat la reaudierea inculpatului, martorilor C.I., M.I., C.P., K.T., S.L., a fost depus avizul nr. W/2006 al I.M.L. "M.M.".

Din probele administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, respectiv: procesul-verbal de cercetare la fața locului, schița accidentului de circulație, procesul-verbal de verificare tehnică, polița de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto, poliția nr. 3140393 din 11 martie 2003 privind asigurarea autovehiculelor pentru avarii și furt eliberată de A.Ț. SA - Sucursala Arad Pecica, procesul-verbal de recoltare a probelor biologice, declarația părții vătămate - parte civilă M.H.S., declarația inculpatului, declarațiile martorilor C.I., M.I., V.R., K.T., C.P., S.L., procesul-verbal de reconstituire, planșele foto, raportul de expertiză criminalistică nr. 79 din 04 iunie 2004 întocmit de Institutul Național de Expertize Criminalistice - Laboratorul Interjudețean Timișoara, Raportul de Expertiză Medico-legală din 10 mai 2004 întocmit de I.M.L. Timișoara, raportul de expertiză medico-legală din 12 august 2003, întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală Arad, Raportul de Expertiză Medico-Legală din 19 octombrie 2005 întocmit de I.M.L. Timișoara, raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în faza cercetării judecătorești de expertul B.D., raportul de expertiză medico-legală - supliment din 02 mai 2006 întocmit de I.M.L. Timișoara, raportul de expertiză medico-legală supliment nr. X/suplim. 03 iunie 2006 întocmit de I.M.L. Timișoara, avizul din 08 ianuarie 2007 al Comisiei Superioare de Medicină Legală - I.N.M.L. "M.M." București, avizul nr. W/2006 al I.M.L. "M.M.", instanța a reținut următoarele:

În fapt, în data de 04 august 2003, partea vătămată M.H.S., s-a deplasat prin localitatea Pecica, jud. Arad, cu autoturismul marca O.K., nr. de înmatriculare X, condus de soțul său, pe bancheta din spate a autoturismului aflându-se soții Z.E. și A., precum și fiul acestora în vârstă de 2 ani. În fața cofetăriei aflată pe strada Principală din localitatea Pecica, soțul părții vătămate a oprit autoturismul pe partea dreaptă, în afara părții carosabile și s-a deplasat la cofetărie; iar, partea vătămată - care ocupa locul din partea dreaptă față al autoturismului a coborât, rămânând lângă portiera dreaptă față a autoturismului, care a fost deschisă pentru a intra aer în autoturism, în poziție rezemată de această portieră. În acest timp, inculpatul care conducea autoturismul marca V.B., nr. de înmatriculare Q, pe DN 7, în direcția Arad-Nădlac, a pierdut controlul volanului (la Km 566+920 m, pe raza localității Pecica), astfel că autoturismul acestuia s-a izbit cu partea dreaptă față de partea stângă spate a autoturismului aparținând martorului M.H.M. și părții vătămate M.H.S., pe care l-a proiectat în șanțul situat în imediata apropiere, în poziția perpendiculară pe șanț, respectiv în poziție perpendiculară pe axul drumului.

În urma accidentului, partea vătămată M.H.S. a fost proiectată și ea în șanț, producându-i-se leziuni și traumatisme pentru vindecarea acestora fiind necesare 150 zile îngrijiri medico-legale socotite de la data producerii, dacă nu survin complicații, existând legătură directă de cauzalitate între accidentul rutier și leziunile de violență prezentate de victimă (raportul de expertiză medico-legală din 10 mai 2004 - dosar urmărire penală).

Prin declarațiile date atât în faza de urmărire penală, cât și în faza cercetării judecătorești, inculpatul a negat săvârșirea infracțiunii, susținând că leziunile și traumatismele părții vătămate care se afla pe un podeț se datorează căderii libere a acesteia în șanț, urmare a sperieturii generată de șocul mecanic al celor două autoturisme. În același sens, în ultima declarație dată în fața instanței (Dosar nr. 1522/1/2008 al Curții de Apel Timișoara) inculpatul D.S. a precizat că se consideră nevinovat întrucât nici autoturismul său, nici autoturismul cu care a intrat în coliziune nu au lovit-o pe partea vătămată.

Apărările inculpatului sunt contrazise de declarațiile martorilor Z.A.T., M.H.M., K.T., concluziile Raportului de expertiză criminalistică din 04 iunie 2004 întocmit de Institutul Național de Expertize Criminalistice - Laboratorul Interjudețean Timișoara, actele medico-legale efectuate în cauză, motiv pentru care instanța a stabilit vinovăția inculpatului.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța constată că prin constituirea de parte civilă depusă la dosar în data de 26 septembrie 2008 (Dosar nr. 1522/1/2008 al Curții de Apel Timișoara) partea civilă M.H.S. a solicitat ca inculpatul să fie obligat, în solidar atât cu asigurătorul SC A. SA - Sucursala Arad, cât și cu asigurătorului SC A.Ț. SA - Sucursala Arad la plata următoarelor despăgubiri civile: daune materiale în cuantum de 43.894,17 RON din care 28.928,52 RON - cheltuieli efectuate cu reparația autovehiculului, contravaloarea estimării expertizei auto, valoarea pieselor, manopera și 14.965,65 RON - cheltuieli pentru îngrijiri medicale; daune morale în cuantum de 100.000 RON; plata unei rente viagere pe seama părții vătămate într-un cuantum egal cu salariul minim pe economia națională din România pe toată durata de existență a infirmității accentuate de accidentul produs de inculpatul D.S.; plata tuturor cheltuielilor de judecată efectuate în cadrul litigiului, în cuantum de 38.799,75 RON din care 29.143,2 RON - cheltuieli de transport (personale), 2.350,05 RON - cheltuieli de transport ale martorilor, 6.700 RON - onorariul de avocat și 606,5 RON - cheltuieli ocazionate de expertizele medico-legale.

Prin concluziile scrise depuse la dosar la termenul din 17 decembrie 2009, partea vătămată M.H.S. a majorat cuantumul cheltuielilor privind transportul propriu și al martorilor, cheltuielile efectuate cu expertizele medico-legale și onorariile avocaților, solicitând: 29.197,20 RON - cheltuieli de transport; 2.800,05 RON - cheltuieli cu transportul martorilor; 14.965,65 RON - cheltuieli de îngrijiri medicale; 28.929,52 RON - daune produse autovehiculului, 100.000 RON - daune morale; 1.265,50 RON - cheltuieli cu expertizele medico-legale; 11.700 RON - onorarii avocați; și precizând cuantumul rentei viagere la 600 RON/lună începând cu data producerii accidentului. În ce privește cheltuielile de îngrijiri medicale s-a arătat că acestea sunt compuse din următoarele sume: 798,7 RON - spitalizare în Arad, taxe, medicamente - calmante; 285,75 euro (echivalentul a 971,55 RON) - spitalizare în Germania, medicamente, drum zilnic al fiicei la spital; 35,10 euro (echivalentul a 119,34 RON) - tratament recuperatoriu pe 2003 (masaje, gimnastică); 183,9 euro (echivalentul a 625,26 RON) - tratament recuperatoriu pe 2004 (masaje, gimnastică); 600 euro (echivalentul a 2040 RON) - curățenie locuință; 2.400 euro (echivalentul a 8160 RON) - îngrijire personală, sprijin la deplasări, cumpărături, mers la medic de către soțul său; 12 euro (echivalentul a 40,8 RON) - transport la medic dus - întors; 50 euro (echivalentul a 170 RON) - drum la tratament dus - întors; 600 euro (echivalentul a 2040 RON) - transportul în Germania la operație (drumul și 6 zile pierdute pentru 2 persoane).

La termenul din 26 martie 2009 (Dosar nr. 1522/1/2008 al Curții de Apel Timișoara) partea civilă M.H.M. a arătat că are pretenții civile de la inculpat constând în contravaloarea distrugerii autoturismului, sume pe care le-a solicitat și partea civilă M.H.S. Ulterior, la termenul din 7 mai 2009 (Dosar nr. 1522/1/2008 al Curții de Apel Timișoara) acesta a arătat că renunță la constituirea de parte civilă și nu mai are niciun fel de pretenții de la inculpat pe latură civilă. Prin urmare, având în vedere că în ceea ce privește latura civilă a cauzei este aplicabil principiul disponibilității părților, instanța neputându-se sesiza din oficiu, în temeiul art. 14, 346 C. proc. pen. urmează a se lua act de renunțarea părții civile M.H.M. la cererea de constituire de parte civilă în cauză.

Constatând că din raportul de expertiză medico-legală din 12 august 2003 al Serviciului Județean de Medicină Legală Arad rezultă că partea vătămată a fost internată în S.C.J. Arad, Secția Chirurgie Generală în perioada 04 august 2003 - 05 august 2003, conform foii de observație, la termenul din 01 octombrie 2009 (Dosar nr. 1522/1/2008 al Curții de Apel Timișoara) instanța a dispus citarea acestuia pentru a-și preciza eventualele pretenții în cauză. Întrucât această unitatea sanitară nu a solicitat vreo sumă de bani în contul spitalizării părții vătămate, în temeiul art. 14, 346 C. proc. pen. instanța a luat act că S.C.J. Arad nu a formulat pretenții civile în cauză.

În ce privește situația asigurătorilor, s-a constatat că la data producerii accidentului inculpatul D.S. avea încheiată polița de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto din 31 decembrie 2002 cu SC A.R.A. SA - Sucursala Arad (dosar UP) și polița privind asigurarea autovehiculelor pentru avarii și furt din 11 martie 2003 cu SC A.Ț. SA - Sucursala Arad (dosar UP).

Prin urmare, instanța a reținut că obiectul poliței de asigurare încheiată cu SC A.Ț. SA nu îl formează răspunderea civilă delictuală a inculpatului, ci autoturismul acestuia, astfel că în temeiul art. 24 și urm. din Legea nr. 136/1995 va respinge pretențiile civile în raport cu asigurătorul SC A.Ț.A. SA.

Referitor la asigurătorul SC A.R.A. SA, s-au reținut atât dispozițiile art. 50 și 55 din Legea nr. 136/1995, cât și incidența Deciziei nr. I/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Astfel, potrivit art. 50 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 "Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri", iar potrivit art. 55 alin. (1) din același act normativ "Despăgubirile se plătesc de către asigurător persoanelor fizice sau juridice păgubite". Prin Decizia nr. I din 28 martie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, obligatorie potrivit art. 414

2

alin. (3) C. proc. pen., s-a stabilit că în cazul producerii unui accident de circulație, având ca urmare cauzarea unui prejudiciu, pentru care s-a încheiat contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă, coexistă răspunderea civilă delictuală, bazată pe art. 998 C. civ., a celui care, prin fapta sa, a cauzat efectele păgubitoare, cu răspunderea contractuală a asigurătorului, întemeiată pe contractul de asigurare încheiat în condițiile reglementate prin Legea nr. 136/1995. Totodată, potrivit art. 49 și 55 din Legea nr. 136/1995, asigurătorul se obligă prin contractul de asigurare să plătească fie în locul asiguratului, fie acestuia, dacă asiguratul a plătit deja. Pe de altă parte, legiuitorul a prevăzut expres cazurile de răspundere pentru altul (art. 1000 - 1002 C. civ.) și răspunderea solidară conform art. 1003 C. civ., iar printre acestea nu se află și răspunderea asigurătorului. Prin urmare, asigurătorul este un garant al plății despăgubirii civile stabilite în sarcina asiguratului său și imputabile acestuia. În concluzie, asigurătorul SC A.R.A. SA - Sucursala Arad a fost obligat alături de inculpat, și nu în solidar cu acesta (cum a solicitat partea vătămată, temeiul răspunderii celor doi fiind diferit), atât pentru despăgubirile materiale și morale acordate părții vătămate, cât și pentru cheltuielile de judecată ale acesteia.

Referitor la daunele materiale, instanța a constatat că sunt dovedite cu chitanțe, facturi, expertiză tehnică auto și martori sume de 4.765,65 RON - cheltuieli cu îngrijiri medicale și 27.928,52 RON - cheltuieli cu reparațiile autoturismului.

Cu privire la daunele morale, față de leziunile suferite de partea vătămată, numărul zilelor de îngrijiri medicale, vârsta, preeminența unor probleme medicale, instanța a apreciat ca fiind justificată suma de 60.000 RON. S-a avut în vedere că victima suferea deja de anumite privațiuni în participarea la viața socială și familială, dar și că prin acțiunea inculpatului suferințele de ordin fizic i-au fost majorate.

În ceea ce privește cererea de obligare a inculpatului la plata unei rente viagere în cuantum de 600 RON/lună, raportată la venitul minim pe economia națională, instanța a constatat că este neîntemeiată întrucât nu s-a dovedit că la data producerii accidentului partea vătămată avea loc de muncă sau era aptă pentru a lucra. Mai mult, actele medicale analizate anterior au relevat faptul că la data producerii accidentului aceasta se deplasa cu baston, iar din adresa Casei de sănătate Bayern tradusă și legalizată din 08 ianuarie 2004 de B.N.P. S.L.C. (dosar UP) s-a dedus că incapacitatea de muncă datează din 01 august 2002. Totodată, un asemenea prejudiciu are un caracter eventual, întemeindu-se pe presupunerea că partea vătămată, în condițiile în care nu s-ar fi produs accidentul ar fi putut obține venituri ca urmare a prestării unei activități cu caracter de continuitate.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs inculpatul D.S., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 10, 18, 17 și 14 C. proc. pen.

S-a susținut că judecarea cauzei a avut loc fără efectuarea cercetării judecătorești, instanța după casare cu trimitere nepronunțându-se cu privire la unele cereri esențiale pentru părți de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului.

S-a arătat că instanța a respins cu o motivare sumară și neconvingătoare probele solicitate și indicate în decizia de casare, respectiv efectuarea unei expertize cu privire la dinamica producerii accidentului și a unei expertize medico-legale, pronunțând o soluție bazată numai pe probele administrate în faza de urmărire penală și în primul ciclu procesual.

Pentru aceste considerente, s-a solicitat casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la fond.

În subsidiar, s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, să se înlăture grava eroare de fapt având drept consecință condamnarea inculpatului și obligarea sa la despăgubiri civile.

S-a solicitat ca în rejudecare să se dispună efectuarea unei expertize tehnice auto la I.N.E.C. București și completarea raportului medico-legal care să lămurească existența și consecințele fracturii la membrul stâng al părții vătămate.

Cu privire la despăgubirile civile, s-a arătat că valoarea reală a autoturismului părții civile este de 936 euro, aceasta reprezentând suma maximă ce putea fi acordată părții vătămate, iar acordarea daunelor morale este nejustificată.

În situația în care s-ar reține culpa inculpatului, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 183 alin. (1) și (3) C. pen. deoarece Comisia Superioară de Medicină Legală (avizul de la dosar fond) a stabilit că numărul de zile de îngrijiri medicale ar fi putut fi sub 60 în condițiile unui tratament corect aplicat.

În condițiile în care lipsește plângerea prealabilă a părții vătămate, s-a solicitat încetarea procesului penal în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. f) C. proc. pen.

Printr-o ultimă critică, s-a susținut că pedeapsa aplicată inculpatului a fost greșit individualizată în raport de dispozițiile art. 72 C. pen., solicitându-se reținerea de circumstanțe atenuante legale și personale și aplicarea unei amenzi penale în condițiile în care inculpatul a avut o poziție constantă de recunoaștere a evenimentului rutier în care a fost implicat, iar timp de 7 ani de zile a fost lipsit de dreptul de a conduce un autovehicul pe drumurile publice.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este legală și temeinică.

Instanța de fond a făcut o amplă, atentă și amănunțită analiză și evaluare a materialului probator administrat în cauză, stabilind în mod corect și complet situația de fapt și vinovăția inculpatului D.S.

Nicio împrejurare cauzală sau condițională care s-a circumscris desfășurării evenimentului rutier nu a fost omisă, nicio susținere, cerere, apărare formulată de părți în demersul lor de a demonstra cauzalitatea și dinamica evenimentului rutier nu a fost ignorată.

Instanța a răspuns și a motivat asupra tuturor cererilor formulate de părți și a asigurat respectarea drepturilor procesuale ale acestora.

Concluziile expertizei criminalistice ca și cele ale rapoartelor de expertiză medico-legală au fost prezentate detaliat și examinate minuțios, alături de declarațiile martorilor S.L., M.I., C.I., V.R., K.T., C.P., precum și ale părții civile M.H.M., părții vătămate M.H.S. și ale inculpatului, instanța stabilind în mod just că D.S. a condus autoturismul V.B. cu număr de înmatriculare Q pe drumurile publice, în ziua de 4 august 2003, încălcând dispozițiile art. 150 lit. a) și art. 153 lit. b) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice și producând, astfel, din culpă, leziuni traumatice părții vătămate M.H.S. care au necesitat 150 de zile de îngrijiri medicale, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. (2) și (4) C. pen.

Instanța a reținut în mod întemeiat faptul că leziunile suferite de partea vătămată în urma accidentului au necesitat 150 de zile de îngrijiri medicale și că, în ceea ce privește diagnosticul capacității de muncă, partea vătămată M.H.S. prezintă o incapacitate adaptativă de 70%, fiind încadrată în gradul II de invaliditate.

Chiar dacă leziunile produse din culpa inculpatului s-au suprapus peste o stare de boală preexistentă a părții vătămate, în stabilirea încadrării juridice a faptei, esențial este rezultatul produs și nu cel care s-ar fi putut produce în alte circumstanțe, precum și existența certă a legăturii de cauzalitate dintre rezultatul produs și activitatea infracțională a inculpatului.

Concluzia medico-legală cum că în situația în care fractura s-ar fi produs la o persoană fără modificări patologice preexistente de acest tip, timpul de îngrijiri medicale ar fi putut fi sub 60 de zile, în condițiile unui tratament corect și la timp aplicat, are un caracter apreciativ, de probabilitate, iar nu de certitudine. Părții vătămate nu îi este imputabilă starea precară a sănătății, existența unor antecedente medicale, atâta timp cât s-a stabilit în mod indubitabil că ea a fost victima accidentului produs din culpa exclusivă a inculpatului.

În consecință, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică de condamnare a inculpatului, iar încadrarea juridică dată faptei reținute în sarcina acestuia este conformă probelor administrate și situației de fapt stabilită de instanță în conformitate cu adevărul.

Cât privește individualizarea pedepsei, Înalta Curte constată că instanța de fond a respectat cerințele art. 72 C. pen., dând eficiența juridică cuvenită tuturor criteriilor generale prevăzute de textul de lege arătat.

Pedeapsa stabilită are un cuantum rezonabil, iar executarea ei a fost suspendată condiționat.

Cum în cauză nu au fost decelate motive de reținere în favoarea inculpatului de circumstanțe atenuante, critica formulată de inculpat în acest sens urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

Cuantumul pedepsei și modalitatea de executare a acesteia vor fi menținute întrucât ele asigură scopul pedepsei, astfel cum este el prevăzut de art. 52 C. pen., constituindu-se într-o modalitate de prevenire de săvârșire de infracțiuni și de reeducare a inculpatului în spiritul respectării valorilor sociale încălcate prin comiterea infracțiunii.

Instanța de fond a detaliat și argumentat și modul de stabilire a despăgubirilor civile. Calculul prejudiciului s-a făcut exclusiv pe baza dovezilor administrate și este justificat de expertiza tehnică auto, declarațiile martorilor, înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Stabilirea daunelor morale la care a fost obligat inculpatul s-a făcut în concordanță cu dovezile existente privind viața socială a victimei, suferințele și privațiunile la care a fost supusă în urma accidentului, vârsta și starea sănătății sale; cuantumul stabilit constituie o reparație necesară și rezonabilă acordată părții vătămate în raport de toate aceste date și împrejurări examinate de instanță în mod judicios.

Pentru aceste motive, și criticile formulate cu privire la pedeapsa aplicată și despăgubirile acordate victimei vor fi înlăturate ca nefondate.

În consecință, constatând că în cauză nu există temeiuri de casare, Înalta Curte va respinge recursul inculpatului ca nefondat și va dispune obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu până la prezentarea apărătorului ales al inculpatului se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Văzând dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) și art. 189 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.S. împotriva Sentinței penale nr. 340/PI din 17 decembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 6 septembrie 2010.